Părinte Cleopa – Cuvânt la începutul Postului Mare, 1986

10:11 pm, septembrie 12, 2010 în Cuvinte de folos, Despre post, Dreapta Credință, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Prea Cuvioase parinte staret, prea cuviosi parinti si frati. Mai intai suntem datori sa multumim din toata inima si din toata puterea noastra Preasfintei si de viata facatoarei Treimi, Dumnezeului nostru, Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si la toti sfintii cei placuti lui Dumnezeu, care se roaga pentru mantuirea noastra, ca am ajuns si anul acesta la poarta Sfantului si Marelui Post al Sfintelor Pasti. Dintre toate posturile, acesta este cel mai mare si mai insemnat post pe care l-a postit si Mantuitorul nostru Iisus Hristos in pustia Carantania. Am fost acolo si am vazut locul unde s-a inchinat Domnul; este biserica mare. Ce trebuie sa avem noi in postul acesta? Care sunt podoabele sufletului nostru, cu care trebuie sa ne imbracam noi, de acum si pana la Invierea Domnului si in toata viata, dar mai cu seama acum? Iata care sunt aceste podoabe sufletesti.

Mai intai sunt acestea: postul, rugaciunea, smerenia, paza mitii, ascultarea, taierea voii, infranarea, neimpatimarea catre cele lumesti. Apoi blandetea, indelunga rabdare si dragostea deopotriva catre toti oamenii din lumea acesta. Acestea sunt podoabele monahii, si voi crestinii la randul dumneavoastra. Dar in seara aceasta nu vom vorbi despre toate, ca sa nu fie cuvant prea lung. Vom vorbi numai despre trei lucruri: despre post, despre rugaciune si despre paza mintii, care este o lucrare de geniu si pentru noi calugarii si pentru dumneavoastra. Mai inainte de toate trebuie sa stiti ca cea mai veche porunca a lui Dumnezeu in lume este porunca postului. Auzi ce zice dumnezeiescul ierarh Vasile: „Cucereste-te, smereste-te, omule, de vechimea si caruntetea postului, ca este deodata cu lumea!” Porunca postului s-a dat omului inca din Rai, mai inainte de a gresi omul, caci i-a spus Dumnezeu lui Adam: Din toti pomii Raiului sa mancati, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mancati, caci cu moarte veti muri

Batranetea si vechimea postului este deodata cu lumea. De aceea, cand a dat Dumnezeu cele zece porunci pe Muntele Sinai, n-a mai pus si porunca postului, zic dumnezeiestii Parinti, pentru ca ea era mai veche, este data cu 4108 ani inainte de a se da Legea pe Muntele Sinai. Aceasta era porunca cea preaveche din Rai data omului. Postul nu s-a pus la intamplare in Biserica lui Hristos. Postul este randuit de Mantuitorul, de Sfintii Apostoli, de Sinoadele ecumenice ale Bisericii si de toti Sfintii Parinti. Fericiti, de trei ori fericiti sunt calugarii si crestinii care postesc cele patru posturi de peste an, precum si lumea, miercurea si vinerea, dupa invatatura Bisericii. Postul, sa stiti, dupa marele Vasile, se ia dupa masura puterii trupului. Nu toti pot sa posteasca cu aceeasi masura.

Auzi ce zice Marcu Ascetul: „Cata deosebire are arama de fier si fierul de vreascuri, atata deosebire este intre un trup si altul. De aceea si masura postului se ia dupa puterii fiecaruia. Unul poate sa posteasca o saptamana, sa nu ia apa sau mancare si posteste foarte usor. Am avut parinti aici, care, de luni pana sambata nu gustau nimic si mai sunt cativa. Dar altul, saracul, de-abia poate tine o zi pana la apusul soarelui. Insa daca tine cu credinta, mai mare plata are acela decat celalalt care posteste o saptamana, dar n-are lupta. Ca plata se da nu dupa masura timpului, ci dupa nevointa celui care posteste. Ai auzit de Cuviosul Paisie cel Mare? Patruzeci de ani a trait numai cu Sfanta Impartasanie. Se impartasea o data la 40 de zile si nu-i mai era foame sase saptamani! Si mergand el odata prin pustie, tocmai in ziua in care a implinit 40 de zile, a intalnit un om care se tavalea pe jos de foame:

– Valeu, mi-i rau la stomac! Valeu!

