Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Despre moarte.

de admin

Părintele Cleopa – Cuvânt la înmormântarea părintelui Caliopie Apetri (Mai 1978)

9:47 pm, septembrie 14, 2010 în Cuvinte de folos, Despre moarte, Pocainta, Păcate, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Dumnezeu a făcut trei lumi. Una este în ceruri. Acolo este numai lumină, numai bucurie, numai cântare, numai mângâiere, numai vesnicie, numai desfătare si tot ce vrei pentru fiintele rationale. Aici pe pământ este o lume învrâstată, o lume schimbăcioasă. Aici tineretea este împreună cu bătrânetea; sărăcia, cu bogătia; bucuria, cu întristarea; viata, cu moartea, si orice vor voi, toate le găsim amestecate. Iar dincolo de mormânt, în lumea cea de dedesuptul pământului este numai scârbă, numai muncă, numai chinuri, numai lacrimă, numai durere, numai întristare si numai vesnicie în cele grele si dureroase.

Preasfântul si preabunul nostru Dumnezeu, Care a binevoit să binecuvinteze neamul omenesc si să se înmultească pe acest pământ, Care, pentru gresala primilor nostri protopărinti, a izgonit pe om aici, în această vale a plângerii si a ispitirii, în acest loc de lămurire si de pregătire pentru vesnicie, nu ne-a lăsat pe noi sub osânda cea dintâi.

A trimis pe noul Adam, Hristos. Prin sângele Său vărsat pe cruce a venit mângâierea si mântuirea neamului nostru. A venit căderea printr-un om, iar printr-un Om-Dumnezeu a venit mântuirea neamului omenesc. Acum nădejdea mântuirii noastre este tare, când ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului, Care a zis: Cel ce crede întru Mine, chiar de va muri, viu va fi. Deci, asa si iubitul nostru frate, Protosinghelul Caliopie, care a fost botezat în numele Preasfintei Treimi, al Tatălui si al Fiului si al Duhului Sfânt, care a crezut cu tărie în Hristos, Dumnezeul si Mântuitorul nostru, care a luat si al doilea botez duhovnicesc, călugăria, si peste toate si hirotonia, nădăjduim la puterea cea negrăită si mila cea nemăsurată a lui Dumnezeu, că s-a mutat acum din moarte la viată.

Dacă ar fi viata noastră si numai un minut, nu putem să nu gresim lui Dumnezeu, deoarece întru fărădelegi ne-am zămislit si în păcate ne-am născut, sau cum zice dumnezeiescul Iov: Cum se vor naste copii curati din strămosii cei necurati? Toti am mostenit păcatul de la primul om, si tot ce se naste din trup, trup este, iar carnea si sângele nu pot să mostenească Împărătia Cerului, dacă n-am avea nasterea cea din apă si din Duh, ce care ne-am învrednicit cei care auzim cuvântul. La iubitul nostru frate Caliopie – fiindcă cu nevrednicie i-am fost staret si duhovnic si a crescut pe lângă noi în familia noastră, care a mers cu mine în obstea cealaltă de la Mănăstirea Slatina – am observat trei mari fapte bune.

Mai întâi – ca duhovnic, stiu taina vietii lui – s-a luptat foarte tare să ducă viată curată, după făgăduinta care a depus-o înaintea dumnezeiescului Altar. Si-a dus în toată viata rânduiala aceasta, s-a stăpânit pe sine cu post, cu înfrânare, cu veghere, cu rugăciune, cu lacrimi, să nu calce votul făgăduintei, stiind că n-a făgăduit unui om, ci lui Dumnezeu, Care cercetează inimile si rărunchii. A doua faptă bună cunoscută de mine si poate si de altii a fost milostenia. Multi săraci au plâns după el, după ce-a plecat din stărătia acestei mănăstiri; multe văduve îmi spuneau că primeau ajutor de la el. L-am cunoscut om milostiv si foarte deschis la mână. Nu a cerut nimeni de la el si să se ducă de aici mâhnit. Iar a treia faptă bună a fost jugul cel sfânt si tare al suferintei. Pentru că a dus jugul bolii până la mormânt; aproape 20 de ani de suferintă a fost întristat sufletul său, dar duhul lui s-a bucurat.

