Părintele Cleopa – Școala înțelepciunii, Despre statornicie

10:28 pm, septembrie 22, 2010 în Cuvinte de folos, Despre rugăciune, Dreapta socoteală, Pocainta, Păcate, Părintele Cleopa de admin

Părintele Cleopa

Părintele Cleopa

Școala înțelepciunii

Părintilor, cimitirul este facultatea facultătilor si scoala scolilor. Că auzi ce zice Sfântul Ioan Gură de Aur: Mergi la cimitire, o, frate, că acolo este scoala cea mai înaltă a sufletelor, care ne vorbeste despre Dumnezeu! Părintii cei de demult aveau întotdeauna în chiliile lor un sicriu, o cruce si un cap de mort, ca să le aducă aminte ziua si noaptea de ceasul mortii si să aibă lacrimi la sfânta rugăciune. Iar când erau tulburati sau împietriti la inimă si nu se puteau ruga, se duceau noaptea la cimitir sau la cei ce zăceau pe patul de moarte si asa dobândeau iarăsi lacrimi, umilintă si râvnă de rugăciune.

Să mergem zilnic în cimitir ca să ne rugăm pentru fratii nostri cei plecati, că ei singuri nu se mai pot ajuta. Pe toti părintii din cimitirul acesta i-am cunoscut. Ce viată curată si smerită au dus pe pământ! Unii din ei stiau Psaltirea pe de rost si nu mâncau până n-o terminau de citit, cum era părintele Gherasim, fratele meu, sau părintele Vasile Mitoseru. Altii făceau metanii si aveau darul lacrimilor. Altii făceau ascultare fără cârtire si erau plini de dragoste, precum părintele Galaction Ilie, părintele Ilarion Ionică si fratele meu mai mare, Vasile. Altii iubeau linistea si tăcerea, precum părintele Pimen Năstac si shimonahul Ioan Rosu. Iar altii aveau rugăciunea lui Iisus în inima lor, cum au fost părintele Paisie Nichitencu si părintele Ghervasie Gaspar. De toti părintii care au trăit în Sihăstria m-am folosit si pe toti îi pomenesc cu nevrednicie în rugăciunile mele. De aceea vin mereu aici în cimitir si-mi aduc aminte de dragostea si de sfaturile lor. Ei s-au dus cu totii la Hristos si în curând vom pleca si noi să dăm socoteală de faptele noastre!

Despre statornicie

Cu felul de-a te purta tu, pe unul care-i abătut de la calea dreptătii, poti să-l folosesti. Iar dacă unul este obraznic, îi tânăr si nu bagă de seamă că tu vrei să-l folosesti cu felul tău de-a pricepe si a te purta cu el, taie legătura. Cum s-o tai? Iată cum: Îl vezi că vine în chilie la tine, dar nu vine că-i place pravila sau să audă un cuvânt de folos, când citesti tu dintr-o carte, ci vine ca să stea de vorbă, să-ti piardă tie vremea, să râdă, să glumească, să spună ce vesti noi mai sunt în ziare, în reviste, sau nu stiu ce. Aceluia spune-i asa: „Frate, noi avem pravilă, că suntem la mănăstire! Dacă esti bun, frate, că si tu ai pravilă, săracu’, poate nu ti-ai făcut-o toată, hai s-o completăm aici la mine!” Dă-i o pereche de metanii în mână si începi Psaltirea. „Uite, frate, am obicei – chiar dacă n-ai obicei – să citesc cam jumătate de Psaltire în seara asta! Frătia ta fă metanii si eu citesc!”

Si tu începi Psaltirea: Fericit bărbatul… si zi-i: „Frate, fă metanii, că asa-i obiceiul! Si pe urmă mai citeste tu să mai fac eu!” Si când ti l-ai pus la metanii, să vezi cum zice: „Iartă-mă, frate, că am treabă!” Si îndată fuge, că el nu venise pentru pravilă. A venit să stea de vorbă, să-ti piardă tie timpul mântuirii. Sfântul Ioan Scărarul te învată asa, nu eu: „Vezi care umblă cutreierând chiliile, si nu vine la tine să se folosească, ci vine să stea de vorbă, pune-l la rugăciune si la metanii!” Dacă-i om duhovnicesc, zice: „Hai, frate, să facem!” Face si el, faci si tu. Si zice: „Măi, dar ce bine, mi-am făcut pravila!” si-i multumit. Dacă faci asa, a doua oară nu-l mai vezi pe prietenul ăsta.

„Nu mă duc la acela, că stii ce face? Mă pune la metanii si face pravila! Dar ce, eu sunt prost? Am nevoie să umblu tralala prin mănăstire: să stau de vorbă, să judec pe toti, să râd, să glumesc. Acolo însă mă pune la Psaltire si el zice să citesc mereu. Si nu o catismă, nu două! Zece! Si am făcut metanii de mă dureau spatele si genunchii. Si el tot zicea: «Măi fă, frate, că eu citesc înainte»!” Dacă faci asa, stii cum scapi de prietenii acestia? „Nu mă duc în chilie la fratele ăla, că mă pune la rugăciune! Doar de asta fug eu! De rugăciune”. Iată asa ai să scapi de prieteni de ăstia! Delicat, asa! Si când vezi că pleacă, zi-i: „Frate, te rog, mai stai! Am avut dragoste să facem pravila împreună, dar, dacă te duci, iartă-mă pe mine, păcătosul!” Se duce, si tu cu „iartă-mă” ai scăpat de el!

