Parintele Cleopa – Dialog cu un ofiter

12:56 pm, decembrie 11, 2010 în Cuvinte de folos, Despre rugăciune, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Păcate, Părintele Cleopa de admin

Parinte, cum ai ajuns mata aici la calugarie? – Am venit la 14 ani la manastire. Fac 61 de ani de cand am venit, pe 62 acus.

Am saptezeci si ceva de ani, dar n-am vazut rusine de femeie in viata asta. A trebuit sa pazesc infranarea, ca nu cumva mai tarziu sa-mi vie a zbura. Daca mananci gras si bei, gata pofta. – N-a fost greu la inceput cand erai mata tanar? – Nu! Ca noi am citit pe Sfintii Parinti.

Si atunci puteam face o rugaciune mai mult. Acum, noi batranii, nu mai avem lupta asta, dar iti spun pentru ca ai intrebat. Avem trei voturi: Votul fecioriei, votul saraciei de buna voie – adica sa nu aduni bani, ca banii sunt ai Bisericii – si al treilea vot, ascultare neconditionata pana la moarte, supunere si ascultare.

Astea sunt voturile noastre. – Si deci nu v-a fost greu la inceput cu infranarea, cand erati tanar? – Nu, nu, nu! Eu cand vedeam ceva, nu gustam vinul decat cinci luni de zile. Stai oleaca! Nu ingadui vinul si carnea si mancarea si somnul mult.

Tine calul de frau! Nu sa te duca el unde vrea. De ce ti-a dat Dumnezeu frau? – Ati facut si armata? – Cand eram in armata si mergeam pe afara in mars, fara cadelnita, imi ziceau ofiterii: „Ilie, da ranita lui Amariei; lui Mircea da-i arma si vino-ncoace!” Sa merg cu ei, pe alaturea cu trupa.

Era unul saracul de la Halaucesti: „Mhai Ilhie – vorbea pe nas –, mhai thu hesti frhate cu thati ofhitarii, mhai! Sha-ti dhuc heu rhanita tha?” „Dar eu sunt bucuros, mai? Dar ce vrei? Nu vezi ca ei ma cheama ca sa le povestesc, mergand cu regimentul?” Ca mergeam zeci de kilometri pe jos.

Pana la Bacau si pana la Botosani, cate manevre faceam! „Thu mhai, pharca hesti frhate chu thati ofhitarii, mhai! Mhergi cu hei si dhiscuti; lhe sphui minciuni, ce sphui thu acholo; thu mhergi fhara harma si fhara rhanita si heu…”. „Dar eu sunt bucuros?” – Le povesteati mereu.

– Da. Si la capitani si la colonei. Si cand stateam, ma intrebau: „Mai Ilie, mai, cum ii la manastire, mai? Mai, cum traiesc maicutele cele asa de frumoase? Mai, eu cred ca toate-s de treaba”.

Stii, ei faceau cate o gluma. „Dar calugarii aceia cum pot sa traiasca, mai, fara femei?” Curiozitati de-ale lor. Eu le-am zis: „Daca ai cunoaste pe Hristos, ai fi stiut cum se poate trai. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Sa fie acum cei ce au averi ca si cum nu le-ar avea; cei ce au femei, ca si cum nu le-ar avea; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi de dansa, caci chipul lumii acesteia trece”.

Viata aceasta-i umbra si vis. A trait Adam 930 de ani, si la moartea lui a venit arhanghelul Uriil din cer: «Adame, cum ti s-a parut viata?» «Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta».

Dupa 930 de ani! Vezi ce-i viata noastra? O scurta vizita, o nalucire… Nu ma lasau. Ma chemau la masa, la popota: „Nu-i dati carne, ca el nu mananca carne. Aista-i soldat care nu mananca carne”.