Că întristarea cea după Dumnezeu, cum zice marele Apostol Pavel, pocăintă si mântuire lucrează. El a răbdat până la ultima suflare, că i-am făcut trei Sfinte Masluri, l-am împărtăsit si i-am citit câteva dezlegări. A suferit, ducând crucea suferintei. Cel mai bun motiv că s-a usurat, si credem în mila lui Dumnezeu că s-a mântuit, a fost că si-a dus crucea suferintei până la capăt. Sfântul dumnezeiescul Isaac Sirul zice asa: „Precum focul curătă rugina de pe fier, asa boala curătă păcatul de pe om”. Chiar dacă a gresit si el ca un om ceva, dar suferinta cea de-atâtia ani si întristarea si ducerea lui cea lăuntrică si cea exterioară l-au curătit, si acum se duce la odihnă.

Acum, după cuvântul Mântuitorului, vine la Hristos ca să ia mângâiere si odihnă după o luptă dusă în această viată cu cei trei vrăjmasi ai mântuirii noastre: lumea, trupul si diavolul. Iubitii mei frati, dar oare fratele nostru, Protosinghelul Caliopie, când va veni la trâmbita cea mare a judecătii, asa o să vină, cum îl vedem acum? Oare va veni asa, un trup galben si strivit de durere si aproape fără să aibă chipul cel dintâi si lipsit de viată? Nu, fratii mei! Ascultati pe dumnezeiescul si marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, ce ne spune. El arată foarte deslusit cele patru însusiri ale trupurilor noastre după învierea cea de apoi. Ce zice? Seamănă-se trup stricăcios, sculase-va trup nestricăcios. Nu se va mai scula părintele nostru cu trupul de acesta de tărână! Doamne fereste!

Trupurile dreptilor, după înviere, nu se mai taie de săbii, nu se mai omoară de arme, nu mai au putreziciune, nu se mai vatămă de bătrânete, de boală, de neputintă, absolut. Se scoală întru nestricăciune. Si iarăsi zice marele Apostol Pavel: Seamănă-se întru slăbiciune, scula-se-va întru putere. Auzi câtă putere are trupul unui drept la ziua judecătii? Să întrebăm pe marele Vasile: Numai cu amenintarea poate să clatine lumea ca pe-un măr; poate să biruiască nenumărate ostiri; poate să mute muntii din loc; poate să intre prin usile încuiate; poate să facă oricare minune, pentru că se scoală trupuri puternice, nu în slăbiciune. Atâta putere le-a dat Dumnezeu celor care I-au slujit Lui. Iar zice marele Apostol Pavel: Seamănă-se trup sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc.

Iată ce zic dumnezeiestii Părinti. Trupurile noastre după înviere, atât de subtiri vor fi si atât de duhovnicesti, că într-o clipeală de ochi vor ajunge în ceruri, într-o clipeală de ochi vor ajunge în ceruri, într-o clipeală de ochi în iad, pe pământ, la marginea lumii si oriunde. Cu atâta iuteală se vor misca, cum arată si dumnezeiescul prooroc Iezechil, zicând: Alerga-vor, Doamne, în grabă si mai repede ca razele fulgerelor se vor întoarce sufletele la Tine. Nu mai este distantă pentru trupurile duhovnicesti. Nu mai este greutate. Dimpotrivă, este multă usurătate, multă duhovnicie si multă subtirătate.

Ca fulgerul si mai repede ca fulgerul se poartă aceste trupuri duhovnicesti, asemenea cu îngerii lui Dumnezeu, după cum ne învată Mântuitorul, că la judecată nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt toti ca îngerii lui Dumnezeu. Si iarăsi a spus marele Apostol Pavel: Seamănă-se întru necinste, scula-se-va întru slavă. Că ce este omul? Un pumn de tărână, o mâncare a viermilor, o nimica, o umbră pe pământ, nu vis si o floare. Dar nu se mai scoală asa la dreapta judecată!

