Despre păcate

9:02 pm, martie 9, 2011 în Cuvinte de folos, Păcate de admin

„Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea” (Romani 5, 12).Unul dintre cuvintele nelipsite din vocabularul creştinului este cel de ”păcat”. Fie de la părinţi sau bunici, fie de la biserică, el ne este cunoscut încă din copilărie. Chiar dacă folosirea lui nu întotdeauna este plăcută, alteori chiar nedorită, noţiunea de păcat se regăseşte mereu în vorba omului credincios, alături de sinonimele: ”rău”, ”ruşine”, ”fărădelege”, ”nedreptate”, etc.

În Sfânta Scriptură, păcatul este consemnat prin denumiri felurite. Astfel, în ebraică, este redat prin cuvintele: hattat – îndepărtare, awom – nedreptate, raşah – revoltă. Expresia latină peccatum are un sens foarte larg, însemnând orice greşeală. În limba română, conform NODEX, prin păcat înţelegem o faptă sau vorbă care contrazice principiilor moralei religioase. Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, păcatul este conceput ca: neascultare şi nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu, nelegiuire, abaterea de la ordinea morală stabilită de Dumnezeu pentru om.

Conform învăţăturii Bisericii Ortodoxe păcatul e de două feluri: strămoşesc şi personal. Păcatul strămoşesc este de la Adam şi Eva, şi se manifestă prin moştenirea genetică a unei firi denaturate, supusă păcatului, distrugerii şi morţii. Pacatul personal este acela pe care îl face omul cu voie sau fără voie, din ştiinţă sau neştiinţă. El este de două feluri: mic (uşor ) şi mare (greu).

Păcatele mici sau uşoare sunt acele păcate care nu atrag după ele pierderea Harului Divin. Mari sau grele se numesc păcatele care ne despart de Dumnezeu şi Biserica Lui, pentru care fapt molitfelnicul prescrie la Taina Pocăinţei rugăciunea ”împăcă şi-l uneşte pe dânsul (pe păcătosul ce se pocăieşte) cu Sfânta Ta Biserică”. De obicei, păcatele mari sunt împărţite în trei categorii:

a). Împotriva Duhului Sfânt;
b). Strigătoare la cer;
c). Capitale sau ”de moarte”.

1. Păcatele împotriva Duhului Sfânt.

Domnul Iisus Hristos zice: ”Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” .(Matei 12:31,32). Sf. Părinți, numesc păcat împotriva Sf. Duh nepocăința până la moarte. Drept exemplu îl avem pe Iuda. El a păcătuit împotriva Fiului prin aceea ca L-a vândut, păcat pentru care putea fi iertat, dacă s-ar fi pocăit asemnea lui Petru, care la rândul său s-a lepădat de Domnul. Dar, spre deosebire de Petru, Iuda a păcătuit și împotriva Sf. Duh, – spânzurându-se, distrugând viața, cel mai prețios dar al Sf. Duh. Tot în această categorie, după părerea unor Părinți ai Bisercii, poate fi inclus și păcatul ereziilor, care sunt ofensă lui Dumnezeu. Deasemenea, neiertat este păcatul necredinței, mai cu seamă când omul are la îndemână ”atâta nor de mărturii” (Evrei 12, 1), dar din indiferență și lenevire respinge credința în Dumnezeu.

2. Păcatele strigătoare la cer.

Însăși denumirea acestora ne dă de înțeles că astfel sunt numite păcatele care, după cuvântul Sf. Scripturi, strigă către Dumnezeu. Ele sunt următoarele: uciderea săvârșita cu voie și oprirea plății lucrătorilor. Uciderea săvârșită cu voie a fost făcută pentru prima oara de Cain împotriva fratelui său Abel. “Sa ieșim în câmp! Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său și l-a omorât” (Facere 4,8). “Si a zis Domnul: de ce ai făcut aceasta? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Blestemat ești de pământul, care și-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta” (Facere 4:10,11). În această categorie se înscrie avortul (uciderea pruncilor), precum și uciderea cu cuvântul: ”Cel ce urăște pe fratele său, ucigaș de oameni este”(I Ioan 3,15).