Veneau cucoanele ofiterilor si-mi dadeau paine, cafele cu lapte, cutare. „Acela-i un soldat care-i calugar, ziceau. El nu mananca carne ca noi”. – Daca la calugarie este abstinenta totala si se va mantui sufletul sub aceasta forma…

– Pai Hristos a fost insurat, mai? – …ce facem atunci cu miliardele celelalte de pacatosi care nu traiesc asa? Astia sunt pierduti? – Nu, cine ti-s spus ca-s pierduti? N-a pus Hristos Taina Cununiei, una din cele sapte taine? – Si atunci dumneavoastra de ce va abtineti de la treaba asta? – Dar ce spus Apostolul Pavel? – Nu stiu.

– Bine este tanarului sa se insoare, dar mai bine sa ramana asa! Bine este fecioarei sa se marite, dar mai bine sa ramana asa. – Si atunci ce se intampla cu specia umana? – Stai, lasa cu specia, ca din 20 si ceva de milioane in Romania, de-abia ai o mie de calugari.

– Daca-i mai bine asa… – Este mai bine sa nu te casatoresti! – Atunci sa traim toti asa! – Nu toti. Auzi ca fiecare are darul sau? Unul intr-un fel si altul in alt fel. Unuia ii este dat darul sa se casatoreasca si altuia sa pazeasca fecioria pentru Hristos.

– Sunt impartite darurile. – Da, ca sunt impatite darurile, nu-s la fel. Si cel ce s-a casatorit si s-a cununat tot se mantuieste. Femeia prin durerile nasterii si amandoi prin cresterea copiilor in frica de Dumnezeu. Iar noi, nu.

Vezi intre apostoli. Sunt doisprezece si numai doi au fost casatoriti, Petru si Filip. Ceilalti au trait in feciorie. Ia sa te intreb pe mata: Ilie proorocul a fost casatorit? Enoh a fost casatorit? Daniel a fost casatorit? Cei trei tineri din Babilon, in cuptor, care n-au ars, cand a ars cuptorul, au fost casatoriti.

Elisei a fost casatorit? Nazireii din Legea Veche, calugarii, care erau zeci de mii, erau casatoriti? – Nu stiu! – Ei, pai daca nu stii, stai, ca cu mos Costache de-abia ai inceput! De-abia ai inceput vorba, si daca stam o luna de zile n-o gatim.

Tot lucruri noi iti spun. – Apoi om mai veni pe aici! * – Parinte, scrie in Biblie ca omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Are Dumnezeu ochi, nas, limba, cum au oamenii? Si daca este asa, cum sunt ochii lui Dumnezeu? Sunt albastri, verzi, caprui? – Mai Lazare, stii tu care sunt ochii lui Dumnezeu? Ochiul lui Dumnezeu inseamna puterea lui Dumnezeu cea atotprivitoare, care cerceteaza inimile si gandurile noastre! Ochii lui Dumnezeu sunt neinceatata luare aminte a Lui spre rugaciunea celor drepti si spre faptele tuturor oamenilor, spune Sfantul Ioan Damaschin.

Tot ce misca in universul acesta, nu se misca fara stirea si ingaduinta Lui; de la cel mai mic atom, si albinele si furnicile si ce fac ingerii si arhanghelii in cer si heruvimii si serafimii. Astia-s ochii lui Dumnezeu, puterea Lui cea atotvazatoare.

Caci zice: Cand El privea pana la marginile pamantului si imbratisa cu ochii tot ce se afla sub ceruri (Iov 28, 24). – Si omul este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu… – Stai, stai, stai! Nu te baga in lucruri mari! Vrei sa mananci oase, frate Lazar.

Stai! Mai, ochiul lui Dumnezeu este puterea Lui cea atotvazatoare. Apoi mirosul lui Dumnezeu. Zice ca a mirosit Dumnezeu miros de buna mireasma la jertfa lui Abel. Ce? Inseamna ca Dumnezeu miroase? El are nas, mai? Vai de mine! Fiindca esti om, il vezi ca si om, dar El nu este compus, Mirosul lui Dumnezeu este puterea Lui cea atotmirositoare, placerea Lui fata de jertfele oamenilor, cand le aduc cu credinta si cu smerenie.

