Despre trezvie si despre dreapta socotinta

8:34 pm, iunie 19, 2012 în Cuvinte de folos, Pilde de admin

Aţi scris: Doi străjeri vigilenţi trebuie să aibă oşteanul lui Hristos: trezvia şi dreapta socotinţă. Trezvia – este de la sine înţeles. Dar referitor la dreapta socotinţă: cum putem afla ce vom întâmpina în cursul zilei şi ce mişcări se pot naşte în suflet din această cauză, cu prilejul diferitelor întâlniri? Desigur că totul este imposibil de ghicit, dar multe pot fi prevăzute, mai ales pentru cei ale căror treburi zilnice decurg mai mult sau mai puţin după o rânduială prestabilită. Mergând într-o casă, ne putem imagina dinainte pe cine vom întâlni acolo, despre ce vom discuta şi altele şi, de aceea, putem presupune ce patimi se vor isca acolo: vanitatea, mânia sau altele – şi, ca atare, ne putem pregăti pentru a le respinge.

Chiar dacă nimic din cele presupuse nu se va întâmpla, simpla supoziţie a atacului ne va ţine sufletul într-o stare de priveghere, şi asta nu e puţin lucru. Unii pot crede că vor născoci pe loc cum să procedeze când li se va întâmpla aşa ceva. Desigur că este aşa, dar se poate întâmpla ca, mai înainte de a apuca să chibzuiască, inima să li se aprindă deja de o patimă şi înăbuşirea acesteia să nu mai fie posibilă. Mai ales această din urmă împrejurare face ca să fie necesară o pregătire prealabilă pentru întâmpinarea unor situaţii de tot felul. Cei ce au trecut prin multe şi au ieşit de multe ori învingători se stăpânesc cu uşurinţă, orice s-ar întâmpla, întrucât, fiind îndelung încercaţi, sunt pregătiţi pentru orice; începătorii, însă, este mai bine să se pregătească dinainte.

Pentru întâmpinarea unor situaţii neprevăzute, ce depăşesc domeniul faptelor obişnuite, este bine să ne exersăm în bătălii înadins închipuite cu mintea. Şi anume, fiind cu sufletul liniştit, să ne închipuim că suntem sub înrâurirea unor diferite simţăminte şi mişcări ale inimii, şi imediat să chibzuim ce ripostă să le dăm, sau cum să ne întoarcem sufletul pe făgaşul cel bun. De pildă, într-un caz oarecare se poate aprinde mânia, de la vorbe, priviri, judecăţi şi altele. Ea trebuie potolită prin cutare sau cutare reprezentări. Undeva se poate stârni invidia; ea trebuie izgonită în următorul fel… şi aşa mai departe.

Dacă toate simţămintele şi mişcările nefaste vor fi trecute prin astfel de exerciţii, atunci sunt slabe şanse ca vreo scânteie de patimă să surprindă nepregătiţi. Un astfel de exerciţiu deprinde sufletul cu dibăcia sau cu iscusinţa de a se înclina în direcţia opusă predispoziţiilor vicioase ale inimii, astfel încât, dobândind această obişnuinţă, să poată trece fără prea multă trudă dintr-o stare pătimaşă într-una nepătimaşă.Căci în aceasta constă izbânda, sau evitare bătăliei.

Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină