Rugăciunea – Maica tuturor faptelor bune

9:42 pm, ianuarie 11, 2011 în Cuvinte de folos, Despre rugăciune, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Părintele Cleopa de admin

Vom vorbi despre maica tuturor faptelor bune, care este dumnezeiasca rugăciune. Poate are să zică cineva, care ştie carte mai multă, că maica tuturor faptelor bune este dragostea dumnezeiască, după cum a zis marele Apostol Pavel: Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Şi tot el a adeverit, zicând: Iar mai mare decât toate este dragostea. Deci dragostea ar fi cea mai mare faptă bună, dragostea dumnezeiască în care se cuprinde şi dragostea de aproapele.

Dar de ce se numeşte rugăciunea maica tuturor faptelor bune la sfinţii părinţi? Iată de ce. Pentru că nici dragostea lui Dumnezeu nu vine în sufletul nostru fără rugăciune. Iată ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul: „Dragostea din rugăciune se naşte”. Deci dacă se naşte din rugăciune, negreşit că rugăciunea este mai mare, este maica dragostei. Şi dacă dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, marele teolog din secolul VII, zice aşa: „Toate faptele cele bune ajută pe om să câştige dragostea dumnezeiscă, dar nici una ca rugăciunea”, atunci este clar, şi dragostea de Dumnezeu care este cea mai mare faptă bună se câştigă prin rugăciune şi se naşte din rugăciune. De aceea cuvântul care urmează va fi pentru sfânta rugăciune. Voi să ştiţi: toate faptele bune, cum ar fi credinţa, nădejdea, înfrânarea, curăţia, blândeţea, îndelungă-rabdarea, răbdarea, dreapta socoteală, cumpătarea, nerăutatea, toate aceste fapte bune apropie pe om de Dumnezeu şi îl face un duh cu Dumnezeu. Vezi un tâmplar că face o uşă sau un dulap, orice mobilă, şi el potriveşte din vinclu şi din gealău şi din ferestrău piesele acelei mobile care ţi-o face.

Iată la o uşă îi pune tăblii, îi pune frizuri, toate şi le împănează. Dar uşa aceea nu-i trainică dacă n-a pus clei. Că odată acele piese uscându-se, se desface uşa sau se corogeşte. Iar când i-ai pus clei, uşa se face tare şi este ca şi cum ar fi dintr-un lemn. Care-i tâmplar ştie ce zic. Ia o scândură şi o geluieşte curat şi mai ia una şi o geluieşte bine şi o trage la cant, la muchie şi le pune alăturea. Şi pe urmă le pune la clei şi după ce le-a lăsat o zidouă să se încleie, trage cu gealăul şi vezi că aproape nu cunoşti unde-i lemnul şi unde s-a unit o scândură cu alta. Şi s-a făcut una din clei. Aşa sfânta rugăciune face pe om cu Dumnezeu lipit şi unit cu unirea cea mai potrivită cât îi este firii omeneşti cu putere. Deci rugăciunea e cleiul cel duhovnicesc care nu numai apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipeşte de Dumnezeu.

Şi de aceea cuvântul despre rugăciune va fi aşa. Toată fapta bună o vedem poruncită de sfinţii apostoli. Dar când vorbeşte de rugăciune auzi ce zice: Neîncetat vă rugaţi. Şi iarăşi auzim pe proorocul: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. Şi iarăşi auzim pe apostolul: Privegheaţi în toată vremea rugându-vă, că vrăjmaşul vostru, potrivnicul, ca un leu umblă căutând pe cine să-l înghită. Deci rugăciunea atât de necesară este sufletelor noastre 16

cum este aerul. Uite am stat în biserică, ne topeam de căldura asta, biserica este mică, a dat Dumnezeu şi afară e cald şi am ieşit aici, ne-am înviorat. Oxigenul ăsta şi ozonul ăsta de la brazi ne dă sănătate şi viaţă. Aşa-i dă sufletului rugăciunea viaţă. Un suflet care nu se roagă e mort şi satana îşi bate joc de dânsul, îl duce unde vrea. De aceea vă rog, întotdeauna aduceţi-vă aminte de sfânta rugăciune în toată clipa şi în toată vremea. Este un drac care se cheamă înainte-mergător.

