Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2010 septembrie.

de admin

Părintele Cleopa – Iubirea de sine

9:21 pm, septembrie 19, 2010 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Pocainta, Păcate, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Eram deunăzi aici cu vreo 200-300 de oameni si am vrut să văd si eu ce pricep ei. Eu uit ce mi-a spus doctorul, că vorbesc un ceas pe zi, si zic: „Oameni buni, care-i cel mai mare păcat de pe lume?” Unul a spus că-i avortul, altul a spus că-i mândria, altul a spus că-i păcatul împotriva Duhului Sfânt. Mă rog, fiecare cum s-a priceput. Nici unul n-a spus adevărul. Si le-am spus eu: „Izvorul a toată răutarea si a tot păcatul si rădăcina tuturor răutătilor este iubirea de sine!” Dar ei nu stiau ce înseamnă iubirea de sine. Iubirea de sine este iubirea neratională fată de trup si este cea mai grea si mai subtire dintre toate patimile care robesc firea omenească. De aceea, acest lucru stiindu-L Ziditorul nostru Dumnezeu, ne sfătuieste, zicând:Cine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie.

Acest păcat îl mai numesc oamenii „egoism”, sau „eu”, altii „folosintă de sine”, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul numeste iubirea de sine „iubire nesocotită fată de trup”. Ai voie să îngrijesti de trupul tău, să-l hrănesti, să-l îmbraci, să-l odihnesti, dar să nu faci alte fapte rele care-ti spune el, că te duci în fundul iadului. De aceea Mântuitorul, când a spus că urmăm Lui, această conditie a pus: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine… Lepădarea de sine este cea mai mare virtute care-l duce pe om la sfintenie si la Rai. Ia să vă arăt eu, căci aveti dinti de lapte la întelegere, cum lucrează iubirea de sine. Glasul lui Dumnezeu în om este constiinta. Constiinta îti spune: „Citeste la Psaltire, fă rugăciuni din Ceaslov, fă Paraclisul Maicii Domnului, fă metanii si închinăciuni”.

Dar iubirea de sine zice: „Eu am muncit azi; sunt obosit!” Faci o cruce si te culci. N-ati pătit aceasta? Credeti că vă ocărăsc? Vă aduc aminte ce-ati pătit! Îti spune constiinta: „Măi, azi îi luni, nu mânca de frupt!”, că noi trebuie să trecem cu o zi peste postul evreilor, că Mântuitorul a spus: De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a fariseilor…, care se laudă că postesc de două ori pe săptămână: Multumescu-Ti Tie Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni; postesc de două ori pe săptămână – postul evreiesc, lunea si joia; că luni a plecat Moise pe Muntele Sinai si a postit patruzeci de zile, si joi s-a pogorât cu tablele Legii. Noi postim lunea pentru sănătate si pentru paza îngerilor, că-i de mare folos. Miercurea, în amintirea vânzării Domnului, iar Vinerea postim în cinstea înfricosătoarelor si mântuitoarelor patimi ale Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Si-ti zice cugetul: „Posteste astăzi! Să nu mănânci carne, să nu mănânci brânză, să nu mănânci lapte; cel mult dacă dezlegi la untdelemn, sau nici la acela”.