Dar cum? Ascultă, Care spune cădr eptii vor străluci ca soarele întru împărătia Tatălui Meu. Ia închipuiti-vă acum, să stăm câteva minti de fată aici, că lângă soarele acesta, fiind la amiază si nefiind nori, ai mai vedea un soare si încă unul si încă o sută si încă o mie, si încă zeci de mii de sori. Câtă spaimă ar fi aici! Cât cutremur ar fi aici! Câtă groază si minunătie, văzând atâta lumină simtită! Dar când vor veni milioane si milioane de drepti si de sfinti si toti vor străluci ca soarele? Gânditi-vă ce spaimă, ce bucurie, ca mângâiere si ce cutremur va fi peste

toate inimile oamenilor! Si asa iubitul nostru frate, Protosinghelul Caliopie, va fi unul din acesti sori care va străluci înaintea Mântuitorului si va veni pe norii cerului odată cu nenumăratii îngeri si cu toate cetele dreptilor. Asa credem, asa mărturiseste Biserica si asa nădăjduim că vom vedea pe iubitul nostru frate, Caliopie, venind cu slavă si cu cinste mare. Vor veni ceata începătoriilor, cum zic dumnezeiestii Părinti, care vor suna trâmbitele cerului. Că zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „De ai auzit pe apostolul că Domnul va veni întru glasul trâmbitei de apoi, să nu crezi că una va fi trâmbita!”

Că auzi ce spune în Evanghelie: Va trimite pe îngerii Săi cu trâmbite si vor suna, ca să destepte pe cei morti de la începutul lumii până în ziua aceea. Asa zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Multi vor fi îngerii, fără număr, nenumărate vor fi trâmbitele de aur care vor suna”. Dar unde vor suna? Auzi ce spune Sfântul Grigorie Teologul: „Fiecare înger va suna în locul care l-a păzit pe pământ”. Ce zice Proorocul Moise în cântarea a doua? Si a pus numărul hotarelor, limbilor, după numărul îngerilor lui Dumnezeu. Ai auzit? Deci, fiecare hotar de tară, fiecare hotar de provincie, de regiune, de sat, fiecare oras, fiecare mănăstire, toate au îngerii lor.

Si fiecare înger va suna deasupra locului care i-a fost încredintat să-l păzească în veacul de acum pe acest pământ. Si acesti îngeri sunt din ceata începătoriilor sau a căpeteniilor, care este prima ceată a ierarhiei celei dintâi, după Sfântul si dumnezeiescul Dionisie Areopagitul, pe care Sfântul Ioan Damaschin îl numeste „Pasărea cerului”. Deci, când vor suna trâmbitele acelea, auzi ce spune dumnezeiescul Grigorie: „Ce trâmbite vor fi acelea care vor fi sunate de milioane de îngeri? Care vor spinteca văzduhurile! Care vor despica mormintele! Care vor trezi mortii cei din veac!

Într-o clipeală de ochi îi vor întrupa, din cele patru stihii din care a fost corpul omenesc: din apă, din pământ, din foc si din aer. Ce trâmbite vor fi acelea care vor străbate pământul si vor ajunge în fundul iadului să cheme toate duhurile, toti dracii si pe toti cei păcătosi? Ce trâmbite vor fi acestea, că si în sus vor suna, vor desface cerurile, si mai presus de toate cerurile va ajunge glasul lor să cheme toti îngerii cei fără de număr si toate cetele dreptilor la judecată?” Atunci se va împlini cuvântul marelui prooroc David, cel zis prin Duhul Sfânt:Chema-va cerul de sus si pământul de jos, ca să aleagă pe norodul Său.

Când auzi că va chema cerul, înseamnă toate puterile îngeresti; toti îngerii din cer se vor coborî la glasul trâmbitei. Iar când zice de pământul de jos, însemnă toti oamenii de la zidirea lumii si toate duhurile răutătii, care sunt în văzduh, pe pământ si în iad. Că zice: Chema-va cerul de sus si pământul de jos. Pentru ce? Ca să aleagă pe norodul Său. Atunci va despărti pe cei drepti de cei păcătosi, după cum spune Scriptura,precum desparte păstorul oile de capre.

Si vor merge cei ce au făcut cele bune în odihna si desfătarea cea vesnică, iar cei ce au făcut cele rele si nu s-au pocăit, în munca si osânda vesnică. Asadar, să ne învrednicească mila si îndurarea lui Dumnezeu, ca împreună cu iubitul nostru părinte, Caliopie, de care ne despărtim acum pentru putin timp, să avem parte cu ceata îngerilor, împreună cu toti sfintii care au bineplăcut lui Hristos Dumnezeu, de fericirea cea fără margini, de bucuria si desfătarea în Duh Sfânt, în veacul cel viitor. Amin.

de admin

Părintele Cleopa – Cugetarea la moarte

11:16 pm, septembrie 8, 2010 în Cuvinte de folos, Despre moarte, Părintele Cleopa de admin

Parintele Cleopa

Parintele Cleopa

Totdeauna sa fii cu gandul la moarte, la judecata, la gheena, la ultimul moment din viata, la Imparatia cerurilor, la slava dreptilor, la hotararea cea din ziua judecatii, pentru ca acestea ne tin treji. Daca gandesc ca am sa mor si nu stiu cand, cata pregatire ne trebuie ?

Cine ne poate spune nou daca maine ne mai intalnim cand rasare soarele ? Ia sa vedem ? Ne putem pune garanti ca ajungem pana maine ? Iaca nu pot sa ma pun garant; ca viata nu-i in mana mea. Ma ia o durere, un junghi si gata. Asta-i. ca daca ai cugeta la moarte, te ajuta foarte mult ca sa nu gresesti.

Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai intelept sfetnic, daca vrei sa ti-l iei in viata, sa ti-o iei pe moarte ! Asa spun Sfintii Parinti. Pe Sfantul Vasile l-a intrebat filosoful Eubul, mare profesor al Alexandriei :

- Vasile, care-i firea filosofiei ? Care-i cea mai inalta filosofie ?

- De-a pururea sa cugetam la moarte.

Ce suntem noi, fratilor ? Praf si cenusa ! Viermi imputiti ai pamantului ! Tarana ! ” O mana de pamant in fundul unui mormant “. Asta suntem noi. Ce nelaudam ? Ce ne incapatanam ? Ce-am facut noi alt soare pe cer, alte stele, alte ceruri ? Cea mai mare nebunie e sa se inalte omul in sine. Cea mai mare nebunie e sa nu-si cunoasca omul neputinta sa.

Te oa un junghi de cu seara si pana dimineata esti gata ! Te-ai dus, ai murit fara pocainta, te-ai prapadit !

Unde sunt tiranii ? Unde-s imparatii lumii ? Unde-s puternicii veacului ? Unde-s sahinsahii Persiei ? unde-s imparatii Chinei ? Unde sunt sultanii turcilor ? Unde-s faraonii Egiptului ? Unde-s Napoleonii Frantei ? Unde-s tarii rusilor ? Unde-s cezarii Romei ? Unde-s kaiserii si imparatii Germaniei ? Unde-s, mai? Unde-s ?

In fundul iadului, daca n-au facut bine ! Si daca au facut bine, ferice de ei ca au plecat de la o imparatie la alta.

Dumnezeu judeca pe toti acusi. Potopul atomic este pe clampa usii. Intr-o clipeala de ochi ne putem topi. Si atunci o sa vada omul pe cine a maniat si pe cine a suparat.

Ce n-a facut El pentru noi ? Si sa-nchizi ochii si sa spui : ” Pai, dar n-am stiut ! ” Ia ganditi-va cata nebunie e aici ! Cata hula ! Pus-au asupra cerului gura lor – cum spune in Psaltire.

Vai ed noi ! Mai bine nu ne nasteam pe fata pamantului, deact sa zicem una ca asta. Vai de noi si de toti aceia care cred vreodata ca fara Dumnezeu pot face ceva. Vai de noi ! Mantuitorul a spus : ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara Mine nu puteti face nimic. ce putem face noi ? Iata acum vine o sageata si gata !

Dar unde te duci ? Ca dac-ar fi iadul doua sute de mii de ani, ar fi tare putin. Ca ai crede : ” Mai, dupa doua sute de mii de ani, tot am sa scap !”. Dar acolo-i vesnicie.

Sfantul Antonie le spunea ucenicilor : ” Pururea aduceti-va aminte de vesnicie. Pururea sa ganditi, ca, daca seara te-a apucat asfintitul soarelui, nu esti sigur ca ajungi pana dimineata. Si daca dimineata ti-a rasarit soarele, nu esti sigur daca mai apuci apusul. Ca nu este viata in mana noastra “.

Vai de mine ! Nu spune in Psaltire : Doamne, tu ai pus cu palme masurate zilele mele.

Ca ce n-ar da omul sa mai traiasca un ceas, cand vine moartea ? Sa vazic o istorioara.