Ştiţi voi ce treabă are acela? Are o armată de miliarde de draci şi-i trimite pe faţa pământului în casele creştinilor. Ştii de ce? Când s-a scula omul de dimineaţă, întâi să se apuce de treabă: „Hai la treabă, măi!”, „Văi de mine! I-auzi, câinii!”, „Dă de mâncare la găini!”, „Fugi şi mulge vaca!”, „Du-te că zbiară oile!”, „Du-te că ţipă porcii!”, „Fă mămăligă!”, „Dă la câini, dă la păsări!”. Mare drac e aista! Pentru că îţi fură cele dintâi porniri ale minţii numai şi numai către lucrurile deşarte ale veacului de acum. Auzi ce spune dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur: „Mai înainte de toate, o, creştine, să povăţuiască în viaţa ta nevinovata rugăciune”. Şi când te-ai sculat din somn, primele mişcări ale tale acestea să fie. Fie că eşti în pat, fie dacă ţi-e frig iarna, fie că eşti jos, fie că eşti bolnav, fie că eşti sănătos, fie bătrân, începe, cum ai deschis ochii: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie, Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Carele pretutindenea eşti şi toate le plineşti şi celelalte”.

Pe urmă: Preasfântă Treime, Tatăl nostru, Crezul şi celelalte rugăciuni ale dimineţii. Roagă-te un ceas dimineaţa, dă-i un ceas hrană sufletului, că hoitului acestuia îi dai toată ziua şi când vrei. Dă-i şi lui viaţă măcar dimineaţă. Proorocul David era împărat şi conducea o ţară şi atunci ţara lui Israil nu era cât acum, câteva judeţe, era de la Eufrat şi până în Egipt, şi în Damasc tot împărăţia lui era. Şi avea vreme acest prooroc de şapte ori pe zi să laude pe Dumnezeu. Auzi ce zice: De şapte ori pe zi Te-am lăudat pe Tine, Doamne, pentru judecăţile dreptăţii Tale. Şi iarăşi îl auzim: Seara şi dimineaţa şi amiazăzi spune-voi şi voi povesti minunile Tale. Şi iarăşi îl auzim cum se ruga noaptea: În miezul nopţii m-am sculat ca să mă mărturisesc Ţie şi celelalte. Şi iarăşi: În nopţi ridicaţi mâinile voastre la cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul. Ai auzit, omule? Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea. Seara, dimineaţa şi la amiazăzi.

Iar mai presus de toate auzi pe apostolul Pavel care zice: Neîncetat vă rugaţi. Cum nu poate trăi hoitul ăsta de trup fără hrană, fără apă, fără aer, fără mâncare, aşa nu poate trăi sufletul fără rugăciune. Hrana lui este rugăciunea, meditaţiile sfinte, citirea sfintelor scripturi. Nu te înşela, că dracul nu stă degeaba. Tu nu te rogi, dar el când îţi găseşte mintea goală ţi-o umple cu toate drăciile lui. Că zice Marele Vasile că din fire mintea este aşa zidită de Dumnezeu şi această însuşire o are ca să nu stea goală. Ori o umple Dumnezeu cu gândirile Lui, ori satana cu ale lui. Deci dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Ferioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului.

N-auzi ce zice psalmul? Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele şi drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei. Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul Ioil, şi te vei mântui. Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea. Mintea este ochiul sufletului, este partea cuvântătoare a sufletului şi ochiul. Ce zice Evanghelia? De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău întunecat, te duci la pierzare. Care ochi? Să nu credeţi că de ochiul ăsta? Poţi să fii orb de amândoi ochii şi să lumineze ochii minţii tale ca soarele. Aici de minte vorbeşte. Dacă n-ai mintea curată, eşti un măturoi al satanei, te duce unde vrea, face ce vrea cu tine.