Dar hoitul zice: „Măi femeie, ce spui tu de post? Taie un pui! Fă un scrob!” N-ati pătit de acestea? Lunea n-ati mâncat de frupt? Ce credeti că eu nu stiu? Chiar dacă nu spuneti. Dacă ai mâncat de frupt lunea sau mai ales miercurea si vinerea, n-ai voie să te împărtăsesti. Vezi „Dreptul Canonic”. Îti zice constiinta: „Măi omule, a întins mâna un om necăjit. Dă-i ceva!” Si tu poate ai ceva să-i dai, cât de putin; dar iubirea de sine zice: „Să dau bani la toti golanii: Să se ducă să muncească!” Si nu-i dai nimic. Aceasta este bucuria dracilor! Trebuie măcar cât de putin să-l mângâi, să-i dai, că Evanghelia spune: Cine cere de la tine, dă-i! Dar tu, cu iubirea de sine, zici: „Lasă, că am copii, am femeie, am eu cui da!” Si nu-i dai. Îti spune constiinta asa: „Măi, iată un sărac în sat! Cade casa pe el; are copii multi! Du-te si-i du un car de lemne! Du-te si-i dă un val de carton, cumpără si-i dă, că plouă în casă! Sau du- te si-i du un ajutor!” Îngerul asa-ti spune, dar iubirea de sine zice: „Da! Să-i fac eu casă! Să-l acopăr! Eu am treburile mele!” Si nu faci. Vezi, îngerul îti spune; dar diavolul nu te lasă. Asta-i iubirea de sine! Îti spune constiinta: „Măi, să stau un ceas la rugăciune seara, dimineata, să-mi fac o ată de închinăciuni sau câteva metanii, să citesc un acatist, o catismă la Psaltire. Măcar atât”.

Dar iubirea de sine îti zice: „Nu! Mă culc!” Dar, dacă ar fi un film la televizor, sau la cărti, sau la jocuri, acolo stai! Bucuria dracilor! Acolo te duci să vezi toate spurcăciunile, toate lucrurile diavolului. Si iată asa iubirea de sine este maica si rădăcina si izvorul tuturor păcatelor. Am să vă spun măcar câteva fiice care izvorăsc din iubirea de sine. Iată din iubirea de sine se nasc: mila de sine, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine, înăltarea de sine, cutezanta de sine si nesimtirea, care-i moartea mintii si moartea sufletului mai înainte de moartea trupului. Din iubirea de sine se nasc: vorbirea de rău, clevetirea, minciuna, gluma, râsul, săguirea, vorba desartă, osândirea. Din iubirea de sine se nasc: mândria, trufia, semetia, ura, zavistia, pizma, invidia, răutatea, tinerea de minte a răului, dorinta de răzbunare, lăcomia pântecelui, mâncare mai mult decât trebuie, mâncare a doua oară, un pahar mai mult decât trebuie, somn prea mult, întunecarea mintii si betia.Din iubirea de sine se nasc: păcatele cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăirea, închipuirea, înfumurarea, duplicitatea, rivalitatea, încăpătânarea, amărăciunea, ironia, ambitia, înselătoria, cruzimea, neomenia, blasfemia, înfurierea năprasnică, lingusirea, împătimirea, obrăznicia, neastâmpărarea, iubirea de stăpânire, dorinta de a porunci la altii, prefăcătoria, îngâmfarea, neevlavia, nepocăinta, neluarea aminte, pregetarea, pierderea vremii în desert, rătăcirea gândului, răutatea, acedia, adică moleseala vointei. Din iubirea de sine se nasc: iubirea de bani, iubirea de plăceri, iubirea de avere, iubirea de agoniseală, iubirea de slavă. Din iubirea de sine se nasc: mâhnirea, întristarea, deznădejdea, descurajarea, împutinarea de suflet, îndoiala, nechibzuinta, nesuferirea, nedreapta socoteală, iscodirea.

Nu vă mai spun alaiul întunericului, că, dacă v-as spune câte se nasc din iubiea de sine, mă apucă miezul noptii. Si nu putem spune la mănăstire că n-am gresit, pentru că totdeauna gresim lui Dumnezeu, cu iubirea de sine, numai că nu cunoastem în ce fel si în ce chip ne robeste pe noi. Iată de ce a pus Mântuitorul prima conditie pentru a putea să-I urmăm Lui, ca mai întâi de toate să ne lepădăm de sine, adică de patimile amintite mai înainte. Deci, dacă iubirea de sine este izvorul a toată răutatea, lepădarea de sine este rădăcina tuturor virtutilor. Din lepădarea de sine izvorăsc alte virtuti care se împotrivesc si omoară iubirea de sine, ca de pildă: tăgăduirea de sine, însingurarea de sine, cunostinta de sine, desăvârsita neîncredere în sine, împotrivirea de sine, ura de sine si la urmă dragostea si înfrânarea. Iar vârfurile răutătii care se nasc din iubirea de sine, care sunt slava desartă si mândria, le alungăm cu fapta bună făcută în ascuns, iar pe mândrie o surpăm atunci când punem toate isprăvile noastre pe seama lui Dumnezeu. *

