DESPRE DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE de (Stareţul) Arsenie Ieromonahul

6:28 pm, septembrie 21, 2011 în Cateheza, Despre Sfânta Împărtășanie, Sfaturi Duhovnicești de admin

Cela ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, întru mine rămâne şi eu întru el. (Ionn 6:56)

Ce poate fi mai de preţ şi de dorit decât aceste mângâietoare vorbe ale Mântuitorului nostru, în care îşi arată întreaga Sa dragoste, tot adâncul cel nemărginit al milostivirii Sale, ce se dau omului în Taina Împărtăşaniei! Cu ce am putea asemui starea celuia ce se uneşte cu Însuşi Domnul! Este Taina Tainelor, atât de înaltă, că poate fi pricepută doar în parte de mintea mărginită a omului. Ne este îndeajuns a şti că în Taina Împărtăşaniei ne învrednicim de cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu, şi trebuie, aşadar, cu orice chip, să încercăm a vieţui pentru a ne putea apropia mai des de această prea sfântă Taină, de care creştinii din vechime se învredniceau zi de zi.

Sfânta Împărtăşanie, întărind puterile noastre sufleteşti şi trupeşti, slujeşte şi ca armă nebiruită spre înfrângerea nevăzutului vrăjmaş al mântuirii noastre – diavolul. Acest vrăjmaş ne este foarte primejdios. Câte curse ne aşterne spre a ne duce în pierzanie, încercând cu toate puterile sale să ne înlănţuiască; oriunde am merge, la aproape fiecare pas, acest duh rău încearcă să ne rănească, caută să ne rătăcească şi să ne ispitească. Vrem să săvârşim binele, însă el ne atrage înspre rău; voim să ne rugăm, ci el aduce asupră-ne gânduri deşarte, trândăvie, îngreuiere şi altele asemenea, folosindu-se de slăbiciunile noastre şi de aplecarea noastră înspre păcat. Câtă priveghere, grijire de sine şi rânduială lăuntrică ni se cere, altminteri acest duh potrivnic şi nemilostiv ne va birui! Este cu atât mai primejdios, căci este nevăzut şi nemăsurat de viclean şi rău. Împotriva unui potrivnic atât de primejdios trebuie să folosim o armă puternică; însă ce poate fi mai puternic decât preasfânta Taină a Împărtăşaniei? În sineşi este atotputernică, căci la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos primim pe Stăpânul cerului şi pământului, a Cărui putere nemărginită este. Apoi, cuprinde şi toată puterea marii noastre răscumpărări, ce s’a săvârşit pentru noi de Mântuitorul, roada căreia a fost biruinţa asupra întunecatei împărăţii a diavolului.

Cela ce arareori se apropie de această Taină mântuitoare se înstrăinează pe sine de mântuire. Orişicine de bun simţ poate pricepe adevărul acesta. Cel ce adesea primeşte Sfânta Împărtăşire, şi adesea şi cugetul îşi curăţă în Taina Spovedaniei, despovărându-se de mâhnirea şi strângerea de inimă pricinuite de păcatele săvârşite, îşi pecetluieşte sufletul cu mântuitoarea frică a lui Dumnezeu, păzindu-se de păcat. Pentru a dobândi aceasta, trebuie să se înarmeze mai des cu gânduri şi fapte bune, care îl ţin departe de păcat şi îl trag mai aproape de Dumnezeu. Apoi, după cât de des se împărtăşeşte, pornirile cele bune şi bunele-făptuiri prind mare putere şi ajung de nelipsit sufletului. Fiecare dintre noi ştie din încercări că săvârşirea în mai multe dăţi, adesea, a orişicărui lucru făureşte în noi un obicei. Cel ce săvârşeşte des un păcat se înrobeşte pe sine păcatului; cel ce tânjeşte după bune-făptuiri, ajunge luptător al evlaviei. Aşadar, cine adesea se împărtăşeşte, în chip trebuitor dobândeşte aplecarea de a sluji Domnului cu pornire, căci cu adevărat crede în puterea acestei Dumnezeieşti Taine; laudă pe Dumnezeu cu bucurie şi nădejde, căci cu adevărat se încrede Domnului ca al său ajutor şi apărător; se supune Lui cu smerenie şi dragoste, căci cu adevărat îl iubeşte pe Domnul Cel ce l’a iubit şi a trimis asupră-i toate cereştile Daruri.

