Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Despre milostenie.

de admin

Parintele Cleopa – Despre Puterea Milosteniei si Pocainta cea Adevarata

8:54 pm, noiembrie 17, 2010 în Cuvinte de folos, Despre milostenie, Dreapta Credință, Dreapta socoteală, Părintele Cleopa de admin

Fiindca azi in cuvintele Evangheliei ati auzit la fericirea a cincea pe Mantuitorul nostru zicand: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui, vom arata printr-o oarecare istorioara cat poate inaintea lui Dumnezeu milostenia si cum ajuta ea chiar si celor mai pacatosi dintre oameni, spre a se intoarce la pocainta si spre a se impaca cu Dumnezeu, pe Care ei L-au suparat foarte mult cu pacatele si faradelegile lor.

Pentru a cunoaste adevarul in aceasta privinta, ascultati cu atentie cele ce urmeaza: Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic avand darul preotiei, desavarsit in fapta buna si facator de minuni. Odata acest mare sihastru a fost ispitit de gandul acesta: cu cine ar fi el asemenea la fapta buna si daca mai este cineva dintre oameni care sa-l intreaca pe el in lucrarea duhovniceasca. Acesta poate a fost si un gand de mandrie, sau poate anume a venit acest gand in inima sa, ca Dumnezeu sa-i arate lui tainele Sale, pe care el inca nule cunostea.Deci zabovind gandul acela in inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin rugaciune si s-a rugat sa-i descopere acest lucru, adica sa-i arate cine ar fi asemenea lui cu vietuirea duhovniceasca sau de este cineva care il intrece.

Si asa rugandu-se cu staruinta catre Preabunul Dumnezeu, a auzit un glas, zicandu-i: Pafnutie, inca nu ai ajuns la masura cutarui cimpoias care canta pe la nunti in orasul Alexandria.La auzirea acestor cuvinte, batranul sihastru a oftat, a suspinat din greu si s-a smerit foarte cu mintea si cu inima lui, zicandu-si: Daca eu inca n-am ajuns la masura acelui lautar ce canta pe la nunti si daca acela este mai bun decat mine, apoi mare este puterea Mantuitorului meu. Nici n-am sa mananc si nici n-am sa beau, pana nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit Domnul.Si asa batranul pustnic si-a luat toiagul sau si a pornit spre orasul Alexandria. Ajungand el acolo cu multa osteneala, cauta pe acel cimpoias intreband din om in om pana ce l-a aflat in casa lui, pregatindu-se tocmai atunci sa se duca spre a canta la o nunta.

Acela cant a vazut pe batranul sfant cu barba alba ca zapada si cu haine vechi, pustnicesti pe el, a cazut in genunchi inaintea lui si s-a inchinat pana la pamant. Apoi, ducandu-l in casa dupa obiceiul locului, i-a spalat picioarele sale cu apa rece, caci era mare caldura si fierbinteala, si apoi i-a pus masa:Dar Sfantul Pafnutie i-a zis: Ma jur pe Dumnezeul Cel viu ca nu voi gusta din masa ta, nici nu ma voi odihni la tine pana ce nu-mi vei spune viata ta si care sunt faptele tale bune.Iar cimpoiasul i-a spus: Sfintite Parinte, ce viata si ce fapte bune cauti la mine, un lautar care supara pe Dumnezeu cantand pe la nunti?Atunci sfantul sihastru i-a spus: Te jur pe Dumnezeu sa nu tii taina ascunsa de mine, caci eu nu de voie am venit aici, ci sunt trimis la tine de ingerul Domnului.

