Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Despre învătături greșite.

de admin

Parintele Cleopa – Vindecarea copilului lunatic

8:56 pm, decembrie 8, 2010 în Cuvinte de folos, Despre învătături greșite, Dreapta Credință, Pocainta, Părintele Cleopa, Sfaturi Duhovnicești de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Iubiti credinciosi, Sunt unii oameni, numiti scafandri, care se baga in adancul oceanelor si pe fundul marilor, si cauta acolo margaritare care adesea se gasesc in scoicile de pe fundul marii. Dar ca sa gaseasca un margaritar ca acela, cata osteneala trebuie sa-si ia asupra-le acestia, primejduindu-si uneori chiar viata. Asa ni se cade si noua credinciosilor, care avem credinta dreptmaritoare si dumnezeiescul botez, sa ne afundam pururea in dumnezeiestile Scripturi, sa adancim pururea mintea noastra in dumnezeiestile si prea adancile intelesuri ale ei, caci numai asa vom afla margaritarele celor patru sfinte si prea folositoare pentru mantuirea sufletelor noastre.

Ati auzit Evanghelia de astazi. Daca o iei dupa slova, Evanghelia e scurta, dar daca vrei sa talcuiesti fiecare verset in parte, poti sa faci o predica foarte lunga. Dar nu e vreme acum, in cadrul dumnezeiestii Liturghii, sa facem cu de-amanuntul talcuirea ei, ci vom da doar niste spicuri din intelesul ei. Se spune in ea: In vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om oarecare.

Evanghelia nu ne spune cine era omul acela, din care parte a Palestinei, ce stare avea: era bogat, era sarac, era intelept, era mai simplu, era bolnav sau era sanatos. Spune doar simplu ca a venit un om oarecare cu o rugaminte. Si care era rugamintea lui? A adus la Iisus Hristos un copil al sau, care era cuprins de drac mai cu seama in timp de luna plina.

Dumnezeiescul Evanghelis Marcu spune insa si cum se indracea. Cand il apuca diavolul, zice ca il trantea jos si facea spume la gura. Iar dumnezeiescul Luca spune mai mult, ca striga tare, urla, tipa si se batea cu capul de pietre, spumega si avea fata cu totul schimbata si cu totul infricosata.

Dar de ce a spus dumnezeiescul Evanghelist Matei ca tocmai la luna plina era cuprins de drac? Nu sunt si astazi o multime de bolnavi de felul acesta, ce se zic epileptici, care vin la noi la manastire si le citim tocmai cand e luna plina, caci zic ei ca tocmai atunci se imbolnavesc? Oare ce legatura are luna cu boala aceasta ce se numeste epilepsie? Are vreo legatura? Nu.

Doamne fereste! Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur spune ca dracii, vrand sa huleasca zidirea lui Dumnezeu, pandeau aceasta vreme a lunii pline, ca sa munceasca tocmai atunci pe cei dati in stapanirea lor de Dumnezeu. Adica sa zica: iata, luna e pricina ca eu sunt bolnav de epilepsie, luna e de vina ca eu sunt indracit.

Si asa, sa huleasca pe Ziditorul si zidirea cea prea buna si prea curata a lui Dumnezeu. Ca a zis Dumnezeu la zidirea cea dintai ca erau toate cele facute de El bune foarte. Mai sunt si azi oameni care dau vina pe luna si pe zodii. Ei zic: eu n-as fi asa de rau, daca as fi fost nascut intr-o zodie buna.

Sau: e zodia mea, m-am nascut in zodia Racului, trebuie sa merg deci inapoi ca racul. Iar altul: m-am nascut in zodia Taurului si trebuie sa fiu bataus. Sau altul, eu m-am nascut in zodia Scorpiei si trebuie sa fiu viclean ca ea, si sa intep pe altii cu cuvantul.

In sfarsit altii: eu m-am nascut in martie, sau in zodia Pestelui, sau a Varsatorului, sau a Cumpenei; de aceea sunt eu nehotarat. Ce nebunie! Dumnezeiescul si marele Vasile zice in cuvantul din Hexaimeron de la facerea lumii, cand vorbeste despre facerea lumii in ziua a patra: „Omul nebun, ce legatura poate sa aiba zodia de pe cer cu nasterea ta pe pamant?” Niciodata nu are legatura steaua ta de pe cer cu nasterea ta.

Ne-am facut rai din cauza rautatii noastre, din cauza vointei noastre. Am dat vointa noastra in mana satanei, ne-am facut rai de buna voie, nu de sila. Nu ne-a silit nici luna la rau, nici zodiile, nici constelatiile cerului, ci rautatea noastra si voia noastra proprie, iar aceasta aduce munca vesnica.

Iata, dar, care era pricina ca dracul lua in stapanirea lui pe cei indraciti in timpul lunii pline: ca oamenii sa huleasca zidirea cea buna a lui Dumnezeu, adica luna, sau cum zic altii, stelele sau zodiile. Si ce ne spune in continuare Evanghelia de azi? A zis tatal copilului: Doamne, miluieste pe fiul meu, ca e lunatic si rau patimeste; ca de multe ori care in foc si de multe ori, in apa.