Dragii mei frati si surori, v-am mai spus acestea, dar vă rog să nu uitati ce vă spun: să luati mare, mare îndrăzneală la milostivirea Maicii Domnului, să nu uitati să cititi acatistul ei în fiecare dimineată, si seara, paraclisul. Iar rugăciunea mintii s-o aveti cu voi întotdeauna: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul, sau păcătoasa!” Si către Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieste-ne si ne ajută!” Si către îngerul păzitor, tot asa. Dar, dacă nu-i cititi canonul, faceti măcar zece metanii, seara sau dimineata, si ziceti asa: „Sfinte îngere, păzitorul vietii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine păcătosul!” Că el pururea stă lângă noi si pururea se întristează când vede că facem păcate si pururea se bucură când vede că ne rugăm lui Dumnezeu si ne îndreptăm viata, ca să fim oameni credinciosi, cu frică de Dumnezeu.

de admin

Părintele Cleopa – Dreapta socoteală și Sfatul bun

9:09 pm, în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Dreapta socoteală, sau darul deosebirilor, este podoaba faptelor bune, precum zice Sfântul Isaac Sirul: „Pe tot lucrul îl împodobeste măsura”. Fără această sare duhovnicească, toate cele bune se strică si întru vătămare se mută. Această podoabă a virtutilor se câstigă, după cum spun Sfintii Părinti, prinnepătimire. Deci ci va urma în toate învătăturii bătrânilor celor iscusite, va câstiga dreapta socoteală. Pentru a întelege cum lucrează dreapta socoteală, trebuie amintit că sufletul se împarte în trei părti: partea ratională, partea mânioasă si partea profitoare. Felul cum trebuie să chivernisim, cu dreaptă socoteală, cele trei părti ale sufletului si trupului nostru, ni-l arată Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dă sufletul si trupul tău cele de care sunt vrednice”.

Adică părtii rationale a sufletului să-i dăm citire, vederi duhovnicesti si rugăciune; părtii mânioase să-i dăm dragostea duhovnicească, care se opune urii; iar părtii poftitoare să-i dăm înfrânare si cumpătare. Trupului nostru să-i dăm hrană si îmbrăcăminte atât cât îi trebuie. Însă nevointa să se dea după măsura fiecăruia. Auzi ce spune Sfântul Marcu Ascetul: „Precum se deosebeste arama de fier si fierul de găteje (vreascuri), atâta deosebire este între un trup si altul”. Unul din fire este sănătos si poate să postească si să nu mănânce până seara si altul, săracul, dacă nu mănâncă de două-trei ori, cade jos si moare.

Dar de nevoie este să stim că dreapta socoteală ne va păzi nevătămati de întinderea peste măsură spre amândouă părtile. Căci este vătămare si în săturarea pântecelui; atât în priveghere peste măsură, cât si în somn mult. În toate, în toate trebuie să avem dreaptă socoteală, pentru că dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune. Pentru că dacă o ia unul repede-repede si nu are povătuitor, îndată cade. Vine aici la mine unul, un viteaz, si zice: „Părinte, să-mi dai voie să citesc Molitfele Sfântului Vasile?” El de-abia a venit în mănăstire, si să-i dau voie să citească Molitfele Sfântului Vasile, că el are ciudă pe draci! „Vai de capul tău! Câtă ciudă are dracul pe tine si cât vrea să râdă el de tine!”