Atunci cimpoiasul a spus: Ce lucruri vrei sa auzi de la mine, parinte sfinte, ca eu in viata mea am fost capetenie de talhari si nu este pacat pe care sa nu-l fi facut. Iar acum, dupa cum vezi, sunt lautar si cant pe la nunti. Deci ce fapte bune poti sa afli la un asemenea om?Iar sfantul i-a zis: Eu am venit aici nu ca sa-mi spui faptele tale cele rele, ci pe cele bune. Vezi ca te-am jurat cu numele Domnului si nu poti sa tainuiesti cele ce caut eu de la tine. Caci eu cu multa osteneala, cu foame si cu sete, dinmunti departati am venit pana la tine ca sa ma folosesc.Atunci cimpoiasul a chemat pe sotia sa si i-a zis: Adu, te rog, un scaun pentru sfantul batran, ca iata sta in picioare si se osteneste dupa atata cale.

Dupa ce a stat batranul sihastru pe scaun, cimpoiasul a inceput a-i spune: Parinte sfinte, eu pacatosul si necuratul nu sunt vrednic sa primesc in casa mea un om asemenea sfintiei tale, caci multe rautati am facut in viata mea. Dar fiindca m-ai jurat cu numele Domnului si fiindca zici ca ai avut vestire de la inger sa vii la mine pacatosul cel cutotul nevrednic, apoi iti voi spune sfintiei tale si unele fapte bune pe care le-am facut pe vremea cand eram sef de talhari si aveam sub conducerea mea mai mult de 30 de hoti, asemenea mie. Si iata ce am a-ti povesti:Mergand noi odata calari pe cai si pe camile pentru a mai prada pe undeva caci desi faceam pradaciuni mari si mai bateam pe unii, dar moarte de om n-am voit sa fac niciodata , deodata, mergand noi prin pustie, iata ca intalnim o fata foarte frumoasa la chip, care mergea pe o carare.

Cum au vazut-o tovarasii mei, care erau si cam ametiti de vin, au vrut sa o prinda si sa o batjocoreasca. Iar aceea, vazandu-se in aceasta primejdie si cunoscand ca eu sunt mai-marele lor, a alergat la mine cu lacrimi si s-a prins de picioarele mele rugandu-se sa nu o las pe mana acelora ca sa o batjocoreasca. Si mi-a spus: Eu, domnule vataf, am pierdut niste vite si acum am ratacit pe aici cautandu-le si iata ca am cazut in mainile voastre, dar va rog foarte mult, pentru Dumnezeu, nu ma lasati. Fie-va mila de mine care nu am pe nimeni in pustia aceasta ca sa ma ajute,decat pe Bunul Dumnezeu.Iar eu i-am zis: Nu te teme, fata, ca nu ti se va intampla nimic.

Numai iti cer ca si tu in viata ta sa te rogi lui Dumnezeu sa faca mila cumine si sa ma scape de primejdie si de moarte napraznica.Si asa am dat ordin la toti, ca nimeni sa nu se atinga de ea, ci s-o lase sa se duca cu pace. Vazand biata fata ca a scapat din primejdie si de batjocura, mi-a sarutat picioarele si mi-a zis: Sa-ti dea Dumnezeu plata in ziua judecatii si sa aiba mila de tine precum si tie ti-a fost mila de mine.Si zicand acestea, s-a dus in drumul ei…Mai trecand apoi cativa ani de hotie, s-a intamplat ca am dat peste alta fata tanara si frumoasa langa cetatea Alexandriei in padure, care tinea in mana o funie langa copac si se pregatea sa se spanzure.

Indata ce au vazut-o tovarasii mei, au prins-o si voiau sa-si bata joc de ea. Dar eu le-am spus: Dati-i pace, sa vedem ce are de gand.Si am intrebat-o: Ce-i cu tine, fata?Iar ea a raspuns: Vad ca voi sunteti hoti. Deci va rog pe voi sa ma omorati, aici, caci nu mai vreau sa traiesc. Iata daca nu soseati voi, cu funia asta eram gata sa ma spanzur. Dar de ce? Un baiat de bun neam a vrut sa ma ia in casatorie. Dar acum nu mai vrea sa ma ia pe mine pe motiv ca sunt saraca; iar el are avere multa si de aceea vrea sa ia pe oalta, bogata, asemenea lui.