Oare ce sa fie focul si apa? Chiar numai de natura vorbeste Evanghelia? Nu, Doamne fereste! Daca te-ai lua numai dupa litera Evangheliei, te-ai face sectar. Dar focul si apa aici au si alt inteles mult mai inalt. Toate patimile de care sufera omul pe fata pamantului vin mai cu seama din doua parti.

Din partea manioasa si din partea poftitoare a sufletului. Pe langa ele mai este si partea rationala, care n-are a face cu aceste patimi dobitocesti legate de simturi. Sufletul omului are astfel trei parti si din fiecare se nasc alte pacate. Din partea rationala se nasc: eresul, credinta stramba, nebunia, hula, nediscernamantul, nedreapta socoteala, nechibzuinta, nemultumirea de binefacerile lui Dumnezeu si ale oamenilor si cele asemenea.

Iar celelalte doua parti, care sunt inchipuite in Evanghelia de astazi prin foc si apa, sunt mania si pofta. Din partea manioasa se nasc in om aceste pacate: mai intai ura de oameni, care e egala cu uciderea. Caci zice dumnezeiescul Ioan Evanghelistul: Cel ce uraste pe fratele sau, ucigas de om este.

Apoi e zavistia, sau bucuria de raul altuia, pizma, ravna cea rea, rautatea, mania, iutimea, tinerea de minte a raului si cele asemenea. Toate sunt pacate ale partii cei manioase, adica ale maniei. Iar celelalte pacate ca: lacomia pantecelui, desfranarea, betia, lenea, dezmierdarea, molesala, trandavia si celelalte asemenea sunt pacate ale partii poftitoare a sufletului.

Cand omul care in acestea este indracit. Caci zice tatal copilului: Doamne, de multe ori l-a aruncat pe el in foc si de multe ori in apa. Foc este mania si toate pacatele care se nasc din manie; iar apa este pofta. Deci de cate ori suntem in pacatele urii, ale zavistiei, ale pizmei, ale iutimii, ale barfirii, ale nemultumirii, ale rapirii, ale dorintei de razbunare, cand tinem minte raul asupra altuia, de tot atatea ori suntem aruncati de satana in focul maniei.

Si de cate ori ne imbuibam pantecele si ne imbatam si curvim si preacurvim si curvim impotriva firii si ne lasam prinsi de dezmierdare, de lene si de trandavie, adica de molesala vointei de a lucra fapta cea buna, de atatea ori suntem trantiti de satana in apa poftelor noastre.

Asa se intelege ceea ce spune tatal copilului: Doamne, de multe ori l-a aruncat pe el in foc si de multe ori in apa. Asa ne indracim si noi in fiecare zi, cand satana ne da in patimile partii celei manioase, ce arunca in ale partii celei poftitoare, adica in apa poftelor si a rautatilor noastre.

Dar ce spune mai departe omul lui Iisus Hristos? Doamne, l-am adus pe el la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Oare n-aveau credinta ucenicii lui Hristos de n-au putut sa vindece un indracit? Dar cate minuni si semne n-au facut ei mai inainte? Caci zice Scriptura sa le-a dat putere sa invie mortii, dracii sa izgoneasca si sa tamaduiasca toata boala si neputinta in popor (Matei 9, 8; Ioan 3, 2).

Dar de ce n-au putut acum ucenicii lui Iisus Hristos sa-l vindece de boala pe acest bolnav? Iata de ce: darurile Duhului Sfant, cum arata darul proorociei sau darul tamaduirii, cand se dau sfintilor, nu se dau pentru totdeauna, nici pentru toate lucrurile; proorocii prooroceau numai cand ii insuflau Duhul Sfant si nu in toate locurile, nici despre toate, ci numai despre acelea pe care le spunea lor Duhul Sfant, de care stia Duhul Sfant ca sunt de folos sa le stie ei.

Iata Ieremia proorocul. Era mare prooroc, sfintit din pantecele maicii sale, dar nu putea sa prooroceasca intotdeauna. De multe ori el vorbea cu poporul si cu ucenicii si-i mustra, si faceau altfel; dar cand venea Duhul Sfant si incepea sa prooroceasca, ii spunea lui Baruh: Vino aproape de mine si scrie ce vorbesc eu acuma, ca acestea sunt venite de la Duhul Sfant.

Simtea ca a venit Duhul Sfant si ce va grai el in acel ceas sunt vrednice de a fi scrise sa ramana in dumnezeiasca Scriptura, in care le vedem si astazi (Ieremia 45, 1-5). De aceea n-au putut ucenicii sa vindece pe cel bolnav.

Dupa cum darul proorociei nu se da totdeauna si nici pentru toate lucrurile celor ce prorocesc, asa nici darul tamaduirilor, pe care l-a dat Mantuitorul sfintilor Sai ucenici si apostoli, nu era totdeauna cu dansii, ci numai cand voia Dumnezeu sa tamaduiasca printr-insii si numai pentru ceea ce voia Dumnezeu.