Dar care-i limba lui Dumnezeu, mai? Care-i gura lui Dumnezeu? – Care sunt? – Manca-te-ar raiul! Vrei sa stii multe? Si vii la un putregai de mosneag, la un cioban prostalau aici? Vii intr-o seara si intrebi lucruri mari? Nu te baga la adanc, ca te ineci acu! Stai olecuta! Puterea lui Dumnezeu cea atotcunoscatoare – El toate le cunoaste si le vede – este mintea lui Dumnezeu nemarginita.

Puterea lui cea atotvorbitoare, prin care vorbeste in cugetele si in inimile tuturor, este limba si gura lui Dumnezeu. Ai auzit? Ce inseamna mainile lui Dumnezeu, frate Lazar? Ia sa-mi spui tu acum, ca esti destept, mai!… – Dupa ce am inteles eu din Biblie…

– Nu, nu, nu! Dupa Dohmatica vorbim. Ce inseamna mana lui Dumnezeu? Ca zice: Mainile Tale m-au facut (Psalm 118, 73). Are Dumnezeu maini? Doamne fereste? Mainile lui Dumnezeu sunt puterea Lui cea atotlucratoare, atotfacatoare, prin care a facut toate, lumea cea gandita si cea nevazuta si asa mai departe.

Daca te bagi in dogme, cu mos Costache ai de treaba! – Nu m-am bagat in dogme. – Ba da, te-ai bagat. Ca mata mi-ai spus ca Dumnezeu are ochi albastri. – Asa am vazut in icoana… – Mai, dar ce vezi tu acolo este trupul lui Hristos, nu dumnezeirea Lui.

– Da, dar El este Fiul. – Este Fiul, dar aici este dupa partea omeneasca, ca El este Dumnezeu si Om. Faci ca monofizitii? Crezi ca Dumnezeu este o singura fire? – Atunci, in cazul acesta, omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Hristos sau dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu? – A lui Dumnezeu, mai, dar trebuie sa stii ca omul nu este numai ce vezi, trupul.

Asta-i huma, mai, este pamant, este mancarea viermilor. Sufletul este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu? Are minte, cuvant si duh. Ai vazut vreodata mintea dumitale? – Pai… – Ai vazut vreodata cuvantul dumitale care-l vorbesti? – Daca sufletul este dupa chipul si asemanarea Lui, de unde atatia criminali si atatia rai? Nar trebui sa existe asa ceva! – Nu iscodi, Lazare, ca te ineci! – Eu asa vad lucrurile.

– Da, vezi, dar nu cunosti Scriptura. Nu te baga unde nu cunosti, ca te ineci! Nu auzi ce spune Scriptura? Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau; sa faca ce vrea. Ai citit in Psaltire? Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi.

Ai citit in Evanghelie cand zice Hristos: Cine vrea sa vina dupa Mine, sa ia crucea si sa-Mi urmeze? Ai vazut ca ramane la voia omului? Te faci dumnezeu dupa dar, sau drac. Ti-a lasat voie libera. Ai zis ca de ce sunt atatia oameni rai? Pentru ca voiesc ei.

Cum citesti mata la Corinteni 6 cu 2, ca sfintii vor judeca lumea? Cum o sa judece sfintii, daca Hristos este Judecator? Ia sa-mi spui dumneata! – Cine stie cum? – Dar nu-i lamurit de Sfintii Parinti, care au fost plini de Duhul Sfant? Iata cum, zice Sfantul Ioan Gura de Aur: „Cand ai sa spui tu ca n-ai putut sa faci voia lui Dumnezeu, ai sa vezi milioane de sfinti care stralucesc ca soarele si care au trait si ei pe pamant, au avut si ei trup, foame, slabiciune, boli, si au fost si sfinti”.

