Părintele Cleopa – Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea

8:06 pm, octombrie 20, 2010 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Părintele Cleopa, Smerenie de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Deci acest verset este atat de scurt, pe atat are mai inalta si mai desavarsita invatatura pentru mantuirea sufletelor omenesti. In aceasta Evanghelie se cuprinde toata mantuirea omului, pe scurt, caci ea ne invata iubirea de vrajmasi. Nici un invatator de lege de mai inainte n-a adus in lume o invatatura asa de desavarsita pentru mantuirea oamenilor, ca cea cuprinsa in cuvantul Evangheliei, care zice: iubiti pe vrajmasii vostri. Aceasta porunca este data de insasi intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu, de Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru noi pacatosii si pentru a noastra mantuire.

Noi ne gandim ca este cu neputinta a se duce la indeplinire cu lucru invatatura acestei Evanghelii. Dar nu este asa. Nu este asa. Bunul si Preasfantul Mantuitor niciodata n-a spus vreo invatatura in lume care sa nu se poata implini de oameni. Caci El, fiind Dumnezeu desavarsit, stie adancul neputintei firii omenesti.

Si cum a inceput El sa invete aceasta invatatura a iubirii de vrajmasi? Prin cuvintele: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea. Iata cat de mare adevar si cat de mare dreptate se gaseste aici. Omule, vrei tu ca altul sa-ti fure lucrul tau? Sau sa te ocarasca, sau sa te necinsteasca, sau sa se razbune, sau sa-ti faca alt rau? Deci, daca nu vrei, nu fa nici tu la altul! Eu nu vreau ca altul sa ma vorbeasca de rau; deci nu trebuie sa-l barfesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa ma dusmaneasca; deci nu trebuie sa-l dusmanesc nici eu! Eu nu vreau ca altul sa- mi fure din gradina mea sau din via mea; deci nu fur nici eu de la altul! Eu n-as vrea ca cineva pe copilul meu sa-l batjocoreasca in public; sa nu fac nici eu asa. Eu n-as vrea niciodata, cand ma duc undeva sa ma treaca cineva cu vederea, ci as vrea sa-mi zica buna ziua, sa ma cinsteasca si sa-mi dea atentie; deci sa fac si eu tot asa!

Iata masura dreapta pe care n-o poate tagadui nimeni; ce voiesc sa-mi faca altul, sa-i fac si eu lui, si atunci se pastreaza calda toata dragostea de aproapele si dreptatea lui Dumnezeu. Dupa ce a aratat Mantuitorul aceasta dreptate si aceasta cumpana a Evangheliei, a trecut la o invatatura si mai desavarsita. Adica sa iubim nu numai pe prieteni, ci si pe oricare om, fie chiar si pe vrajmasi. Caci auzi ce zice: Daca iubiti pe cei ce va iubesc, dar ce este voua? Si pacatosii fac acelasi lucru. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce dar este voua? Ca si pacatosii dau cu imprumut, ca sa primeasca inapoi intocmai; adica aceia dau imprumut, dar cu imprumut, ca sa primeasca inapoi intocmai cat dau.

Se spune in continuare la paragraful de mai sus al Evangheliei: iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut fara sa nadajduiti ceva in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun si cu cei nemultumitori si rai. Acela ne-a spus sa facem altora ceea ce vrem sa ni se faca noua. Iar aici a spus ceva mai inalt. A spus nu numai atat, ci sa faci bine celui care te uraste, sa iubesti pe acela care te dusmaneste pe tine. Si Apostolul ne invata in chip asemanator, sfatuindu-ne ca nu se biruieste raul cu rau, ci raul se biruieste cu binele.