Deci in acel moment luase Iisus Hristos darul tamaduirilor de la Apostolii Sai, ca sa nu poata tamadui pe copilul acela. Dar de ce l-a luat? Pentru ca a vazut si la dansii o oarecare necredinta. Nu lipsa totala de credinta, ci imputinare de credinta.

Acea imputinare de credinta a numit-o Mantuitorul necredinta. A vazut la ei o indoiala. Caci atunci cand au vazut ca copilul acela cade jos, spumega, scrasneste din dinti, se bate cu capul de pamant, urla, baga spaima in lume, s-au indoit ca ar putea sa-l tamaduiasca.

Si aceasta indoiala a lor a vazut-o Vazatorul de inimi, Iisus Hristos. Pentru ca aceasta i-a mustrat mai tarziu pentru necredinta lor. Si de aceea zice bietul om: L-am adus la ucenicii Tai, dar n-au putut sa-l tamaduiasca.

Si atunci ce-a facut Mantuitorul? Preablandul nostru Mantuitor, Cel plin de toata sfintenia, Cel ce a fost Insusi Izvorul sfinteniei si al blandetii S-a maniat. Si maniindu-Se, a zis: O, neam rau si necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Auzi: Oare de ce S-a maniat Mantuitorul si de ce a facut mustrare la plural si nu la singular? Mantuitorul S-a maniat pentru ca a vazut la om necredinta si viclenie.

Caci la Evanghelistul Marcu se spunea ca omul a zis: De poti ceva, ajuta-ne noua. Aceasta a aratat ca n-a venit la Hristos cu toata credinta ci cu un fel de viclenie. Ma duc sa vedem, va putea oare sa tamaduiasca pe copilul meu? Aceasta viclenie si aceasta necredinta a mustrat-o Iisus Hristos, dar nu ca fiind numai a celui om, ci a intregului popor.

N-a zis: „O, omule necredincios si viclean, pentru ce vii la Mine daca n-ai credinta, ci zici: daca poti ceva, ajuta-ne noua?” Nu a facut mustrarea asa, ci ne-a dat pilda pentru toate veacurile si vremurile.

Ca viata lui Iisus Hristos este si va fi prototipul vietii crestine pana in veac. Ne-a aratat prin aceasta si noua, ca atunci cand cineva a gresit, sa nu-l mustram pe acela de fata cu altul. Caci in acest caz omul slab in credinta se deznadajduieste.

Cum zice proverbul: „Bate saua sa priceapa calul”, adica ne invata sa mustram pe toti, ca si acum toti ar fi vinovati, si asa acela care-i vinovat, care-i cu „musca pe caciula”, sa stie ca pe el l-a mustrat.

Asa a facut si Iisus Hristos la mustrarea omului aceluia viclean si putin credincios, care era tatal acelui copil lunatic. Caci a zis: O, neam rau si necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? A folosit mustrarea pentru multe persoane, la plural, ca sa nu-l deznadajduiasca.

Ca de i-ar fi zis numai lui in fata lumii: „O, omule rau si necredincios si viclean” – il deznadajduia, ca era om slab in credinta. Dar prin el i-a mustrat pe toti, ca sa-l doara mai tare pe cel ce era vinovat.

Asa s-a intamplat si aici. Dar dupa aceasta mustrare facuta la plural sau in chip obstesc, ce-a mai zis Iisus Hristos? A zis: Aduceti-l la Mine. Pe cine? Pe copilul acela care era indracit, care facea spume in timpul lunii pline si patimea asa de greu.

Si cand l-au adus, ce a facut Mantuitorul nostru Iisus Hristos? A certat dracul si acesta a iesit din el si indata s-a tamaduit copilul si l-a dat pe el tatalui sau sa-l duca acasa. Vedeti? L-a tamaduit Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care mai intai a mustrat viclenia si necredinta tatalui sau, vorbind ca pentru mai multe persoane.

Vazand dumnezeiestii ucenici si apostoli ca minunea aceasta s-a facut asa de usor de catre Iisus Hristos si de ei nu s-a putut face, L-au luat si L-au intrebat: Doamne, de ce n-am putut si noi sa scoatem dracul acesta? L-au luat deoparte, pentru ca aici e o taina.

Poate vor afla de la Iisus Hristos pentru care pricina, pentru care pacat sau neputinta a lor nu l-au putut vindeca? Luandu-l la o parte, Iisus Hristos le-a spus: „Iata pentru care pricina: pentru necredinta voastra n-ati putut sa-l vindecati”.

I-a mustrat pe ucenici pentru ca a vazut la ei putina indoiala, putina necredinta, si aceasta putina necredinta a lor a numit-o Mantuitorul necredinta. Si apoi le-a impartasit un lucru mare: Amin zic voua, ca de veti avea credinta numai cat un graunte de mustar (adica atat cat o samanta de ceapa, si inca mai mica), veti zice muntelui acestuia ridica-te de aicea si du-te dincolo, si, de veti fi credinciosi, va fi voua asa, dupa credinta voastra.

