Cuvânt despre pocăinţă al Sfântului Ignatie Briancianinov, Episcopul Caucazului şi Pontului Euxin la Duminica după Botezul Domnului

10:19 pm, ianuarie 12, 2011 în Cuvinte de folos, Pocainta, Păcate, Sfantul Ignatie Briancianinov de admin

“Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”, “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!”– acestea erau primele cuvinte ale predicii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, pe care ni le spune şi nouă până astăzi prin Sfânta Evanghelie. Când s-a înmulţit mai mult decât în orice altă epocă păcatul în lume, Vindecătorul nostru Cel Atotputernic S-a pogorât aici, pe pământ, în acest loc al exilului, în locul chinurilor şi al pătimirilor noastre, care este o pregustare a chinurilor veşnice ale iadului şi binevesteşte izbăvirea, bucuria şi vindecarea tuturor oamenilor, fără excepţii, spunându-ne:  “Pocăiţi-vă!” . Puterea pocăinţei este întemeiată pe puterea lui Dumnezeu, Vindecătorul este Atotputernic şi vindecarea pe care El o dăruieşte este atotputernică.

Când omul îşi mărturiseşte păcatele sale şi se hotărăşte să se pocăiască şi să se îndrepte cu sinceritate, atunci Dumnezeu dezleagă judecata pe care a avut-o cu el, prin următoarea hotărâre: “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, zice iarăşi Domnul prin proorocul Isaia, ca zăpada le voi albi şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face!”. Dacă însă creştinul dispreţuieşte această judecată mult-milostivă şi finală a lui Dumnezeu, atunci i se vesteşte de către Dumnezeu pedeapsa definitivă a focului veşnic. Sf. Apostol Pavel spune: “Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă. Dumnezeu priveşte la păcatele tale…sub privirea Lui, lanţurile păcatelor care au denaturat întraga ta viaţă, Acela aşteaptă pocăinţa ta şi, în acelaşi timp, a pus pe seama voinţei tale liber alegerea mântuirii sau a osândei în focul cel veşnic. Tu însă abuzezi de bunătatea şi de îndelunga-răbdare a Lui Dumnezeu…. Nepăsarea ta creşte pe măsură… Creşte dispreţul faţă de Dumnezeu, faţă de tine însuţi, faţă de soarta ta veşnică…După învârtoşarea ta, după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua arătării dreptei Judecăţi a lui Dumezeu care va răsplăti fiecăruia după pocăinţa sa…”