Pacatul limbutiei – Parintele Cleopa

9:01 pm, ianuarie 6, 2011 în Cuvinte de folos, Pocainta, Păcate, Părintele Cleopa, Smerenie de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Sfinţii Părinţi numesc limba „răutate plină de otravă aducătoare de moarte”. Cu limba binecuvântăm pe Dumnezeu, cu dânsa blestemăm şi vorbim de rău pe aproapele, la fel şi cu mintea. Vrăjmaşul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gândurile rele şi limba cu cuvinte rele.

Şi atunci omul devine unealta vrăjmaşului, că şi gândurile lui sunt spurcate, cu limba şi cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă. Deci iată câtă primejdie este pentru unul care nu ştie să-şi păzească limba, că zice: Cel ce-şi stăpâneşte limba sa este bărbat puternic şi desăvârşit care poate să-şi stăpânească trupul. Că şi corăbiile cât sunt de mari, o mică cârmă le îndreaptă pe toate părţile. Aşa-i limba pusă între mădularele noastre; cică ea aprinde toată roata firii şi se aprinde de gheenă. Pentru că omul dacă nu-şi stăpâneşte limba este în mare primejdie. De aceea a zis Solomon: Mai bine este să cadă cineva de la loc înalt, decât să cadă prin limbă.

Dacă a căzut de la loc înalt, ori a murit ori mai trăieşte, dar dacă a căzut prin limbă îşi pierde sufletul. Că un lucrul greu dacă l-a scăpat omul din limbă e mare primejdie; cum sunt preoţii, arhiereii, dacă ar spune un blestem cuiva, că n-au voie să blesteme, numai pe eretici (sectari), altfel nu-i voie, pentru că cu un singur blestem îşi pierd preoţia şi arhieria.

Deci o să vorbim ceva despre limbă. Sfântul Isaac Sirianul zice aşa: „Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este căruţa dracilor”. Şi iată pentru ce: Omul drept totdeauna vorbeşte şi totdeauna tace. Cum? Vorbeşte numai cele spre zidire şi spre întemeiere, dar tace dinspre cele rele. Asta este ce spune Sfântul Pimen la Pateric:

„Este om care toată ziua vorbeşte şi toată ziua tace, şi este om care toată ziua tace şi toată ziua vorbeşte”. Şi aîntrebat ucenicul: Cum este asta, avva?” „Aşa, fiule: este om care tace, dar are răutate în mintea lui şi în mintea lui vorbeşte aşa: are ciudă pe cel bogat, are ciudă pe cel sărac, are ciudă pe cutare, judecă pe cutare, cleveteşte, se răzbună în mintea lui pe cutare, gândeşte rău de cutare, îi pare rău de fericirea altuia, şi toată ziua vorbeşte numai cuvinte de folos spre zidirea Bisericii şi a lui şi a altor suflete”.

Deci acel care vorbeşte numai spre zidire şi numai spre folos, limba lui este scaunul lui Hristos, iar acel care vorbeşte numai rele şi nu tace din gură, limba aceluia este căruţa dracilor. Cum? Poartă toţi dracii pe limbă. Amuş cleveteşte, amuş spune minciuni, amuş spune glume, amuş vorbeşte răutăţi, amuş judecă pe cutare, amuş spune de cutare, toată ziua vorbeşte, că fiecare patimă este un drac rău, cum arată Sfântul Efrem Sirul:

„Şi vorbind mereu atâtea lucruri rele, poartă aceste patimi pe limbă, mai bine zis pe aceşti draci care se arată prin patimi”. Ce se întâmplă însă? Un om din fire este vorbăreţ. Aşa-i din fire. Altul nu-i din fire, ci a citit mult, a învăţat mult, sau cutare, sau a auzit multe, şi vorbeşte cele ce le-a auzit şi le-a memorizat. Să ştiţi un lucru: cineva spunea că greşala cu limba este mică. Doamne fereşte, nu-i mică. Dacă şi păcatele cu gândul sunt mari, apoi cu limba sunt mai mari.

Sfântul Efrem Sirul spune aşa: „Nu mă aruncaţi în negrijă, fraţii mei, pentru păcatele cu gândul că ar fi mici! Dacă păcatele cu gândul ar fi fost mici, nu judeca Hristos precurvie întru poftă de muiere şi ucidere întru ura de frate”. Că ce a zis? Cine se uită la femeie spre a o pofti – nu aşa simplu – este preacurvar în inima sa…Cine urăşte pe fratele său, a ucis pe fratele său. Ai văzut cât este de gingaşă legea creştină?

