Părintele Cleopa – Iubirea de sine

9:21 pm, septembrie 19, 2010 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Pocainta, Păcate, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Eram deunăzi aici cu vreo 200-300 de oameni si am vrut să văd si eu ce pricep ei. Eu uit ce mi-a spus doctorul, că vorbesc un ceas pe zi, si zic: „Oameni buni, care-i cel mai mare păcat de pe lume?” Unul a spus că-i avortul, altul a spus că-i mândria, altul a spus că-i păcatul împotriva Duhului Sfânt. Mă rog, fiecare cum s-a priceput. Nici unul n-a spus adevărul. Si le-am spus eu: „Izvorul a toată răutarea si a tot păcatul si rădăcina tuturor răutătilor este iubirea de sine!” Dar ei nu stiau ce înseamnă iubirea de sine. Iubirea de sine este iubirea neratională fată de trup si este cea mai grea si mai subtire dintre toate patimile care robesc firea omenească. De aceea, acest lucru stiindu-L Ziditorul nostru Dumnezeu, ne sfătuieste, zicând:Cine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie.

Acest păcat îl mai numesc oamenii „egoism”, sau „eu”, altii „folosintă de sine”, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul numeste iubirea de sine „iubire nesocotită fată de trup”. Ai voie să îngrijesti de trupul tău, să-l hrănesti, să-l îmbraci, să-l odihnesti, dar să nu faci alte fapte rele care-ti spune el, că te duci în fundul iadului. De aceea Mântuitorul, când a spus că urmăm Lui, această conditie a pus: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine… Lepădarea de sine este cea mai mare virtute care-l duce pe om la sfintenie si la Rai. Ia să vă arăt eu, căci aveti dinti de lapte la întelegere, cum lucrează iubirea de sine. Glasul lui Dumnezeu în om este constiinta. Constiinta îti spune: „Citeste la Psaltire, fă rugăciuni din Ceaslov, fă Paraclisul Maicii Domnului, fă metanii si închinăciuni”.

Dar iubirea de sine zice: „Eu am muncit azi; sunt obosit!” Faci o cruce si te culci. N-ati pătit aceasta? Credeti că vă ocărăsc? Vă aduc aminte ce-ati pătit! Îti spune constiinta: „Măi, azi îi luni, nu mânca de frupt!”, că noi trebuie să trecem cu o zi peste postul evreilor, că Mântuitorul a spus: De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a fariseilor…, care se laudă că postesc de două ori pe săptămână: Multumescu-Ti Tie Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni; postesc de două ori pe săptămână – postul evreiesc, lunea si joia; că luni a plecat Moise pe Muntele Sinai si a postit patruzeci de zile, si joi s-a pogorât cu tablele Legii. Noi postim lunea pentru sănătate si pentru paza îngerilor, că-i de mare folos. Miercurea, în amintirea vânzării Domnului, iar Vinerea postim în cinstea înfricosătoarelor si mântuitoarelor patimi ale Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Si-ti zice cugetul: „Posteste astăzi! Să nu mănânci carne, să nu mănânci brânză, să nu mănânci lapte; cel mult dacă dezlegi la untdelemn, sau nici la acela”.

Dar hoitul zice: „Măi femeie, ce spui tu de post? Taie un pui! Fă un scrob!” N-ati pătit de acestea? Lunea n-ati mâncat de frupt? Ce credeti că eu nu stiu? Chiar dacă nu spuneti. Dacă ai mâncat de frupt lunea sau mai ales miercurea si vinerea, n-ai voie să te împărtăsesti. Vezi „Dreptul Canonic”. Îti zice constiinta: „Măi omule, a întins mâna un om necăjit. Dă-i ceva!” Si tu poate ai ceva să-i dai, cât de putin; dar iubirea de sine zice: „Să dau bani la toti golanii: Să se ducă să muncească!” Si nu-i dai nimic. Aceasta este bucuria dracilor! Trebuie măcar cât de putin să-l mângâi, să-i dai, că Evanghelia spune: Cine cere de la tine, dă-i! Dar tu, cu iubirea de sine, zici: „Lasă, că am copii, am femeie, am eu cui da!” Si nu-i dai. Îti spune constiinta asa: „Măi, iată un sărac în sat! Cade casa pe el; are copii multi! Du-te si-i du un car de lemne! Du-te si-i dă un val de carton, cumpără si-i dă, că plouă în casă! Sau du- te si-i du un ajutor!” Îngerul asa-ti spune, dar iubirea de sine zice: „Da! Să-i fac eu casă! Să-l acopăr! Eu am treburile mele!” Si nu faci. Vezi, îngerul îti spune; dar diavolul nu te lasă. Asta-i iubirea de sine! Îti spune constiinta: „Măi, să stau un ceas la rugăciune seara, dimineata, să-mi fac o ată de închinăciuni sau câteva metanii, să citesc un acatist, o catismă la Psaltire. Măcar atât”.