Le-a aratat ca ei nu au credinta nici cat un graunte de mustar. Dar noi, pacatosii, cata credinta avem? Daca pe Apostoli i-a mustrat Hristos, va dati seama cat de putina credinta avem noi. De aceea nu se implinesc cererile noastre prea repede, pentru ca suntem prea putin credinciosi.

Dar oare, fratilor, spune Evanghelia lui Iisus Hristos adevarul? Doamne fereste daca zicem ca nu. Cine va huli ca in Evanghelie sau in toata dumnezeiasca Scriptura este un cuvant nedrept sau ratacit, potrivit dumnezeiestilor canoane ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor Parinti, este anatema. Tot cuvantul lui Dumnezeu este adevar vesnic.

Dar noi citim in istoria Sfintilor Apostoli si in Evanghelie si nu gasim nicaieri ca Iisus Hristos ar fi mutat muntii. Avem insa cativa sfinti mari care au mutat muntii cu rugaciunea: Sfantul Ioachim, patriarhul Ierusalimului; un argintar, pe vremea Sfantului Platon, episcopul Alexandriei; Sfantul Marcu de la muntele Frasesc din Abisinia, care n-a vazut 95 de ani fata de om; Sfantul Averchie, episcopul Ierapolie, cel intocmai cu Apostolii, precum si Sfantul Grigorie Taumaturgul al Neocezareii – mare facator de minuni – a mutat un munte si un rau cand le-a poruncit sa se duca in alta parte.

Toti acesti sfinti au mutat muntii cu rugaciunea si nu este vreme sa va spun istoria lor, caci ar fi predica prea lunga. Dar de ce sfintii au facut minuni mai mari decat Iisus Hristos? Pentru care pricina? Si de ce Hristos n-a mutat muntii? Caci poate veti intreba: cum sfintii care sunt robi ai lui Iisus Hristos, au facut minuni mai mari decat Dansul? Sa va lamuresc acest lucru.

Cand a venit Mantuitorul nostru Hristos in lume, El a facut minuni atata cat putea sa cuprinda lumea si cat era de ajuns sa creada omul pentru mantuirea sa. El a inviat un mort de patru zile, pe Lazar, si pe altii de cate o zi. Dar Sfantul Gheorghe a inviat un mort de 400 de ani, si Sfantul Macarie unul de 600 de ani.

Iata minuni mai mari decat ale lui Hristos. Dar pentru ce? Pentru ca Hristos a spus: Cel ce crede in Mine, minunile pe care le fac Eu, si mai mari decat Mine va face. Deci daca sfintii n-ar fi facut minuni mai mari decat Iisus Hristos, nu s-ar fi implinit cuvantul sau proorocia Lui.

Insa cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece. De aceea sfintii au facut in vremea lor minuni mai mari decat Mantuitorul, dar cu puterea Aceluiasi Dumnezeu Iisus Hristos, Care lucra printr-insii. Caci El a zis la Inaltare: Ma sui la Tatal Meu si la Tatal vostru, si de la Dumnezeul Meu si la Dumnezeul vostru si orice veti cere in numele Meu, va voi da voua.

S-a suit acolo unde era mai inainte cu slava dumnezeirii Sale. Niciodata nu a lipsit ca Dumnezeu de acolo, dar acum a indumnezeit trupul si a ridicat firea omeneasca de-a dreapta Tatalui si de acolo a dat putere mare Sfintilor Sai ucenici si Apostoli sa faca chiar minuni, sa invie morti, sa goneasca duhurile, sa faca chiar minuni mai presus si mai mari decat a facut El Insusi pe pamant.

Deci nu sfintii le-au facut, ci tot Iisus le-a facut prin sfintii Sai, ca sa se implineasca cuvintele lui David, care a zis: Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai si Sfintilor care sunt pe pamantul Lui, minunate a facut Domnul toate voile Sale intru dansii (Psalm 67, 36; 15, 3).

Iata pentru ce au mutat sfintii muntii cu rugaciunea si n-am vreme sa va spun alte pilde de alti sfinti care au facut minuni si mai mari. Si dupa ce a spus Mantuitorul acestea, ce le-a mai spus Apostolilor? Le-a mai spus ca acest neam de draci nu iese decat cu rugaciune si cu post.

Iata cele doua arme prea puternice date de Dumnezeu crestinului: postul si rugaciunea. Credinta tare, apoi postul si rugaciunea fac adevarate minuni si astazi si vor face in veacul veacului. Cine n-are credinta, nu cunoaste minunile lui Dumnezeu care se fac tot minutul. De aceea a si spus Ioan 14, 12; Matei 17, 20.

Ioan 10, 35; Matei 24, 35. Mantuitorul: De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Care ochi? Ochiul sufletului, care este mintea. El trebuie sa creada ca sa fie curat de necredinta. Deci acestea sunt armele preaputernice puse in mana credintei fiecaruia: postul si rugaciunea.