Ea nu face ca Legea Veche, să cosească păcatul cum cosim noi iarba, pe deasupra, şi rădăcina să rămână acolo să crească alta. Legea Evangheliei scoate păcatul din rădăcină. Nu numai să nu faci păcatul, nici să nu pofteşti. Nici să nu te porneşti cu ură. Dar mai greu decât păcatul acesta este al limbii. De ce? Pentru că cuvântul este sluga minţii, după Sfinţii Părinţi. Mintea naşte pe gând şi gândul formează cuvântul. Şi auzi ce spune Evanghelia? că din prisosinţa inimii grăieşte gura. Omul cel bun – zice Mântuitorul – din comoara inimii sale scoate cele bune, şi omul cel rău, iarăşi din comoara cea rea, scoate cele rele…

Şi cele rele se manifestă întâi prin gând şi al doilea prin cuvânt. De multe ori pierdem toată osteneala noastră şi toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea şi limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, şi toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. De aceea trebuie mare băgare de seamă. Poate aţi citit voi prin diferite cărţi de morală creştină acea istorioară despre păcatul limbii2, cu femeia care nu-şi înfrâna limba şi duhovnicul ei care i-a dat canon să semene sămânţă de scai şi după aceea să o adune.

Cum sunt scaii aceia că s-au dus şi au umplut lumea şi nu-i mai poate strânge nimeni înapoi, aşa sunt roadele păcatului din limbă. Iată ce-am vrut să spun: am vrut să arăt cât de mare este păcatul din limbă. Ţi se pare o glumă? Aşa ne pare nouă păcatul cu limba. Dar ai auzit ce spune Proorocul David? Gura ta a înmulţit răutatea şi limba ta a împletit vicleşug. Unul spune o minciună în marginea asta de sat şi du-te şi o ascultă în cealaltă margine cât îi de mare, cât au mai mărit-o oamenii.

Aici s-a întâmplat mică, acolo-i mare. A spus unul o minciună, celălalt a mărit-o, celălalt a făurit-o, celălalt a creat altele dintr-însa, şi se vatămă atâta lume de la minciună a unuia sau de la o clevetire sau de la o vorbire de rău, atâtea auzuri, atâtea suflete. Deci aceasta am vrut să vă spun: Mare lucru este să-şi stăpânească omul mintea şi gândurile, dar nu mică lucrare este şi aceasta de a-şi stăpâni limba. Aţi auzit în Evanghelie că spune aşa:

Doi vor fi în ţarină; unul se va lua şi altul se va lăsa. Doi vor fi pe pat; unul se va lua şi altul se va lăsa. Doi vor fi în casă; unul se va lua şi altul se va lăsa. Două vor fi la moară; una se va lua şi alta se va lăsa. Ştiţi voi ce înseamnă asta? Să le tâlcuim aici cu cuvintele Sfântul Efrem Sirul: Doi vor fi în ţarină… Ştiţi voi ce înseamnă ţarină? Toată lumea asta.

Mântuitorul când a fost întrebat despre neghinele ţarinii a spus aşa: ţarină este lumea, neghinele sunt fiii celui viclean, iar grâul, fiii împărăţiei. Dar aici Evanghelia spune: Doi vor fi în ţarină… În lumea aceasta, care-i ţarina lui Dumnezeu, sunt oameni buni şi drepţi, sunt oameni păcătoşi şi răi. Şi cei buni se iau pentru Împărăţia Cerului, iar cei păcătoşi se lasă pentru gheenă. Asta înseamnă Doi vor fi în ţarină. Apoi spune aşa: Doi vor fi pe pat.

Unul se va lua şi altul se va lăsa. Când spune Evanghelia că doi vor fi pe pat, boala o arată. Pe cei bolnavi, că vedeţi dumneavoastră, numai în spitalele din România sunt atâtea mii de bolnavi. Vezi câţi sunt la pat? Dar sunt bolnavi drepţi, cum a fost Lazăr şi Iov care în boală n-au cârtit şi au mulţumit lui Dumnezeu pentru suferinţă de atâţia ani, şi sunt bolnavi nedrepţi, cum a fost Ghezi care s-a leproşat.

Deci când zice doi vor fi pe pat, iată boala, adică cei ce zac, unul se va lua şi altul se va lăsa. Se ia întru Împărăţie bolnavul cel drept care în timpul bolii cheamă preotul, se mărturiseşte curat, îşi face Sfântul Maslu, se împacă cu toţi şi-şi plânge păcatele lui până la ultima suflare. Acela se ia pentru Împărăţie. Şi se lasă pentru gheenă bolnavul acela care nici în vremea bolii nu lasă ţigara, nu lasă rachiul, nu lasă înjuratul şi-i spune femeii:

„Să nu-mi aduci popa, să nu-l văd aici, că eu n-am să mor!” Că nu-l lasă dracul nici la moarte să-i aducă preotul să-l împace cu Dumnezeu. Asta înseamnă doi vor fi pe pat, arătând boala lor, unul se va lua şi altul se va lăsa. Apoi zice: Doi vor fi în casă; unul se va lua şi altul se va lăsa. Cine sunt cei din casă? Cei din casă sunt conducătorii popoarelor şi a judecătorilor şi a armatelor şi a puterii politice şi a statului şi acei ce conduc comunele şi judeţele, toate, toate care sunt în viaţa de obşte a ţării.