– Ce-ai patit? l-a intrebat Sfantul Paisie.

– Parinte, de trei zile n-am mancat.

– Si ce-i?

– Am mare sete, mare durere inauntru; ard, nu mai pot de sete!

Intr-adevar, la post cea mai mare lupta o duce crestinul cu setea, nu cu foamea. Incepand de maine seara sau de poimaine seara, daca vrei sa postesti pana la moarte, nu te mai lupta foamea, ci setea; setea si slabiciunea. Ametire de cap, si incepi a te clatina ca omul beat. Dar sa lupti inainte, ca nu mori!

Si l-a intrebat Cuviosul Paisie:

– Ce ai, frate, de cate zile n-ai mancat?

– De trei zile, parinte.

– Apoi, atata nevointa ai? Uite eu am astazi 40 de zile de cand n-am gustat nimic!

Si a auzit un glas:

– Paisie, nu te mandri! Tu postesti cu darul Meu, iar acesta posteste silindu-se pe sine; acum

se invata a posti. Si mai mare plata are el, care tine trei zile, luptandu-se cu puterea lui, decat tu, care postesti cu darul Meu 40 de zile. Pentru ca a se invata omul a posti este o lupta si trebuie vointa. Dai vointa, iei putere! In masura in care voieste omul, Dumnezeu il ajuta. Imi povestea unul, saracul, care a stat intr-o padure: „Am tinut post – zice – pana sambata, si vineri seara spre sambata atata sete imi era, ca-mi venea gandul macar sa ling o frunza de aceea cu roua. Dar am zis: Nu!

Daca am lins o frunza, am pierdut postul si nu vreau”. S-a luptat saracul pana a doua zi asa. Pe la ora zece, a adus oleaca de apa dintr-un parau si a baut. Si ma uitam: Care vrea si are dragoste se lupta; si dupa masura vointei si a credintei lui, Dumnezeu ii da dar. Mai tarziu nu mai simte atata osteneala. Insa acum, in saptamana asta, avem randuiala tipiconala a Bisericii, de aproape doua mii de ani: Tipicul Sfantului Sava. Deci mancam in seara asta cand se lasa sec; apoi mancam miercuri pe la ora trei dupa amiaza si apoi vinerea la ora trei. Iar sambata mancam normal. Parintii si fratii care sunt bolnavi sau prea tineri si care sunt batrani si nu pot tine trei zile, macar dupa o zi sa se duca la duhovnicul lor, seara, dupa ce s-a intunecat, sa le dea voie sa ia o bucatica de paine cu apa.

Mai fericit este insa cel care va tine tipicul dupa randuiala Bisericii. Iar daca nu tine asa, la mare nevoie sa ia blagoslovenie. Ca daca mananca fara blagoslovenie este batjocorit de dracul lacomiei. Dumneavoastra, crestinilor, care ati avut dragoste sa veniti aici, sa luati parte cu noi la aceste zile sfinte de post si de rugaciune multa din Saptamana Mare, veti tine cat veti putea. Nu va punem lege. Dumneavoastra numai sa tineti cu mare tarie sa nu mancati de frupt in posturi; ca in postul acesta nu se mananca nici untdelemn, decat numai sambata si duminica, si cu dezlegare la peste numai la Buna Vestire si la Florii. Atat. Deci tineti cat veti putea. Eu am vazut crestini care, in postire, i-au intrecut pe calugari! Stiu eu cativa care tin pana sambata. Vine o femeie la mine sa se marturiseasca, Fevronia o chema.

