Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2010 octombrie.

de admin

Părintele Cleopa – Maria partea cea bună și-a ales

3:06 pm, octombrie 31, 2010 în Cuvinte de folos, Despre post, Despre rugăciune, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Maica Domnului, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

La toate praznicile Maicii Domnului se citeste Evanghelia cu Marta si Maria. Dumnezeiestii Parinti care au alcatuit sinaxarul, fiind plini cu Duhul lui Dumnezeu, au randuit aceasta Evanghelie, in care se arata ca Maica Domnului, Maria cea Preasfanta si Preacurata, partea cea buna si-a ales (Luca 10, 42). Care este partea cea buna in viata crestinului? Necontenita rugaciune. Toata fapta cea buna trebuie sa o insotim cu rugaciune, cum arata marele Apostol Pavel in Epistola intai catre Tesaloniceni, unde zice: Neincetat va rugati (5, 17).

Dar chiar Mantuitorul in Evanghelie zice: Luati aminte, privegheati si va rugati (Marcu 13, 33). Si dumnezeiescul Apostol Petru spune: Privegheati, ca potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umbla, cautand pe cine sa inghita (I Petru 5, 8). Si dumnezeiescu Prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea (Psalm 33, 1). Ai auzit pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta? Ca sa ne invete ca Maica Domnului si-a ales partea cea buna, partea Mariei.

Caci Mantuitorul, cand Marta alerga sa-i faca mancare si sa-i gateasca masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti; dar un lucru trebuieste. Care? Acela pe care-l avea Maria, ca statea la picioarele Domnului. Caci Maria – zice – partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la dansa (Luca 10, 38, 42). Daca am avea si noi partea Mariei in viata noastra, daca am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului in Sfanta Sfintelor, daca am petrece in rugaciune si in gandire de Dumnezeu ca dansa, nu ne-ar hrani pe noi oamenii, ci ingerii si serafimii din cer. Dar noi punem nadejdea numai in pieptul nostru si in priceperea noastra.

Dar auzi ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se reazama pe bratele sale si si-a pus nadejdea in trupul sau. Auzi ce spune: „Cel ce se reazima pe mainile si picioarele sale, animal este, ca are patru picioare, nu doua”. Auzi? Blestemat este omul care se reazima pe bratele sale si a intarit bratele trupului sau. Mai zice: Nebun este acela care saruta mainile sale si zice ca acestea m-au hranit pe mine. Te-au hranit mainile tale? Dar daca Dumnezeu iti dadea un junghi, iti dadea o boala, daca ai fi cazut si ti-ai fi rupt o mana sau un picior si daca nu-ti dadea tie Dumnezeu sanatate si viata, ai fi putut face ceva cu mainile si picioarele tale sau cu priceperea ta?

Asa este ca nu? De aceea Scriptura numeste nebun pe acela care-si saruta mainile sale, zicand ca acestea l-au hranit. Nu-i adevarat! Dumnezeu ne hraneste, ca zice: Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani (Psalm 54, 25). Sa nadajduim intai in Dumnezeu si asa, lucrand cu cinste si cu dreptate, sa muncim, sa lucram, ca zice iarasi Scriptura: Cel ce nu lucreaza, sa nu manance (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru sa fie impletit cu gandirea la Dumnezeu, cu Sfanta Scriptura, cum era al Maicii Domnului in Sfanta Sfintelor. Lucrul nostru sa fie asa de usor, incat sa nu ne strige mintea de la rugaciune, de la gandirea la Dumnezeu.

Asa arata dumnezeiestii Parinti. De ce parasim noi gandirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserica, meditatia si cugetarea la gheena si la moartea care vine pe neasteptate? „Pentru ca ne aruncam in marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncam in nemarginire, ca sa mostenim veacurile si vine moartea si ne strange de gat”, cum zice dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul. Are obiceiul satana, o, monahule, si tu, crestine, sa-ti dea latime si lungime, ca sa scoata mintea din gandirea de Dumnezeu si sa te duca la pierzare! Fratilor, sa muncim cu dragoste; sa lucram, dar sa avem pe Dumnezeu in minte. Nimeni nu poate sa stea degeaba.