Deci asa vor judeca sfintii lumea, cu pozitia lor fata de cei pacatosi. * – Parinte, daca dreptul abia se mantuieste, ce speranta am eu, parinte, un pacatos? – Asta-i asa, ca sa ne smerim. Stii cu ce-l ajungem noi pe drept? Cu smerenia.

Asa! Uite, eu sunt batran si bolnav si stau la rugaciune cu tine. Tu faci 500 de metanii si nu te mandresti, iti faci datoria, si eu saracul de-abia fac trei. Dar imi pare rau ca nu pot face cat faci tu; si eu te-am ajuns din urma cu smerenia.

Ai inteles? Sfantul Isaac Sirul zice: „Intristarea mintii si smerenia ridica pe cel neputincios la nivelul faptei bune”. Tu faci milostenie multa. Dai, faci praznice. Eu dau doi banisori ca vaduva, dar n-am mai mult, si-mi pare rau.

Eu cu parerea de rau te-am intrecut pe tine. Tu te lauzi ca fariseul: Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca postesc de doua ori in saptamana si dau zeciuala din castig si cutare… Si eu stau ca vemesul: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! Si auzi ce zice Mantuitorul: Amin zic voua.

Mai indreptat a iesit vamesul din biserica inaintea lui Dumnezeu decat fariseul. Ca zice Sfantul Efrem: „Fa-ti tie doua carute. Injuga pacatul cu smerenia si dreptatea cu mandria, si vei vedea ca pacatul cu smereniea, macar ca-i pacat, este inaintea lui Dumnezeu mult mai mare decat fariseul cu mandria, care se lauda cu faptele lui”.

Asa-i. Tu cand nu poti sa faci o fapta buna, sa-ti para rau, ca inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi. Ai auzit? Manca-v-ar Raiul! – Parinte, noi invatam copiii de mici frica de Dumnzeu, dar cand se fac mai mari si pleaca in societate, se fac rai si nu vor sa mai creada.

Ce mai putem face cu ei? – Da, asa este. In casa, daca tata sau mama sunt buni, negresit si copiii sa stiti ca merg pe urma lor. Nu se poate! Este un cuvant batranesc, dar foarte adevarat, ca „surcica nu sare departe de trunchi”.

Daca este rau, rau se face, daca este bun, bun se face. Cand va vedea un copil in casa pe tatal sau ca posteste toate sfintele posturi de peste an si miercurile si vinerile si merge la biserica si face milostenie, se marturiseste in fiecare post si nu injura, nu fura, nu se imbata, nu face alte rautati, nu se poate sa nu se faca bun copilul acelui om, vazand viata tatalui sau ca o icoana in fata lui totdeauna.

Este cum spune Sfantul Talasie Libanului: „Taci tu, sa vorbeasca faptele tale!” Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Se cade preotului sa predice in trei feluri: cu mana, adica sa scrie, cu vorba, adica sa invete, si cea mai inalta predica a lui cu trairea, cu viata”.

Daca parintii sunt buni, copiii ii urmeaza pe ei. Si chiar de-ar uita ei pana la o vreme – ca se duc in societate, cresc mai mari, se fac rai; imi spun oamenii: „Parinte, cand erau acasa posteau, nu injurau, mergeau la biserica.

Acuma s-au facut rai…” –, dar cand dau de necaz, fac tot ce au invatat acasa. La necaz isi aduc aminte ce le-au zis tata si mama. Cand merge bine, cam uita. Dar cei sapte ani de acasa nu ies din inima lor.

Daca au avut parinti buni si i-au invatat de mici Tatal nostru si Crezul si rugaciuni si Sfanta Cruce, sa mearga la biserica, sa posteasca, sa nu injure, intra adanc in inima lor si cand dau de un necaz, zic: „Mai, tata si mama asa m-a invatat!” Am sa va spus o intamplare.

