Parintele Cleopa – Cuvant la Evanghelia femeii garbove

8:47 pm, decembrie 7, 2010 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Iertarea aproapelui, Păcate, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Iubiti credinciosi, Evanghelia de astazi este asa de luminata si asa de limpede, ca oricine o intelege. As zice ca aproape nu mai are nevoie sa o talcuiasca nimeni.

Dar, dupa cum ierburile si florile cele binemirositoare, ca busuiocul, menta si altele, cu cat le freaca cineva mai mult in palme si le pipaie, cu atat mai mare mireasma aduc celor ce fac aceasta, si precum scafandrii, care merg pe fundul marii ca sa caute cele mari ale oceanului, cu atat afla margaritare de mai mare pret, asa se intampla si cu cuvintele dumnezeiestii Scripturi.

Daca le citim la suprafata, dupa litera, ne folosim intr-o mica masura, dar daca cercam adancul lor tot mai mult, aduc sufletelor noastre tot mai mult folos. Noi vedem in dumnezeiestile Scripturi ca din ingaduinta Domnului, dupa departarea lui Dumnezeu de unii oameni, diavolul are mare putere sa-i munceasca si sa-i chinuiasca pe oameni cu fel de fel de boli, cu fel de fel de nenorociri, cu fel de fel de scarbe si pagube.

Vedem aceasta la sfantul si dreptul Iov, cand a ingaduit Dumnezeu satanei ca degrab sa-i pricinuiasca pierderea tuturor averilor si apoi sa-i aduca rani, bube rele in trup, de la crestetul capului pana la talpa piciorului. Aceasta se vede si in cazul regelui Saul, primul rege al lui Israel, acum, dupa ce s-a deparatat Dumnezeu de la dansul pentru neascultare, a trimis un duh necurat care-l muncea, il trantea pe jos, facea spume la gura, si numai cand David ii canta din harpa sau din psaltire, se departa de la el duhul acela si se usura putin.

O vedem apoi in cazul desfranatului aceluia din Corint, de care spune Sfantul Apostol Pavel ca a trait cu mama lui, cum, pentru aceasta faradelege, care nu pomenea nici la pagani, dumnezeiescul Pavel a hotarat: Intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, aducandu-va voi si duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, sa dati pe unul ca acela satanei, spre pierderea trupului, ca duhul sa se mantuiasca in ziua Domnului Iisus (I Cor. 5, 4-5).

Ati vazut deci cum, fie pentru pacate, fie pentru incercare, Dumnezeu ingaduie cateodata satanei sa aduca omului boala, neputinta, pagube, scarbe si multe feluri de necazuri. Asa s-a intamplat si in Evanghelia de astazi cu femeia cea garbova. Iata ce zice dumnezeiescul apostol si evanghelist Luca: Si invata Iisus intr-una din sinagogi, sambata. De ce invata Mantuitorul sambata mai mult decat in celelalte zile? Sambata, in legea veche, era zi de odihna si sarbatoare pentru vechiul Israel.

Ei atunci se adunau in sinagogile lor. Si acolo preotii, levitii, dascalii si legiuitorii citeau dumnezeiasca Scriptura, care cuprindea legea lui Moise si scrierile proorocilor. Poporul statea si asculta. Mantuitorul se ducea adesea acolo, caci ii gasea gramada pe toti si putea sa le talmaceasca dumnezeiestile cuvinte ale Scripturii, prin cuvantul Sau cel viu si lucrator.

Asa S-a dus Mantuitorul intr-una din sinagogi si cand a ajuns El acolo, iata era o femeie care avea duhul neputintei de 18 ani si statea garbova, adica cu capul in jos, neputand sa-l ridice in sus nicidecum. Era o jale sa vezi o biata femeie batrana cum statea incovoiata cu capul aproape de pamant.

Nu mai putea vedea soarele niciodata, nici stelele de pe cer, ci vedea numai pamantul. Iar aceasta garbovire a ei nu era o boala fireasca, ca la celelalte boli, ca la surzi, la orbi, la schiopi, ci era o legatura a satanei. Ea era chipul omului pacatos, care, cand e legat de satana, nu mai poate sa mai priveasca la cer, ci priveste tot la pamant, la mancare, la bauturi, la desfrau, la distractii, la toata faradelegea care trage pe om in fundul iadului.

Asa este si biata femeie, un simbol, insa fara voia ei, fiind legata de satana de 18 ani. Si Mantuitorul, vazand pe aceasta femeie legata de satana, I S-a facut mila si fara sa-L roage nimeni, fara sa mijloceasca nimeni si sa zica: „Doamne, indura-Te de femeia aceasta ca-i garbova si sta cu capul la pamant de 18 ani si n-a mai vazut nici soarele, nici stelele noptii si nici pe oameni la fata”, vazand ca un Dumnezeu si pe satana care o tine asa incovoiata ca o secera, i-a zis:

Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si punand pe dansa preasfintele si preacuratele Sale maini, a facut-o deplin sanatoasa, iar ea dadea slava lui Dumnezeu. Poporul s-a infricosat si totodata s-a bucurat de minunea aceasta. Dupa savarsirea acestei preaslavite minuni pe care a facut-o Mantuitorul sambata, maimarele sinagogii, un preot sau un carturar care reprezenta sinagoga, a iesit in fata poporului si a inceput a mustra poporul, zicand: Sase zile sunt cand puteti sa veniti aici si sa va vindecati, dar nu in ziua sambetei.