Cu ele poate omul sa se tamaduiasca pe sine si poate sa tamaduiasca si pe altii. Vedeti, fratilor, cu postul, cu rugaciunea, cu smerenia si cu credinta, s-au facut minuni preaslavite. Cu aceasta putere au fost inarmati si Sfintii Apostoli de catre Iisus Hristos.

Si de aceea i-a mustrat putin pentru necredinta, ca s-au indoit putin, si pentru acea indoiala n-au putut scoate acel duh. De aceea a spus Hristos: Acest neam – adica neamul acesta de draci, ca-s mai multe feluri de neamuri – nu iese decat cu post si cu rugaciune.

Deci sa stiti ca si cei mai rai si mai cumpliti draci se duc de la om, daca omul e tare in credinta, in post si in rugaciune, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel impreuna slavit cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci. Amin.

de admin

Parintele Cleopa – Cuvant la inceputul Postului Mare

7:42 pm, noiembrie 15, 2010 în Cuvinte de folos, Despre post, Despre rugăciune, Despre învătături greșite, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Prea Cuvioase parinte staret, prea cuviosi parinti si frati. Sa multumim Preasfintei si de viata facatoarei Treimi si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si tuturor sfintilor ca ne-am invrednicit sa ajungem si anul acesta la poarta Sfantului si Marelui Post al patruzecimii, post pe care l-a postit si Insusi Mantuitorul Hristos.Iubitii mei frati, pentru ca suntem aici si monahi si crediciosi, voi vorbi pentru ambele parti, ca scopul nostru este sa ne intarim acum la inceputul postului cu un cuvantca manastirea noastra nu este manastire nesfatuita. Totdeauna persolalul de aici si poporul din biserica aud cuvintele Sfintilor Parinti, aud cazania, aud cantarile Bisericii, aud paremiile, proorociile, si din toate se poate invata adevarul.

Dar acum la inceputul postului este un cunvant cu deosebire pentru ceea ce ne sta inainte.Iata ca citea acum fratele cuvant de la Sfantul Teodor Studitul. Aceasta carte a Sfantului Teodor Studitul, cu slova veche, care mai este azi in inventarul bisericii noastre, este neagra la file. Ale cui manute au umblat pe ea? Ale vestitului nostru staret Ioanichie. Zeci de ani a citit in capul mesei pe Sfantul Teodor Studitul. Zeci de ani! Ca eu o stiu pe de rost cartea asta, numai de cate ori am ascultat-o. Batranul a facut douazeci de ani la altar aproape singur. Si el nu venea sa manance la masa, el venea sa ne citeasca cuvantul. El traia numai cu Sfanta Impartasanie si manca sambata si Duminica, iar atunci numai oleaca de grau fiert si oleaca de varza murata.

Iar in celalalt timp staretul nostru avea sa ne destepte pe noi pacatosii si supusii ucenici ai lui, cu aceasta minunata carte.Aceasta carte este cea mai buna carte pentru viata de obste la monahi. Cuvinte scurte si foarte cuprinzatoare. Daca ati fi avut urechi sau poate ati avut si ati tinut minte, ati vazut cu ce a inceput cuvantul acesta. Adevaratul post este taierea voii si supunerea monahului intru toate.Mare lucru este taierea voii! Auzi ce spune Duhul Sfant: Socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere, Doamne, ca intru Tine ne junghiem toata ziua. De cate ori calugarul isi taie voia si are rabdare unde-i trimis la ascultare, de atatea ori este mucenic pentru Hristos. De atatea ori se junghie el pentru Iisus Hristos si nu-si da seama ca duce omucenicie permanenta in viata lui!Mantuitorul nostru Iisus Hristos, cand a venit in lume, n-a aratat viata pustniceasca intai, nici cea stalpniceasca de pe stalp, nici cea idioritmica, sa traiasca omul de capul lui, adica de sine.

Viata de obste a aratat-o. A venit in lume sa faca ascultare Paritnele Ceresc pana la moarte si moarte pe cruce, iar viata Lui, de cand a iesit la propovaduire, timp de trei ani si jumatare, a dus-o de obste cu mucenicii Sai. Aveau o punga, o masa si o biserica, dupa cum stiti ca a fost la Cina de Taina, cand a fost vandut de Iuda, unul din ucenicii Lui.Dar viata de obste, cum spune marele Vasile, este oviata ingereasca, daca se tine in hotarele ei canonice. O punga, o masa si o biserica, iar ceilalti sa fie toti asultatori, ca ingerii lui Dumnezeu in ceruri, supunandu-se staretului, economului si la cei care sunt pusi de Dumnezeu sa conduca. Oriunde este ascultatorul, face Liturghie!Sa nu-mi spui mie: Dar eu ma duc pe camp, eu ma duc la oi, eu ma duc la vaci, eu fac ascultare, ma apuc sa matur in ograda, sau sunt la trapeza, sau sunt bucatar, sau sunt in alta parte.

