Postul, mijloc de desăvârșire spirituală a omului

8:55 pm, martie 9, 2011 în Despre post, Postul Sfintelor Pasti de admin

Credincioşii ortodocşi au intrat începând de la 7 martie, în Postul Mare. Timp de 7 săptămâni – până la praznicul Învierii Domnului – credincioşii se abţin de la mâncarea „de dulce“, adică: lapte, ouă, carne, peşte şi derivate ale acestora. Postul a fost instituit de Biserică încă din primele veacuri creştine şi presupune nu doar limitarea de la anumite alimente.

Cunoscut şi ca „Postul Păresimilor” sau „Patruzecimea” este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe. Sfintele slujbe din vremea Păresimilor sunt mai sobre decât cele din restul anului şi îndeamnă la smerenie şi căinţă. Este timpul în care toţi credincioşii sunt chemaţi să se spovedească şi împărtăşească, împlinind astfel porunca a patra a Bisericii.

Postul este, din perspectivă spirituală, un foarte bun mijloc de desăvârşire a omului, a menţionat părintele lector dr. Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

„Postul este starea firească a omului întrucât încă de la creaţie, în starea edenică, aşa cum ne arată cartea Genezei, omul trebuia să postească pentru a se menţine în comuniune cu Dumnezeu. Porunca: «din toţi pomii raiului să mănânci dar din pomul care este în mijlocul raiului, cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci», înseamnă un post. Pentru a menţine această comuniune a omului cu Dumnezeu trebuie să respecţi anumite reguli, să ai o anumită rânduială a vieţii. Deci, postul este o rânduială a vieţii în comuniune cu Dumnezeu”, a spus părintele Gheorghe Holbea după cum ne informează Radio TRINITAS.

De asemenea, părintele lector dr. Gheorghe Holbea, a subliniat faptul că postul este şi un instrument prin care ne apropiem de Dumnezeu şi de cei din jurul nostru.

„Întotdeauna trebuie să am în faţă ţelul pentru care postesc. Postul nu poate fi conceput individualist, ci postul trebuie văzut întotdeauna în comuniune cu ceilalţi. În zadar postim când sfârtecăm pe aproapele nostru cu ura sau cu răutatea noastră. Întotdeauna legătura personală cu Dumnezeu şi cu ceilalţi este cea care dă consistenţă postului”, a mai spus părintele Gheorghe Holbea