Parintele Cleopa – Sfantul Ignatie Teoforul

12:29 am, decembrie 11, 2010 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Părintele Cleopa de admin

Voi ati auzit ca la 20 decembrie se serbeaza Sfantul Marele Mucenic Ignatie Teoforul. Oamenii care au porci, se gandesc la alta: „Sa nu tai porcul pana la ignat, cand se apropie Craciunul. Ingrasa porcul, ca vine ignatul”. Daca ar sti ei cine-i Ignat, nu l-ar mai cisti cu porci taiati, ci l-ar cinsti cu alt fel de cinste.

Stiti voi cine-i Ignatie Teoforul? Ignatie Teoforul este copilul acela de care spune Evanghelia ca a luat Mantuitorul un prunc in brate si l-a aratat la Apostoli si a zis asa: Amin zic voua, de nu va veti intoarce de nu veti fi ca pruncul acesta, nu veti intra intru Imparatia cerului.

Ni se cere curatia cea de la Botez si nevointa cea dintai, asemenea pruncilor, ca sa mergem in imparatia cerului. Dar de ce? Auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra intru Imparatia cerului. Pana nu ne-om curati sa fim ca pruncii, sa n-asteptam sa intram in Imparatia cerului.

Acesta-i cuvantul lui Hristos: „Iata, vedeti, pana nu va veti intoarce sa fiti ca pruncul acesta, nu veti intra”. Acesta-i Sfantul Ignatie. El a plecat in Antiohia Siriei cu parintii lui de unde erau, si l-au crescut acolo.

Si a ajuns episcop al Antiohiei celei Mari. In timpurile acelea traia imparatul Traian si era mare prigoana, iar imparatia Romei stapanea tot Orientul pana in Persia. Cand era el episcop in Antiohia, atata de frumos predica si atata de frumos se ruga, incat atunci cand slujea, era lumina in biserica, puteai sa nu mai aprinzi lumanari.

De la vesmintele lui lumina toata biserica.Si oamenii au inceput sa-i spuna asa: „Ignatie purtatorul de Dumnezeu” sau „Teoforul” pe greceste. A auzit imparatul Traian. Si mergand la razboi impotriva persilor, s-a abatut cu armatele prin Antiohia Siriei, ca pe acolo era drumul catre Persia.

Si a chemat la dansul pe episcopul Antiohiei: – Tu esti Ignatie Teoforul? – Eu, maria ta. – Dar de ce iti zic tie oamenii „Purtator de Dumnezeu?” El n-a tagaduit: – Pentru ca port pe Dumnezeu in inima mea. Imparatul Traian nu credea, mai ales ca era inchinator la idoli.

Se inchina la zei. – Asa cred, ca eu port pe Iisus in inima mea. – Am auzit ca tu predici pe Hristos Cel rastignit si tot Orientul l-ai luminat cu credinta in Hristos. Ai intors atata lume de la zeii nostri. – Da.

Pana voi muri, voi intoarce popoarele pagane si intunecate de la draci la Dumnezeu. – Asa raspunzi? Bine. A dat ordin la zece ostasi aspri, l-au legat cu lanturi si l-au adus de la Antiohia Siriei pana la Roma, sa-l judece imparatul Traian; ia ganditi-va cata cale este! De aceea spunea Sfantul Ignatie in scrisorile sale catre smirneni: „De la Siria pana la Roma cu fiarele ma lupt pe uscat si pe mare”.

Ii faceau cele mai grele necazuri. Cand a ajuns la Smirna, s-a intalnit cu Sfantul Policarp, ucenicul lui. Acolo, cand l-au vazut oamenii pe episcopul Siriei, veneau si-i sarutau lanturile, iar el le-a spus: „Dragii mei, pe voi nu o sa va mai vad”.

Le-a tinut o predica, iar Sfantul Policarp i-a sarutat lanturile si a stat cu ceilalti episcopi, preoti si diaconi, vrand sa-l vada si dorind sa auda dumnezeiestile cuvinte care ieseau din gura lui. Nu mult dupa aceea, Sfantul Policarp a fost ars cu foc si a murit ca martir.

Si l-au petrecut crestinii la corabie, plangand cu jale, ca de acum mergeau pe Marea Adriatica. Iar el le-a spus: „Dragii mei, crestinismul nu este un lucru numai al sfatuirii, adica a sfatui ceva bun pentru Dumnezeu. Din contra.

Crestinismul adevarat este un lucru al suferintei, sa suferim toate necazurile pentru Dumnezeu, toate chinurile si moartea pentru Hristos. Asta este calea pe care a mers Hristos si apostolii Lui, si pe asta trebuie sa mergem si noi, ca fara de cruce nu este mantuire”.

Le-a scris si o epistola, ca avem Epistola catre smirneni, care este in Patrologia greceasca. Foarte intaritoare. Mergand pe jos, a trecut in drumul lui prin Troada, prin Filipi si prin Macedonia, si a intarit bisericile crestine, care erau sadite de Marii Apostoli Petru si Pavel si de ceilalti apostoli.