Auzi ce spune despre aceasta Sfantul Teodor Studitul: Cel ce face ascultare cu dragoste, liturghie savarseste.Iar marele Vasile in regulile mari, in regula a 55-a, zice asa: Calugarul in viata de obste este jertfa si jertfitor. In manastirea cu viata de obste, dupa cum arata Sfantul Pahomie cel Mare, calugarul este calator fara de povara. Calugarul in viata de obste nu are voie sa aiba mai mult decat doua haine, una de purtat si una pentru biserica; sa aiba urechi de ascultat si vointa tare de a face serviciul unde este trimis, cu mare dragoste si cu mare sinceritate.Dar tineti minte, parintilor! Intai cu sfintiile voastre vorbesc. Adevaratul calugar este mort de viu. Auzi pe Apostolul Pavel ce spune: In toate zilele mor. Cum poate muri omul si sa traiasca? Sa moara fata de pacat.

Sa moara intr-insul pacatul, viciul. Sa moara fata de betie, sa moara fata de lacomie, sa moara fata de lenevie, sa moara fata de trandavie, sa moara fata de cartire, sa moara fata de nesimtire, de nepasare. Sa moara fata de trufie, de semetie, de ura, de zavistie, de pizma, de invidie, de rautate. Sa moara fata de tinerea minte de rau, de dorinta de a se razbuna, de a se mania. Sa moara vorbirea de rau intr-insul, clevetirea. Sa moara iubirea de aratare, trufia, fatarnicia, viclenia, laudarosia, minciuna, iubirea de sine, placerea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, nesimtirea, impietrirea inimii. Sa moara in calugar greseala cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipairea.

13===============================================================================Deci iata moartea de sine! Sa moara adica pacatului si sa vieze dreptatii. Si aceasta nu se cere numai monahilor, ci si tuturor crestinilor care au Sfantul Botez din mainile Preasfantei si de viata facatoareai Treimi, pentru ca Apostolul Pavel n-a zis cuvantul acesta catre calugari, caci monahismul nu era inca intemeiat. Randuielile monahale sunt intemeiate in secolul I si II dupa Hristos.Parintilor si fratilor, viata noastra este umbra si vis. Unde sunt parintii nostri cei vechi? Eu, cu mila Preasfintei Treimi, am aici 54 de ani. Imi aduc aminte, cand am intrat aici in manastirea aceasta, nimeni nu avea pat in chilie. Toti dormeau pe scaune. Cei mai ravnitori dormeau noaptea in sicrie.Dumnezeu sa-i odihneasca pe Gherasim, pe Constandie Uricaru si pe ceilalti.

Toata noaptea plangeau si se rugau, stiau Psaltirea toata pe de rost, dormeau doua-trei ore pe noapte, faceau mii de metanii. Unde sunt acum cei ce nu mai sunt? In ceruri.Fericiti, de trei ori fericiti sunt aceia care s-au nevoit in putina asta viata, care este umbra si vis. De ce sa ne legam cu mintea de cele de aici, care, vrand saunevrand, ne lasa pe noi?Ia ganditi-va, cand moare omul si se duce la Domnul, de-ar avea munti de aur de aici si pana la marginea lumii, la ce i-ar folosi? Ii ia cu dansul? Nimic nu ia cu el. Doamne fereste, sa nu moara si sufletul odata cu trupul nostru! Fiinta sufletului nu moare niciodata. Dar care este moartea sufletului? Pacatul.

Ce-a zis dumnezeiescul Apostol Pavel? Plata pacatului este moartea.Vai de acel om care a trait nepocait pe pamant si odata cu trupul a murit si sufletul lui. Trupul s-a dus sa-l manance viermii, sa se faca pamant, iar sufletul s-a dus in gheena. Aceea-i moartea sufletului, cum zice la Apocalipsa, moartea a doua,ca omul se va munci in vecii vecilor.A trait patriarhul Matusalem 969 de ani; mai mult decat toti oamenii din lume. Dar fata de vesnicie…! Si chiar daca ar trai omul 10.000 de ani, nu este nici cat o picatura din Oceanul Pacific. Pentru ce? In comparatie cu vesnicia. Vai de noi! Tare ne inselam, si noi monahii si voi mirenii, daca punem mare baza pe viata aceasta! Sa traim aici pentru viata cea vesnica.

Sa traim pe pamant pentru ceruri. Sa traim aici pentru rai, pentru bucuria cea fara de margini care ne asteapta dincolo de mormant. Vai de noi daca punem baza in hoitul asta de trup, in blestematul asta vrajmas, care se lupta cu noi pana la moarte! N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Grija trupului sa nu o faceti spre pofte. Adica sa-i dam trupului mancare cu ratiune, si bautura si odihna,dar cu cumpatare.Ati auzit mai inainte un cuvant al Sfantului Asterie al Amasiei, ce se intampla din mancarea si bautura multa: se intampla scleroza, din cauza ca sangele se ingrasa si se incheaga pe vine, si il vezi pe om sclerozat, il vezi paralizat, boala lui Parkinson, boala de stomac, ulcer duodenal, ulcer stomacal, auzi si cancer, ciroza si asa mai departe.

