Despre colivă

10:42 pm, februarie 28, 2011 în Tradiție și Rânduieli Bisericești de admin

Coliva a fost introdusă în practica Bisericii după minunea sfântului Teodor Tiron, săvârşită la 50 de ani după moartea sfântului[1], în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). Nu mult după aceasta, sărbătoarea a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare a fost rânduită în calendar, pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

La început deci coliva a servit ca hrană, iar mai apoi la pomenirea morţilor, după modele şi tradiţii care existau deja în lumea păgână a timpului.

Semnificaţie

Coliva, făcută din grâu fiert, îndulcită cu miere sau cu zahăr, închipuie însuşi trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul (din care se face pâinea).

Ea este totodată o expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuşi le-a înfăţișat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot asa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (vezi Ioan 12, 24 şi I Corinteni 15, 36).

Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul. [2].

Legănarea colivei cu mâinile este, pe de-o parte, expresia legăturii sufleteşti vii şi reale cu cei adormiţi, iar pe de altă parte, încă un semn al învierii, asemănător celui din Sfânta Liturghie când preoţii leagănă sfântul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului până la momentul când se zic cuvintele “Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”, închipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia morţii şi învierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).

În tradiţia ortodoxă, creştinii care vin în sâmbăta morţilor la biserică aduc, pentru slujba parastasului, colivă. Nu e vorba de un simplu obicei, pentru ortodocşi coliva fiind o expresie a credinţei în nemurire şi înviere.

„Există o frumoasă vorbire în Didahia celor 12 Apostoli în care se spune că ‘Aşa cum aceste boabe de grâu care au fost răspândite peste dealuri şi adunându-se s-au făcut una, aşa să se adune şi Biserica Ta din cele patru colţuri ale pământului, întru Împărăţia Ta’. Este vorba de a se aduna în Împărăţia lui Dumnezeu nu numai unul, ci fiecare bob, căci fiecare reprezintă un suflet”, a spus părintele Alexandru Stan, profesor doctor în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Bucureşti.