Despre Laudă și Slava Deșarta – Sfântul Teofan Zăvorâtul

10:25 pm, ianuarie 12, 2011 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Păcate, Slavă Deșartă de admin

Înviind pe fiica lui Iair, Domnul „a poruncit cu stăruință” părinților ei „ ca nimeni să nu afle de aceasta”. Prin asta ni se arată: „Nu căuta slavă și urechea ta să n-o ciulești spre ascultarea laudelor de la oameni, chiar dacă faptele tale bune nu pot fi ascunse”. Fă ceea ce te povățuiește frica de Dumnezeu și conștiința, iar vorbele oamenilor să-ți fie ca și cum n-ar fi.

Fii cu luare aminte și la suflet: îndată ce se pleacă oricât de puțin spre laudele celorlalți, întoarce-l la rânduiala sa. Dorința ca oamenii să afle faptele tale bune se naște din dorința de a fi lăudat. Atunci când primești lauda, ți se pare că ți-ai atins țelul, iar asta taie râvna și curmă faptele vrednice de laudă, prin urmare și laudele încetează. De aici reiese că cel care vrea ca oamenii să afle faptele lui bune se trădează pe sine însuși. Faptul că oamenii laudă fapta bună este firesc – cum să nu lauzi un lucru bun? Dar tu să nu ai gândul la laude, să nu le aștepți și să nu le cauți.

Dacă îți vei îngădui să primești laude te vei strica de tot. Dacă îți îngădui o dată, îți vei îngădui și a doua oară și așa mai departe. Cel ce face adeseori un lucru caută obișnuință – și vei ajunge iubitor de laude; iar dacă vei ajunge aici, nu toate faptele tale vor mai fi vrednice de laudă, iar lauda va înceta. Lipsind laudele celorlalți, vei începe să te lauzi singur, lucru pe care Domnul îl numește „a trâmbița înaintea ta”. Asta e și mai rău. Sufletul tău va deveni atunci ticălos, va alerga numai după strălucire mincinoasă, și de la el nu mai este de așteptat nici un bine.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul (Gal.2, 6-10; Mc. 5, 22-24, 35; 6, 1)