Iata ce facem noi cu trupul nostru daca il ingreunam cu mancari! Mancarile grase sunt toxice: ouale, carnea, branzeturile, grasimea, si ele vatama organismul nostru si ne facem vrajmasi ai vietii noastre.Sfantul Vasile cel Mare spune asa: Omule, vrei sa traiesti mult, posteste mult! Postul este maica sanatatii si lumgimea vietii. Iar in cuvantul IV in Hexaimeron zice pentru post: Bucatele cele multe si bucatele cele grase, neputand sa le mistuie stomacul, multe boli au adus in lume. Iar postului si infranarii, pururea ii urmeaza sanatatea.Daca nu crezi sfintilor, crede doctorilor, ca-ti spun ei! Ai facut abuz de mancari, de bauturi, te-ai trezit cu cancer, cu ulcer, te-ai trezit sclerozat. De ce? Toate trebuie sa fie cu masura.

Auzi ce spune Sfantul Isaac Sirul: Pe tot lucrul il impodobeste masura in viata. Cum ai trecut cantarul cu mancare multa, sau bautura, sau somn mult, sau iti permiti multe altele, cum ai stricat si trupul, ai stricat si sufletul si te pierzi pentru vesnicie. Ce spun dumnezeiestii Parinti? Marginile, extremele, sunt ale diavolilor, iar mijlocul este al lui Hristos, calea imparateasca. Ce spune Sciptura? Nu te abate, omule, nici la dreapta, nici la stanga. Mergi pe calea imparateasca daca vrei sa mergi cu Imparatul Hristos!Adica sa ne folosim de toate, de hrana, de odihna, de bautura, dar cu ratiune.Staretul nostru ne citea aici mereu cartea aceasta, scrisa dupa regulile marelui Vasile, si ne spunea ca Sfantul Teodor Studitul in Studion, in Constantinopol, a facut optsprezece ani de 14===============================================================================inchisoare si batai pentrusfintele icoane.

De aceea ii spune Marturisitorul, ca a suferit multe batai si chinuri pentru sfintele icoane.L-au bagat la inchisoare, legandu-l in lanturi, iar ighemonul priveghea pe ai lui in inchisoare si-i dadea cate o suta de lovituri in fiecare zi. Se rupsese carnea de pe el, iar ucenicul lui, Nicolae Studitul, putrezind carnea pe Sfantul Teodor si cazand bucati, a taiat cu briciul si-l ungea cu untdelemn si cu vin sa-l vindece.Au fost multi calugari care au patimit martiriul pentru sfintele icoane, cum au fost: Sfantul Iosif, Navcratie, Eftimie si multi altii.Asa au rabdat sfintii pentru Imparatia cerurilor impotriva imparatilor iconostasi, care au tulburat Biserica lui Hristos peste o suta de ani, ca au fost mai multi imparati iconostasi: Leon Isaurul, Constantin Copronim, Leon al IV-lea, LeonArmeanul si Teofil, pana la anul 842.

Vedeti ce au rabdat sfintii si ce rabdam noi? Ne-a zis unul un cuvant, ne suparam. Vai de noi! Vrem sa fim ca sfintii, dar nu vrem sa rabdam cum au rabdat ei.Dar sa revenim la viata noastra. Intram in post. Sa intram cumare umilinta, cu mare frica de Dumnezeu si impacati cu toti. Daca nu-i o picatura de dragoste in inima fiecaruia, nu ne putem mantui. Daca are cineva care de minte, dar n-are un dram de dragoste, nuse poate mantui.Auzi? Daca vrei sa ai pacea, sa-i vezi pe toti ingeri si pe tine sa te vezi diavol. Toti sa fie ingeri in fata ta, sfinti, si pe tine sa te vezi ca un diavol de pacatos. Atunci ai pozitia cea mai ortodoxa.

Atunci ai ajuns la ceea ce spune proorocul: ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.Deci avem randuiala dumnezeiasca in Biserica lui Hristos, rugaciunea soborniceasca a Sfantului Efrem Sirul, care de acum merge pana in Miercurea Scumpa. Ati auzit ce zice? Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie.Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale.Si incheie asa la a treia metanie: Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, cabinecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.Vai si amar de noi daca nu ne vedem acum pacatele, ca in vremea sfarsitului, la iesirea sufletului, vin atatia draci, cate pacate a facut omul, si atatia ingeri buni, cate fapte bune a facut.

Acolo ne intalnim cu faptele noastre. Si cand vede bietul suflet ce-l asteapta, unii se sperie si vor sa fuga, altuia i se leaga limba de frica si nu poate spune ce vede; altuia ii da Dumnezeu sa poata spune ce vede; este constient pana ce-si da sufletul.Vai de noi si de noi! De aceea va spunsi voua crestinilor si voua monahilor. Mare lucru este spovedania. Cand vei vedea in familie ca unul s-a imbolnavit, tata, mama, copilul, fratele, sora, sotul, sotia, cel mai iubit prieten, si chiar ti-a fost vrajmas, caci si pe el trebuie sa-l iubesti, fa-i cel mai mare bine din lume pe care poti sa-l faci. Adu repede duhovnicul sa-l marturiseasca.

