Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Despre învătături greșite.

de admin

Despre expresia “trecerea in nefiinta”

3:36 pm, februarie 6, 2011 în Cuvinte de folos, Despre învătături greșite, Erezii, Greșeli de admin

A nu sti ce vorbesti

Adeseori ne este dat sa auzim crainici de la televiziune sau radio, atunci cand anunta decesul unei persoane, spunand: „Cutare academician sau mare profesor, actor, cantaret sau om de televiziune etc. a trecut in nefiinta“. Cu cateva saptamani in urma, intre 2-3 iulie, auzeam o prezentatoare de la Radio Actualitati anuntand inceperea festivitatilor de la Manastirea Putna, cu prilejul aniversarii a 500 de ani de la „trecerea in nefiinta“ a Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant. Imediat, aceeasi persoana anunta ca primul cuvant omagial urmeaza sa-l rosteasca D-l X., care intre altele, spunea: „Astazi se implinesc 500 de ani de la trecerea in vesnicie a Voievodului Stefan cel Mare si Sfant“ etc. Mi-am zis: asa da, a trece in vesnicie, in eternitate, este cu totul altceva decat a trece in nefiinta, cum zisese prezentatoarea. Uneori, si chiar destul de recent, am primit pomelnice la Sfantul Altar pentru pomenirea mortilor, pe care in loc sa se scrie, ca titlu pentru orientarea preotului, Morti sau Raposati, gasim scris: Trecuti in nefiinta, sau Pentru odihna celor trecuti in nefiinta, si apoi se insira in pomelnic numele mortilor. Daca sunt trecuti in nefiinta, adica daca ei nu mai exista, atunci cine sa se mai odihneasca?! Dupa mine, sunt cuvinte fara noima, cuvinte rostite fara a fi mai intai gandite, cuvinte care creeaza un paradox, fie ca sunt rostite din necredinta, din ignoranta sau din nesabuinta. Chiar pe cei necredinciosi, atei, materialisti, care nu cred in inviere si existenta si nemurirea sufletului, oamenii de stiinta care au studiat materia si legile universului lasate de Dumnezeu ii asigura ca „in natura, nimic nu se pierde, nimic nu se creeaza, totul se transforma“ (deci nu trece in nefiinta), teorie enuntata cu peste 200 de ani in urma de marele chimist francez Lavoisier (1743-1794), in „legea conservarii maselor“.

Adevarul revelat

Dar ce zic eu oamenii de stiinta? A spus-o, de la Facere, chiar Atoatecreatorul si Atoatestiutorul Dumnezeu (Facerea 2, 19), cand, dupa caderea in pacatul neascultarii, cearta si pedepseste pe rand: sarpele, pe Eva, apoi pe Adam, caruia intre altele ii spune: „In sudoarea fetei tale iti vei manca painea pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce“. Iata care este deci adevarul/dogma creatiei dumnezeiesti si a existentei in eternitate a creatiei lui Dumnezeu - invatatura de baza din doctrina Bisericii noastre Ortodoxe. Dupa aceasta doctrina ortodoxa, moartea nu este decat despartirea sufletului de trup, drept consecinta a pacatului; care trup nu dispare in neant - in nefiinta -, ci doar se transforma in ceea ce a fost initial, dupa cum i-a poruncit Stapanul: „…caci pamant esti si in pamant te vei intoarce“, iar sufletul nemuritor se duce catre Dumnezeu, care l-a suflat odinioara peste lutul lui Adam, dandu-i viata. Dupa moarte (= despartirea sufletului de trup) urmeaza judecata particulara a sufletului, care este randuit - provizoriu, dupa fapte - la bine sau la rau pana la Invierea cea de obste si Judecata de Apoi, atunci cand la porunca lui Dumnezeu arhanghelii vor suna din trambite si fiecare suflet se va uni din nou cu trupul in care a vietuit pe pamant, inviind astfel pentru a primi la Judecata cea mare:  binele - raiul, sau raul - iadul.