Şi sunt şi oameni buni şi oameni răi în casă. Dar de ce le spune din casă? Pentru că aceia nu merg la prăşit cu noi. Aceia conduc din casă. Du-te la un notar al comunei, el are registru de câţi s-au născut în comuna asta şi câţi au murit. La dânsul scrie. De la el iei certificatul de naştere şi certificatul de înmormântare. Va să zică el din casă ştie câţi s-au născut în comuna asta şi câţi au murit. Tot aşa şi cel din armată ştie câte regimente are, şi tot aşa fiecare din casă. Aşa sunt şi judecătorii care de la tribunal ştiu câte procese, câtă lume au, aşa sunt toţi care conduc poporul din afară şi ei au scrise toate. Dar între aceştia sunt şi oameni buni, şi acei buni se iau pentru Împărăţia Cerurilor, sunt şi oameni răi care nu-şi fac datoria lor aşa cum scrie cartea, nici faţă de stat, nici faţă de sufletul lor şi de Biserică. Şi aceia se lasă pentru gheenă. Şi mai departe zice: Două vor măcina la moară – aţi auzit.

Aţi văzut ce spune Sfântul Efrem? Două, n-a mai zis doi aici. Două vor măcina la moară sunt femeile, că ele macină multe tare, că nu mai tac din gură. Şi sunt femei care macină făină bună, că vorbesc cuvântul lui Dumnezeu şi învaţă pe copii frica de Dumnezeu şi vorbesc numai de bine pe alţii şi îşi iau aminte de sine, şi-şi iau aminte de cuvintele lor şi de limba şi gura lor şi o păzesc. Şi acestea se iau pentru Împărăţia Cerurilor. Şi sunt femei care le place toată ziua să vorbească de rău, să clevetească, să spună minciuni, să facă fel de fel de izvodiri, şi acelea se lasă pentru gheenă.

Moară a numit lumea aceasta că se învârte veşnic, are evoluţie şi merge de la naştere spre moarte şi iarăşi se învârte şi toate problemele cu cele patru anotimpuri, cu cele patru stihii, şi mai departe. Deci când a zis: Două vor măcina la moară, a arătat mulţimea femeilor care macină, unele spre bine, de a creşte copiii în frica de Dumnezeu, de a învăţa de bine şi pe alţii, de a sfătui cele mai bătrâne pe cele mai tinere să fie cinstite, să fie cu frica lui Dumnezeu şi aşa mai departe, şi altele care macină rău şi acelea se lasă pentru gheenă, cum spune acolo.

Şi aceasta fiindcă a fost cuvântul despre paza limbii, mi-am adus aminte şi acestea să vi le spun. Mai este ceva: cine-şi păzeşte limba sa are mare linişte sufletească. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune şi cele spre slavoslovia lui Dumnezeu şi cele de trebuinţă. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muţi. Te-a întrebat cineva, ţi-a cerut un lucru, ţi-a cerut un sfat, trebuie să vorbeşti cu soţia, cu copiii:

„O să facem un gard, o să mergem la târg…”, mă rog, ce ai de făcut. Dar când vin cele rele opreşte-te, pentru că prin cele ce am vorbit ne legăm înaintea lui Dumnezeu cu limba noastră. Şi acum ni se pare o glumă, dar dacă nu ne-am mărturisit sau dacă neam mărturisit şi n-am făcut canonul, ca femeia aceea care a semănat scai, de care v-am pomenit mai înainte că n-a mai putut să adune toată sămânţa care s-a împrăştiat, apoi ne aşteaptă dincolo osândă.

Cuvântul „diavol” vine din limba greacă unde înseamnă clevetitor, fiindcă diavolii ne clevetesc pe noi înaintea lui Dumnezeu când greşim: „Ia uite ce-a făcut cutare!” Întâi ne îndeamnă să facem rău şi apoi ne clevetesc. „Uite ce-a spus! Uite ce-a făcut!” Şi ei pe urmă clevetesc pe Dumnezeu la om, cum a făcut la Adam:

„Ce-a zis Dumnezeu? Nu-i adevărat. Ai să te faci dumnezeu”. Şi pe om, la Dumnezeu: „Uite ce a făcut Adam!” Ne punem rău noi cu Dumnezeu şi pe Dumnezeu cu noi, ca totdeauna să tragă asupra noastră osândă şi cu acesta se aseamănă şi omul păcătos care cleveteşte, care pârăşte, care spune minciuni, şi care-i place în toată vremea să vorbească, fără să se controleze dacă vorbeşte bune sau rele. De aceea vă spun, cât ne-a ajuta mila Domnului, bine este să luăm aminte toţi să cârmuim limba noastră cât se poate mai mult, ca să fie scaun al lui Hristos, cum v-am spus mai înainte, şi să nu fie căruţa dracilor.

Amin.