S-a dus la Sfântul Varsanufie cel Mare, marele staret al Palestinei, un călugăr si i-a zis: – Îmi dai voie să blestem pe draci si să citesc Molitfele Sfântului Vasile? – Nu-i blestema, că mare batjocură ai să iei de la dânsii! Smereste-te si zi „iartă-mă” la toti fratii! Asa-i biruiesti pe demoni! Că diavolul toate le face, numai „iartă-mă” nu zice, căci a căzut din mândrie. Diavolul posteste, că nu mănâncă niciodată; el trăieste în feciorie, că nu se însoară, nu se mărită; el priveghează. Doarme el vreodată? Tu faci treabă, dar el stă degeaba? Nu poate sta. Tu crezi că pe diavol îl întreci în fugă, dacă ai fugi tu? El într-o clipă e la marginea pământului. Numai cu una îl întreci tu pe el; dacă ai socoti că: „Eu sunt praf si cenusă, si sunt păcătos, si nu pot nimica, si sunt nevrednic să trăiesc pe pământ!”

Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cât este lumea! Dacă nu stii că ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti măturoiul dracilor. Dreaptă socoteală trebuie să avem si în vorbire, la metanii, la priveghere si în tăcere si în înfrânare la mâncare, la băutură, la somn si la toate ostenelile trupesti. De aceea, fratilor, să ne ajute mila Domnului să câstigăm oleacă de dreapta socoteală, fiindcă în lumea asta sunt curse si ispite fel de fel si nedumeriri în cele duhovnicesti. Dar să tinem dreapta socotează, măsura în toate. Pădurea nu se teme de cel care încarcă o dată mult căruta, că stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare calul, că nu mai poate. De acela se teme diavolul, care ia câte un lemnisor din pădure în fiecare zi si-l duce acasă. Asa-i si vrăjmasul; nu se teme de cel care o ia lată, că rămâne negrăpată. Câte oleacă, asa. Câte oleacă, încet, încet! Sfântul Teodor Studitul spune: „Câte putin, câte putin se îmbogăteste cineva, si la cele trupesti si la cele duhovnicesti”. Câte oleacă. Asa să luati fapta bună, câte oleacă, si să vă pară rău că n-ati făcut mai mult.

Sfatul bun

Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele!si Mântuirea stă întru mult sfat, zice Sfânta Scriptură. Întotdeauna, când vrem să facem ceva, să întrebăm. Oare când mergem pe un drum pe care nu-l cunoastem, nu întrebăm? „Măi, dacă eu o iau la stânga sau la dreapta, nu mă rătăcesc? Încotro să apuc?” Si nu greseste omul, că întreabă. Iar dacă nu întreabă, atunci mai ales se rătăceste, că nu nimereste. Cu atât mai mult la cele duhovnicesti. Sfântul Efrem Sirul spune: „Din cele sapte lucrări ale monahului si ale crestinismului, cea din urmă este si aceasta, să întrebe pe bărbati iscusiti când nu stie un lucru; ca nu cumva altele în loc de altele întelegând, să se rătăcească”.

De aceea este bine ca la anumite nedumeriri să întrebe. Dacă întreabă, nu greseste. Si să stiti un lucru. Unde veti merge, să aveti pe Dumnezeu înaintea ochilor. Că Dumnezeu nu-i numai aici. El este si la voi acasă si în târg si în Bucuresti si în Africa si în Asia si în lună si în stele, în toate este prezent. În toate. Că zice acolo: Eu sunt Care umplu cerul si pământul si cele dedesubt. Nu este loc unde nu este prezenta Lui. Sfântul Macarie cel Mare până acolo merge, că zice: „Dumnezeu este si în draci si în satana!” Cum este în draci, zic unii, dacă satana este împotriva lui Dumnezeu? Da, este. Că dacă n-ar fi Dumnezeu într-însii, cât rău ar face! Dumnezeu este într-însii cu puterea Sa cea atottiitoare, una din însusirile Sale, să-i tină în frâu, ca pe câinele cel rău, să nu facă rău cât ar vrea ei oamenilor. Nici în porci n-au putut să intre, fiind tinuti de puterea atottiitoare a lui Dumnezeu. Că puterea drăcească este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că zice la Isaia: Se luptă cel puternic cu Cel atotputernic.