Si ce ti-a zis mirele tau? Mi-a spus ca daca nu am o suta de galbeni de aur nu ma ia. Si eu am numai patru, ca mama mea este vaduva si saraca.Atunci mie mi s-a facut mila foarte tare de frumusetea si tineretea ei si am zis catre tovarasii mei: Mai, dati fiecare dintre voi cate cinci galbeni.Iar eu i-am dat o suta, si asa cu totii i-am facut fetei 250 de galbeni pe care i-am dat in mana zicandu-i: Du-te, copila, cu Dumnezeu si sa ai parte de casatorie fericita, numai ai grija ca in rugaciunile tale sa nu ne uiti nici pe noi!Atunci biata fata, vazand aceasta intamplare fericita care i-a schimbat necazul in bucurie, a lacrimat si a zis: Sa faca Dumnezeu mila cu voi, asa precum si voi m-ati miluit pe mine.

Plecand ea, am zis catre insotitorii mei de talharie: Vedeti, fratilor, ca azi am avut fericita ocazie sa scoatem unsuflet de la moarte?Unii din ei au si plans de bucurie, ca i-am oprit a face rau unui suflet deznadajduit de viata. Apoi am aflat ca, ducandu-se ea la Alexandria si vestind tanarului ca are atatia galbeni, acela o ruga sa mearga dupa el, si asa s-au facut toate dupa dorinta lor. Altadata, mergand noi prin voile muntilor, am gasit o alta femeie tanara, care abia se tinea pe picioare si plangea cu amar, ca era gata sa moara de foame.Si am intrebat-o: Ce-i cu dumneata pe aici?Iar ea, cazand in genunchi, a inceput a spune asa: Domnilor, nu va cunosc, dar va rog daca aveti o bucatica de paine, dati-mi, caci altfel mor de foame.

Sunt sapte zile de cand nu am gustat nimic, nici apa si nici hrana. Sotul meu este capitan de vapor si a pierdut corabia intr-o furtuna, dar el a scapat viu. Insa l-au condamnat la inchisoare pe viata, invinuindu-l ca n-a condus bine corabia si ca de aceea a pierdut incarcatura in valoare de 5000 de galbeni. Si asa pe sotul meu l-au ridicat si toata averea noastra a fost luata. Inca si pe copiii nostri i-au luat. Iar eu de abia am scapat cu fuga de n-am cazut in mainile lor.Asa am venit in pustia aceasta rugandu-ma lui Dumnezeu ca ori sa mor aici, ori, de este voia Lui sa traiesc, sa faca mila cu mine si, cu judecatile pe care stie, sa faca minune cu mine ca sa scap cu zile si sa nu ma inchida si pe mine pe toata viata.

Asa m-am rugat, fiind hotarata mai bine sa mor aici de foame si de sete, decat sa merg incetate, unde stiu ce ma asteapta.Deci vazand primejdia in care a cazut aceasta familie, am zis catre acea femeie necajita: Femeie, cat ai zis ca a pierdut sotul tau? Ca la 5000 de galbeni, a spus ea. Hai cu noi! Nupot merge, caci, dupa cum vedeti, am slabit foarte mult de foame si de sete.Atunci i-am dat sa manance paine si sa bea apa. Iar dupa putina odihna intarindu-se, incet-incet a mers incet cu noi pana la pestera noastra talhareasca. Insa ea foarte se temea, nestiind ce hotarare vom lua asupra ei. Cand am ajuns la pestera, ea a cazut in genunchi la rugaciune catre Dumnezeu, apoi a zis catre noi: Va rog, fratilor, sa va fie mila de mine, caci vedeti in ce necaz sunt:Atunci eu i-am zis: Femeie, eu sunt capetenie peste banda aceasta de hoti.

Priveste la vasul acesta plin cu bani de aur. Ia-ti de aici 5000 de galbeni.Iar femeia uimita, neavand in ce-i pune, si-a desfacut basmaua de pe cap si,numarand banii, i-a pus in ea. Apoi i-am dat paine sa se hraneasca si, scotand-o pana aproape de cetate, ne-am despartit de ea, spunandu-i: Du-te femeie, si plateste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul,copiii si averile voastre.Aceasta, sfinte parinte, a fost in viata mea a treia fapta buna facuta cu femeile. Alta data, mergand cu ceata mea de talhari prin pustie ca sa ne ascundem prazile ce le facusem, am intalnit doi oameni, frati de mama dupa spusa lor.