17

De aceea trebuie trezvie întotdeauna, să fii veghetor cu mintea şi să te rogi. Şi dacă ai să-mi spui: „Dar eu am treabă, eu sunt tâmplar, eu tai brazi în pădure, eu sunt la birou, eu sunt la volan, eu sunt în fabrică, eu sunt la prăşit, la seceră, la pus cartofi şi n-am când mă ruga” – minţi! Că rugăciunea nu are nevoie de acestea. Poţi să te rogi întotdeauna. Aţi auzit că a vorbit Patriarhul Ierusalimului la Mănăstrirea Neamţ, care aţi fost cealaltă seară, când a venit acum şi a vorbit şi stareţul. Şi acela a zis: „Să împletiţi munca cu rugăciunea”. Mâna tinde-o la lucru, limba ta să laude pe Dumnezeu şi mintea ta să fie la Hristos. Asta-i lucrarea. Pentru că nu eşti făcut numai din huma asta de pământ, ca să ai grijă numai de hoit, să-l hrăneşti şi să-l îmbraci; ai suflet nemuritor şi veşnic. Hrăneşte hoitul ăsta, dă-i mâncare, dă-i băutură, dă-i odihnă, dar nu uita că ai în tine ceva nemuritor în vecii vecilor.

Este sufletul. Nu-l lăsa să moară de foame, dă-i şi lui hrană. Cu ce îl poţi hrăni? Întâi cu rugăciunea, apoi cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, cu meditaţiile sfinte, cu gândiri, cu milostenii şi cu celelalte. Dar vai de noi şi de noi că prea puţin ne ocupăm de rugăciune. Este un rău foarte mare, acela se cheamă uitarea. Sufletul omului se împarte în trei părţi: partea raţională, care stă în minte, în creier, partea mânioasă sau irascibilă (voinţa), care e în mijlocul inimii, şi partea poftitoare (sentiment), care e de la inimă până la buric. Fiecare parte a sufletului nostru are patimile şi virtuţile ei. Şi păcatele părţii raţionale sunt acestea: necredinţa, hula, nebunia, eresul, credinţa strâmbă, nemulţumirea faţă de binefacerile lui Dumnezeu şi ale oamenilor, nerecunoştinţa, nedreapta socoteală, nediscernământul, nechibzuinţa şi celelalte. Iar păcatele părţii mânioase sunt: ura de oameni, zavistia, pizma, invidia, răutatea, râvna cea rea, mânia, iuţimea, nerăbdarea, cârtirea, răpirea, ţinerea minte de rău, dorinţa de răzbunare şi celelalte asemenea.

Păcatele părţii poftitoare încep cu lăcomia, desfrânarea, beţia, trândăvia, dezmierdarea şi celelalte. Iar când mintea veghează, toate cele trei părţi sunt luminate de Duhul Sfânt şi din partea raţională izvorăşte dragostea şi înfrânarea, din partea mânioasă bărbăţia şi răbdarea, din partea poftitoare înfrânarea cea mult cuprinzătoare. Şi ai văzut cine-i vinovată – mintea, dacă doarme. Şi cel dintâi păcat care întunecă mintea ca să uite rugăciunea şi gândirea de Dumnezeu este uitarea. Primul păcat din partea raţională a sufletului este uitarea. N-ai văzut? Zici oleacă de rugăciune, când te trezeşti cu mintea, e în altă parte. Ai auzit o predică acuma, du-te mai încolo şi ai uitat-o, ţi-a furat-o. Te-ai apucat să citeşti o carte, citeşti o pagină, două – „Măi, dar frumos mai spune aici!” Mai încolo, când ai închis cartea: „Nu ştiu, am uitat ce spunea acolo!”. Aceasta-i rău mare. Zice Sfântul Isihie Sinaitul: „Blestemata uitare stinge rugăciunea din suflet şi paza minţii, ca apa de foc”.