Fata in fata cu moartea

Intre aceste doua judecati, cei care au murit in credinta, cu nadejdea invierii si a vietii vesnice, spovediti, caiti si impartasiti, dar care totusi nu s-au pregatit multumitor prin fapte bune pentru a dobandi gratierea totala la Judecata, rugaciunile Bisericii (Sf. Liturghie, parastasele cu dezlegari) si milosteniile celor vii ii mai pot ajuta. Dar dupa Judecata cea de obste, cand se va incheia sorocul acestei lumi, nu se mai poate face nimic pentru nimeni, ci va incepe eternitatea, rasplatindu-l Dumnezeu pe fiecare dupa faptele lui.

Sunt oameni care toata viata pana la moarte o traiesc in pacate grele, fara sa se indrepte, sa se caiasca si sa ceara iertare lui Dumnezeu. Acestia ar dori ca la moarte sa dispara cu totul din existenta, sa treaca deci in nefiinta, ca sa nu mai fie pedepsiti vesnic pentru pacatele lor, dar acest lucru este cu neputinta. De aceea unii ca acestia fac afirmatia ca „dupa moarte nu mai este nimic: aici e raiul, aici e iadul“, dar, de fapt,  eu chiar cred ca le-ar placea sa fie asa, adica sa nu mai fie pedepsiti pentru tot ce au facut. Pe de alta parte, nu cred ca ei sunt chiar atat de convinsi de acest lucru si se zbat intr-o nefericita indoiala, in nesiguranta si necredinta.

O data creat dupa chipul lui Dumnezeu, cu suflet nemuritor, omul nu mai poate muri si disparea din existenta niciodata. Acest lucru l-a sesizat si poetul Al. Vlahuta: „Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei“; si aceste cuvinte infricoseaza mai ales pe cei morti duhovniceste si surprinsi de moarte nepregatiti. Dar cei ce Il iubesc pe Dumnezeu si fac voia Lui nu trebuie sa se teama de moarte, care ii trece la viata cea adevarata si fericita!

Arhim. Gavriil Stoica

Sf. Manastire Zamfira

Lumea credintei, anul II, nr

de admin

Cuvânt împotriva reîncarnării – Părintele Cleopa

5:59 pm, decembrie 31, 2010 în Catolicism, Cuvinte de folos, Despre vrăjitori, Despre învătături greșite, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Erezii, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Şi precum este oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata… (Evrei 9, 27). Cea mai mare nebunie, păgânătate şi rătăcire de la adevăr este aceea de a crede cineva că sufletul omului după moarte intră în alte trupuri de dobitoace, de fiare, de păsări etc. În toată învăţătura dumnezeieştilor Scripturi, a Evangheliei lui Hristos, în învăţăturile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, nu găsim vreo mărturie despre această rătăcită şi spurcată învăţătură. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în dumnezeieasca Sa Evanghelie, ne arată unde merg sufletele oamenilor după moarte, zicând: Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.

A murit bogatul şi s-a înmormântat. Apoi, arătând unde s-a dus, zice: Şi în iad ridicânduşi ochii săi, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Iată deci unde merg sufletele oamenilor drepţi şi păcătoşi după moarte: în rai (sânul lui Avraam), cei drepţi, sau în iad, cei păcătoşi, unde a mers şi bogatul cel nemilostiv. De unde dar a ieşit această nebunie diavolească de a se crede că sufletele oamenilor după moarte se duc în alte trupuri? De unde a ieşit această nebună rătăcire că omul moare de mai multe ori şi intră în diferite trupuri? Oare cei ce gândesc această nebunie nu-l aud pe marele Apostol Pavel, care zice: Şi precum este rânduit oamenilor ca o dată să moară, iar după aceasta să fie Judecata? Oare nu aud aceşti rătăciţi de la adevăr ce zice dumnezeiasca Scriptură: …ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat? Vedem dar destul de luminat că o dată i s-a dat omului să moară şi atunci trupul se întoarce în pământ, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el. Şi nu arată că ar merge prin alte trupuri.