Si vine la mine intr-o miercuri – eram duhovnic tanar pe vremuri, ca am tot marturisit cat am putut in viata mea –, si ii zic: – Mata, daca ti-ajuta Dumnezeu, sa tii pana maine! Ca era a doua zi de post. – Ba, fereasca Dumnezeu, parinte! De cand m-am maritat am 23 de ani si de la inceputul postului nu gust nimic pana sambata. Auzi cum ne smereste Dumnezeu! Iata oameni care isi aleg de buna voie si din dragoste sa se nevoiasca oriunde ar fi, ca Dumnezeu este in tot locul de fata! De aceea, va spun sa tineti postul dupa masura puterii fiecaruia. Care poate o zi, care poate doua, care poate trei. Care nu poate, sa ia blagoslovenei de la duhovnicul lui si sa ia gustare, ca sa se intareasca si sa se tina si el de ceilalti. Ca postul este o virtute, dar mai cu seama un ajutor spre virtute

„Daca un om bolnav – spune Sfantul Vasile cel Mare – si s-a uscat de vreo boala asa de tare, incat il intoarce altul pe pat, nu se poate intoarce singur, la acela se dezleaga in post sa manance de dulce, dar nu carne, numai frupt alb”. Nu acela este bolnav, care zice: „Nu-mi place varza si fasolea; eu vreau mancare, sa-mi faci friptura!” Acela este cu toti diavolii intr-insul. Acela este bolnav, care nu se poate intoarce si daca-i constatat de un doctor crestin, nu ateu sau sectant, care nu stie ce-i legea crestina. Si acel doctor crestin spune: „Acest om are nevoie de supraalimentatie, ca moare”.

Numai atunci se dezleaga postul, sa-i dai mancare la acel batran si bolnav. Nu asa de capul nostru. Ca-i bolnav, ca nu-i place fasolea, nu-i place varza, nu-i place cartoful, dar ii place carnea, ouale, vinul si rachiul. Acela nu-i bolnav de boala, este bolnav de lacomia pantecelui. Ia ascultati! Dumnezeu stie pe fiecare cat poate si cat vrea. Si Dumnezeu, care stie putinta fiecaruia, o sa-i ceara socoteala dupa putinta, nu dupa cum mint unii ca nu pot. Ca pe Hristos nu-L putem miti. Ati auzit pana unde strabate stiinta lui Dumnezeu? Intrebati-l pe marele Apostol Pavel: Cuvantul lui Dumnezeu este mai ascutit decat toata sabia cea cu doua taisuri si strabate – pana unde?

Nu pana la despartitea trupului de a sufletului, macar ca si aceasta este unire negraita – ci pana la despartirea duhului de a sufletului. Cea mai subtila si mai inalta si mai tainica unire intre Dumnezeu si om este unirea duhului celui dintru noi cu Duhul lui Dumnezeu. „Acest duh este un dor ganditor – dupa dumnezeiescul Grigore Palama –, care sta in chip de raze de lumina in jurul inimii”. Cu acesta ne deosebim de ingeri. Cu acesta omul este mai mare decat ingerii. Duhul din noi sta intre mine si intre cuvant, si are in sine si pe cuvant si pe minte. Dupa cum in semnul Sfintei Treimi, Duhul Sfant sta in mijloc si are si pe Tatal si pe Fiul, ca-i de aceeasi fiinta, asa este si duhul acesta, aprinde mintea si cuvantul omului si se formeaza o treime. Omul este icoana Sfintei Treimi pe pamant; este chipul si asemanarea Lui, cum spune la Facere: Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra.