Eram staret la Manastirea Slatina, in Bucovina. Si acolo am calugarit vreo 50 de frati, calugari tineri, ca aveam aproape o suta fara cativa acolo. Odata, un frate al unui calugar, Ignatie, a venit in concediu; era sergent. Pe vremea aceea se facea educatie politica contra Bisericii.

Acum nu se mai face. Acum este multa libertate. Si soldatii aveau un locotenenet care le spunea acolo: „Mai baieti, nu-i Dumnezeu. Nu L-a vazut nimeni…” – el isi facea datoria, asa cum ii spuneau superiorii. Dar toti soldatii radeau, pentru ca toti erau crescuti in frica de Dumnezeu si nu mai auzisera una ca asta pana atunci, sa spuna cineva ca nu-i Dumnezeu.

Tocmai atunci erau la campul de instructie, sa faca instructia individuala; la stanga, la dreapta, salutarea din mers. Astea care se fac fara arma. Si a venit o ploaie mare, groaznica. Tuna si fulgera. Si cand au vazut sa vine ploaia, a zis comandantul: „Ce facem? Ne prinde ploaia.

Incotro fugim?” Era departe de ei, cam la un kilometru-doi, o sura de paie mare, unde a treierat masina. – Domnul capitan, zice unul, mergem de ploaie acolo! – Da, mai! Arma in cumpanire, ranita in spate, pas alergator.

Fuga mars, cum o putea fiecare! Si cand au ajuns langa sura aceea de paie, imi povestea asta: „Parinte, cand a trasnit odata, s-a facut o lumina, cred ca a trasnit pe aproape, atunci toti soldatii au inceput sa-si faca cruce.

Atunci facea si ofiterul cruce. Cand a mai trasnit si a doua oara, soldatii faceau si metanii. A inceput a face si ofiterul metanii. Dar soldatii: «Domnu’ locotenent, dar parca ai spus ca nu-i Dumnezeu!» «Taci, mai, taci! Asa mi-o spus mama acasa.

Asa mi-o spus mama cand eram mic, cand trazneste este dracul aproape si trasneste pe tine»”. Cand a vazut ca trasneste, si-a adus aminte ce i-a spus mama-sa acasa, sa nu-l trasneasca. Asa se intampla cu acestia care zic ca nu-i Dumnezeu; ca nu zic decat din gura, dar ei in inima lor cred.

Cand da de un necaz, zice: „Mai, ia sa ne rugam!” Asa si voi. Chiar daca zice el. El s-a marit, s-a luat cu altul in societate, s-a amestecat cu altii, si asa din mandrie nu vrea sa zica ca-i Dumnezeu.

Dar cand va da pe front sau in alta parte deun necaz sau de-o boala sau de-o primejdie, sau cand va vedea ca nu mai poate, sa-l vezi cum se inchina acela. In inima lui este sadita de acasa, de mama si de tatal lui, frica de Dumnezeu si credinta in Dumnezeu, si aceea biruieste pana la urma.

Si tot crestin bun moare, daca dumneata l-ai invatat. Iar daca nu l-ai invatat de mic frica de Dumnezeu si credinta, acela-i om dezorientat. Cand da de un necaz mare, ori isi face seama, ori se impusca, ori cutare, ca el n-are nadejde ca este viata vesnica dincolo de mormant.

De aceea va spun sa aveti grija sa cresteti copiii in frica si certarea Domnului. * Noi, poporul roman, suntem plamaditi crestini ortodocsi de doua mii de ani. Sfantul Apostol Andrei, cel intai chemat, a predicat in Scitia Minor, adica in Dobrogea; apoi colonistii adusi de romani din Asia Mica si Siria, pentru a coloniza Dacia, erau in buna parte crestini.

Pe urma, nu putini dintre ostasii romani stationati pe pamantul tarii noastre, erau crestini. Toate aceste argumente dovedesc ca poporul roman s-a nascut crestin si a ramas crestin pana astazi. Deci suntem crestini nu ca bulgarii, de la 840, sau ca ungurii, de la 1001, sau cum au fost rusii de la anul 980.

