Sfantul

12:11 pm, februarie 13, 2012 în Cuvinte de folos, Despre Sfinți și Sfințenie de Filip

Sfântul este cel mai mare viteaz; lumea zace la picioarele lui ca moartă.

După ce omida se preface în fluture, ca un viteaz, fluturele se aşază pe gogoaşa goală.

Dintre magazine, copilul iubeşte cel mai mult pe cel cu jucării. Pentru omul în vârstă, cel mai nesuferit magazin este cel cu jucării pentru copii.

Precum este lumea păpuşilor şi a jucăriilor pentru copil, aşa este lumea din afară pentru un sfânt, din clipa în care sufletul lui se ridică în lumea morală şi dumnezeiască.

Pentru oamenii sufleteşti, descoperirea înşelării de sine este punctul în care se termină o lume şi din care începe o altă lume.

***

Pentru un sfânt, natura reprezintă trecutul. Sfântul şi-a însuşit alfabetul naturii, a citit cuvintele sale, i-a ascultat sunetele, i-a înţeles vorbele, apoi a închis cartea ei.

Numai în omul sfânt natura şi-a ajuns pe deplin scopul. În el, ea a deşteptat omul, i-a arătat pe Dumnezeu şi la urmă s-a retras din faţa lui.

Luptând pe temelia pe care natura i-a aşezat-o sub picioare, sfântul este nevoit să se urce singur pe scările cereşti – cu gândul, cu rugăciunea, cu bunătatea – mânat de natură şi tras de Dumnezeu.

Sfântul este nemărginit de recunoscător şi nesfârşit de bun faţă de natură. De aceea şi natura îl socoteşte pe sfânt ca pe singurul ei prieten, neiubitor de sine, pe pământ.

Într-adevăr, nu este privelişte mai mişcătoare pe pământ ca prietenia reciproca dintre sfânt şi fiarele sălbatice.

Şi, cu toate acestea, sfântul priveşte asupra întregii naturi ca omul în vârstă la prăvălia cu jucării. O privire, un zâmbet de milă, o amintire plăcută, şi călătorul prin furtună trebuie să înainteze şi să se înalţe. Trebuie să uite totul, trebuie să părăsească totul, ca să pătrundă totul şi să primească totul.

Pentru un nesăţios, natura închipuie viitorul; pentru un artist, prezentul; pentru un sfânt, doar trecutul.

(extrase din Invataturi despre Bine si Rau – Sf. Nicolae Velimirovici)