Pana acolo strabate stiinta Lui: …pana la despartirea duhului de a sufletului. Ati vazut la panacida: „Dumnezeul duhurilor si a tot trupul…”, asa arata si aici, ca este Dumnezeul duhurilor. Pentru ca cea mai inalta si mai subtire unire, nu este aceea intre trup si suflet, este aceea intre duh si Dumnezeu. Si de aceea Dumnezeu stie gandurile noastre, ca cele mai dinainte gandite ale noastre. Si la marturisire, cand te duci, sa nu crezi ca poti tainui vreun gand, ca nu stai in fata duhovnicului; acolo este Hristos de fata, cu Maica Domnului si ingerul tau pazitor si vede daca nu cumva cu viclenie te marturisesti. Marturisirea sa fie cea mai sincera; sa te silesti sa te parasti pe tine in fata duhovnicului, cat se poate mai mult. Ca zice: Dreptul lui isi este paras. Nu cumva sa dai vina pe altul: „Din cauza femeii am gresit, din cauza barbatului, din cauza dracului…”, ca ai pierdut toata marturisirea.

Aceasta-i marturisire prihanitoare. Dracul rade cu gura pana la urechi daca tu dai vina pe dansul. Ca el stie ca numai ti-a dat in gand, cum ai auzit pe Sfantul Teodor Studitul. El este ca pescarul, numai intinde rama. Si tu, daca esti prost, te prinzi, daca nu stii sa te pazesti. Mai mare decat postul este sfanta rugaciune, de care o sa vorbim acuma. Rugaciunea este obligatorie pentru toti ii intru totdeauna. La post este asa: fiecare posteste cat poate, cu binecuvantarea duhovnicului, dupa randuiala manastirii. Dar la rugaciune nu vom zice asa: Fiecare cat poate, ci fiecare sa se sileasca sa se roage neincetat. Apostolul Pavel, lumina lumii, gura lui Hristos, vasul alegerii, ai auzit ce spune?

Neincetat va rugati! Duhul Sfant, prin proorocul David, ne invata: Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea. Ai vazut ce zice Duhul Sfant despre rugaciune in psalmul 102? In tot locul stapanirii Lui binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul. Ai vazut ca rugaciunea nu-i conditionata nici de loc, nici de timp? In tot locul si in toata vremea suntem datori sa ne rugam. Deci, cand vorbim de rugaciune, sa nu credeti voi ca toata rugaciunea este rugaciune. Rugaciunea in inaltimea ei, in cresterea ei, ea nu are sfarsit, pentru ca se uneste cu Dumnezeu Cel fara de margini. Prin rugaciune omul castiga har si o intelepciune duhovniceasca nemarginita, fiindca se uneste cu cel nemarginit, cu Dumnezeu.

Rugaciunea are mai multe trepte. Prima treapta este cand ne rugam cu limba si cu buzele, cu gura si cu glasul.A ceas ta are temelie in Sfanta Scriptura. Auziti pe Apostolul Pavel: Aduceti Domnului roada buzelor voastre. Si proorocul David zice: Si L-am inaltat pe El cu limba mea. Auzi si Duhul Sfant, graind: Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat; sau: Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea. Aceste marturii – si as putea sa va aduc multe – sunt pentru rugaciunea cea mai de jos: rugaciunea buzelor, a limbii sau rugaciunea glasului. Dar de rugaciunea buzelor si a limbii se spune Sfantul Grigorie de Nyssa? „Este treapta cea mai de jos si granita cea mai departata a rugaciunii”. Pentru ce? Vezi mata cand te sui pe scara?

Pui intai piciorul pe prima treapta. Aceasta rugaciune, care o zicem numai cu buzele, cu gura, cu limba si cu glasul, dar inima si mintea noastra nu sunt la Dumnezeu, formeaza treapta cea mai de jos in scara rugaciunii. Daca ne-om ruga numai cu aceasta, adica am zis atatia psalmi, am o caruta de acatiste, am spus atatea rugaciuni in noaptea asta, dar mintea si inima noastra n-ar fi la Dumnezeu, auzim pe proorocul Isaia care ne mustra, zicand: Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor! Nu patiti asa? Noi patim, ca suntem pacatosi! Poate voi, nu. Ca zic cu gura rugaciuni si cu mintea ma trezesc pe la Targu Neamt, pe la Bucuresti sau in cutare loc.