Nu-l mai vezi pe-acolo. – Părinte, as pleca de la mănăstirea mea si as veni aici! – Fă cum vrei! Eu nu te chem. Dar să stii că si la Sihăstria sunt draci. Încă multi! Si dacă te-ai duce în Australia si-n America si-n China, tot draci si ispite sunt, dar si Dumnezeu este de fată. Unde te-ai duce, trebuie să te lupti cu tine si să ai ascultare, rugăciune si răbdare. Crezi că aici, dacă ai să vii, n-ai să găsesti sminteli? Ai să stai vreo săptămână si ai să spui: „Staretul este asa, economul este asa, acela-i asa!” Si în loc să te vezi pe tine, tu îi judeci pe altii. Dacă vei începe a privi în inima ta, te vei smeri si vei zice:

„Măi, ce rău sunt! Răbdare n-am, cârtesc, mănânc prea mult, glumesc, râd, săguiesc, mă răspândesc, judec pe altul. Uite îmi vin gânduri necurate, spurcate; nu mi-am făcut pravila, mi-a rămas din canon”. Când te vei pândi pe tine, nu-ti mai trebuie ochelari pentru altul. „Vai de mine, ce prăpastie este aici în sufletul meu! N-am când să mă mai uit la altul!” Ce crezi tu! Un corăbier, când merge cu corabia pe mare, prin locuri stâncoase si periculoase, crezi că el se uită la altă corabie, pe unde se duce celălalt?

El îi cu ochii pe cârmă: „Măi, stâncă! Stâncă, valuri, cutare”. Sau cel care merge cu masina pe drum, se uită cum conduce celălalt masina? El îi cu ochii la drumul lui: „Dreapta, stânga, îi pantă, îi deal!” Fiecare este cu ochii la masina lui. Asa si tu. Fii cu mâna pe volanul sufletului tău! Uită-te la sufletul tău, să nu-l dai în prăpastie! Treaba lui, celălalt. Fiecare cum îsi conduce sufletul său. S-au dus la mos Gheorghe Lazăr – care a umblat 50 de ani descult si cu capul gol, un om sfânt, care a făcut minuni în părtile astea, a fost si la Ierusalim cu staretul meu din Sfântul Munte –, s-au dus trei frati de la Mănăstirea Neamt, că erau la oi:

– Mos Gheorghe, noi plecăm din mănăstirea asta!

– Dar de ce, drăgută? – asa-i era vorba.

– Nu mai este mântuire în mănăstire.

Si i-au tot spus, ca să-si facă dreptate că ei pleacă din Mănăstirea Neamt. Mosul Gheorghe, care niciodată nu se mânia, a stigat tare de trei ori si le-a spus? Nu fă tu, băă! Nu fă tu, băă! Nu fă tu, băă! si s-a dus. Toată filosofia era în aceste cuvinte: Nu fă tu! Adică să nu faci tu, dacă nu-ti place ce face acela! Cine te pune să faci tu, dacă acela face? Nu fă! Ce, ai să dai tu seamă ce nu-i pentru tine? Mosul Gheorghe n-a spus multă bolboroseală, cum vorbesc eu aici.

A spus de trei ori accentuat: „Nu fă tu!” Si s-a dus de-acolo. Sau dacă vei veni aici, să nu crezi că aici vii în rai! Este rai. Orice mănăstire este rai duhovnicesc, dacă mintea ta va fi rai. Dacă mintea ta va fi iad, iad rămâne. Tu vezi o albină cum zboară din floare în floare, prin meri, prin ciresi, si ia din floare numai nectarul cel dulce! Din 10 kg de nectar, ea face 2 kg de miere, că eu am fost prisăcar si am avut cartea cu călăuza stuparului. Dar albina se pune pe multe flori; si sunt flori care deasupra au nectar, iar mai jos au otravă.

Ea nu ia otravă, că nu-i proastă! Albina ia de la fiecare floare ce-i bun. Otrava o lasă acolo. Asa să fii si tu! Fiecare cât ar fi de rău în mănăstire, are si ceva bun. Ce este bun împrumută de la el! „Părintele ăsta este asa, dar uite este milostiv, este sârguitor, este sfătuitor”. Ce vezi că este bun, ia! Ce este rău, otrava, las-o acolo, că nu-ti trebuie! Nu te face nimeni s-o iei cu sila. Si atunci nu te vei mai sminti, oriunde vei fi. Poti să stai în Bucuresti. Pe Calea Victoriei poti să stai. Numai să stii cum să te conduci. Asa este. Iar dacă nu, tu du-te si-n pustie, că diavolul vine după tine! Tu mergi cu trenul 24 de ore si el cât ai clipi din ochi este aici.