Creştinii de astăzi, în mare măsură, se apropie de mântuitoarele Taine ale Spovedaniei şi Sfintei Împărtăşanii o dată pe an (în Rusia mijlocului de veac 19, şi mulţi la fel astăzi – n.ed.), însă creştinii celor dintâi veacuri se învredniceau zi de zi de darul acesta. Este vădit, de aici, cât a scăzut evlavia în zilele noastre, şi va slăbi pe mai departe. Uneori, pot fi auziţi unii spunând că se feresc a se apropia de Sfintele Taine din pricină că se socotesc nevrednici. Dar cine este vrednic? Nimenea pe pământ vrednic este, ci pe orişicine îşi mărturiseşte păcatele cu inimă zdrobită şi se apropie de Potirul lui Hristos ştiindu’şi nevrednicia, Domnul nu’l va depărta, potrivit cuvintelor Sale: pre cela ce vine către mine nu-l voiu scoate afară (Ioánn 6:37). Alţii sânt atât de prinşi în deşertăciunea lumii că nu mai află vreme să se pregătească pentru Împărtăşire, sau doar se pregătesc la întâmplare pentru această preasfântă îndatorire creştină. Ce negrijire faţă de un atât de preţ dar al lui Dumnezeu, ce nepăsare faţă de mântuirea sufletului! Vreme de un întreg an nu pot pune deoparte măcar câteva zile pentru mântuirea sufletului lor, pe când le trec dinaintea ochilor pilde ale morţii năprasnice aproape zi de zi. Şi nu vom tăcea despre cel ce cu adevărat se apropie nevrednic de Potirul lui Hristos. De oameni ca aceştia, cuvântul lui Dumnezeu grăieşte: Cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (1 Cor. 11:29). Apropiindu-ne de această înfricoşată taină, zicem: „Sărutare ţie ca Iúda, nu voi da”. Cine este cel ce dă Domnului sărutarea lui Iuda? Negreşit, sânt cei ce, fără să’şi curăţească cugetele cu pocăinţă din inimă, fără să plângă de păcatele lor, se apropie de Potirul lui Hristos fără frica lui Dumnezeu, sau cei ce, unindu-se cu Domnul, sfinţindu-se cu preasfântul Său Dar şi curăţindu-se fără de plată de nenumăratele lor fărădelegi, fii ai duhului pizmaş, se întorc iarăşi la relele lor făptuiri, fiind din nou înrobiţi de Satana. Vai, vecinică pierzanie, unor asemenea oameni!

Să ne încheiem cuvântul despre împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos arătând câteva din nenumăratele binecuvântări ce se dăruiesc celor ce primesc vrednic Împărtăşirea. Potrivit învăţăturii Bisericii (cf. Rânduielii dinainte şi după Împărtăşire), această preasfântă Taină a Trupului şi Sângelui dă celor ce se împărtăşesc de ea cu vrednicie întărirea încheieturilor şi oaselor, tămăduirea feluritelor boli, sănătate, întărire, păzire, mântuire şi sfinţire a sufletului şi trupului, înstrăinarea şi curăţirea sufletului spurcat, păzire de toată fapta şi vorba stricătoare de suflet, acoperământ de toată lucrarea diavolului, pavăză şi ajutor în risipirea vrăjmaşului (a duhurilor rele); gonirea a toată nălucirea, a faptei celei viclene şi a lucrării diavoleşti care după gând întru mădularele noastre se lucrează; ştergerea şi cea de istov pierderea a viclenelor gânduri şi cugete, şi a greşitelor socotinţe, şi a nălucirilor celor de noapte ale duhurilor celor întunecate şi viclene; îndreptarea vieţii şi încredinţare în sfinţirea vieţii, paza poruncilor, sporire în fapta bună şi desăvârşire, luminarea simţirilor, împăcarea sufleteştilor puteri, credinţă neînfruntată, plinirea înţelepciunii, luminarea ochilor inimii, îndrăznire şi dragoste către Dumnezeu, darul Sfântului Duh, adăogire a Harului celui Dumnezeesc; statornicirea în suflet a lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt; întărirea vieţii, arvună a vieţii celei viitoare, merinde pentru viaţa de veci, bună apărare înaintea înfricoşatului scaun de judecată al lui Hristos, şi împărtăşire de cereştile binecuvântări. Cu cugetul curăţit prin Taina Spovedaniei şi cu dorinţă neprefăcută de îndreptare a vieţii, să venim tot mai des la împărtăşirea Ospăţului cel Ceresc ce ni se dă în Taina Trupului şi Sângelui lui Hristos, ca, prin vrednica primire a acestui dar de preţ, să putem a primi şi nenumăratele daruri ce ni încredinţează prin această mare Taină, ca, gustând cu vrednicie această preasfântă Pâine aici pe pământ, să ne încredinţăm de împărtăşirea cu Hristos mai deplin şi în ceruri, şi să rămânem pe veci în părtăşie şi în vederea faţă către faţă a lui Hristos Iisus, Ziditorul, Stăpânul şi Mântuitorul nostru, de care să ne învrednicim cu toţi din bună voirea şi milostivirea Sa.