Era un imparat al Persiei. Acesta a fost foarte iubitor de aur. Si-a facut mobila de aur, si-a facut case si totul a spoit in aur – si mobila din casa a facut-o din lemn de caspias, un lemn pe care nu-l arde focul, mai frumos se face in foc. Dar era atat de iubitor de aur, ca a adunat saptezeci si cinci de lazi de aur – bani de aur, monezi -, fiind zgarcit; si a pus bir mare pe popor si a asuprit lumea in tot chipul. Femeia lui era o femeie inteleapta :

- Mai, omule, dar cat o sa traim noi de-aduni atata aur ?

- Taci ! Aurul este mai puternic decat toate.

Si s-a imbolnavit de moarte imparatul. Atunci a adunat toti inteleptii Persieisa-i intrebe cat mai are de trait. Si avea un preaintelept filosof si doctor, pe care il chema Sindonie.

Acela ii spunea numai adevarul in fata. Si imparatul avea ciuda pe el, ca nu-l magulea. Sunt si oamenin fatarnici, vicleni, care magulesc : ” Maria ta in veac ai sa traiesti !” Dar acela ii spunea adevarul : ” Uite asa trebuie sa faci “.

Imparatul l-ar fi pierdut, ca putea sa-l piarda ca imparat, dar zicea mai tarziu, cand se trezea : ” Mai, asta are dreptate, ca totdeauna imi spune cam ce-i drept !” Alteori il ura, ca totdeauna adevarul este urat. Mantuitorul a spus : Daca Ma urasc pe Mine si pe voi va vor uri.

Si chema imparatul doctori si filosofi, care-i ziceau : ” Maria ta, ai sa mai traiesti atatia ani !” Ia chemati pe Sindonie, a zis imparatul.

- Sindonie, ce zici tu, mai traiesc ?

Acela i-a pus mana pe puls.

- Nu rasare soarele maine dimineata si esti gata !

- Asa spui ?

- Da ! Daca nu, capul meu sa fie jos. Lasa-ma sa traiesc pana maine !

Ii cheama pe ceilalti :

- Da, maria ta, ziceau ei, esti bine, ai sa mai traiesti !

- Eu daca mai traiesc mai mult decat a zis Sindonie, pentru fiecare ceas dau cate o lada de aur, care imi mai da un ceas de viata ! Cu cele 75 de lazi de aur, tot mai am saptezeci si cinci de ceasuri de trait !; a zis imparatul.

Si ei toti ziceau :

- Maria ta, ai sa traiesti ! Eu iti fac injectii; da, eu iti fac frectie; da, eu iti dau medicamente; da, eu te trag pe picioare … – numai ca sa capete o lada de aur !

Il cheama iar pe Sindonie :

- Ce zici tu, Sindonie ? Iti dau si tie o lada cu aur, daca mai traiesc un ceas.

- Mie daca mi le dai pe toate, nu-ti pot da, nu un ceas, nici o clipa, ca nu-i viata la noi, este la Dumnezeu.

- Si ce zici ?

- Cum ti-am spus; nu-ti rasare soarele. Cand va mai fi o jumatate de ceas pana atunci, te-ai dus.

Iar ceilalti ziceau :

- Maria ta, lasa-l pe Sindonie; da paralele incoace ca facem noi ce facem. Aducem medicamente, din nu stiu care tara …

Imparatul era gata sa dea si ceel saptezeci si cinci de lazi pentru a mai trai :

- Mai, dau o lada pe ceas ! Numai sa nu fie cum a zis Sindonie.

Si parca ce mai erau 75 de ceasuri ? Nebunie. Sa se lege omul de viata asta !

Uite ce-i, frate, cand este vorba de adevar, sa spui numai adevarul. Ca viata nu-i la noi, ca mai dai tu o lada de aur sa mai traiesti un ceas.

Dar eu, cat n-as da cand mor, sa-mi mai dea Dumnezeu un ceas sa ma pocaiesc ! Vezi cat este de scumpa viata ? Dar daca vrei sa traiesti in vecii vecilor, fa voia lui Dumnezeu, intoarce-te la pocainta si fa fapte bune si vei trai in vecii vecilor, iar daca nu, te asteapta munca si chin in vecii vecilor.

Fereasca Dumnezeu de asta ! Fereasca Dumnezeu ! De aceea am spus, sa nu punem baza in oameni, Doamne fereste, si in cuvintele lor. Fiecare este o mana de tarana intinata, in fundul unui mormant.