Are el putere, dar nu este atotputernic, că Dumnezeu îl tine în frâu! Toată puterea drăcească este circumscrisă împrejur; este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că altfel, ai văzut când i-a dat voie să-l ispitească pe Iov, ce-a făcut într-un ceas? I-a ars turmele, i-a sfărâmat toate si i-a omorât fiii! Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie. * La Sfântul Serafim de Sarov a venit un boier mare, Motovilov. Si Sfântul Serafim de multă vreme îi spunea despre rugăciunea mintii, că el avea rugăciunea asta în mare grad, rugăciunea inimii – cea mai înaltă rugăciune din lume –, ca să se învete a se ruga omul, nu cu buzele, ci cu inima lui Dumnezeu. Si Motovilov cerea să-i dea darul acesta: – Dă-mi, părinte, să învăt si eu rugăciunea mintii si a inimii! Si spunea sfântul: – Prea devreme pentru tine, că ai să te mândresti! Întâi trebuie să câstigi lucrarea Duhului Sfânt.

– Cum putem noi câstiga această lucrare în noi? – Răceala credintei noastre în Domnul nostru Iisus Hristos este pricina că ne-am depărtat aproape cu totul de adevărata viată crestinească. Nouă ni se par ciudate unele cuvinte din Sfânta Scriptură, precum zice: Adam vedea pe Dumnezeu în Rai. Si totusi, lipsa întelegerii este urmare a depărtării noastre de sensul cel dintâi al crestinismului. Cu părerea că suntem învătati, ne-am cufundat într-un asa întuneric de nestiintă, încât am ajuns să socotim cu neputintă lucruri pe care cei vechi le găseau firesti. De pildă arătarea lui Dumnezeu oamenilor! Când Dumnezeu S-a arătat lui Moise în Muntele Sinai, iudeii nu-i puteau privi fata. Atât era de luminată. Când Domnul S-a schimbat la fată pe Muntele Taborului, si fata Lui strălucea ca soarele, iar vesmintele Lui erau albe ca lumina, atunci ucenicii au căzut cu fetele la pământ. Asa se arată harul Preasfântului Duh tuturor celor ce se fac vrednici.

Sfântul Serafim de Sarov, văzând râvna lui Motovilov, a zis:

– Fiule, ia vino încoace! Pune mâinile tale pe umerii mei! Uită-te drept la mine!

Atunci sfântul a suflat asupra lui.

– Ce simti acum?

– Părintele meu, eu nu pot să privesc, căci din ochii sfintiei tale ies fulgere de lumină! Fata ta este mai arzătoare decât soarele si mă dor ochii! – Asa te văd si eu pe tine acum, pentru că Duhul lui Dumnezeu pe amândoi ne-a umbrit. Duhul Sfânt s-a transmis din unul în altul. Închipuiti-vă fata unui om care vorbeste în mijlocul soarelui. Îi vezi miscarea buzelor, expresia ochilor; îi auzi glasul si în locul corpului vezi o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare. Poate cineva să-si închipuie starea aceasta?

– Cum te simti acum? l-a întrebat pe Motovilov.

– Simt în suflet o liniste si o pace, pe care nu o pot exprima în cuvinte.

– Această pace pe care o simti, este pacea de care zice Domnul ucenicilor Săi: Pacea Mea

dau vouă! Eu v-o dau, nu precum o dă lumea. Si l-a întrebat: Ce mai simti? – O dulceată extraordinară! – Este dulceata de care dumnezeiasca Scriptură spune: Din râul dulcetii Tale, le voi da lor să bea. În dulceata asta parcă ni se topesc inimile, si binele care ne umple atunci, cine poate să-l spună? Ce mai simti, fiule? – Simt o negrăită bucurie în inimă! – Când Duhul lui Dumnezeu pune deplin stăpânire pe fiinta noastră, atunci sufletul se umple de o bucurie fără margini. Acum ce mai simti? – O căldură coplesitoare. Erau în pădure si afară ningea, iar ei se simteau ca într-o baie. Aceasta-i căldura de care Dumnezeu ne cere să pomenim în rugăciune:

Încălzeste-mă, Doamne, cu căldura Duhului Tău cel Sfânt! Acum întelegem noi cum stau pustnicii în munti si păduri si nu se tem de frigul cel aspru al iernii, pentru că ei sunt acoperiti de harul dumnezeiesc. Duhul Sfânt este a treia persoană a Dumnezeirii, Căruia noi ne adresăm prin rugăciunea „Împărate ceresc…”; iar prin psalmul 50, unde zice: „Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine!”, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, să nu ia harul Duhului Sfânt de la noi, pentru păcatele noastre.Acest har îl are omul de la Sfântul Botez, dar îl întristează cu păcatele si se duce. Putea să-l aibă până în sfârsit, dar cu păcatele îl alungă de la el. Spune Sfântul Apostol Pavel:Nu întristati pe Duhul Sfânt, întru care ati fost pecetluiti în ziua izbăvirii! Numai păcatele îndepărtează pe Duhul Sfânt de la om. Acest Duh Sfânt îl ia omul la Botez. Dar pentru că s-a întinat cu păcate si fărădelegi, se duce. Si iată cât de greu se câstigă! Apoi Sfântul Serafim zice ucenicului său:

– Ia seama! Ti-am dat duhul acesta, si de azi înainte inima ta nu va înceta să se roage.

Si a simtit Motovilov că se roagă cu inima. Zicea „Doamne Iisuse…” permanent. Chiar dacă dormea, inima lui se ruga. Se întâmpla ceea ce spune în Biblie la Cântarea Cântărilor:Eu dorm si inima mea veghează! Si se ruga cu inima si avea mare mângâiere. Dar odată îi spune Sfântului Serafim:

– Părinte, diavolul nu mai are nici o putere asupra mea!

Fiind înconjurat si umbrit de darul lui Dumnezeu, nu cunostea ispitele.

– Nu zi asa, frate! i-a zis Sfântul Serafim. Asta-i mândrie! Să stii că diavolul a fost înger, si nu înger ci heruvim, cum spune la Isaia: Erai un heruvim ocrotitor si te plimbai în mijlocul pietrelor celor scânteietoare din ceruri. Deci, dacă i-ar da voie Dumnezeu, cu o unghie întoarce pământul pe cealaltă parte. Nu vezi ce spune la Iov? Fierbe adâncul ca o căldare înaintea lui si cine va spune armura puterii lui. Are mare putere, dar puterea lui este îngrădită de puterea dumnezeirii, că-l tine în loc să nu poată face rău mai mult decât îngăduie Dumnezeu. Cum spune Apostolul Petru:Cr edincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiti ispititi mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita trimite si ajutorul. Deci, tu nu zice că diavolul nu are putere!

Are, dar Dumnezeu nu-i dă voie să facă el rău omului cât vrea. Că dacă i-ar da Dumnezeu voie, ai vedea tu ce ar face! Ai văzut la Iov într-un ceas ce-a făcut! De aceea să nu ne rugăm: „Doamne, să-mi dai darul minunilor!”, sau altceva. Ci să zicem: „Doamne dă-mi iertarea păcatelor, dă-mi smerenie, dă-mi răbdare, dă-mi frica Ta, dă-mi îndoită răbdare în necazuri, să-ti multumesc Tie pentru toate!” Asta să cerem, nu daruri mari. Că dacă darurile cele mari le ia omul mai înainte de vreme, îl duc la mândrie. Cum ai da la un copil mic o bijuterie mare, ceva scump; el nu sie să o păstreze si o aruncă. De aceea omul câstigă foarte încet darul Duhului Sfânt, pentru că nu stie să-l pretuiască mai târziu. Să ne multumim cu neputinta noastră. Asa este. La Dumnezeu este mult mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru. Ai văzut cum se ruga fariseul în biserică. Ne arată Evanghelia. Fariseul nu se lăuda, el spunea drept, dar se mândrea cu faptele bune:

Multumescu-Ti Tie, Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câstig… Dar nu s-a săturat cu mândria lui, cu lauda faptelor lui, ci mai si judeca …nu sunt ca acest vames – ca preceptorul acesta care stă la usă. Vezi că mândria l-a defăimat pe celălalt! Vamesul, stând în biserică, când a auzit că-l mai arată si-n fata lumii, si stia că a făcut multe nedreptăti, se bătea în piept, zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!” Amin, zic vouă, mai îndreptat s-a întors vamesul cel păcătos din biserică, si mai înainte a fost decât fariseul.Aici arată că un drept mândru se pierde si un păcătos smerit se mântuieste. Ce spune Sfântul Efrem Sirul? „Fă-ti tie două care, omule! Înjugă la unul dreptatea cu mândria si la celălalt, smerenia cu păcatul, si vei vedea că mai înainte merge smerenia cu păcatul întru împărătia cerurilor, decât fapta bună cu mândria”. Cel mândru cade si cel smerit se înaltă. Da, smeritu-m-am si m-a mântuit!

Astăzi, când nu mai trăiesc călugării în pustie si când tot mai multi credinciosi vin la mănăstiri pentru a se ruga, pentru a se mângâia duhovniceste si a primi cuvinte de învătătură, să unim linistea cu dragostea evanghelică. Să le păstrăm pe amândouă, că nu se contrazic una pe alta. Însă cu multă luare aminte si cu smerenie. Cel mai bun lucru este astăzi, ca si întotdeauna, să nu lăsăm rânduiala noastră de rugăciune, de tăcere, de ascultare, de înfrânare a simturilor, de curătie si sărăcie pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajută la despătimire si la mântuire, ne cresc duhovniceste si ne fac vrednici de cele sfinte si folositori credinciosilor care vin la mănăstiri. Deci, călugării tineri, noii începători, cei iubitori de liniste, schimnicii si părintii bătrâni se cuvine să aleagă mai mult tăcerea, ascultarea, biserica, chilia si linistea. Iar duhovnicii, părintii rânduiti să odihnească pe mireni, preotii slujitori care au o viată aleasă si au darul cuvântului, au datoria să stea înaintea credinciosilor cu toată dragostea, să le asculte necazurile, să-i sfătuiască, să se roage pentru ei si să-i mângâie duhovniceste, că acesta este rostul mănăstirilor noastre si numai asa ne-am mentinut credinta curată în Dumnezeu si unitatea neamului.

Asa făceau si părintii nostri. Însă rugăciunea, biserica si ascultarea să nu rămână, că atunci Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi. Dar, satana are obicei ca, pe cei ce stau înaintea mirenilor, să-i lupte cu ispite mai grele ca pe ceilalti călugări, întrucât nu mai au timp de rugăciune si liniste destulă; mai ales cu răspândirea mintii, cu gânduri de desfrânare, cu slavă desartă, cu lăcomia pântecelui si cu iubirea de bani. Si dacă nu se mărturisesc curat si cât mai des, dacă nu iau aminte de ei si se îndulcesc cu gândurile cele rele, usor cad în păcate de moarte. Tocmai de aceea trebuie multă grijă în această privintă, pentru cei care stau înaintea credinciosilor, să nu fie iubitori de laudă, nici de plăceri, nici de mâncări, nici de averi, că multi păstori de suflete au căzut si s-au osândit din aceste pricini.

Sfântul Apostol Pavel, stiind câtă întemeiere îi trebuie celui ce propovăduieste altora cuvântul Domnului, zice despre sine: În toate zilele îmi chinuiesc trupul si îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, eu să ajung de sminteală. El îsi chinuia trupul cu post, cu privegherea de noapte, cu lucrul mâinilor cu rugăciunea, ca să nu cadă si să smintească pe cei întorsi la Hristos. La fel si Moise. Mai întâi se ruga si apoi învăta poporul. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise, ca sfesnicul cel cu sapte lumini să fie turnat întreg si bătut cu ciocanul, ca să ne arate nouă că cel ce voieste să fie lumină altora, să fie desăvârsit si încercat prin loviturile de ciocan ale ispitelor. Numai asa, cel ce învată pe altii va putea ca „si celor ce se ispitesc să le ajute”, cum spune Sfântul Apostol Pavel.