Sa lucram, sa mergem la munca, sa asudam, ca asa avem porunca noi de la inceput, caci zice: Cu sudoarea fruntii iti vei castiga painea ta (Facere 3, 19). Dar in sudorile noastre in osteneli, pe ogoare si in fabrici, in birouri, in intreprinderi si oriunde ar fi, sa avem pe Dumnezeu in minte. Sa avem pe Hristos, si cu Dansul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot in Hristos, Cel ce ma intareste! Iar fara de El nimic nu putem face! Auzi ce zice Hristos: Ramaneti intru Mine si Eu intru voi…, caci fara de Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 4-5). Cand te duci la prasit, omule, si ai luat sapa pe umar, ia si pe Hristos in minte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)”.

Daca lucrezi in atelier si ai pus mana pe ciocan, pe bomfaier, pe fierastrau, bati pe nicovala, sau daca esti zidar sau tamplar, sau orice mestesug ai; de cate ori dai cu ciocanul, zi si „Doamne Iisuse!” Cand te-ai dus la secerat, la padure cu boii sa tai lemne, sau lucrezi in fabrica sau oriunde esti, lucreaza cu toata inima, cu toata dragostea, dar nu uita ca ai pe Dumnezeu, Care singur poate sa-ti ajute si poate sa te pazeasca! Cate primejdii nu sunt! Auzi ca pe unul l-a omorat un butuc, pe altul l-a lovit masina, pe altul l-a prins motorul, peste altul a cazut un copac si a murit… La urechile noastre vin asemenea vesti zilnic.

Dar de ce? Pentru ca n-a plecat la lucru cu rugaciunea in minte! Daca pleca cu rugaciunea in minte, avea pe ingerul care-l pazea. Caci ingerul pururea ne pazeste. Auzi ce zice proorocul: Strajui-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de El si-i va izbavi pe ei (Psalm 33, 7). Deci, cand plecam la treaba, sa avem pe Hristos in minte; si cand venim de la treaba iar, si cand ne odihnim iar. Si cand ne sculam din somn, prima simtire, primul cuvant sa fie: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!” „Imparate ceresc Mangaietorule, Duhul Adevarului”… si celelalte. Auzi ce spuen Gheorghe Sinaitul? Este un drac inaintemergator care are o ceata nenumarata pe fata pamantului. Merg acesti draci de dimineata si-i invata pe oameni, cand s-au sculat din somn, mai intai sa puna mana pe treaba: „Lasa rugaciunea mai la amiaza!

Mananca bine, bea bine si hai la treaba!”Nu-i bine! Intai sa cerem ajutorul lui Dumnezeu si apoi, cu Dumnezeu in minte, sa mergem la munca cinstita si curata. Sa nu furati de la nimeni; sa nu furati de la stat, nici de la altii, ca nu va imbogatiti cu furatul, ci mai tare saraciti. Era un cuvant al cuiva: „Munceste omul cu dreptate, si-i ia dracu jumatate din avere; dar averea castigata pe nedrept, o ia dracu cu tot cu stapan!” Nu. Nu fura, ca nu te imbogatesti. Mare foc bagi in casa la tine daca ai luat un ban al Bisericii, sau daca ai luat banul sau osteneala cuiva. Si daca vei aduce la biserica milostenie din cele furate, caine imputit aduci lui Dumnezeu! Deci sa lucrezi cu cinste, cu dreptate, cu sfintenie si sa muncesti cu toata dragostea unde te-a pus statul sau unde te-a pus dregatoria sau istitutia care te adaposteste. Sa muncesti, dar sa ai si pe Dumnezeu in minte.

Fa semnul Sfintei Cruci cand pleci la lucru. Cand vii, la fel. Cand stai la masa, fa rugaciune; cand te scoli, rugaciune; si daca nevinovata rugaciune va povatui viata voastra si a noastra, vom avea putina asemanare si noi cu petrecerea Maicii Domnului in Sfanta Sfintelor, vom petrece in gandire de Dumnezeu si ni se va spune si noua in ziua judecatii ca partea cea buna ne-am ales. Iar daca lasam rugaciunea, citirea dumnezeiestii Scripturi, mergerea la biserica, facerea de bine si toate acestea si punem nadejdea numai in munca noastra, suntem cei mai nenorociti oameni de pe fata pamantului.

