Taina nunții

12:37 am, ianuarie 20, 2011 în Taina Nunții, Tradiție și Rânduieli Bisericești de admin

In societatea contemporana in care familia este pusa la gaea incercare, unii indepartându-se de Adevăr ajung să se intreabe: este farmilia o realitate binecuvântata de Dumnezeu si o chemare a omului? Nu cumva casatoria este o povara in plus intr-o lume care deja pune atatea griji pe capul bietului om? Divortul si recasatorirea, din ce in ce mai frecvente, nu sunt oare un dat social inevitabil, ba chiar o etapa greu de evitat in parcursul omului modern?

In fata acestor întrebări si a altora de acest gen, care este pozitia Bisericii? Mai are Biserica un raspuns hranitor intr-un Adevar ce vine de Sus si astfel imbucurator si convingator pentru cei ce au bunacredinta si dispozitia pentru a-L lasa pe Dumnezeu sa ii convinga?

In randurile care urmeaza dorim doar sa punctam cateva aspecte privind traditia canonica a Bisericii in ceea ce pri verite Nunta, divortul si recasatorirea si astfel sa deschidem drumul pentru abordări punctuale mai aprofundate.

Sfanta Scriptura vorbește despre unirea dintre barbat ~si femeie ca fiind o mare Taina ce primește raspuns in intelegerea unirii dintre Hristos si Biserica. Unirea dintre barbat si femeie in Taina Nuntii este o incununare a fiintei umane, bărat si fermeie, o nastere din nou intru comuniune. Parintele Staniloae insista asupra faptului ca nunta „ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie se intemeiaza pe faptul ca bărbatul si femeia numai impreuna alcătuiesc umanitatea completa”‘. Alti teologi ortodocsi sustin cu argumente din sciierile Sfintilor Parinti si cu experienta Bisericii pastrata in Sfintele Canoane, unicitatea casatoriei si vocatia veșnică a legaturii familiale.

Sotul si sotia se nasc din nou prin Nunta ca o familie, si ca orice naștere din nou in Hristos, familia are in ea samanta veșniciei. Faptul ca aceasta samanta cade in pamant nepregatit, pietros sau steril, nu arata nedesăvârșirea semintei, ci slabiciunea celor in care aceasta se sadeste.

Dumnezeu nu anuleaza libertatea omului prin Sfintele Taine, omul poate sa aleaga sa se poarte responsabil sau iresponsabil inainte, in timpul si dupa primirea unei Taine. Lucrarea Harului respecta libertatea omului si atunci cand se indeparteaza de Dumnezeu si atunci cand se căiește si dorește sa se apropie din nou de Parintele ce așteaptă in prag fiul risipitor.

Desi Biserica are o conceptie statornica in ceea ce priveste unicitatea casatoriei si a indisolubilitatii ei, pocainta sincera permite un nou inceput. Acesta este fundamentul teologic al ingaduintei celei de a doua nunti, care este marcata de un ritual preponderent penitential. Nicaieri in traditia canonica a Bisericii Ortodoxe nu poate fi identificata notiunea de divort. Canoanele nu fac altceva decat sa abordeze problema celei de a doua si a trcia nunti, care apare atunci cand din cauza slăbiciunii omului prima nunta este zadarnicita si se aspira la o noua nunta”.’ Canoanele sunt foarte stricte in ceea ce privește nesocotirea Tainei Nuntii’, dar Biserica nu poate sa nu constate in unele cazuri incetarea vietii familiale. Din acest motiv nu poate exista in Biserica ortodoxa un divort bisericesc, ci doar o constatare a unui fapt evident pecetluit de societatea civila prin divort. Biserica ia act de eșecul unei familii si in cazul in care exista o conștientizare a neputintelor anterioare si o determinare pentru o schimbare a vietii, prin episcop poate acorda dezlegare in urma divortului si binecuvantare pentru a doua nunta. Aceasta dezlegare in urma divortului este o primire a pocaintei si a dorintei de reintegrare in Biserica. In niciun caz ea nu poate fi considerata un „divort bisericesc”. Biserica nu desface legatura ci constata eșecul dând o noua șansă, prin iconomie.

In cazul unor persoane divortate, nu se săvârșește in mod automat cea de-a doua nunta, este necesara dezlegarea in urma divortului si binecuvântarea episcopului, care este garantul unei corecte distinctii intre exceptie si regula. Biserica a mers pana acolo încât s-a arătat îngăduitoare chiar si cu cei ce au divortat a doua oara, daca dupa o perioada de pocainta, persoana in cauza dovedește determinare in a reveni la viata in Hristos. A doua si a treia nunta sunt ingaduite tot prin iconomie si vaduvilor dar si in cazul vaduviei poate fi acceptata cel mult a treia nunta. Canonul 87 Trulan sintetizeaza pozitia Sfantului Vasile cel Mare in legătură cu procedura canonica de acordare a binecuvantarii pentru a doua sau a treia nunta dar nu exista nicio urma a vreunei proceduri de divort bisericesc.

Episcopul poate refuza acordarea binecuvantarii pentru a doua sau a treia nunta atunci cand constata o lipsa de conștientizare a gravitatii divortului si o superficialitate in ceea ce priveste angajamentul in viata familiala. Acest refuz nu este o pedeapsa ci o exercitare a responsabilitatii episcopului fata de modul in care lucrarea lui Dumnezeu este primita si cinstita in viata omului.

Atunci cand doar un mire se afla la a doua nunta, s-a incetatenit, tot prin iconomie, sa se săvârșească slujba primei nunti, pentru a nu umbri nunta cu un ritual penitential destinat ambilor miri, atata vreme cat unul dintre ei este la prima casatorie. Atunci cand unul dintre miri este la a doua nunta, iar celalalt este divortat dar fara sa fi primit Taina Nuntii, in principiu se savarseste slujba celei de a doua nunti si doar episcopul, in situatii exceptionale poate acorda dispensa.

In cazul in care sotii divortati civil doresc sa se impace, nu se repeta Taina Nuntii, ci prin spovedanie si eventual impartasanie. tot cu binecuvantarea episcopului, cei doi sunt reintegrati de Biserica in viata familiala pe care au abandonat-o pentru o vreme. Canonul 102 vorbeste despre reconciliere sotilor despartiti, fara a impune alt ritual sacramental decat reintegrarea in Trupul tainic al lui Hristos, la vremea cuvenita, prin impartasanie.