Uiţi şi rugăciunea, uiţi şi frica lui Dumnezeu, uiţi şi gândirea de Dumnezeu şi tot ce ai auzit, vine uitarea şi ţi le-a furat. Rău mare e acesta! Dar ai să mă întrebi: „Părinte, dar cu ce-l pot birui?” Aşa găsim la Sfinţii Părinţi: „Uitarea se biruieşte cu frica de Dumnezeu şi cu credinţa”. Căci ce zice Sfântul Maxim? „Cela ce crede se teme, cela ce se teme se trezeşte”. Eu dacă cred că Dumnezeu e aici şi nu numai că e aici, că Dumnezeu e în inima noastră de la Botez, şi stau în faţa Lui, cum o să-mi permit să fac răutăţi? Căci îndată vine frica lui Dumnezeu: „Nu, nu gândi aşa, că Dumnezeu ştie sfaturile inimii”. Că i-a zis lui Iov: Cine este care ascunde de la Mine sfaturile inimii sale? Poate omul să aibă un gând în inimă şi să nu-l ştie Dumnezeu? Ce zice dumnezeiescul apostol? Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât toată sabia cea cu două tăişuri şi străbate – până unde, auzi! – până la despărţirea duhului de a sufletului.

Până acolo străbate ştiinţa lui Dumnezeu şi de Dumnezeu nu ne putem păzi nici cu un gând al inimii noastre. Aceasta având în vedere, totdeauna să ne trezim să avem frica lui Dumnezeu. Frica lui Dumnezeu dacă o avem, ea alungă uitarea, lenevia, negrija şi toate păcatele. Să ne trezim să avem frica lui Dumnezeu, că auzi ce zice proorocul? Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rău. Cum ai uitat frica lui Dumnezeu, cum ai păşit la păcat. Ce zice psalmul? Zis-a călcătorul de lege ca să greşească întru sine. Nu zice aşa psalmul? Dar de ce? Îndată spune Duhul Sfânt: Nu este frica 18

lui Dumnezeu înaintea ochilor lui. Cum a uitat omul frica lui Dumnezeu, cum păşeşte la îndrăzneală, la păcat, la toate răutăţile. Pentru ce? Uite că Dumnezeu se uită în inima lui nu aşa cum ne uităm noi în oglindă. Auzi ce spune Solomon? Ochii lui Dumnezeu de miliarde de ori sunt mai luminoşi decât soarele. Ce zice Ieremia, marele prooroc, cel sfinţit din pântecele maicii lui? Iadul este gol înaintea mea, cum nu şi inimile oamenilor? Este atotştiinţa lui Dumnezeu? Credeţi voi o nebunie ca aceasta? Dacă cele mai înainte gândite ale noastre le-a văzut El, cele mai înainte lucrate le ştie, cum să nu ştie ce gândim acum? Ce? La Dumnezeu este prezent şi viitor? Toate sunt de faţă şi toate veacurile nemărginite sunt înaintea Lui de faţă.

El nu ştie numai ce gândeşti tu acuma sau ce ai să gândeşti peste trei ani, sau ce are să gândească cutare om care nu s-a născut sau se va naşte peste o mie de ani. Toate sunt de faţă la El. Având un Dumnezeu atât de atotştiutor şi atât de atotprezent, care pedepseşte păcatul, noi întotdeauna trebuie să ne rugăm şi când am uitat rugăciunea să ne pară rău, că uitarea vine de la draci. Ei îţi fură evlavia, îţi fură simţirea de Dumnezeu şi te lasă ca o piatră nesimţitoare, un buştean. A venit satana şi ţi-a furat ce-i mai scump din suflet când ai uitat rugăciunea, şi mai ales rugăciunea inimii. Şi de-aceea îţi spun: Nu te pun la pravilă de 10 ore cum au călugării de făcut. Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori. Auzi! „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa!” Ce greutate este să zici câteva cuvinte? Şi ştiţi voi câtă putere are aceasta? Întreabă-l pe Sfântul Apostol Petru! Nu ni s-a dat nouă armă mai puternică sub cer ca numele lui Iisus Hristos.