Dar noi pacatosii zicem: Cum sa binecuvintez sau cum sa-l iubesc pe acela care ma ocaraste si ma bate si ma vatama si pururea ma prigoneste? Cum sa-i fac eu bine aceluia? Deci zicem sa ca este cu neputinta aceasta. Ca nu pot eu sa-l mai iubesc pe acela care mi-a dat o palma, sau m-a ocarat, sau mi-a luat ceva, sau m-a batjocorit, sau m-a vorbit de rau fata de altul. Da, asa este! Noi nu putem, pentru neputinta noastra. Dar sa nu credeti ca lucrul este in orice fel cu neputinta. Lucrul este cu putinta prin Dumnezeu, Care ne sta pururea in ajutor, daca noi ne silim. Cu puterea noastra nu putem face nimic bun. Dar cu puterea lui Dumnezeu, toate se pot. Caci zice Mantuitorul: Toate sunt cu putinta celor ce cred.

Daca porunca aceasta inalta n-ar fi implinit-o nimeni in Legea Darului si nici mai inainte de ea, am putea socoti aceasta invatatura peste putinta. Paganii si alte popoare necrestine spun ca este cu neputinta sa iubim pe cel ce ne face rau. Dar noi nu avem dreptul sa zicem aceasta! Iata ca in Legea Veche David iubea pe Saul, si cand auzea ca acesta a cazut la pamant, ca il muncea duhul cel necurat, David mergea la vrajmasul sau Saul, la Saul care-l prigonea si cauta sa-l omoare, se ducea si-i canta psalmi. Si duhul cel rau, auzind puterea psalmilor, se ducea de la Saul, care se linistea. Dar cand se scula de jos, Saul intreba unde-i David si punea mana pe sulita sa-l omoare.Si de trei ori a lovit cu sulita in perete, socotind sa-l omoare pe David, pe doctorul lui. David il facea sanatos, izbavindu-l de dracul care-l muncea fara odihna, iar el se lupta cu binefacatorul lui, ca sa-l omoare.

Dar David si-a aratat dragostea fata de vrajmasul sau si alta data. Cand dormea Saul in pustie Zif si ostirea lui dormea cu dansul, David a gasit pe Saul in pestera, unde dormea. Si Abisai, un general din oastea lui David il sfatuia: Acum Dumnezeu a dat pe vrajmasul tau in mainile tale; ingaduie-mi deci sa-l pironesc de pamant cu sulita. Dar auzi ce spune David: Sa nu-l ucizi, caci cine va ridica mana asupra unsului lui Dumnezeu si va ramane nepedepsit? Ca Saul era uns ca imparat. S-a dus David la Saul si i-a taiat numai o bucata din haina, ca sa stie ca a fost aproape de el. Si i-a crutat viata, zicand: Ma tem de Dumnezeu sa fac rau celui ce vrea sa-mi ia viata! Si asa David, inainte cu vreo mie de ani de Legea Darului, a implinit aceasta Evanghelie, adica a iubit pe vrajmasul sau. Saul il cauta cu 4000 de ostasi pe David in toate partile Palestinei ca sa-l omoare, sa-i ia viata, iar acela, cand l-a avut in mana lui, i-a crutat viata spunand: „Nu, Doamne fereste! Nu-i voi face rau, ca este unsul Domnului”. Vezi dragoste de vrajmasi implinita inainte de Legea Darului?

Dar Moise nu tot asa a facut? Poporul cartea impotriva lui si se razvratise impotriva lui Dumnezeu, abatandu-se la idolatrie. Iar cand i-a spus Dumnezeu: Eu ma ui la poporul acesta si vad ca este popor tare la cerbice. Lasa-Ma dar acum sa se aprinda mania Mea supra lor, sa-i pierd! Moise a zis: O, Doamne, rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acela, iarta-l; iar de nu, sterge-ma si pe mine din cartea Ta, in care m-ai scris. Adica vreau sa mor mai bine eu, decat sa piara poporul, cu toate ca ei m-au amarat si au cartit impotriva mea si putin a fost sa nu ma ucida cu pietre la Rafidin, pentru ca i-am scos din Egipt. Iata cum aceasta porunca evanghelica, care ne pare cu neputinta noua, pacatosilor, au implinit-o alti alesi ai lui Dumnezeu, cu mii de ani inainte de venirea Mantuitorului in lume!