Cerceta bisericile, invata, sfatuia si intarea pe fratii cei neputinciosi, ca i-au dat voie ostasii sa tina predica: „Nu va uitati la minte ca am lanturi, ca nimica in lume n-am cinstit mai mult decat lanturile”. Daca Pavel, auzi ce spune: Sunt legat pentru Iisus Hristos, dar lanturile acestea ma fac sa fiu cel mai fericit.

Toate vi le doresc bune voua, eu, Pavel, legatul lui Iisus Hristos, care ma bucur foarte in lanturile mele. Deci era urmator al lui Hristos, Care a fost legat la stalp, biciuit si chinuit, precum si al lui Pavel. Cand a ajuns la Roma, l-au bagat la inchisoare pana avea sa vina Traian de la razboi.

A venit imparatul Traian si i-a adus aminte un ostas: – Maria ta, pe episcopul acela care a predicat in Antiohia – ca a predicat grozav impotriva imparatului si a paganilor, in fata imparatului Traian – il avem la temnita. Ce sa facem? Iar imparatul a spus: – Pregatiti-i moartea la zi de sarbatoare, ca sa adun Roma toata, sute de mii, sa vada cum am sa-l omor.

Mi s-a impotrivit mie foarte si a zis ca nu se teme decat de Hritos. Sa-l vad eu, va veni Hristos sa-l scoata din mainile mele? Si in zi de sarbatoare l-au scos in lanturi din temnita si l-au adus in arena, unde era imparatul si toti senatorii Romei si sute de mii de oameni.

Eu am fost acolo la Roma, am vazut unde au mancat leii pe Sfantul Ignatie. Am vazut Coliseumul, unde au patimit peste sase milioane de martiri. Este o cladire rotunda mare-mare, uriasa. Si custile leilor le-am vazut. Si sus sunt trepte unde se urcau 100.

000 de spectatori, ca sa vada cum ii mananca fiarele pe crestini si cum ii chinuiesc. Am fost acolo. Cu ochii le-am vazut si am calcat pe-acolo. Imparatul s-a gandit toata noaptea cu ce moarte sa-l omoare: „Sa-l rastignesc? Sa-l ard cu foc in cuptoare? Sa-l bag in cazane de arama cu ulei incins? Sa-l sfasii cu unghii de fier?” Si la urma a spus ca cea mai grozava moarte este sa-l dea la mancare leilor.

Atunci a adus din Africa o corabie de lei, pe care-i tinea cate o saptamana-doua flamanzi, ca sa fie infometati atunci cand le da drumul sa omoare pe crestini, ca avea mii pe care-i dadea sa-i manance fiarele. Si Sfantul Ignatie cand a auzit in temnita ca i s-a pregatit moartea sa: „Maine o sa te manance leii in arena”, a simtit cea mai mare bucurie, si a zis asa: „Grau sunt al lui Hristos si foarte mult doresc sa ma macin de dintii fiarelor, ca sa fiu dulce paine a Preasfintei Treimi”.

Ganditi-va cu cata dragoste alerga la moarte ucenicul lui Iisus Hristos, barbat urmator vrednic Marilor Apostoli Petru si Pavel si Sfantului Stefan, intaiul martir, usa mucenicilor. Deci a doua zi au adus pe Sfantul Ignatie, iar cestinii din Roma, cand au auzit ca episcopul Siriei a venit la Roma legat in lanturi sa-l manance fiarele, au tabarant si se rugau de el din suflet: „Peasfintite, cruta-ti viata, ca esti o lumina lumii si cutare…”

Iar el le-a spus – vedeti Epistola catre romani a Sfantului Ignatie: „Dragii mei crestini, naratati catre mine dragoste desarta. Aceasta dragoste cu care vreti sa ma crutati pe mine, ca eu sa mai traiesc, nu-i dragoste crestineasca, ca vreti sa ma crutati, sa mai raman in lume.

Oare eu, zice, ati auzit ce spune Pavel, cat doresc a ma dezlega si impreuna cu Hristos a fi, ca mie a trai imi este Hristos si a muri imi este dobanda”. Pavel asa a alergat la moarte, cum a alergat Mantuitorul cand mergea la Ierusalim, cand voia sa-L opreasca Petru: Iata ne suim in Ierusalim si Fiul Omului se va da in mainile oamenilor pacatosi si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor lega, si-L vor rani, si-L vor biciui, si-L vor rastigni, si-L vor omori pe El.

Cand a auzit Petru, care-L iubea pe Hristos foarte mult, a inceput sa aiba dragoste de El, dar nu dragoste duhovniceasca, ci ca sa-L crute sa nu moara: Cruta-Te pe Tine, Doamne, sa nu-Ti fie una ca asta, ca sa mori.

