Părintele Cleopa – Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

9:58 pm, septembrie 14, 2010 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Pocainta, Păcate, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu s-a arătat asa de luminat despre iad, precum Însusi Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos a descoperit în Sfânta Sa Evanghelie, în pilda bogatului nemilostiv si a săracului Lazăr. Ce zice? Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră si în vison, veselindu-se în toate zilele. Iar săracul Lazăr zăcea înaintea portii lui, plin de bube, dorind să se sature de fărmăturile ce cădeau de la masa bogatului; dar câinii, venind, îi lingeau rănile. Sfântul Ioan Gură de Aur zice:

„Ti-am trimis pe săracul Lazăr la usa ta, ca să se facă tie învătător de faptă bună si pricină de iubire de oameni, dar ai trecut cu vederea folosul. Întrebuintează-l acum, însă spre mai mare muncă si pedeapsă”. Vedeti că săracul si mult răbdătorul Lazăr a intrat în rai după moarte, iar zgârcitul si nepocăitul bogat a fost aruncat în iad cu diavolii. Că spune mai departe dumnezeiasca Scriptură: A murit si bogatul si a fost îngropat, iar sufletul l-au dus în fundul iadului. Si în iad, ridicându-si ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam si pe Lazăr în sânul lui. Si a zis: „Părinte Avraame, fie-ti milă de mine si trimite pe Lazăr să-si ude vârful degetului în apă si să-mi răcorească limba, căci rău mă chinuiesc în această văpaie”.

Zadarnic cere bogatul apă să-si ude limba, căci nimeni nu-i dă. Avraam nu l-a ocărât, ci cu blândete i-a zis: Fiule, adu-ti aminte că ai primit cele bune în lumea aceasta si Lazăr, cele rele; iar acum el se bucură, iar tu te chinuiesti. Dar de ce bogatul a primit cele bune în lumea aceasta? De ce a trebuit să aibă parte de bunătăti în lumea aceasta, dacă în schimb, dincolo de mormânt, este trimis în muncile iadului? Iată ce zic Sfintii Părinti: Bogatul, la poarta căruia stătea Lazăr si veneau câinii si-i lingeau rănile lui, si nu se îndura să-i dea fărâmiturile de la masa lui, avea si el ceva bun.

A avut si el ceva bun ca om. Si pentru acele fapte bune, i-a îngăduit Dumnezeu în lumea aceasta să trăiască, să chefuiască, să se veselească. I-a plătit fapta bună! Că fapta bună cere răsplătire de la Dumnezeu, sau în veacul de acum, sau în cel viitor. Dar el n-a fost vrednic de plata cea vesnică si Dumnezeu i-a plătit aici în putine prin viata pe care a trăit-o. Si Lazăr, cele rele. Care cele rele? Lazăr, cât de drept era si sfânt, ca om avea si el câteva păcate; că nimeni nu-i fără de păcat, numai Dumnezeu. Si atunci pentru păcatele lui, a suferit aici dureri si răni si necazuri, si a plătit aici; a făcut canonul, ca acolo să se veselească.

Si i-a zis Avraam: Si acum, fiule, el se odihneste si se bucură, iar tu te chinuiesti. Deci n-a reusit bogatul cu cererea lui. Si văzând că n-a reusit – auzi cât a tinut vorba între ei –, începe cel de-al doilea dialog: Dacă-i asa, părinte Avraame, adică dacă nu se poate ca Lazăr să-mi aducă un deget înmuiat în apă aici în văpaia iadului, atunci trimite-l pe Lazăr în casa tatălui meu, că mai am cinci frati, să le spună lor unde mă muncesc eu, să nu vină si ei la acest loc de muncă. Ai auzit nemilostivul cum se face milostiv acum? Cel care nu se îndura si petrecea în mahmurii si în betii, ai văzut că durerile iadului l-au făcut milostiv? Ce zicea? „Mă ard eu aici, mă chinuiesc, măcar fratii mei, săracii, să nu vină aici!” Si îl roagă pe Avraam să trimită pe Lazăr la casa lor.

Auzi că dragostea trece dincolo de mormânt? „Măi, măi, săracii! Ei nu stiu ce-i aici!” Dar nici aceasta n-a dobândit-o bogatul, pentru că auzi ce spune Evanghelia: Atunci a zis Avraam: Fiule, au pe Moise si pe prooroci. Adică cele cinci cărti pe care le-a scris Moise, si cărtile proorocilor. Bogatul, însă, a început a se împotrivi: Nu, părinte Avraame, că au scriptura si pe Moise, numai dacă o să meargă cineva din morti să le spună ce chinuri sunt, au să creadă!