Spovedania curata este al doilea botez.Deunazi am vorbit despre Taina Pocaintei la o conferinta, si imi spuneau preotii ca ei au in parohie pocaiti; si le-am zis: Intrebati-i pe dansii, parintilor, cum pot ei sa se pocaiasca fara Biserica? Taina pocaintei nu-i a fiecaruia. Este a Bisericii; este asezata de Hristos in Biserica, cand a suflat asupra apostolilor si a zis: Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, iertate vor fi, si carora le veti tine, vor fi tinute. Si ce veti lega voi pe pamant, va fi legat si in ceruri; si ce veti dezlega voi aici, este dezlegat si acolo.Deci vedeti ca Taina Pocaintei este in mana preotilor! Si le-am aratat cele patru parti ale pocaintei. Intai este durerea inimii si parerea de rau a celui ce a gresit; al doilea este spovedania prin viu grai la duhovnic; al treilea este primirea canonului si al patrulea este punerea mainilor pe capul celui ce se spovedeste, ca atunci vine Duhul Sfant sa ierte pacatele.

Dupa cum atunci cand arhiereul pune mana pe cel hirotonit, atunci proheriseste si vine Duhul Sfant peste cel ce se hirotoneste, tot asa vine prin mana duhovnicului Duhul Sfant si-l iarta 15===============================================================================pe cel ce s-a marturisit. Dar le-am aratat preotilor ca n-au voie sa dezlege pe nimeni, pana nu fagaduieste ca face canonul, pentru ca spune Sfantul Nicodim Aghioritul: Daca ai dezlegat pe om, fara a promite ca-si face canonul, toate pacatele trec asupra preotului.Le-am aratat cum se cearca pacatul la marturisire cu cele sapte pricini: Cine? Ce? Pentru ce? In ce fel? In ce vreme? In ce loc? Si suma pacatului. Ne interesam, ca ce este mintea duhovnicului? Trebuie sa fie ca un serafim si ca unheruvim.

Sa priveasca toate ascultarile fiintei omenesti.Parintilor si fratilor, a randuit Dumnezeu ca manastirea aceasta sa aiba si gospodarie mare. Va rogdin suflet si va aduc aminte un cuvant al staretului meu, nu stiu daca voi mai vorbi vreodata, ca eu sufar cu inima si poate intr-o clipa am sa ma duc de aici. Staretul nostru baran, Dumnezeu sa-l odihneasca, 34 de ani a staretit dupa mine 12 ani. Eu am plecat la Manastirea Slatina si el a ramas pe post de egumen aici, ca am avut pe capul meu opt manastiri atunci: sase de calugari si doua de maici Obstea Sfantul Teodor Studitul2, ca a trebuit sa le conduc sapte ani de zile cu multe jertfe si necazuri.Ce se intampla? Batranul ne chema pe noi la patul lui, dupa ce l-au batut talharii si i-au scos ochiul drept si au dat foc manastirii.

Mai baieti, orice ati face, orice n-ati face, biserica, dragii mei, sa n-o lasati. Ca daca veti tine biserica, Dumnezeu are sa ridice locul acesta mult mai frumos de cum a fost mai inainte de a arde. Iar daca nu, se va pustii.Astea au fost cuvintele staretului meu, care n-a mai trait decat cateva luni si s-a dus la Domnul. Cea mai sfanta grija a avut de biserica. Iata, manastirea are gospodarie, are vite multe, are gradini, are de toate. De toate ne bucuram, ca-s ale manastirii, nu-s ale noastre. Sunt spre folosul obstesc. Vedeti ca aici se face asistenta sociala. Aici vin la masa atatea mii de oameni tot timpul, ca avem la sarbatori mari patru randuri de mese.

De aceea trebuie sa avem si prisos, nu pentru noi, ci spre binele obstesc al poporului.Dar bagati de seama, a trimis Maica Domnului aici niste fratiori buni, niste calugari, sa-i tinem cat mai aproape de biserica… Se incepuse oleaca de scoala monahala si s-a sistat; nu s-a mai facut. Dar cea mai mare scoala din lume este biserica. Ei acolo invata si cantarile, sa puna troparele si condacele; aud proorociile, sunt statuiti.Sa stam langa biserica, ca de la biserica se tin toate in manastirea asta. Cu banul bisericii puneti mireni la vite, la gradini; puneti oameni, care n-au sotii, n-au grija. Calugarul saracul trebuie sa posteasca, sa se roage, nu poate sa faca ascultarile grele. Si ceilalti adunati-va langa biserica.

Sa tineti sfatul batranului staret Ioanichie, ca eu nu sunt nimica, si vedeti ca de la biserica, cu darul lui Hristos, se tin toate.Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu sa trecem cu pocainta purgerea Sfantului si Marelui Post si sa ajungem la bucurie la slavita Inviere a Domnului nostruIisus Hristos. Amin.