Du-te la cimitir sa-mi arati care-i imparatul si care-i ostasul; care-i ministrul si care-i generalul. Du-te colo la cei care au murit de 50 – 60 de ani. Acolo sa-mi arati tu unde-i mitra arhiereului, unde-i coroana imparatului, unde-i bastonul filosofului, unde-s galoanele generalului; arata-mi mie acolo, sa vedem! Suntem egali cu totii acolo. Suntem tarana cu totii acolo. Si poti sa-mi spui ca nu-i un adevar ? Nu poti spune, in veacul veacului.

Iata ce suntem ! Sa nu nadajduim in viata asata. Ca pe toti ii insela viata asta si isi bate joc de toti. Te duci in fundul iadului, daca pui baza pe dansa. Iar daca in aceasta putina viata pe care-o mai avem, facem ceva pentru mantuirea sufletului, , apoi acela este cel mai intelept om din lume. Cu putina vreme cat tine viata – ca-i o trecere, o vizita pe pamant -, putem castiga vesnicia, viata vesnica.

De aceea, nu trebuie sa-ti pui nadejdea in putregaiul asta de trup, sau in bani, sau in dregatorii, sau in cinste, sau in palate, sau in bogatie, sau in stiinta, sau in mestesug, sau in frumusete, sau in orice vrei; ca toate-s nalucire.

N-auzi ce canta Sfantul Ioan Damaschin ? Mare intelepciune !

” Toate sunt mai neputincioase decat umbra, toate sunt decat visurile mai inselatoare, intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. Ci veniti, iubitii mei frati, raposatului sa-i cerem odihna de la Hristos si sufletelor noastre mare mila “.

Asta-i stihoavna care se canta cand mergi si duci mortul la groapa. Ai auzit ce spune ? ” Toate sunt mai neputincioase decat umbra. Toate sunt decat visurile mai inselatoare. Intr-o clipeala pe toate acestea moartea le apuca. ” Ca de ce au plans Sfintii Parinti, toata viata lor ? De ce li s-au uscat si le-au cazut genele de la ochi de lacrimi, ca Sfantului Arsenie cel Mare ? Purta o basma in san si atatea lacrimi a varsat, ca pururea isi stergea ochii. Mintea ii era la cer ! I-au cazut genele de la ochi si a fost saptezeci de ani, numai in pustie. Pentru ce ? Pentru ca cugeta la vesnicie.

Vine unul la mine, nu se lasa de un pacat si inca era om batran, si-mi zice :

- Parinte, sa-mi dai canon aspru, ca nu ma pot lasa de fumat.

- Mosule, lasa tigara, ca te duci in fundul iadului !

- Parinte, m-am obisnuit si n-o pot lasa.

- Mosule, esti batran si nu stii cand vine moartea !

- Vreau sa scap de ea, dar nu stiu cum !

- Daca nu te poti lasa de pacat, cum ai sa rabzi focul iadului ?

- Mi-e frica de iad, dar de fumat nu ma pot lasa !

Aveam un sfesnic cu o lumanare mai groasa si-i zic :

- Ia vino incoace ! Ia tine degetul la lumanare !

- Valeu ! Nu pot !

- Tine-l acolo !

Si-i iau mana si i-o tin eu.

- Nu pot, parinte, ma arde !

- Tine-o acolo, frate ! Cannd ti-o veni dracul cu pofta, pune o lumanare si tine mana. Vrei sa te duci in iad ? Acolo nu-i lumanare. Cuptoare cu foc, de miliarde de ori mai tari ca asta. Pune mana in foc si vezi ! Stai pana ce arde, pana ce-or curge sangele, pana ce-or cadea ciolanele ! Sa vezi, mai vine pofta ?

- Bine zici, parinte, asa am sa fac ! De-acum nu-mi mai trebuie sa pun tigara in gura cate zile voi avea.

- Si daca te mai robeste vreo patima sa tii mana in foc si sa n-o iei de acolol pana nu-ti vei aduce aminte de focul iadului. Si acesta ti-i canonul : sa zici : ” Doamne Iisuse … ” si sa pui mana la foc. Sa vedem, o sa-ti mai trebuiasca spurcaciuni ?

Ehee, pai daca uitam de focul acesta, de cel vesnic nu scapam !