Un alt păcat strigător la cer este lăcomia de bani care duce la asuprirea și exploatarea altor oameni, numit și ”oprirea plății lucrătorilor”. Biserica condamnă cu asprime acest păcat prin Sf. Ap. Iacov care zice: “Iată plata lucrătorilor celor ce au secerat țarinile voastre, care o opriți voi, strigă (la cer) și strigările secerătorilor în urechile Domnului Savaot au intrat” (Iacov 5,4).

3. Păcatele capitale sau ”de moarte”.

În Legea Vechiului Testament ”de moarte” erau considerate acele păcate pentru făptuirea cărora se prevedea pedeapsa capitală. Deși în Legea Nouă pedeapsa cu moartea este abolită, totuși Scriptura Noului Testament atrage atenția omului asupra faptului că unele păcate aduc cu ele moartea sufletului. Sf. Ioan Evanghelistul face diferență între păcat ”nu de moarte” și păcat ”de moarte”:”Dacă vede cineva pe fratele său păcătuid – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela. Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte” (I Ioan 5: 16,17). Desigur, Sf. Ioan se referea aici la moartea sufletească, adică la păcatele care înstrăinează omul de Împărăția lui Dumnezeu. O atenționare în acest sens găsim la Sf. Ap. Pavel: ”Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6: 9,10). Șirul acestor păcate continuă în epistola Sf. Ap. Pavel adresată creștinilor din Roma: ”Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Rom. 1: 29-32).

De fapt, prima listă cu păcate o găsim în Vechiul Testament, la pildele lui Solomon: ”Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său: Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău, martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi” (Pilde 6: 16-19).

După cum vedem lista acestor păcate e destul de mare. Și pentru că unele păcate dau naștere altora, Biserica a încercat să facă o sistematizare a acestora, scoțându-le în față pe cele ce stau la rădăcina tuturor relelor. Aceastea a fost denumite ”capitale”.

O listă cu 7 păcate de moarte, a fost întocmită în sec.VI de Papa Grigore I cel Mare. Sf. Grigore scoate în evidență șapte vicii: mândria, avariţia, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia şi lenea pe care mai apoi, în Evul Mediu, Dante Alighieri le descrie cu lux de amănunte în ”Divina Comedie”. In Răsărit, această listă de păcate, cu mici modificări, o gasim mai întâi la Sf. Evagrie Ponticul, iar mai apoi, în număr de opt, la Sf. Ioan Damaschin în lucrarea sa ”Despre cele opt duhuri ale răutăţii”. Unii Părinți includ în această categorie și păcatul smintelii, ca fiind ”de moarte”, după cuvântul Domnului Iisus: “Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare.” (Marcu 9,42).

Concluzie:

Acestea fiind spuse, încercarea de a clasifica păcatele în mari sau mici, grele sau ușoare este subiectivă, pentru că după Sf. Ap. Pavel, toate păcatele atrag după sine moartea veșnică: ”Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:23).

Așadar, din mila Mântuitorului nostru Iisus Hristos, toate păcatele noastre, indiferent de greutatea sau mărimea lor, prin pocăință, pot fi iertate: ”Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui”(Fapte 10:43), caci ”Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui” (Efeseni 1:7).

Aceasta este minunea: Din iubire, Tatăl a trimis la moarte pe Fiul Său Cel Unul-Născut ca nici un păcătos”să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Din iubire, Fiul a vărsat pentru noi Scumpul Lui Sânge ”spre iertare pacatelor” noastre (Matei 26:28), ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2,4). Din iubire, Duhul curățește păcatele noastre și “mai vârtos decât zăpada le albește” (Ps. 50,8; Isaia 1,18) ca noi “să nu mai păcătuim” (Ioan 8:11), ci “să iubim pe Domnul Dumnezeul nostru, să ascultăm de glasul Lui şi să ne lipim de El, căci în aceasta este viaţa” (Deuteronom 30,20)!

Arhimandritul Ambrozie (Munteanu)