Sau poate voi nu patiti, dar noi patim, ca suntem neputinciosi si pacatosi. Deci sa nu ni se para ca asta-i rugaciune! Asta-i inceputul rugaciunii; asta-i rugaciunea noilor incepatori; asta-i rugaciunea pruncilor in Hristos, care se roaga numai cu limba si cu buzele. Noi trebuie sa ne rugam si cu mintea. O treapta mai inalta este rugaciunea mintii. Care? Cand zic cu gura: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul” sau „Tatal nostru” sau catre Maica Domnului o rugaciune, si cand eu o inteleg cu mintea, ea a trecut in alta treapta, a trecut in minte. Si aceasta este mai inalta decat rugaciunea gurii. Auzi ce zice Apostolul despre acesta rugaciune a mintii: Vreau mai bine sa zic cinci cuvinte cu mintea in biserica, decat zece mii de cuvinte cu limba.

Atata-i de scumpa rugaciunea cand te rogi cu mintea! Cand mintea ta se roaga lui Dumnezeu si limba ta poate sa taca. Numai cu gandul te rogi. Deci cateva cuvinte ale mintii sunt mai mult decat zece mii pe care le zici cu limba, pentru ca mintea este ochiul sufletului. Partea cuvantatoare a sufletului si ochiul sufletului este mintea si tu te rogi pe o treapta mai inalta. Dar oare rugaciunea mintii este desavarsita? Nu. Doamne fereste! Rugaciunea mintii este jumatate de rugaciune. Dumnezeiestii Parinti o numesc asa: „Rugaciune cu o aripa sau rugaciune cu un picior!” Cine poate zbura cu o aripa sau cine poate merge cu un picior? Deci nu cumva sa credem, cand ne rugam oleaca cu mintea, ca am ajuns la rugaciunea desavarsita, ca ne inselam foarte mult. Ai vazut pe Sfantul Teofan Zavoratul? Se lupta un boier sa invete rugaciunea mintii si a inimii.

El se ruga cu mintea, dar nu putea din cauza gandurilor. Cum vin viespele la fagure, asa nu scapa de ganduri. – Parinte, ma lupt cu mintea, dar de ganduri nu scap. Acela a strigat la el: – Da-te jos din cap, frate, ca acolo-i mare iarmaroc! Cine te-a pus sa stai cu rugaciunea in cap? Adica nu sta la rugaciunea mintii. Trebuie sa te rogi cu inima. Pentru ce? Cand ai ajuns sa te rogi cu inima rugaciunea vine in stare sferica, ocolitoare. Aici nu intra satana. In rugaciunea mintii intra si-ti da razboi si te departeaza de Dumnezeu. Cand ai ajuns sa te pogori cu mintea in inima si sa te rogi din inima lui Dumnezeu, nu mai poate vrajmasul sa intre la tine in inima.Cand ajungem noi cu mintea in inima?

Cand eu zic cu limba rugaciunea, cu mintea o inteleg si cu inima o simt. Daca n-am zis toate cuvintele rugaciunii, de la minte in inima, adica sa o simta inima, suntem afara de rugaciune. Afara cu totul, ca nu ne rugam cu inima. Ai auzit ce zice Duhul Sfant in Scriptura? Da-mi, fiule, inima ta! Inima o cere Dumnezeu de la noi. Ai auzit ce zice Duhul Sfant in Psaltire: Rugatu-m-am fetei Tale, Doamne, cu toata inima mea.

Si iarasi: Strigat-am catre Tine cu toata inima mea. Si iarasi: Inima mea striga catre Tine, Doamne! Aceea-i strigare, care iese din inima. Aceea-i rugaciune curata, la care, daca dumnezeiescul Isaac Sirul, ajunge unul la zece mii. Iar la rugaciunea contemplativa, de-abia unul din generatie in generatie mai ajunge. Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu sa trecem cu pocainta curgerea Sfantului si Marelui Post si sa ajungem cu bucurie la slavita inviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Amin