Întreabă-l pe Sfântul Ioan Scărarul, care zice: „Bate pe oşteni – adică pe draci – cu numele lui Iisus Hristos”. Numele Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos a împrumutat atâta putere de la îndumnezeirea Lui, încât când îl aud dracii şi îngerii şi oamenii, toţi se cutremură. Că auzi ce zice apostolul la Filipeni: Întru numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece: al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor dedesubt. Deci şi îngerii şi oamenii şi dracii. Sunt oameni simpli, dar având frica lui Dumnezeu, ei zic o rugăciune mică, dar Dumnezeu o primeşte ca pe o mare jertfă, că ei o zic cu toată inima. Ce? Crezi că dacă bolborosim ore întregi şi citim multe, o căruţă de acatiste şi una de psalmi, dar mintea noastră e pe dealuri şi la draci, crezi că-i mare lucrul? Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori. Auzi ce spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur? „Omule, roagă-te scurt, dar adeseori”. Că rugăciunea lungă dă mare loc diavolului.

Mintea se răspândeşte căutând multe cuvinte. Sau te-ai rugat două-trei ceasuri şi după aceea: „Gata, nu mă mai rog. Mă voi ruga mai deseară”. I-ai dat loc satanei de aici. Măcar că ai făcut două-trei ore de pravilă, dacă mai încolo nu te rogi, i-ai dat locul lui şi te ia el în primire. Că cela ce face pravilă lungă şi în celălalt timp nu se roagă, mare loc dă diavolului. Iar Sfântul Grigorie Teologul zice: „Cela ce se roagă numai când se roagă şi în celălalt timp tace, niciodată nu s-a rugat”. Că auzi că trebuie neîncetat să ne rugăm. Deci o rugăciune scurtă, dar să o ai cu tine. Fie că eşti la prăşit, că eşti în oraş, că eşti la vândut, că eşti la cumpărat, că eşti la moară, că eşti la meserie, că eşti la birou, că eşti la volan, că eşti inginer, că eşti profesor, să ai o rugăciune. Măcar atât: „Doamne, miluieşte!” Şi vorbeşti cu Dumnezeu prin aceasta.

Şi te poţi mântui cu aceasta. Hai să vă spun o istorioară scrisă de – Dumnezeu să-l ierte – Patriarhul Nicodim. Mergea un vapor rusesc la Ierusalim. Plecase din Odesa cu câteva mii de oameni, că ei foarte mulţi se duceau la Sfintele Locuri şi la Sfântul Munte. Popor foarte evlavios. Pe cale s-a stricat ceva la vapor. „Măi, unde ancorăm, ca să reparăm ceva la vapor?” Şi au văzut o insulă pustie. „Acolo ancorăm”. Şi s-au apropiat de insulă, ancora s-a oprit la 20 de metri. Au înfipt ancorele şi s-au oprit şi au trecut cu bărcile în insulă. O insulă pustie cu pădure, cu poieni. Oamenii au ieşit şi ei din corabie până au reparat-o, ca a doua zi dimineaţă să plece. Şi umblau pe insulă să vadă ce fel de pământ e pe acolo. Flori diferite, păsări diferite, cum nu erau în ţara lor. Şi oamenii s-au aşezat jos, au început să stea la masă, să scoată de mâncare.