Dar iubirea de sine îti zice: „Nu! Mă culc!” Dar, dacă ar fi un film la televizor, sau la cărti, sau la jocuri, acolo stai! Bucuria dracilor! Acolo te duci să vezi toate spurcăciunile, toate lucrurile diavolului. Si iată asa iubirea de sine este maica si rădăcina si izvorul tuturor păcatelor. Am să vă spun măcar câteva fiice care izvorăsc din iubirea de sine. Iată din iubirea de sine se nasc: mila de sine, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine, înăltarea de sine, cutezanta de sine si nesimtirea, care-i moartea mintii si moartea sufletului mai înainte de moartea trupului. Din iubirea de sine se nasc: vorbirea de rău, clevetirea, minciuna, gluma, râsul, săguirea, vorba desartă, osândirea. Din iubirea de sine se nasc: mândria, trufia, semetia, ura, zavistia, pizma, invidia, răutatea, tinerea de minte a răului, dorinta de răzbunare, lăcomia pântecelui, mâncare mai mult decât trebuie, mâncare a doua oară, un pahar mai mult decât trebuie, somn prea mult, întunecarea mintii si betia.Din iubirea de sine se nasc: păcatele cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăirea, închipuirea, înfumurarea, duplicitatea, rivalitatea, încăpătânarea, amărăciunea, ironia, ambitia, înselătoria, cruzimea, neomenia, blasfemia, înfurierea năprasnică, lingusirea, împătimirea, obrăznicia, neastâmpărarea, iubirea de stăpânire, dorinta de a porunci la altii, prefăcătoria, îngâmfarea, neevlavia, nepocăinta, neluarea aminte, pregetarea, pierderea vremii în desert, rătăcirea gândului, răutatea, acedia, adică moleseala vointei. Din iubirea de sine se nasc: iubirea de bani, iubirea de plăceri, iubirea de avere, iubirea de agoniseală, iubirea de slavă. Din iubirea de sine se nasc: mâhnirea, întristarea, deznădejdea, descurajarea, împutinarea de suflet, îndoiala, nechibzuinta, nesuferirea, nedreapta socoteală, iscodirea.

Nu vă mai spun alaiul întunericului, că, dacă v-as spune câte se nasc din iubiea de sine, mă apucă miezul noptii. Si nu putem spune la mănăstire că n-am gresit, pentru că totdeauna gresim lui Dumnezeu, cu iubirea de sine, numai că nu cunoastem în ce fel si în ce chip ne robeste pe noi. Iată de ce a pus Mântuitorul prima conditie pentru a putea să-I urmăm Lui, ca mai întâi de toate să ne lepădăm de sine, adică de patimile amintite mai înainte. Deci, dacă iubirea de sine este izvorul a toată răutatea, lepădarea de sine este rădăcina tuturor virtutilor. Din lepădarea de sine izvorăsc alte virtuti care se împotrivesc si omoară iubirea de sine, ca de pildă: tăgăduirea de sine, însingurarea de sine, cunostinta de sine, desăvârsita neîncredere în sine, împotrivirea de sine, ura de sine si la urmă dragostea si înfrânarea. Iar vârfurile răutătii care se nasc din iubirea de sine, care sunt slava desartă si mândria, le alungăm cu fapta bună făcută în ascuns, iar pe mândrie o surpăm atunci când punem toate isprăvile noastre pe seama lui Dumnezeu. *

Dragii mei frati si surori, v-am mai spus acestea, dar vă rog să nu uitati ce vă spun: să luati mare, mare îndrăzneală la milostivirea Maicii Domnului, să nu uitati să cititi acatistul ei în fiecare dimineată, si seara, paraclisul. Iar rugăciunea mintii s-o aveti cu voi întotdeauna: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul, sau păcătoasa!” Si către Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne si ne ajută!” Si către îngerul păzitor, tot asa. Dar, dacă nu-i cititi canonul, faceti măcar zece metanii, seara sau dimineata, si ziceti asa: „Sfinte îngere, păzitorul vietii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine păcătosul!” Că el pururea stă lângă noi si pururea se întristează când vede că facem păcate si pururea se bucură când vede că ne rugăm lui Dumnezeu si ne îndreptăm viata, ca să fim oameni credinciosi, cu frică de Dumnezeu.