Dar Arhidiaconul Stefan, usa mucenicilor, cea dintai oaie a lui Hristos care a mers in urma Lui, cum a murit? Aceia il ucideau cu pietre, iar el, facand rugaciuni, a ingenunchiat si cand il loveau cu bolovanii, vazand ca se sfarseste, a zis cu glas mare: Doamne Iisuse, primeste duhul meu si nu le socoti lor pacatul acesta. Si zicand acestea a adormit. Si asa sluga cea buna s-a dus dupa Stapanul Hristos. Vedem multe pilde si in Vechiul si in Noul Testament, care dovedesc ca multi alesi ai lui Dumnezeu au implinit aceasta Evanghelie cu desavarsire, inca din vechime.

Apostolii ce spun? Cand erau huliti si prigoniti, raspundeau prin vorbe de bine si mangaiere. Si nici unul nu se razbuna cu rau, ci biruiau raul cu binele. Deci si ei implineau aceasta porunca a Evangheliei. Iar Mantuitorul nostru Iisus Hristos a implinit-o mai inainte de toti cei din Legea Darului. Caci atunci cand era pe Sfanta Cruce rastignit, se ruga pentru aceia care ii bateau cuie in maini si picioare si zicea: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! Deci Mantuitorul si cu fapta ne-a invatat ca putem sa iubim pe vrajmasi. Dumnezeu, daca n-ar face acest lucru cu oamenii si cu popoarele de pe fata pamantului, n-ar mai fi nici un om pe tot globul. Oare cum ploua El peste toate popoarele pamantului care n-au cunoscut pe Dumnezeu? Cum ploua El peste crestinii, care numai cu numele sunt crestini, si-L rastignesc in toata clipa cu faradelegile lor? Il injuram, Il batjocorim, Il hulim, ne abatem de la credinta la ura; cum ploua peste noi?

Ar trebui sa ploua numai in gradina celui ce-L cinsteste pe El; ar trebui sa rasara soarele numai pentru cei drepti, iar la ceilalti, la pacatosi, sa fie intuneric. Dar nu este asa! Dumnezeu, fiind prin fire prea bun si prea milostiv, rasare soarele Sau si peste cei buni si peste cei rai si ploua si peste drepti si peste nedrepti. Daca Dumnezeu s-ar judeca cu oamenii si daca ar aduce manie in toate zilele pentru pacatele noastre, ar  trebuie sa stam mereu fara sa rasara soarele si fara sa avem picatura de apa pe fata pamantului, pentru ca toti si in toata vremea suntem vrajmasii lui Dumnezeu, pentru ca nu implinim poruncile Lui, si-L uram si ne impotrivim voii Lui.

Dar Dumnezeu nu face asa si nu tine socoteala de pacatele noastre. In bunatatea Lui cea nemarginita, acopera cu mila si dragostea Sa toate neputintele, rautatile si faradelegile lumii. Dar poate va zice cineva: „Dumnezeu poate face aceasta, pentru ca este Dumnezeu Atotputernic, dar eu sunt om si dupa legea firii eu nu pot sa-l iubesc pe cel ce ma uraste”. Da, nu putem noi, dar poate Dumnezeu. Si noi, daca ne rugam Lui si daca ramanem intru El, putem face pururea acest lucru. Caci zice: Ramaneti intru Mine si Eu intru voi…, caci fara de Mine nu puteti face nimic. Daca ne rugam Preasfantului si Preabunului Dumnezeu, El ne ajuta si noua ca sa iubim pe cei ce ne urasc, sa facem bine celor ce ne fac rau, sa binecuvantam pe cei ce ne vatama pe noi.

Daca Dumnezeu a facut aceasta, fiind fara de pacat, noi pacatosii nu trebuie sa ne iubim unul pe altul si sa ne purtam sarcina unul altuia? Zice Sfantul Maxim Marturisitorul: „Dar poate nu poti sa iubesti pe vrajmasul tau cand te simti nedreptatit de dansul; poate aceasta nu o poti face deocamdata. Dar macar taci, rabda si roaga- te lui Dumnezeu. Macar nu te razbuna pe el si macar in suflet poarta cu intelegere neputinta acestuia in vremea lui de tulburare. Dupa aceea te vei ruga cu lacrimi lui Dumnezeu si-ti va da tie dar si putere sa-l iubesti din toata inima pe cel ce ti-a facut rau. Dar intai si intai te roaga!” Sunt cinci feluri de iubiri. In Evanghelie se vorbeste de dragostea de Dumnezeu si de iubirea aproapelui. Sfantul Maxim spune ca sunt cinci feluri de iubiri si din cele cinci, doua sunt bune, una mijlocie si doua sunt de lepadat.