Dar n-a indraznit sa-i spuna lui Hristos cuvantul acela, ci l-a spus catre popor. Si nu ravna legii l-a indemnat pe mai-marele sinagogii sa mustre poporul pentru minunea ce se facuse in ziua sambetei, ci zavistia si rautatea, care pururea stapaneau pe carturari si pe farisei. Acestia urau pururea pe Mantuitorul si dispretuiau minunile Lui si le acopereau cu rautate, cu zavistia si cu ura lor.

Daca n-ar fi fost plini de zavistie si de rautate, ar fi inteles ca este mai mare, tinerea sambetei sau o vindecare ca aceasta, care era asa de minunata, si o facere de bine asa de mare, in ziua sambetei? Dar satana si zavistia care era in inima lui, nu l-a lasat pe acest fatarnic si zavistic sa inteleaga puterea minunii.

Iar Mantuitorul, ca Unul ce era Dumnezeu si Insusi Cuvantul si Intelepciunea lui Dumnezeu, a zis catre acest mai-mare al sinagogii, care se arata atat de ravnitor in fata poporului pentru tinerea sambetei: Fatarnice, care din voi in ziua sambetei nu-si dezleaga boul sau asinul si nu se duce sa-l adape sau sa-i dea de mancare? Adica ati legat pe om sa nu faca un bine altuia sambata, dar nu l-ati legat sa nu dea apa boului sau asinului. Si tu, fatarnice si zanistnice, asa intelegi Legea?

Nu intelegi ca aceasta femeie este mai mult decat un bou si decat un asin? Daca tu dezlegi boul si asinul si-l duci in zi de sarbatoare la apa si la fan si la mancare, nu se cade oare ca Eu sa dezleg in ziua sambetei pe aceasta fiica a lui Avraam, pe care satana a legat-o de 18 ani? Deci l-a pus la intrebare, la examen: „Ia spune tu – zice – ce e mai bine: sa dezleg un bou si un asin si sa-l duc la apa si sa-i dau fan, sau sa dezleg un om din legatura satanei?” Iata deci cum stau lucrurile. Iisus osandeste aici fatarnicia, care este o mare rautate si o mare viclenie si un mare pacat.

Bine a numit-o Hristos aluat, cand a zis in alta Evanghelie: Cautati si va paziti de aluatul fariseilor, care este fatarnicia. Caci precum aluatul, daca-l pui in faina, dospeste toata framantatura, asa fatarnicia strica la om toata intocmirea lui. Ii strica si mintea si privirea, si purtarea din afara, si inima lui, toate i le strica. De aceea Mantuitorul ii face atenti pe apostoli sa se fereasca de acest aluat vrajmas si plin de otrava al fatarniciei.

Fatarnicia are ca radacina viclesugul, iar ca odrasle si roade: zavistia, rautatea, ravnirea, prefacatoria, minciuna, vatamarea cinstei altuia si cele asemenea. Toate acestea si multe altele sunt roadele fatarniciei. Dorinta de castig, slava desarta, sunt de asemenea roade ale fatarniciei.

De aceea, in dumnezeiasca Evanghelie vedem foarte adesea pe Mantuitorul lumii mustrand acest blestemat pacat, aceasta blestemata otrava si aluat al satanei, din sufletul nostru. Caci nu-L auzim in Evanghelie pe Hristos zicand: „Vai tie, curvarule, vai tie, curva, vai tie, talharule, vai tie, vamesule”; ci: Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici. Vai voua, arhiereilor si carturarilor fatarnici, orbi si vicleni si fatarnici, nebuni si orbi si cate altele. De zeci de ori ii blesteama Hristos pe fatarnici. Caci Dumnezeu fiind El, vedea cata rautate aduce omului fatarnicia. Omul fatarnic intotdeauna una are in inima si alta pe limba, una are in minte si alta la aratare.

Omul fatarnic nu are nici minte sanatoasa, nici inima, nici aratarea, toate ii sunt stricate cu aluatul acesta care creste din viclesugul inimii lui. Una spune, alta gandeste, una te sfatuieste, alta planuieste, una iti arata ca este si alta este. Daca privesti la fatarnic il vezi bocind, rugandu-se, spunand ca face bine. Dar toate acestea le face urmarind sau castigul, sau razbunarea pe altul, sau vatamarea cinstei altuia.

Si cate chipuri nu ia fatarnicia, ca nu ajunge vremea si nimeni nu poate spune felurile viclesugurilor fatarnicului. De aceea s-a spus ca fatarnicul este ca un cameleon. Viata fatarnicului e pestrita ca rasul. Ati vazut blana rasului, ca are peri, cand albi, cand negri, cand vineti. Asa e viata fatarnicului, acum e intr-un fel, acum e in alt fel. Trece de la o stare la alta, ca fatarnicia nu-l lasa sa fie cinstit, nu-l lasa sa aiba sinceritatea si nerautatea sufletului, cum a cerut Hristos: Fie dar voua cuvantul ce este da, da si ce este nu, nu.

Ca ce este mai mult, vine de la cel rau. Si in alt loc zice: Vai voua, fariseilor fatarnici. Hristos imi cere: daca inima mea zice da, da sa zica si limba mea; daca limba zice nu, nu voi zice si cu mintea. Iar daca inima zice da, iar limba nu, sunt fatarnic si pestrit, sunt ras, sunt cameleon, sunt drac fatarnic; sunt blestemat de Hristos pentru fatarnicie, ca una am in inima si alta pe buze. Prefacatoria este mestesugul dracului.

Viclenia, fatarnicia, rautatea, vatamarea cinstei altuia, dorinta de castig, dorinta de slava, iubirea de aratare, dorinta de a placea oamenilor si alte multe rele izvorasc din fatarnicie, care are ca radacina, cum am spus, viclesugul. De aceea, Sfantul Apostol Iacov ne spune: Sa fie cuvantul vostru da, da, si ce este nu, nu, ca sa nu cadeti in fatarnicie.

Cand vor vedea ca una spunem si alta gandim, sa stim ca ne-am prins in aceasta mreaja a satanei si e foarte greu sa scapam de ea. Cat e de greu acest pacat, daca Hristos l-a blestemat mai mult decat pe toate! Daca vreti sa stiti un fatarnic mai mare decat toti fatarnicii lumii, ganditi-va la Iuda.

Atunci cand a venit femeia aceea pacatoasa sa spele picioarele Mantuitorului si a varsat un vas de alabastru intreg cu mir de nard, mir scump, si spala picioarele Lui si le ungea cu mir si le stergea cu parul capului si se pocaia din toata inima, iar Hristos i-a zis: femeie, iarta-ti-se pacatele, Iuda, care era de fata, n-avea grija de pocainta femeii, ca este din toata inima, ci se gandea cat de scump e mirul si a spus catre ceilalti apostoli:

De ce s-a facut paguba aceasta? Se putea vinde mirul acesta cu mai mult de 300 de dinari si sa se dea saracilor. Dar Iuda avea grija de saraci atunci? El, cum spune Evanghelistul, avea punga de obste si ceea ce se putea intr-insa de catre cei 12 apostoli, dadea rudeniilor sale. De aceea a mostenit toate blestemele care sunt scrise in psalmul 108 din Psaltire. El voia sa para ca e foarte milostiv cu saracii. Dar n-avea el grija sa vanda mirul ca sa dea bani la saraci, ci era suparat ca s-a varsat mirul pe care putea sa-l vanda si sa ia pe el mai mult de 300 de dinari.

Deci, dupa vorba se arata ca are iubire de saraci, iar in inima, ravnea dupa arginti, si numai cu gura vorbea de iubirea de saraci. Dar nu grija de saraci il manca pe dansul, ci grija ca n-a putut face rost de o noua suma de bani. Daca ar fi capatat el vasul acela plin cu mir, ar fi facut pe el vreo 300 de dinari si mai mult, si apoi dadea la obste cat voia, iar restul il punea deoparte.

Aceasta era in inima lui Iuda si asa s-a aratat ca este. Iar cand a venit Hristos in gradina Ghetsimani cu slujitorii arhiereilor, auzi cata fatarnicie: se apropie ca un prieten si zice: Bucura-te, Invatatorule! si-L saruta. Din afara se arata prieten, Il imbratiseaza pe Hristos, pe Invatatorul sau, si-L saruta in fata tuturor, iar in inima sa are planul de vanzare. Luase argintii si le-a zis slujitorilor arhiereilor:

Bagati de seama, pe care-L voi saruta eu, Acela este, prindeti-L. O, rautatea ta, Iudo, cu sarutarea vinzi pe Fiul Omului? La aratare era prieten, in inima vanzator; la aratare era ravnitor, in inima are mare dorinta de a face bani prin vanzarea mirului. In toate purtarile lui se vedea ca era una la fata si alta in inima. De aceea s-a numit fiul pierzarii.

Caci s-a pierdut pentru vesnicie, fiindca era unul dintre cei mai mari fatarnici in care lucra satana cel mai mare viclesug, facandu-se pentru vesnicie fiul pierzarii. Sa ne ajute Sfanta Treime si Maica Domnului sa luam aminte, ca ceea ce e in inima noastra, sa fie si pe limba noastra. Amin.