Acesti oameni erau numai in camasa, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, vazandu-i, i-am intrebat: Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?Iar ei au zis: Domnule, noi am avut sub paza noastra averea unui mare dregator imparatesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, intr-o noapte a venit o ceata de hoti, au spart casa dregatorului care tocmai atunci era plecat si a luat aceea avutie in valoare de 10.000 de galbeni. Cand a venit boierul a dat vina pe noi, spunand ca am fost complici cu acei hoti la pradarea averii lui. Iar noi, vazand primejdia in care am cazut, am fugit, ca sa nu ne ia in stapanire si sa ne pedepseasca cu amare chinuri in inchisoare.Atunci eu le-am spus: Intoarceti-va inapoi, caci pe boierul acela il stiu eu (caci ei fusesera hotii care l-au pradat) si o sa-l facem sa-si gaseasca toate lucrurile care i s-au furat, dar cuconditia sa va dea voua pace:Ei au zis: Noi, domnule, nu ne mai intoarcem, caci am auzit ca acel boier vrea sa ne piarda cu moartea.

Nu va temeti, le-am zis: Haideti cu noi!Si asa ei au prins curaj si s-au intors. Iar cand a inserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus: Stii cine te-a pradat? Nu. Noi, pe care ne vezi. Apoi am adaugat: Iata lucrurile tale si banii tai. Ia-le si sa stii ca daca vei pedepsi pe acesti oameni nevinovati, apoi vom veni cand nici nu gandesti si iti vom lua si averea si viata.Si asa acela cu juramant a fagaduit ca nu-i va pedepsi pe acei oameni nevinovati, care adormisera tocmai in vremea cand noi am pradat pe acel boier.Dupa o vreme, Sfinte Parinte Pafnutie, am cazut si noi in mana stapanitorilor, ca asa este viata de talhar.

Ceata s-a desfiintat si eu am fost batut si schingiuit. Am dat inapoi pe cat am putut din cele furate si fiindca nu facusem in viata mea moarte de om, am scapat cu 20 de ani inchisoare. Dupa o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scazut din ani si asa am venit si eu la casa mea avand varsta de peste 50 de ani.Si vazand ca nu am cu ce trai, fiind foarte sarac, m-am apucat sa cant si eu din cimpoi pe la nunti, caci stiam bine sa cant din tineretile mele, ca sa-mi castig astfel painea cea de toate zilele. Si asa pana azi imi petrec zilele cu sotia mea, cu care, dupa ce am venit de la inchisoare, m-am sfatuit sa traiesc in curatie, ca fratii, ea invoindu-se bucuroasa la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu.

La sfanta biserica mergem, din toata saracia noastra facem putina milostenie si, pe cat putem, ne rugam si postim. Iata, sfinte parinte, aceasta este petrecerea noastra pe acest pamant.Atunci Sfantul Pafnutie a zis: Frate, lasa cantarile acestea lumesti care strica sufletele multora si hai cu mine la calugarie, iar pe sotia ta du-o la o manastire de calugarite.Auzind ei de la sfantul batran aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au fagaduit sa faca cele poruncite lor. Si nu dupa multa vreme, cimpoiasul Ioan caci asa ii era numele a venit in pustie la sfantul staret. Iar acesta l-a pus intr-o pestera aproape de el si l-a invatat cum sa se roage, dandu-i o Psaltire in mana spre a o citi ziua si noaptea.