O dată moare omul cu trupul său şi o dată va fi învierea morţilor. Auzi ce zice Domnul: Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii. De unde a ieşit această nebunie şi păgânătate să se creadă că sufletele oamenilor, după moarte, intră în alte trupuri? Oare nu auzim ce zice marele Apostol Pavel: Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri? Unii din cei rătăciţi cu această nebunie cred că omul s-ar naşte de mai multe ori cu trupul, şi, auzind că Sfântul Ioan Botezătorul ar fi Ilie, au întrebat pe Sfântul Ioan Botezătorul, zicând: Dar cine eşti tu? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Apoi iar l-au întrebat:

Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci au zis lui: Cine eşti tu? Ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis (adică fariseilor). Ce spui tu despre tine însuţi? El le-a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Îndreptaţi calea Domnului», precum a zis Isaia Proorocul. Vezi cum dumnezeiescul şi marele Prooroc Ioan Botezătorul a astupat gurile lor şi a înfruntat părerile cele nebune ale fariseilor că Ilie s-ar fi întrupat în persoana Sfântului Ioan Botezătorul? Da, este adevărat că despre Sfântul Ioan Botezătorul s-a scris că va merge înaintea Domnului cu duhul şi cu puterea lui Ilie, dar nu că se va încarna în el Ilie Proorocul. Aşa trebuie înţelese cele ce a zis Domnul: Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină,anume că Sfântul Ioan Botezătorul a venit cu râvna şi credinţa Proorocului Ilie, şi nu era el Ilie reîncarnat.

Fiindcă marele Prooroc Ilie va veni înainte de venirea a doua a Domnului, după cum a zis Domnul: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate. Da, va veni marele Prooroc Ilie mai înainte de venirea a doua a Domnului, dar nu cu alt trup, ci cu al lui, cu care s-a înălţat la cer cu căruţa şi cu caii de foc, aşa cum l-a văzut Elisei. Aşadar şi Sfântul Ioan Botezătorul a venit cu credinţa şi cu râvna lui Ilie, dar nu cu alt trup, ci cu trupul său, cu care s-a născut din Sfânta Elisabeta; şi Ilie va veni înainte de venirea a doua a Domnului, dar nu cu alt trup, ci cu al său, cu care s-a înălţat la cer, şi nu cu trup reîncarnat. Noi ştim, din dumnezeiasca Scriptură că trupul nostru se întoarce, când murim, în pământ, precum a fost; şi duhul se întoarce la Dumnezeu, Care l-a dat pe el.

Marele Apostol Pavel ne arată că trupul nostru, acesta pe care îl purtăm, se va face ţărână şi nicidecum nu arată că sufletul nostru va intra în alte trupuri după moarte. Şi dumnezeiescul părinte Efrem Sirul arată că nu este cu putinţă ca după ce se duce cineva din această viaţă, iarăşi să se mai întoarcă în alte trupuri. Şi iarăşi zice acest dumnezeiesc părinte Efrem Sirul: „Mare frică este atunci, mare cutremur, mare taină… când ne vom duce din veacul acesta la veacul cel nemărginit, de unde nimeni nu s-a mai întors”13. Vai şi amar de cei ce părăsesc sfânta şi dreapta credinţă în Iisus Hristos, Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, şi se iau după religiile cele păgâne ale budismului şi ale hinduismului, care învaţă nebunia şi rătăcirea cea mai stricată şi păgână a reîncarnării şi a mutării sufletului, după moartea trupului, în alte trupuri.

Budismul este o religie fără Dumnezeu. Budismul lasă deci pe om propriilor sale puteri şi propriilor sale lupte, neputincioase, cu răul. Religia budistă, pe drept cuvânt, a fost calificată ca ateistă. La fel şi religia hinduistă nu are o doctrină bine conturată despre Dumnezeu şi despre lume sau despre raporturile dintre Dumnezeu şi om şi despre destinul uman. Iată ce zice Iov: …dacă (Dumnezeu) ar lua înapoi la sine duhul Său şi suflarea Sa, toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână. Apoi dacă adevărul este acesta, că noi cei zidiţi din pământ, după moarte, în pământ mergem şi nu în alte trupuri, atunci de unde au luat oamenii cei stricaţi la minte şi înşelaţi de draci, că sufletul omului după moarte intră în alte trupuri, până ce se va curăţi şi să intre în nirvana („raiul” păgânilor şi rătăciţilor de la adevăr, budişti şi hinduşi)? Care religie este mai veche şi mai adevărată decât a patriarhilor, a lui Adam, a lui Set, a lui Noe, a lui