Noi suntem de 2000 de ani crestini. Poporul nostru este plamadit in dreapta credinta de 2000 de ani si nu poti sa desparti istoria poporului roman de istoria Bisericii, precum nu poti sa desparti trupul de suflet. De aceea va spun sa ramaneti in credinta stramoseasca si s-o pastrati cu toata inima, sa cresteti copiii vostri in frica si certarea lui Dumnezeu, sa va fie draga Biserica, sa ascultati de preoti.

Si ce-ai apucat tu de la stamosi, biserica, icoana, cruce, Sfantul Maslu, agheasma, spovedanie, post, inmormantare cu preot, cruce si icoana, cu aceea sa mori si tu, si aceea sa lasi mostenire copiilor tai, daca vrei sa fii roman adevarat si crestin adevarat.

Biserica noastra este mama noastra duhovniceasca. Ea ne-a nascut pe noi la dumnezeiscul botez prin apa si prin Duh. Biserica nostra nu poarta grija de sufletele noastre numai cat suntem vii, si dupa moarte. Nu vedeti ca facem panahizi si Liturghii si pomeniri prin Biserica, ca Biserica este Trupul lui Hristos? Si toate cate se aduc prin Trupul, se aduc la Capul ei, la Hristos, in ceruri.

Biserica este stalpul si intarirea adevarului. Biserica ne-a nascut pe noi prin apa si prin Duh si avem darul punerii de fii, al infierii. Noi suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar prin Biserica. Cine s-a rupt de Biserica, nu mai este al lui Hristos, ci al satanei.

Auzi ce spune Hristos? Eu sunt buciumul vitei – adica trupul –, si voi sunteti ramurile. Daca Hristos este Capul Bisericii, ramurile cele mai mari sunt arhiereii, mitropolitii, si cele mici preotii si cele si mai mici, crestinii. Toti trebuie sa apartinem de acelasi trunchi.

Cine s-a rupt de la Trupul Bisericii lui Hristos, este asemenea unei crengi dintr-un copac inflorit care a cazut jos. Mai rodeste aceea? Aceea se usuca, fie inflorita, fie rodita, si o asteapta focul si nimic altceva. Asa-i acela care s-a rupt de biserica.

S-a rupt de Trupul lui Hristos, ca Biserica-i Trupul Lui Hristos, ca zice Sfanta Evanghelie: Eu sunt buciumul vitei, voi sunteti ramurile; toata vita care ramane intru Mine, aduce roada multa, si care nu ramane, se taie si in foc se arunca.

Paziti-va, Doamne fereste! Nu vorbiti, cum spune Sfantul Ioan Evanghelistul, cu aceia care spun sa n-ai sfanta icoana in casa, sau sa n-ai cruce, sau sa nu crezi in preot sau in Biserica! Nu numai ca nu trebuie sa vorbesti cu ei; nici buna ziua sa nu le dai si nici in casa sa-i primesti.

Asa spune Evanghelistul Ioan. Nu-l primi, ca aduci otrava, aduci pe Antihrist, aduci pe satana in casa la tine. Nu! Toti care sunt fii adevarati ai Bisericii, toti cei in care nu traieste si tara si Biserica, aceia nu sunt nici romani buni, nici crestini buni.

Sunt putregaiul societatii. Si de aceea paziti-va sa nu veniti in contact cu ei, paziti-va, paziti-va de invatatura lor! Pentru ca daca aveti parinti dreptcredinciosi si aveti si preoti si biserica, va invata totdeauna. Sa aveti frica de Dumnezeu, sa cresteti copiii in frica de Dumnezeu, sa ascultati de parintele vostru si de Biserica si intru toata viata voastra sa nu uitati frica de Dumnezeu, ca frica de Dumnezeu va pazeste de tot lucrul rau si va duce la Imparatia cerurilor.