Iată, când văd pe insulă trei oameni goi, cu pieile goale. Fugeau unul după altul 19

şi ziceau aşa: „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Atâta ştiau să zică. Dar ziceau pe limba lor şi-i înţelegeau. „Ce-or fi ăştia, măi?” „Măi, sunt nişte oameni sălbatici pe insulă! Hai să-i prindem”. Şi s-au dus mulţi oameni, cu frânghii, cu ce-au putut. „Măi, hai să-i prindem. Ce fel de lume-i asta, măi?” N-au văzut femei, doar trei bărbaţi, fugeau unul după altul şi ziceau aşa: „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Şi i-au prins. În vapor aveau doi episcopi care mergeau la Sfintele Locuri şi comandantul vaporului şi lume bună. Şi le-au spus: „Am prins oamenii aceştia sălbatici”. Dar aceia când i-au prins, au început a plânge. Erau goi, n-aveau haine şi tot aşa ziceau: „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”.

Şi i-au întrebat: – De unde sunteţi? De când staţi aici? Şi aproape uitaseră şi vorba, în afară de aceea: „Trei voi, trei noi…”. Dar au zis: – S-a sfărâmat un vapor aproape de insula asta acum vreo 30 de ani. Şi eram copii. ŞI noi am scăpat pe câteva scânduri aici. Au fost şi părinţii noştri, dar au murit. Şi noi am auzit că Dumnezeul nostru sunt trei. Unul se cheamă Tatăl, Unul Fiul şi Unul Duhul Sfânt. Ei nu ştiau că e un Dumnezeu în trei persoane. – Şi ne-am gândit că dacă aceia sunt în cer şi noi pe pământ, noi aşa ne rugăm: „Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Şi atâta rugăciune ştim: „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Atunci episcopul a zis: – Măi, săracii, nici rugăciunea Tatăl nostru nu o ştiu. Le-a dat haine, i-a îmbrăcat. Ei găseau de mâncare că erau nişte pomi pe insula aceea cu seminţe, cu pădureţe, cu ce or fi fost, şi cu acelea trăiau.

Şi a zis episcopul, că avea vreo zece preoţi în corabie: – Haide, cât stăm noaptea aici, să-i învăţăm Tatăl nostru. Le-a dat de mâncare, i-a îmblânzit. Ei, dacă au văzut că nu le face rău, stăteau. Şi a pus un preot să-i înveţe Tatăl nostru. – Uite aşa să vă rugaţi, că noi nu vă luăm de aici. Că ei voiau să rămână acolo până la moarte. – Cum să ne rugăm? – Tatăl nostru, Care eşti în ceruri şi celelalte. I-au învăţat preoţii, iar dimineaţa vaporul a fost reparat, a plecat din radă, mergea. Trebuia să plece, iar ei au zis că „noi nu mergem nicăieri, noi vrem să stăm aici”. Şi învăţaseră ei oleacă Tatăl nostru, dar când s-a depărtat vaporul, unul dintr-înşii a zis: – Eu am uitat, ai uitat şi tu? – Măi, am uitat. Tatăl nostru, şi mai cum? – Hai după vapor că nu-i departe.

Să-l prindem să ne înveţe preotul Tatăl nostru că am uitat. Şi au început a merge pe apă ca pe uscat şi făceau din mână la vapor: – Mai staţi, mai staţi. Când au văzut aceia din vapor că aceştia trei merg pe apă, s-au spăimântat: – Ce-s aceştia? Nălucă? Îngeri? Draci? Ce-s aceştia? Ia uite, merg pe apă, domnule! Vaporul a încetinit şi ei au ajuns la vapor. Şi a ieşit preotul la geamŞ – Ce-i cu voi? – Am uitat Tatăl nostru. Cum zicem? Tatăl nostru, Carele eşti în cer? Dar preotul, când a văzut că merg pe apă ca îngerii, cum mergea Hristos pe mare, le-a zis: – Nu mai ziceţi Tatăl nostru! – Dar cum? – Aşa cum aţi zis. Duceţi-vă înapoi şi ziceţi: „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”, dacă mergeţi voi pe apă şi aţi devenit aşa de sfinţi cu rugăciunea voastră! Atunci au început a se prinde toţi trei de mână pe apă şi de bucurie mergeau zicând: „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!” până când au ajuns la mal în insula lor.

