Milostenia ajuta si in viata aceasta si in cea viitoare

8:39 pm, ianuarie 10, 2011 în Cuvinte de folos, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Părintele Cleopa de admin

Am să vă spun o istorioară cu un general milostiv. Era un general de oşti, care era foarte milostiv. Şi era mare război între bulgari şi greci. El a primit ordin să se prezinte cu trupele la graniţa cutare, la marginea pădurii cutare, unde avea să dea piept cu bulgarii. Dar mergând el cu regimentele, cu divizia lui – era călare pe cal –, au avut în drumul lor o întâmplare ca aceasta. Un om mort zăcea gol în şanţul drumului. Nu numai că era dezbrăcat de toate hainele, dar era şi înjunghiat în inimă. Soldaţii, când l-au văzut, nu i-au dat atenţie.

Mergeau înainte. „Uite un om gol şi înjunghiat!” Şi era un deal acolo. Generalul a dat comanda regimentului la altul: „Du-te înainte, că eu mai rămân oleacă”, şi acela s-a dus înainte şi a trecut cu armata dealul, iar generalul s-a dat jos de pe cal, s-a dezbrăcat de manta, care era deasupra vestonului, şi a acoperit mortul acela să nu-l mănânce muştele sau fiarele, că dacă-i acoperit se teme orice fiară să se apropie, crede că-i viu. Apoi a încălecat pe cal, a făcut cruce: „Doamne, ajută!”, s-a dus şi a ajuns trupele lui care mergeau la război. Soldaţii şi ofiţerii au observat: „Măi, ce-o păţit domnul general, că parcă era cu mantaua?” „Ba nu era”. Unul zicea că era în veston. Dar nimeni nu ştia ce a făcut generalul, cum a acoperit cu mantaua sa pe cel gol şi junghiat. Şi au mers la război. Iar acolo a venit unul cu o suliţă şi de departe a înjunghiat calul lui în piept.

Calul când a căzut i-a rupt piciorul generalului, mai sus de genunchi. Şi mare, negrăită durere are cel care şi-a rupt un oscior cât de mic, dar piciorul rupt mai sus de genunchi? Doamne fereşte! El răcnea acolo. Au venit soldaţii, l-au scos de sub cal şi l-au dus mai departe până la un spital. S-au dat lupte groaznice şi au biruit grecii pe bulgari. Iar el era în spital şi l-au băgat într-o cameră care avea un gemuşor mic. Singur. Era mare comandant de război şi nu l-au mai lăsat cu alţii. Şi acolo au venit doctorii, dar dacă piciorul era rupt de o săptămână sau mai mult, până ce a ajuns el la spital i se înnegrise piciorul până la şold. A venit doctorul, l-a cercetat şi apoi i-a zis: – Domnule general, cu toată părerea de rău, dacă nu tăiem piciorul mâine dimineaţă din şold, nu te putem salva. Ajunge răutatea la inimă şi eşti gata, eşti mort.

Şi l-au întrebat: – Vrei sau nu vrei? El, săracul general, se gândea: „Rămân cu un picior. Vai de capul meu!” Dar până la urmă a zis: – Domnule, dacă aşa e situaţia, mâine dimineaţă să-mi tăiaţi piciorul. A preferat să rămână cu un picior, dar măcar să rămână în viaţă, mare mutilat de război. Şi s-a dus acasă doctorul, a pregătit ferăstraie, ciocane, dălţi, blide, cuţite de tăiat carnea. Ferească 14

Dumnezeu, să taie corpul omului ca şi cum ar tăia lemne! A pregătit tot ce trebuia: doctorii de oprire a sângelui, cutare, ca dimineaţă să meargă să taie piciorul generalului. Dar el, rugându-se acolo în salonul acela singur, plângea tare şi se ruga. Era mare durere. Ferească Dumnezeu la care se rupe osul, că acele oase când se ating unul de altul e durere până în creier. El stătea liniştit tare, să se dea în stânga sau în dreapta, ca nu cumva oasele acelea să se atingă, că atunci e mare durere, nespusă.