Cele doua bune sunt: Sa iubim pe Dumnezeu din toata inima si din tot sufletul si din toata puterea, iar pe aproapele sa-l iubim ca pe noi insine. O alta iubire este dragostea cea fireasca, pe care o au parintii pentru copii si copiii pentru parintii lor, din dragostea pe care o au fratii si surorile si rudeniile dupa trup intre ei, adica de origine fireasca. Aceasta nu este de condamnat, adica nu trebuie sa o ocolim, dar nici sa castigam mare lucru din ea, fiind fireasca si sadita de Dumnezeu in om. Apoi mai sunt doua feluri de iubiri: cea trupeasca, cand cineva iubeste cu patima pe altcineva; si cea insotita cu iubirea de argint, cand cineva iubeste pe altul ca ii da bani sau ii da alta avere. Acestea sunt patimase si sunt de lepadat. Ba chiar si cea de mijloc este de condamnat atunci cand este exagerata.

Ne spun Sfintii Parinti: „Cauta la firea ta, omule, si, daca voiesti sa-ti faca altul bine si sa-i fie mila de tine, cand esti tulburat si ispitit si necajit, sa-ti fie si tie mila de altul, deopotriva cu tine. Si el este om, si el este ispitit, si el are necazuri, si el are diavoli care il asupresc, si el are patimi inauntru si in afara!” Deci sa nu-l urasti, ca si tu maine vei avea aceleasi incercari! Si asa vom invata dragostea de aproapele, daca vom socoti cele ale firii, ca suntem adica de o fire cu dansul.

Dar sa privim spre noi si spre porunca Evangheliei de astazi. Daca noi nu numai ca nu iubim pe cei ce ne fac rau, nu numai ca nu binecuvantam pe cei ce ne blastama, nu numai ca nu dam cu imprumut la aceia de la care trebuie sa nu ne gandim sa luam inapoi, ci chiar cautam sa ne razbunam numaidecat asupra celui ce ne-a facut rau, atunci nu mai suntem fiii lui Dumnezeu, ci fiii urgiei si ai maniei lui Dumnezeu! Caci avem in mintea noastra gandul de a ne razbuna pe cel ce ne- a facut rau.

Atunci nu mai este Duhul lui Dumnezeu in noi si nici nu mai este dragostea lui Iisus Hristos in inimile noastre. Ci suntem niste talhari, niste ucigasi de buna voie, chiar daca n-am facut ucidere, odata ce pandim sa ne razbunam cu rautate asupra fratelui si cautam sa daramam slava lui, sau cinstea lui, sau orice din ale lui care sunt date de Dumnezeu. Suntem ucigasi mai inainte de a face ucideri. De ce? Caci ucidem slava si cinstea lui, averea lui si altele ca acestea. De aceea bine a spus Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan: Cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de om este! Chiar daca n-a ucis cu mana sau cu batul, dar cu gandul il uraste si cauta sa se razbune si pandeste pe fratele sau sa-i faca vreun rau.

El este un ucigas in inima sa si de il va gasi moartea asa, vai si amar! Ca ucigas este si cu ucigasii va avea parte. Daca a murit cineva intunecat la inima si nu a iertat pe fratele sau, nu poate sa primeasca iertare in ziua judecatii si in ceasul mortii. Caci zice Domnul: De nu vom ierta din inima greselile fratelui nostru, nici Tatal nostru cel din cer nu ne va ierta noua greselile noastre! De aceea sa ne fie mila unul de altul; sa purtam sarcina unul altuia, ca sa implinim legea lui Hristos, adica legea dragostei care ne porunceste iubirea de vrajmasi. Pe toti sa-i miluim, pe toti sa-i iertam pentru dragostea lui Hristos.