Sa muncim cu dragoste, cu harnicie, dar sa nu uitam ca avem un Dumnezeu, Caruia trebuie sa ne rugam neincetat si cand muncim si cand suntem acasa si cand ne odihnim. Pururea sa fie Legea Lui in mintea nostra, ziua si noaptea. Pururea sa avem gandirea si rugaciunea spre Dumnezeu, si atunci darul Lui va intari bratele noastre si mintea noastra si trupurile nostre si vom fi sanatosi si vom putea izbuti si la munca si la ostenala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu si prin Dumnezeu! Amin.

de admin

Părintele Cleopa – Despre Rai

7:53 pm, octombrie 27, 2010 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Oare cum as putea eu, nepriceputul si cu totul neiscutitul, sa zugravesc prin cuvinte patria noastra cea veche din care am cazut? Daca dumnezeiescul si marele Apostol Pavel ne spune ca: Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-au suit, acelea a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, apoi cum o limba de tarana si o minte intunecata de pacate se va pricepe a spune cele nespuse?

Dar, fiindca nu este bine nici a tacea despre acea fericire si frumusete, voi indrazni a aduce prin cuvant, din cele ce ne-am invatat din Sfanta Scriptura si din invataturile Sfintilor Parinti, o umbra oarecare a celor neumbrite si vesnice veselii, ca prin cele prea mici sa suim intelegerea noastra dupa putere la cele prea mari si cu prea minunata frumusete impodobite. Sfanta Scriptura ne spune despre rai ca este asezat de Dumnezeu spre rasarit: Si a sadit Dumnezeu rai in Eden spre rasarituri. N-ati auzit ce spune Isaia? Rasarit este numele Lui.N-ati auzit ce spune Psaltirea? Dumnezeu S-a suit peste cerurile cerurilor, spre rasarituri.

Sfantul Vasile cel Mare intelege raiul, dupa el si dupa toti sfintii, ca o desfatare, caci Eden inseamna raiul desfatarii. Aici trebuie sa intelegem o desfatare vrednica de Dumnezeu, desfatare care este potrivita sfintilor. Mai departe, aratand despre cele nespuse duhovnicesti veselii, zice: Acolo pornirile raurilor vestesc cetatea lui Dumnezeu (Psalm 45, 4). Sfintii Parinti ai Bisericii au spus ca raiul este indoit, adica este alcatuit si din cele simtite si din cele gandite, vazut si nevazut, dupa cum omul este format din trup si suflet.

Raiul il intelegem si trupeste, dar il talcuim si duhovniceste. In rai va fi o desfatare duhovniceasca desavarsita a celor cinci simturi ale omului. Raiul nu-i imparatia cerurilor. Raiul este locul unde a stat Adam si unde stau dreptii pana la judecata de apoi. O stare provizorie. Nu-i hotarat sa strea dreptii acolo pentru totdeauna, ca de la judecata inainte, sufletele dreptilor nu se mai duc in rai, ci in imparatia cerurilor. Iar deosebirea intre cer si rai este negrait de mare, pentru ca atata iubire a avut Dumnezeu de neamul omenesc, incat in locul raiului i-a dat imparatia cerurilor.

Satana l-a scos pe Adam din rai, iar Dumnezeu, venind pe pamant si suferind pentru neamul omenesc, nu-l mai baga in rai pe omul care face voia Lui si poruncile Lui si se teme de El, ci in ceruri. In Evanghelie ce s-a zis?

„Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia raiului?” Nu, ci altfel: „imparatia cerurilor”. Sau zice: „Fericiti cei izgoniti pentru dreptate, ca acelora este imparatia raiului?” Nu, ci „imparatia cerurilor”. „Iata dar – zice Sfantul Vasile –, a prierdut omul raiul, iar prin mila lui Dumnezeu cea negraita, a castigat cerul”.

Ca unde a prisosit pacatul, zice Apostolul Pavel, acolo darul a prisosit. Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant. Iar ca sa intre cineva in Imparatia cerurilor trebuie sa se nasca din apa si din Duh, sa fie nevinovat ca pruncii, sa rabde multe scarbe in viata si sa se sileasca in toata viata la lucrul poruncilor Domnului. Raiul, ca cineva sa-l poata descrie, nu se poate. Niciodata nu poate sa descrie cineva frumusetile raiului. Nici oamenii, nici ingerii. Auziti pe Apostolul Pavel: Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima de om nu s-a suit, aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dansul.