Avraam, care au fost sfinţi văzători de Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi pe om şi toate cele văzute şi nevăzute? Şi care din aceşti mari şi sfinţi oameni ai lui Dumnezeu a lăsat vreo învăţătură că sufletele oamenilor după moarte vor intra în alte trupuri, spre a se curăţi de păcate? Câtă nebunie este pentru un creştin să creadă în aceste drăceşti învăţături tocmai astăzi, când Evanghelia lui Hristos străluceşte mai mult decât soarele în lume; să lase lumina Evangheliei lui Hristos şi să creadă în învăţăturile cele drăceşti şi păgâne şi să se ducă în întunericul dracilor şi a slujirii de idoli! Oare aceşti oameni stricaţi la minte şi diavoli nu aud pe Duhul Sfânt, că sufletul omului este duh ce trece şi nu se mai întoarce?

De unde au luat blestemaţii păgâni această spurcată învăţătură că sufletul omului după moarte se întoarce şi intră în alte trupuri? Noi ştim din Sfânta Evanghelie şi din învăţăturile marelui Apostol Pavel, că toţi vom sta înaintea divanului lui Iisus Hristos, la înfricoşata Judecată cea de apoi, ca să dăm seama de cele ce am lucrat prin trupul pe care îl avem şi nu prin alte trupuri, cum hulesc păgânii cei înşelaţi de diavoli18. Nu aflăm în toată Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură vreun loc în care să scrie că noi după moarte vom da seamă de cele ce am lucrat în mai multe trupuri prin care am trecut cât am trăit pe acest pământ, ci numai prin acest trup, cu care ne-am născut şi am trăit în lume. Câtă nebunie şi rătăcire drăcească în capul vreunui om să creadă că Hristos, Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, ar fi înviat şi S-ar fi proslăvit după învierea Sa cu alt trup şi nu cu cel cu care s-a născut din Preacurata şi Preasfânta Fecioară Maria. Noi avem atâtea dovezi sfinte despre patima şi învierea lui Hristos, Care S-a proslăvit în al Său Trup şi nu în altul19. Noi ştim că toate popoarele lumii se vor judeca de Hristos: păgânii, după după legea cunoştiinţei lor şi legea zidirii, iudeii, după legea lui Moise20, iar creştinii, după Evanghelie.

Dar nicăieri în Sfânta Scriptură nu scrie că ne va judeca Buda sau Brahma sau Krishna sau alţi idoli şi slujitori ai demonilor şi că vom fi întrebaţi de aceşti diavoli pentru cele ce am greşit în mai multe trupuri prin care am trecut când eram în această viaţă. Cei ce cred aceste nebunii ale întunericului, vor merge împreună cu diavolii în ziua Judecăţii celei de apoi în muncile cele veşnice, după cum zice Sfântul Apostol Iuda în a sa sfântă epistolă, numind pe aceşti păgâni: Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie. Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui, ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui.

Iar dumnezeiescul şi marele Apostol şi Evanghelist Ioan, arătând iarăşi că toţi cei ce nu cred în Mântuitorul nostru Iisus Hristos sunt antihrişti, zice: Cine este mincinosul, fără numai cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristos. Acesta este antihristul. Şi dacă atunci când predica, marele Evanghelist Ioan arată că erau mulţi antihrişti, oare ce să zicem acum, când atâţia atei tăgăduiesc dumnezeirea lui Hristos? Este adevărat că acum creştinismul s-a înmulţit pe faţa pământului, dar şi păgânii şi ateii care tăgăduiesc dumnezeirea şi învăţătura lui Hristos nu sunt puţini. Din aceştia fac parte şi cei înşelaţi de religiile cele păgâne şi diavoleşti, care cred în reîncarnarea trupurilui şi care zic că sufletul omului după moarte se mută în alte trupuri de dobitoace, de fiare, păsări etc. Aceştia cu nimic nu se deosebesc de păgâni, de atei şi de diavoli, care se silesc să strice scripturile cele sfinte şi adevărul din ele şi să ducă la rătăcire pe cei pe care îi pot înşela cu minciunile lor.