Atât de sfinţi erau. Ei nu 20

ştiau dogmele Sfintei Treimi, ştiau de un Dumnezeu în trei persoane, atât au putut să înveţe, dar când auzeau aceasta o ziceau din toată inima. Vezi câte minuni s-au întâmplat? Unii sfinţi au mutat munţii cu rugăciunea, alţii au înviat morţii şi alţii multe alte minuni au făcut cu rugăciunea. Noi ştim Tatăl nostru, Crezul, rugăciuni, ştim de Sfânta Treime, învăţăm, avem preoţi, biserici. Însă în timpul zilei trebuie să avem o rugăciune scurtă. Ori Tatăl nostru în toată vremea, ori Doamne Iisuse, ori către Maica Domnului sau către îngerul păzitor. Preaîndumnezeitul la minte, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, zice aşa: „Toţi creştinii care au dumnezeiescul botez sunt datori în toată vremea şi în tot locul să zică rugăciunea minţii: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (sau păcătoasa)», că de numele Domnului se cutremură tot iadul”. Când am mers la Ierusalim, ne-am urcat în avion la Bucureşti, la Otopeni.

Eram şi călugări şi maici şi preoţi şi mireni. Şi când am intrat în avion, au întrebat: „Părinte, ce rugăciune luăm acum?” Avionul zbura la 8 kilometri înălţime. Şi le-am zis: „Luaţi rugăciunea minţii, că dacă avionul ăsta cade mai încolo şi noi murim, dacă murim cu «Doamne Iisuse» în minte, cu el rămânem în veacul veacurilor. Că zic Sfinţii Părinţi: În ce fapte te va găsi moartea, în acele fapte vei fi judecat”. De aceea, oriunde veţi merge, să aveţi rugăciunea asta: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” Asta-i o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Nu-i greu de zis, dar diavolul ţi-o fură, pentru că-l arde numele lui Iisus Hristos. Ţi-o fură din minte, să n-o zici. Dar voi aducându-vă aminte, spuneţi-o mereu. Cu acestă rugăciune poţi lucra, poţi să mergi cu maşina, cu trenul şi poţi să o zici oriunde.

Vă rog să aveţi rugăciunea asta cu voi, pentru că aveţi pe Hristos cu voi. Şi învăţaţi copilaşii cei mici să se roage. Ştiţi voi că un copilaş din acela mic când se roagă, trei îngeri stau lângă dânsul? Atâta-i de primită rugăciunea copiilor. Dar de ce? Pentru nevinovoţia şi curăţia lor. Odată a luat Mântuitorul un copilaş în mână şi a zis: Amin, zic vouă, de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncul acesta, nu puteţi intra în împărăţia cerurilor. Vezi? Ca să ne mântuim, să ne ducem la rai, trebuie să fim curaţi ca şi copiii cei mici. De aceea vă rog, dacă v-a dat Dumnezeu copilaşi, de când încep a vorbi, de când învaţă guriţa lor să grăiască, învaţă-i să spună „Doamne, Doamne”. Mai târziu vor învăţa Tatăl nostru, apoi când merg la şcoală învaţă-i Crezul, Psalmul 50 şi celelalte. Ţineţi minte, v-am vorbit despre rugăciune, care este maica tuturor faptelor bune, este hrana sufletului nostru şi viaţa sufletului nostru.

Ea nu numai că ne apropie de Dumnezeu, ci ne uneşte şi ne lipeşte într-un Duh cu Dumnezeu. Fără rugăciune sufletul nostru e mort. Să vă ajute Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului şi vouă şi mie să nu uităm sfânta rugăciune. Amin.