Marele Vasile, aratand pe cat este noua cu putinta despre rai, zice asa: „Omule, daca-ti inchipui ca raiul este mancare si bautura si veselie si gradina si flori si cantari si pasari si palate de aur, nu te opresc. Macar asa sa-ti inchipui, dar ravneste la rai, adica sa doresti raiul. Ca, dorind raiul, te lasi de pacat. Inchipuie-ti si tu cum vrei, dar orice vei inchipui tu despre rai, nu este ceea ce iti inchipui tu, ca raiul este mai presus de minte”. Apoi zice: „Deci ispiteste-te ca prin invataturile acestea sa vii intru intelegerea raiului aceluia si sa ajungi si tu la zorile dumnezeiestii lumini. De esti trupesc si mare indulcire socotesti din cele simtite, sa ai acea inchipuire a Raiului celui trupesc si saturarea cea prea dulce, si sa te sarguiesti catre acestea, fiindca acolo vei afla desfatarea neincetata!

Dar mai bine decat indulcirile cele trupesti, suie-te cu gandul catre frumusetea ingerilor si invata-te cu de-amanuntul roadele dreptatii!” Sfantul Vasile cel Mare vorbeste in Hexaimeron despre rai, zicand: „Acolo sunt livezi prea dulci la vedere, cu multa si negraita verdeata si foarte frumos impodobite. Acolo floarea nu straluceste putina vreme si apoi lipseste, ci indelungata vreme si este o mireasma a Duhului Sfant, pe care omul nu o poate spune. Buna lor mireasma este fara de sat, frumoasa lor culoare de-a pururea straluceste si puterea vanturilor nu le slabeste.

Lunile cele noi nu le vestejesc, ingheturile nu le ingheata, arsura soarelui nu le usuca; ci un duh masurat, care da oarecare subtire si dulce suflare, usor cu dulceata sufla asupra lor, neimpilat de vreme si nevestejit in veac, pazind sporul lor. Iar frumusetea sadurilor celor de acolo este si ea vrednica de facerea si sadirea Celui ce le-a sadit”. Si dupa multe, zice: „Care cuvant va putea sa arate multimea dulcetii si frumusetii aceleia?…

Acolo sunt si neamuri de nenumarate feluri de pasari, care prin floarea aripilor si prin dulcea viersuire a glasurilor, aduc o dulceata negraita, incat oamenii cei drepti de acolo se desfateaza si se indulcesc prin toate simturile: pe unele vazandu-le, pe altele auzindu-le”. Mai departe zice: „De esti duhovnicesc si cugeti mai mult decat la indulcirile trupesti, urca-te cu gandul catre frumusetile ingerilor si invata-te roadele dreptatii ce sunt in ei. Vezi raurile lui Dumnezeu cele pline de ape, ale caror porniri veselesc cetatea lui Dumnezeu si al caror mester este singurul Dumnezeu”.

Dar, intr-adevar, raiul in care a stat Adam era indoit. Avea o parte simtita si una gandita, fiindca in rai erau pomi din care se putea manca. Ceea ce spune Sfanta Scriptura: pomul cunostintei binelui si raului, se poate inchipui ca a fost intr-adevar pom. Dar de ce-i spune pomul cunostintei binelui si raului? Stiti voi ce inseamna pomul cunostintei binelui si raului, din care a mancat Adam, si de ce se cheama asa? Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre acest pom: „Pomul cunostintei binelui si raului din rai se cheama asa pentru ca doua lucruri mari a aratat el dupa ce au gustat Eva si Adam dintr-insul: A aratat binele si raul”.

A aratat cat de bine era daca nu manca din pom, ca Adam, care a stat 700 de ani in rai, s-a desfatat acolo de atatea bunatati – si de cele simtite si de cele gandite, ca auzea si ingerii in ceruri si ii vedea cum il lauda pe Dumnezeu. Iar atunci cand l-a scos afara din atata dulceata si frumusete, a cunoscut cat de bine era daca nu manca din pom. Si iarasi, a cunoscut si raul: „Cat de rau este, si ce mare rautate ne-a ajuns pe noi, fiindca am mancat din pom”. Iata ce inseama pomul cunostintei binelui si raului. A cunoscut cat de rau a facut ca a calcat porunca lui Dumnezeu si cat de bine era daca nu o calca si nu manca din pom. Asa se talcuieste pomul cunostintei binelui si raului dupa Sfintii Parinti.