Ca niciodată acum s-au înmulţit cei răi, ateii, sectarii rătăciţi şi înşelători, şi este mare nevoie, mai mult ca oricând, de a se predica adevărul Evangheliei lui Hristos cu mare râvnă în lumea creştină de azi, deoarece foarte mulţi din cei credincioşi s-au întunecat şi s-au rătăcit de la adevăr. Atâta vreme n-am avut religia în şcoală şi Biserica n-a avut libertatea de a predica adevărul şi de a mărturisi tot ce trebuia pentru îndreptarea şi luminarea sufletelor creştineşti… În vederea acestor lucruri, zic aceste cuvinte: Să ajute Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu pe toţi preoţii şi misionarii ortodocşi, să predice cât mai cu râvnă şi stăruinţă în sfintele biserici şi oriunde este nevoie, în trei feluri: cu mâna, cu gura şi cu pilda vieţii lor. Cu mâna să scrie, cu gura să predice adevărul, iar cu trăirea să dea pildă bună celor ce îi văd şi îi aud.

Nimeni să nu se sfiască a spune adevărul în faţa celor credincioşi, măcar de n-au ajuns cu fapta la cele ce învaţă pe alţii. Că zice un cuvios părinte: «Nu voi mustra aspru pe cel ce învaţă şi nu face. Căci am văzut de multe ori că lipsa lucrului celui ce învaţă şi nu face, a împlinit-o folosul cuvântului său!» De asemeni, în scolia de la Cuvântul IX, cap. 16, de la Scara dumnezeiescului părinte Ioan Scărarul, Prea Cucernicul Părinte Profesor Dumitru Stăniloae spune următoarele: „Sfântul Ioan Scărarul nu condamnă aşa simplu pe cei ce laudă ceea ce nu fac ei, ci recunoaşte că uneori aceştia sunt folosiţi de cuvintele lor, care nu se acoperă însă cu faptele lor.

Căci de multe ori cuvintele omului nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu, Care-l sileşte să vorbească prin conştiinţa lui. În acest caz, prin cuvintele ce le rostesc unii îşi predică sau li se predică şi lor, sau, din voinţa de a încălzi pe alţii pentru un lucru bun, se încălzesc şi pe ei înşişi. Sau căldura cu care primesc alţii cuvintele rostite de ei se întinde şi la ei. Scolia Sfântului Nil zice: «Trebuie să spună cele bune şi cel ce nu le face, ca să înceapă, ruşinat de vorbe, să săvârşească fapta»”. Să ne aducem aminte şi de pedeapsa celui ce luase un singur talant pe care l-a îngropat în pământ şi a zis către cel ce i-l dăduse: …Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.

Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Apoi a zis: Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi… Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi iarăşi voi zice către cei înşelaţi de demoni şi de păgâneştile religii care rătăcesc pe cei ce nu cunosc adevărul Sfintei Scripturi şi spun că sufletul omului după moarte se duce în alte trupuri. Să audă aceşti rătăciţi ce zice dumnezeiescul Iov: Lasă-mă să mă odihnesc puţin, mai înainte de a merge, de unde nu mă voi mai întoarce. În pământul întunecos şi înneguros, în pământul întunericului celui veşnic…, şi în alt loc zice: Căci aceşti puţini ani se vor scurge şi voi apuca pe un drum de pe care nu mă voi mai întoarce, şi iarăşi zice:

Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe umră, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă, şi iarăşi: Că ştiu că moartea mă va surpa, căci casa a tot muritorul este pământul. Deci nicăieri nu spune că acest sfânt şi mare om al lui Dumnezeu, Iov, şi nu arată că după moarte, sufletul omului mai intră în alte trupuri, cum hulesc blestemaţii cei rătăciţi de la adevăr. Feriţi-vă cu toată puterea de a crede aceste nebunii şi rătăciri ale reîncarnării şi mutarea sufletelor în alte trupuri, căci aceste afirmaţii sunt cu totul drăceşti, nebune şi rătăcite de la adevăr. Amin.