Atunci Avraam a adeverit lucrul acesta: Ba nu, fiule, dacă nu cred lui Moise si proorocilor, chiar de-ar învia cineva din morti tot nu vor crede. Si aceasta o adevereste Mântuitorul la învierea lui Lazăr. Dacă a înviat Lazăr din morti, după patru zile, l-a crezut cineva? Ai auzit ce spune Evanghelia? Si pândeau iudeii să omoare si pe Lazăr si pe Hristos. În loc să întrebe: „Măi, ce-ai văzut dincolo, că vii după patru zile de pe cealaltă lume?” Ei voiau să omoare si pe Lazăr, ca să tăgăduiască minunea Mântuitorului, cea mai vestită, înainte de moartea Sa, si să tăgăduiască pe Hristos.

Vezi cât este de adevărat!? Dacă ar veni unul acum din morti si ar începe a predica într-un oras undeva, stii ce fac? Imediat îl arestează! „Măi nebunule, ce bagi panică în lume?” Asa se întâmplă cu oamenii. Chiar de-ar învia cineva din morti. Dar, dacă crede Sfânta Scriptură, îi mai de crezare cuvântul lui Dumnezeu, decât dacă învie unul din morti. Ai văzut ce spune Apostolul Petru? Noi am văzut pe Domnul în munte – Muntele Taborului –, dar avem mai adevărat cuvântul credintei. Ai văzut? Cu toate că-L văzuse la Schimbarea la Fată pe Hristos, dar mai adevărat avea cuvântul credintei, adică Sfânta Scriptură. Deci, Sfânta Scriptură când ne spune un lucru, Dumnezeu ne vorbeste prin ea. Aceasta a vrut să spună Avraam.

Apoi continuă dialogul: Fiule, mai este ceva: Între noi si voi mare prăpastie s-a întărit, ca nici aceia să nu poată veni la noi, si nici noi să nu putem merge la voi. Stiti voi ce înseamnă prăpastia aceasta? Întrebati pe Sfântul Grigorie de Nyssa, la cuvântul pentru cei care cheamă spiritele: „Măcar dacă îmi spui tu mie, spiritistule, că chemi duhurile mortilor, adică sufletele mortilor, dar pe mine prăpastia mă înfioară”. Că duhurile răutătii, dracii, vin la spiritisti si se arată în chipul neamurilor, a mamei, a tatei si zic: „Uite, l-am văzut pe tata, pe mama!” Toti acestia sunt draci, care iau chipul rudeniilor moarte. Zice: „Tu dacă zici că vine cutare la cheremul tău, că-l chemi la masa spiritistă, la medium, eu te întreb pe tine cum poate trece prăpastia de care spune Evanghelia?

Că între noi si voi mare prăpastie este”. Dar stiti voi ce-i prăpastia aceea? Este puterea Atottiitorului Dumnezeu, care a pus hotar sufletului. „Până aici să mergi, pe pământ nu te duci!” Numai cu iconomie dumnezeiască, când l-ar trimite pe unul să se arate undeva. Dar de ce nu dă Dumnezeu drumul acum părintelui Caliopie, pe care l-am îngropat deunăzi sau părintelui Nicodim sau părintelui cutare, ca să vină să ne spună? Dacă ar veni, noi nu ne-am putea mântui. Dar de ce? N-am avea credintă! Auzi ce spune Apostolul Pavel:Prin credintă umblăm, nu prin vedere. Ce este credinta? Întreabă pe acelasi apostol: Este încredintarea celor nădăjduite si dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Eu, care am credintă, n-am nevoie să văd, că dacă văd, nu mai am credintă. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Fără credintă nu este cu putintă omului să placă lui Dumnezeu.

Deci de aceea nu le dă drumul, ca noi să rămânem sub credintă să fim fericiti de Duhul lui Dumnezeu si de Hristos, Care a zis: Fericiti de cei ce n-au văzut si au crezut. Dar că ne aud pe noi cei morti, adică dreptii din Rai si mortii din iad si că ne văd, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că ei pururea ne văd. Si când văd că cei din neamul lor sunt răi, betivi, curvari, hoti, înjurători, hulitori, necredinciosi, foarte mult plâng si se roagă: „Iată, Doamne, cum au uitat de Tine!” Iar când văd că facem fapte bune, foarte se bucură, că stiu că o să mostenim bucuria împreună cu ei în cer. Deci voi, care ati venit aici, ati pornit la rugăciune pentru voi pe cei din ceruri. Dar stiti voi cât este starea asta, ca să ne vadă pe noi si să ne audă? Numai până la Judecata de Apoi. De la Judecata de Apoi s-a închis usa, s-a pus capacul. Cei din Rai nu mai văd pe cei din iad, dar nici cei de pe pământ. N-ati citit „Usa Pocăintei”? Iată de ce:

După judecata universală, la sfârsitul lumii, pentru că nu mai este de folos credinta de atunci înainte, că nu mai avem ce crede, că ne ducem acolo să vedem, să mergem numai în vedere, nu mai este nevoie să se lase starea asta provizorie, ca să ne vadă ei pe noi si să ne audă. Dar acum de ce îi lasă să ne vadă? Pentru că dragostea a trecut dincolo de mormânt si ca să-i pună la rugăciune; că si cei răposati, când ne văd pe noi aici că suntem în ispite, în necazuri, în griji, cad la Dumnezeu, că sunt minti goale fără de trupuri, minte către minte: „Doamne, nu lăsa pe tata, pe mama, pe sora!… Uite prăpădeste în păcate! Doamne, dă-i gând să vină la pocăintă, nu-l lăsa, că se duce în iad!” Dar aceasta după învierea cea de obste nu va mai fi. Ati văzut cum va fi după învierea cea de obste? Cei din iad vor vedea pe cei din Rai, dar cei din Rai nu-i văd. Dar de ce?

Pentru că acum este starea provizorie. Ei stau în Rai, dar se supără din cauza noastră. Când ne văd că facem rău, ei se întristează. Si auzi ce cântă Biserica? „Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”. Asta va fi de la judecată înainte. Dar acum ei, văzând pe sora, pe fiul, pe nepotul că face păcate pe pământ, si stiind că se face vrednic de munca cea vesnică si-L mânie pe Dumnezeu, se întristează si cad si se roagă să-l ierte Dumnezeu. Si această stare, Dumnezeu anume o lasă, ca să-i pornească spre rugăciune, ca prin rugăciunea aceea să îmbătrânească dreptatea lui Dumnezeu, ca să-i ducă pe toti la mântuire. Ce se întâmplă însă de la judecata universală înainte? Ati văzut, dacă ati avut ocazia în viată, un foc mare în timpul noptii, pe un deal. Si noi am fi pe acel deal sau pe-un ses. Si ar fi oameni lângă focul acela, la lumina cea mare, iar noi am fi departe de foc, la întuneric.

Asa este că noi de la întuneric îi vedem pe cei de la lumină? Îi vedem. Dar acei de la foc, dacă-i noaptea si-i întuneric beznă, ne văd pe noi? Nu! Până nu intrăm în raza focului, nu ne văd. Asa se întâmplă după Judecata de apoi, că vorbim după „Viata repausatilor”. Cei din iad vor vedea pe cei din rai, din lumină, iar cei din lumină nu vor mai vedea pe cei de la întuneric, ca să nu se întristeze, după cum spune: „unde nu este întristare si durere”. Aceasta va fi de la Judecata de apoi înainte. Dar până atunci cei din Rai ne văd si ne-aud, si foarte tare îi doare inima si se supără când văd că facem rău, si foarte îi bucurăm pe dânsii când facem bine. De aceea, în starea asta în care ne aflăm acum, când Biserica mijloceste pentru cei din cer si pentru cei din iad, este o mare fericire, câtă vreme Sfânta Biserică are Liturghia.

Scrie la Daniil proorocul: Va înceta jertfa si turnarea si în Biserică va fi urâciunea pustiirii. Va fi vai si amar când vor plânge Bisericile lui Dumnezeu si nu va mai fi Sfânta Liturghie. Că atunci nu se mai pot scoate sufletele din iad. Deci acum, cu darul lui Hristos, având libertate si putând face Sfânta Liturghie si slujbe pentru morti si pentru cei vii, ferice de cei care se îngrijesc din vreme si se silesc să-si facă cât pot si cât este vreme cele ce sunt de folos pentru sufletele lor si pentru ale celor din iad.

Si acestea si le-am spus pentru că zic unii: „Da, dar el este în iad, el este în cer…” Nu. După moarte nu mai este distantă. Ai văzut că bogatul din fundul iadului vorbeste si aude pe cel din înăltimea cerului, din Rai. Iar ca să fie sufletele prezente aici, dar cu fiinta nu, că este prăpastia, adică puterea atottiitorului Dumnezeu. Aceasta stăpâneste să ne vie cu prezenta aici, ca să avem fericirea cea zisă în fericirea a zecea de Hristos, după înviere: Fericiti sunt cei ce n-au văzut si au crezut. Amin