Iar hrana cea de trebuinta o data pe zi o primea de la batranul.Asa feciorul Ioan cimpoiasul a petrecut in sfanta pustie 15 ani, dupa care, vazandu-si cu 40 de zile mai inainte sfarsitul, s-a mai spovedit o data de tot ce gresise, s-a impartasit din mana staretului celui sfant cu Preacuratele Taine ale lui Hristos si, adormind in Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus sa se odihneasca cu sfintii lui Dumnezeu intrudesfatarea cea negraita si vesnica.

de admin

Părintele Cleopa – Nevoință și milostenie

10:13 pm, septembrie 22, 2010 în Cuvinte de folos, Despre milostenie, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Nevointa pustnicului, a sihastrului, este rugăciunea neîncetată ajutată de post. Rugăciunea si postul sunt cele două arme de apărare ale sihastrului, cele două aripi cu care se urcă până la scaunul lui Hristos. Pustnicul trebuie să fie o candelă vesnic aprinsă de neadormită rugăciune. Dacă stai în pustie pentru liniste, pentru recreere sau studiu, niciodată nu te va lupta diavolul. Dar, cum zici că stai pentru Dumnezeu, cum începi să te rogi si să postesti în pustie, să vezi cum te luptă diavolul. Spune în Pateric de un sihatru că s-a dus la pustie si, iată, odată i s-a arătat diavolul în chip de om si l-a întrebat: „Pentru ce-ai venit aici?” „Pentru Dumnezeu!”, a răspuns el.

Atunci a început diavolul a-l lupta cu tot felul de ispite, ca să-l alunge din pustie. „De ce mă lupti asa?” l-a întrebat pustnicul pe diavol. „Dacă ai fost sincer si mi-ai spus de ce stai aici, că eu nu stiam! Că sunt multi oameni care stau la liniste, dar nu se roagă, nici nu postesc. Eu cu acei nu am treabă!” Deci, cine vrea să vină la mănăstire sau să se retragă la sihăstrie, acela trebuie să se roage mult si să postească după putere. Altfel, râde diavolul de el. Cu cât stăruie călugărul mai mult în rugăciune, cu atât sporeste mai mult.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice în această privintă: „Tăria împăratului stă în multă armată, iar tăria pustnicului stă în multă rugăciune!” Iar ispitele cu care e luptat sihastrul sunt: trândăvia, somnul, nălucirile de noapte, războiul desfrânării, mânia, frica, mândria, slava desartă si altele. Este dator călugărul să facă milostenie? Cum să nu! Orice călugăr este dator să facă milostenie la săraci, din tot ce are: îmbrăcăminte, bani, alimente. Chiar si cel ce trăieste în pustie este dator să deschidă usa săracului, să-i dea pesmeti de mâncare sau măcar un pahar de apă. Numai celui ce trăieste cu totul izolat în adâncul muntilor si este cu desăvârsire lipsit de cele pământesti nu i se cere milostenie. Nu auzim ce spune Sfântul Isaac Sirul?

„Călugărul care nu face milostenie este ca un pom blestemat si fără roade!” Dar mai ales călugărul de azi, care are salariu si de toate! Să facă milă cu banii, numai să nu-i strângă, că se aruncă în prăpastia pierzării. Vai de călugărul care strânge bani si nu-i împarte la săraci, că îsi adună lui mare osândă! Este vreun motiv binecuvântat să adune cineva bani? Din patru pricini, zic dumnezeiestii Părinti, adună oamenii bani. Unii adună din lăcomie si iubirea de avutie, care este închinare la idoli si semn de necredintă, ca să aibă, zic ei, la bătrânete, ca si cum Dumnezeu nu poartă grijă de noi. Dar, oare, Cel ce te hrăneste astăzi, nu te va hrăni si mâine? Altii adună bani si alte averi din plăcere, ca să mănânce mult si să trăiască bine.