De aceea era bucuros să stea cât mai liniştit să nu cumva să se facă durere mai mare. Şi pe la miezul nopţii, rugându-se el, vede pe gemuşorul acela o lumină mare, a venit un om la dânsul strălucind ca soarele, cu toiag de aur în mână. El când l-a văzut, a crezut că e Mântuitorul. A zis: – Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, că atâta strălucire n-am mai văzut. – Ce te doare? El i-a arătat piciorul care era rupt: – Uite, Doamne, nu pot să mă scol pe picior. Când se atinge un os de altul nu mai pot. Mor. Dar cel care s-a arătat i-a spus: – Scoală-te, unde te doare? – Uite, mai sus de genunchi. Acela a făcut cu toiagul o cruce pe piciorul lui. Şi i-a zis: – Scoală-te şi stai pe picioarele tale. A dat scaunul lângă el. Nu îndrăznea să se mişte, ştia durerea care o avea.

Dar acela s-a pus lângă el şi i-a zis: – Pune mâna pe umărul meu şi sprijineşte-te pe mine şi scoală-te. Şi a luat îndrăzneală generalul şi când a pus mâna pe el s-a sculat drept în picioare. Nici o durere. S-a speriat: – Doamne, cine eşti, că ai venit să-mi faci aşa de mare bine? – Eu sunt omul acela înjunghiat. Acela gol şi înjunghiat pe care ai pus mantaua ta. Mergeam la o mănăstire să dau nişte slujbe. M-au prins nişte hoţi şi nu numai că m-au jefuit, dar deşi i-am rugat să nu-mi ia viaţa, m-au înjunghiat şi m-au lăsat şi mort şi gol. Iar tu,general de oşti, ai avut milă de mine, te-ai dat jos şi ţi-ai pus mantaua ta pe mine. Şi mi-a zis Dumnezeu: „El a făcut milă cu tine, du-te şi tu, că a căzut în război şi şi-a rupt piciorul, şi fă milă cu dânsul şi tămăduieşte-i piciorul”.

Şi am venit cu porunca lui Hristos să te fac sănătos şi să dai slavă lui Dumnezeu care are milă de cei milostivi. Când a zis aşa, generalul nu l-a mai văzut pe acela, că a dispărut. Iar după ce acela s-a dus,el în loc să mai plângă, s-a sculat la cântări şi la slavoslovii către Dumnezeu câte ştia. Cânta şi se ruga. N-a mai avut somn. Dimineaţa când veneau doctorii cu fierăstraie, cu dălţi, cu blide, cu cuţite de tăiat carnea, oasele, pentru mare operaţie – să-i taie piciorul din şold –, îl aud cântând în salon. – Cine cântă acolo? Dar toţi au zis: – Măi, cred că a murit şi au venit preoţii şi acum îi cântă cântările bisericeşti. El auzeau cântând bisericeşte. – Se vede că a murit şi au venit preoţii şi de acum nu-l mai operăm noi, îl îngroapă. Dar portarul zice: – N-a venit nimeni. Eu am fost la poartă. – Dar cine cântă bisericeşte în salonul lui? –Duceţi-vă şi vedeţi, domnule, noi nu ştim să fi intrat vreun preot în noaptea asta.

Când s-au dus, l-au găsit cântând şi slăvind pe Dumnezeu. – Ce-i cu dumneata, domnule general, cum de te-ai sculat?! – Să fiţi sănătoşi, domnilor, mai înainte de a veni voi, a venit mila lui Dumnezeu. Iată care doctor m-a vindecat pe mine. Şi le-a spus minunea cum acela numai cu atingerea toiagului său l-a vindecat. 15

– Cum se poate,domnule, una ca aceasta? Doar piciorul era negru, putred. Generalul şi-a ridicat haina: – Ia uitaţi-vă aici. Nici nu se cunoştea unde a fost rupt piciorul. Nimic. – Ce-i cu asta, domnule? – Asta-i minunea lui Dumnezeu celui Preasfânt şi Preadrept. Aţi văzut cum a făcut milă cu mine? Pentru că acum câteva zile când mergeam la război, am găsit un om înjunghiat şi gol şi am spus la armată să meargă mai departe cu alt comandant, m-am dat jos de pe cal, n-am avut cu ce-l ajuta că mergeam la război, am pus mantaua mea peste el să nu-l mănânce păsările.

Acesta pe care l-am acoperit eu, la Dumnezeu s-a făcut sfânt, că el mergea la o mănăstire şi a fost omorât şi înjunghiat. Şi l-a trimis Hristos şi m-a vindecat pe mine, ca să se împlinească ce se spune în Sfânta Evanghelie: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. V-am spus aceasta pentru ca să ştiţi că milostenia nu numai în vremea morţii şi în ziua judecăţii, ci şi în viaţa aceasta ne ajută nouă şi ne scoate de la necazuri şi de la primejdii.