Dar sa continuam despre rai. Marele Vasile spune acolo: „Pasarile raiului nu mai mor ca cele de pe pamant si nu mai imbatranesc, ca sunt pline de Duhul Sfant. Acolo cele patru stihii care sunt pe pamant: aerul, apa, pamantul si cerul, sunt atat de impodobite de Dumnezeu, cum nu se poate vorbi. Cele patru anotimpuri ale anului: primavara si vara, toamna si iarna, asa de frumos sunt imbinate unele cu altele, incat nu se mai satura omul in veacul veacului de a trai acolo. Acolo niciodata nu este sila a vanturilor si nepotrivire a anotimpurilor. Acolo nu-i nici prea frig, dar nici prea cald. Nu-i nici prea mare vant, dar nici sa nu fie deloc. Nu-i niciodata acolo ploaie prea multa, dar nici sa nu fie.

Deci cele patru stihii, cele patru anotimpuri, sunt imbinate in asa fel, incat provoaca o negraita placere la cele cinci simturi ale omului. Gustul. Poamele din rai au atata dulceata si atata felurime de gusturi, incat omul nu mai poate pofti nimic peste dulceata lor. Auzul. Cantarile de acolo care desfateaza nu gustul, ci alt simt al omului, auzul, atata frumusete au, incat o mie de ani se pare un ceas in rai, cum citim si in Mantuirea pacatosilor. Pipaitul cel indoit, inauntru si in afara, acolo atata frumusete are si atata blandete in zidiri, incat niciodata spini nu exista, lucru aspru nu exista, lucru care sa te arda nu exista, lucru care sa te otraveasca nu exista, asa incat pipairea si cea dinauntru si cea din afara este fara nici o vatamare. Mirosul.

Atata mireasma a Duhului Sfant este acolo si florile acelea atata mireasma au, incat nu mai poti sa-ti inchipui ca ar mai exista altceva in lume sa miroase mai frumos ca acelea. Vederea. Iar vederea se desfata intru atata frumusete (Gan-Eden, adica vesnica desfatare), incat nu poate omul nici intr-un fel sa mai cugete ca ar putea vedea ceva mai frumos ca acolo. Se desfateaza cele cinci simturi ale omului de nu pot mai mult. Ai vazut ce spune in Psaltire: Pornirile raurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Stiti voi ce inseama pornirile raurilor? Raurile Duhului Sfant se varsa in rai si veselesc cetatea lui Dumnezeu – raiul si sufletele –, incat nu poate omul sa spuna cu limba asta de tarana ce mangaiere a Duhului Sfant vine acolo. Pronirile raurilor, pornirile darului Duhului Sfant care se varsa in rai, atat veselesc inima si mintea omului, incat el nu mai poate cugeta, nici cu inima, nici cu mintea, nimic mai presus decat acele mangaieri ale darului Duhului Sfant.

Si acesta-i raiul, daca-ti poti inchipui asa, dar nu imparatia cerurilor. V-am spus ca omul este indoit, o parte vazuta si una nevazuta. Raiul este si simtitor, ca omul sa poata gusta si cu trupul si cu vederea dulcetile lui; si ganditor, pentru ca sufletul omului acolo nu este impiedicat sa vada cerul sau dantuirile arhanghelilor si ale ingerilor sau sa auda cantarile din cer. Intre partea vazuta si cea nevazuta este o mare legatura. In rai Dumnezeu a spus lui Adam sa lucreze raiul si sa-l pazeasca. Dar stiti ce lucrare era aceea? Intreaba pe Sfantul Nil Ascetul.

Era lucrarea rugaciunii si pazirea mintii. Raiul cel cuvantator din sufletul lui! A lucra raiul este intotdeauna a fi in rugaciune necontenita cu Dumnezeu, asemenea cu ingerii, caci Adam ii auzea rugandu-se si cantand lui Dumnezeu; iar a-l pazi este de a-si pazi mintea, sa nu alunece cumva spre gandire impotriva lui Dumnezeu. Inchei aici prin cuvintele Sfantului Vasile cel Mare: „Invata-te, omule, ca din niste invataturi ca acestea sa vii intru intelegerea Raiului si sa ajungi la zorile dinaintea luminii, unde rasare lumina cunostintei si unde raiul desfatarii s-a sadit”. Amin.