Altii,din slavă desartă si lux, ca să se îmbrace bine, cu haine scumpe, să zidească locuinte mari, si să-i laude lumea. Iar altii adună bani si alte bunuri, ca o economie pentru ceilalti, pentru familie, pentru obste, pentru cei bolnavi. Aceasta nu este un păcat; ba încă ai si plată, că n-ai irosit averea tuturor, nici n-ai dus-o la ai tăi. Călugării din obste, care într-adevăr sunt călugări si păzesc cu sfintenie votul sărăciei, fiind săraci de cele pământesti, nu sunt datori să facă milostenie materială. Ei ajută lumea mai ales cu sfânta rugăciune si cu exemplul vietii lor. Mănăstirile, însă, întotdeauna au făcut milostenie la cei săraci si nevoiasi. La trapeza fiecărei mănăstiri, ca: Neamt, Secu, Sihăstria si chiar la schituri, exista o masă pentru săraci, numită „masa calicilor”, unde mâncau zilnic zeci de săraci din Pipirig, călători, închinători si bolnavi. Oricine venea, primea mâncare si cazare gratuit timp de trei zile.

Aceasta este milostenia călugărilor, după Sfintii Părinti! Ea se face de obste, în numele tuturor, de aceea toti au parte de ea. Iar dacă cineva din călugări are ceva de prisos, el trebuie să dea tot ce are în plus la econom, ca acesta să împartă milostenia, iar nu călugărul. Mi-amintesc că odată a venit la staretul nostru Protosinghelul Ioanichie Moroi, un om sărac cu o casă de copii, să ceară ajutor. Staretul l-a întrebat: „Frate, ai vacă cu lapte?” „Nu, părinte, i-a răspuns el, cu ce s-o cumpăr?” Atunci staretul s-a sfătuit cu părintii din consiliu si i-a donat acelui sărac o vacă cu lapte care fătase de două săptămâni. Staretul nostru asa ne zicea: „Lasă că mă duc eu în iad, că adun bani pentru obste, decât să vă duceti voi!”, si nu ne lăsa să avem bani la chilie. „Călugărul care are avere deosebită este al doilea Iuda, spunea bătrânul, este fur si tâlhar, că fură din avutul obstii si duce la neamurile sale”.

Asa ne învată Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Teodor Studitul. Când eram eu frate în Sihăstria, nimeni nu-si încuia chilia, căci nici nu avea cine ce fura. Tot ce aveam nevoie ni se dădea de la obste. Dar să vezi, cum a vrut vrăjmasul să mă prindă în patima iubirii de argint. Prin anul 1937, pe când eram bucătar la mănăstire, a venit un credincios la noi si mi-a zis: „Părinte Cleopa, iată ce monede noi si frumoase au iesit!” Si mi-a dat una si mie. Eu am dus banul la chilie, l-am pus pe fereastră sub o hârtie, ca să nu-l vadă nimeni, si am încuiat usa. De la bucătărie mă duceam la chilie si săltam hârtia de pe geam, să văd dacă nu a dispărut banul. Nu trecea mult si iar mă duceam la chilie.

Într-o zi, văzând eu că mi-a lipit vrăjmasul inima de ban, încât tineam usa încuiată si mă gândeam numai la el, am făcut semnul Sfintei Cruci, am descuiat din nou usa chiliei si am dat banul la un sărac. Asa am scăpat atunci de iubirea de argint! Să vă spun si altă întâmplare din tineretea mea. Pe când eram frate, aveam talent la pictură. Mă învătase pictura icoanelor un călugăr, Nil, de la Mănăstirea Secu. După ce am deprins desenul si pictura cu acuarele, am început cu vopsele. Uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez si îi plăcea. Dar eu începusem să mă ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopsele si cele de nevoie pentru icoane.

Odată a venit părintele staret la mine si mi-a zis: „Ce pret are icoana aceea? „Nu are pret, prea cuvioase!” i-am răspuns. „Pe aceea, frate Costică, s-o tii la pret că este frumoasă!” – mă ispitea bătrânul. Când am văzut eu că trebuie să mă tocmesc cu oamenii si să am bani, m-am temut să nu mă biruiesc de iubirea de argint. Într-o zi vine economul la chilia mea si-mi zice: „Frate Costică, lasă pictura si hai la ascultare!” Atunci am lăsat toate si am fost trimis să pasc oile. Asa m-am izbrăvit de două păcate, de mândrie si de iubirea de argint!