Si atunci, cat de tare Il iubea Domnul pe Petru – ca l-a numit verhovnic si i-a dat cheile Imparatiei cerurilor –, i-a zis: Inapoia Mea, satana – satana l-a numit –, ca nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor.

Spune Sfantul Nicodim Aghioritul: „Precum cand faci focul, iese fum mare, asa se vedea la Hristos inainte de-a merge la moarte, cat de tare dorea sa moara”. S-a infuriat pe Petru si l-a numit satana. Dragostea Lui Si-a aratat-o: „Doar pentru asta am venit in lume.

Sa mor Eu, voi sunteti in moarte. Eu am venit sa mor, sa va rascumpar pe voi”. Deci mai inainte de patima se vedea dragostea cea netarmuita, cum iese fumul inainte de flacari: „Eu vreau sa mor pe cruce, cum este scris in Scripturi, sa va rascumpar”.

Asa si Ignatie Teofanul acum. Cand au vazut ostasii ca s-au adunat in numar mare crestinii din Roma, le-au dat voie sa vorbeasca cu dansul, ca nu-i puteau omori pe toti, ca erau multi. Zicea: „Nu aratati dragoste desarta catre mine, fratii mei! Cat am dorit sa mor eu la Roma si mai ales mancat de fiare, pentru ca sunt grau al lui Hristos si nu vreau alta moarte, decat sa fiu macinat de dintii fiarelor, sa ma fac paine dulce a Sfintei Treimi”.

Si atunci, vazand imparatul ca nu se teme, l-a bagat in arena. Dar i-a dat voie sa vorbeasca ultimul cuvant. Si fiind legat, inainte de a se da drumul leilor, a tinut o predica strasnica: „Nu lasati credinta in Hristos! Nu va lasati! Uite viata noastra! Intr-o clipa nu mai sunt cu voi.

Eu care va vorbesc acum, peste cateva clipe sufletul meu va zbura la cer. Pantecele leilor va fi mormantul meu. Carnea mea va fi in pantecele leilor, iar sufletul meu va zbura de la acest trup la Preasfanta Treime si la Iisus pe care-L iubesc si pe Care L-am purtat in inima mea toata viata”.

Si era un stalp mare in arena unde ii legau pe cei ce-i mancau fiarele. Dupa ce-a spus predica aceasta, l-au dezbracat de haine si l-au legat gol cu mainile la spate, si 100.000 de spectatori se uitau din toate partile, cum il mananca fiarele pe episcopul din Antiohia.

Si au dat drumul la doi lei mari, flamanzi. Leii au venit si intai l-au inconjurat de trei ori si au stat oleaca in genunchi inaintea lui. Dar el, daca a vazut ca leii nu vor sa-l manance, a spus: „Doamne, cu aceasta moarte vreau sa zbor la Tine, nu cumva sa ma cruti! Doamne, porunceste sa ma manance leii, ca totdeauna am dorit sa fiu mancat de fiare pentru Tine”.

Si atunci un leu a sarit pe un umar de-al lui si unul pe celalalt umar si l-au sfasiat bucati. Si au venit crestinii din nou la imparatul sa le dea oasele, de la maini, de la picioare, care au mai ramas. Si le-a dat imparatul.

Ce s-a intamplat inca? Minune mare, minune mare! Oasele cele mai mici de la maini le-au mancat leii, au mancat toata carnea, toate maruntaiele, insa inima n-au mancat-o. Inima-i de carne. Statea intre oase.

Si a spus imparatul: – Ce-i cu inima de n-o mananca? – Maria ta, uite leii inima au lasat-o! – Mai, el imi spunea mie in Antiohia, inainte de a merge la razboi, ca poarta pe Iisus in inima lui.

Si poate de aceea n-au mancat-o leii. Ia luati sabia si despicati inima ceea. A luat un ostas sabia, si cand a despicat inima Sfantului Ignatie, ca o lamaie s-a desfacut in doua. Si cu slove de aur era scris pe o parte: Iisus, si pe cealalta parte, Hristos.

Deci acesta-i Sfantul Ignatie Teoforul, care, atunci cand era copil mic, a fost purtat de Mantuitorul in brate, iar el l-a purtat pe Iisus, nu in brate, ci in inima sa pana la mancarea leilor si in vecii vecilor il va odihni pe el intru Imparatia cerului, unde a zburat sufletul lui.

Si s-a aratat dragostea Sfantului Ignatie Teoforul, ca n-a cinstit in lumea aceasta nici viata, nici bogatia, nici cinstea, nimic, nimic mai mult decat dragostea lui Iisus Hristos, pe Care L-a purtat in inima. Si s-a dovedit aceasta prin inima lui, care nici leii n-au mancat-o, ca era Hristos intr-insa si prin slove pe care le-a scris Dumnezeu acolo: Iisus Hristos.

Acesta s-a desavarsit in dragostea lui Iisus Hristos, cum rar din sfinti au mai ajuns aceasta fericire. Amin.