Cuvinte de folos din Pateric – Avva Daniil

10:31 am, mai 14, 2011 în Cuvinte de folos, Pateric, Sfaturi Duhovnicești de admin

1) Se spunea pentru avva Daniil, cum ca venind barbarii in schit, au fugit parintii. Si a zis batranul : daca nu poarta grija de mine Dumnezeu, pentru ce mai traiesc. Si a trecut prin mijlocul barbarilor si nu l-au vazut pe el. Atunci a zis catre sine : iata a purtat grija de mine Dumnezeu si nu am murit. Fa dar si tu ceea ce este al omului si fugi ca parintii.

2) Un frate a rugat pe avva Daniil, zicand : da-mi o porunca si o voi pazi pe ea. Si a zis lui : niciodata sa nu intinzi mana ta cu femeie in strachina si sa mananci cu ea si cu aceasta vei scapa putin de dracul curviei.

3) A zis avva Daniil, ca in Babilon o fata a unuia din cei mai mari avea drac. Si tatal ei avea un calugar iubit, si acela i-a zis lui : nimeni nu poate sa tamaduiasca pe fiica ta, fara numai sihastrii aceia, pe care ii stiu si de ii vei ruga pe ei, nu vor voi sa faca aceasta pentru smerenie. Ci aceasta sa facem : cand vor veni in targ, faceti-va ca voiti sa cumparati vase. Si cand vor veni sa ia pretul lor, sa zicem lor sa faca rugaciune si cred ca se va tamadui. Iesind ei in targ, au aflat pe un ucenic al batranilor, sezand ca sa vanda vasele lui. Si l-au luat pe el impreuna cu cosnitele, cum ca ia pretul lor. Si cand a venit calugarul in casa, a venit si indracita si i-a dat o palma, iar el a intors si cealalta fata, dupa porunca Domnului. Si muncit fiind dracul, a strigat zicand: o, sila ! Porunca lui Iisus ma scoate. Si indata s-a curatit fata. Si dupa ce au venit batranii, le-a povestit lor ceea ce s-a facut. Si au proslavit pe Dumnezeu si au zis : obicei are mandria diavolului, sa cada prin smerenia poruncii lui Hristos.

5) Calatorea odinioara avva Daniil si avva Ammoi. Si a zis avva Ammoi: cand vom sedea si noi la chilie, parinte ? Zis-a avva Daniil lui: cine ia de la noi pe Dumnezeu acum? Dumnezeu este in chilie si iarasi Dumnezeu este in afara de chilie.

6) A povestit avva Daniil, cum ca aflandu-se in schit avva Arsenie, era acolo un calugar care fura vasele batranilor si l-a luat pe el avva Arsenie la chilia sa, vrand sa-l foloseasca si pe batrani sa-i odihneasca. Si-i zicea lui : ori ce vei voi, eu iti voi da, numai nu fura. Si i-a dat lui aur si bani si haine si toata trebuinta lui. Iar el ducandu-se, iarasi fura. Deci batranii vazand ca nu a incetat, l-au gonit zicind : de se va afla vreun frate care sa aiba vreo neputinta de neajungere, trebuie sa-l suferi. Iar de fura si dupa sfatuire nu inceteaza goniti-l pe el. Ca si pe sufletul lui vatama si pe toti care sunt in locul acela ii tulbura.

7) A povestit avva Daniil faranitul, ca a zis parintele nostru avva Arsenie pentru un schitiot, ca era mare cu faptele, dar prost la credinta si gresea pentru prostimea lui si zicea ca nu este cu adevarat Trupul lui Hristos, painea care o luam, ci inchipuire. Si au auzit doi batrani, ca zisese acest cuvant si stiindu-l ca este mare la viata, au socotit ca din nerautate si prostime zice. Si au venit la el si i-au zis lui : avvo, cuvant de necrezut am auzit pentru oarecare, cum ca zice ca painea cu care ne impartasim, nu este cu adevarat Trupul lui Hristos, ci este in- chipuire. Zis-a batranul : eu sunt cel ce am zis aceasta. Iar ei il rugau, zicand : nu tine asa, avvo, ci precum a invatat Biserica cea soborniceasca. Caci noi credem ca painea aceasta este Trupul lui Hristos cu adevarat si paharul este insusi Sangele lui Hristos cu adevarat si nu e inchipuire. Ci precum intru inceput tarana luand din pamant, a zidit pe om dupa chipul Sau si nimeni nu poate zice ca nu este chip al lui Dumnezeu, desi este neinteles chipul, asa si painea, pentru care a zis, ca Trupul Meu este, asa credem ca este cu adevarat Trupul lui Hristos. Iar batranul a zis : de nu ma voi incredinta din lucru, nu am vestire in chip desavirsit.Iar ei au raspuns: sa ne rugam lui Dumnezeu toata saptamana pentru taina aceasta si credem ca Dumnezeu ne va descoperi noua. Iar batranul cu bucurie a primit cuvantul si se ruga lui Dumnezeu si el zicind : Doamne. Tu stii ca nu din rautate sunt necredincios, ci ca sa nu ma insel intru nestiinta. Descopere-mi, Doamne Iisuse Hristoase ! Mergand inca si batranii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu si ei zicand : Doamne Iisuse Hristoase, descopere baranului taina aceasta, ca sa creada si sa nu-si piarda osteneala sa ! Si Dumnezeu a ascultat amandoua partile. Si implinindu-se saptamana, au venit ei duminica la biserica si au stat impreuna numai ei catestrei pe o rogojina, iar in mijloc era baranul. Si li s-au deschis lor ochii cei intelegatori.Iar cand s-a pus painea pe Sfanta Masa se arata numai la catesitrei ca un prunc si cand intindea mana preotul sa franga painea, iata ingerul Domnului s-a pogorat din cer, avand cutit si a jertfit pe Prunc si a turnat sangele Lui in pahar. Iar cand a frant preotul painea in bucati mici si ingerul taia din Prunc bucatile mici. Si cand s-a apropiat sa ia din cele sfinte, i s-a dat batranului carne cu sange. Si vazind, s-a infricosat si a strigat zicand : cred Doamne, ca painea este Trupul Tau si paharul este Sangele Tau ! Si indata s-a facut carnea cea din mana lui paine dupa taina. Si s-a impartasit, multumind lui Dumnezeu. Si i-au zis lui batranii : Dumnezeu stie firea omeneasca, ca nu poate sa manance carne cruda si pentru aceasta a prefacut Trupul Sau in paine si Sangele Sau in vin, la cei ce primesc cu credinta. Si au multumit ei lui Dumnezeu pentru batranul, ca nu a lasat sa se piarda ostenelile lui. Si s-au dus catestrei cu bucurie la chiliile lor.