Vai de noi, caci degeaba am mai vazut soarele pe pamant. Ce, crezi ca-i gluma, frate ? Iti spune Hristos, ti-au spus proorocii, ti-au spus patriarhii, ti-au spus dreptii si vine Dumnezeu din cer si-ti spune ca este foc vesnic. Unde focul lor nu se stinge si viermele lor nu doarme.

Vine Dumnezeu sa-ti spuna ca este foc vesnic ! Cine trebuia sa ne mai spuna, fratilor, de ziua judecatii ? Ti-a spus : Legati-i mainile si picioarele, aruncati-l in intunericul cel mai dinafara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Este gluma aceasta ?

Dumnezeu spune ! Ti-a spus ca este gheena, foc negru fara lumina, de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta si n-are fund si n-are margini in veacul veacului, unde se chinuiesc dracii si cei mai pacatosi.

Ai vazut istoria aceea cu calugarul Andrei ? Care a stat trei minute in gheena si i s- aparut mai mult de trei sute de ani. Este scrisa in ” Viata repausatilor “. Ai vazut ce minuni ! Ia ganditi-va ! Ce-i gluma ?

” Dac-am venit Eu din cer sa sufar pentru tine, sa-Mi vars sangele, cel preasfant si preacurat, sa-Mi pun viata si sufletul pentru tine si ti-am spus ca este munca vesnica ! Ce mai poti sa spui acum ? Cand iti spun : Duceti-va de la mine, blestematilor in focul cel vesnic. Cata dreptate are El ! Si : Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti Imparatia cerurilor, ce agatita voua de la intemeierea lumii.

Ai vazut ? Pentru unii este gatita Imparatia si pentru altii munca cea vesnica. fereasca Dumnezeu ! Sa stam bine, sa luam aminte ! Ca ne inseala ticaloasa asta de viata, si hoitul asta de trup ne trage numai la moarte. Numai la moarte.

El este cel mai bun prieten cu dracul; cel mai bun dintre toti. El te trage la mancare multa, la bautura multa, la somn mult, la curvie, la distractie, la lene, la dezmierdare, la iubire de bani, la iubire de averi.

Uite dracul cum te trage la pacat ! Tovaras rau si viclean, care pururea ne inrobeste, pururea ne spurca si pururea ne ingrozeste si desparte ingerul Domnului de la noi. Cel mai mare dusman care trage la moarte si la munca vesnica; fire stricata din Rai, corupta, care ne luptam atata cu el sa-l tragem la bine si el iar la rau se duce.

Dar Dumnezeu a venit cu darul Lui si ne-a dat Botezul si atatea arme; si pocainta si marturisirea ca sa ne putem indrepta, sa ne putem mantui.

Cine poate să fie sigur că vom ajunge până mâine sau peste un ceas? De aceea, pentru că viaţa noastră este nesigură pe pământ şi toate se opresc la mormânt, în cele ce urmează vom vorbi despre două lucruri: despre moarte şi conştiinţă.

Mai întâi, după dreptate, să vorbim despre moarte. Porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, după greşeala protopărinţilor noştri, a fost aceasta: Cu moarte veţi muri. Şi, într-adevăr, după călcarea poruncii, două morţi au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, şi Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupească, iar moartea duhovnicească a fost lungă de 5508 ani, până la venirea în trup a Noului Adam – Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Dar oare din care pricină, Adam, a numit-o pe Eva, adică “viaţă”, deşi se cuvenea s-o numească moarte, că prin ea a venit moartea în lume? Aşa era cu dreptate. Dar în loc s-o numească moarte, o numeşte viaţă, că zice: Şi a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se tâlcuieşte viaţă.

Deci cum prin Eva vine moartea şi Adam o numeşte viaţă? Care-i pricina? Care-i taina dezlegării aici? Iată care! Să auzim ce spune Sfântul Grigore de Nissa: “Pentru două pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adică viaţă. Mai întâi pentru că ea trebuia să fie maica tuturor celor vii după trup, că ea a născut primul copil, pe Cain, şi a adus în viaţă prima fiinţă omenească. A doua, că prin Eva cea tainică, prin strănepoata Evei cea dintâi, adică prin Preasfânta, Preacurata Născatoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, avea să vină în lume viaţa, adică Hristos.

Iată pentru care pricină Adam, fiind prooroc şi făptura cea dintâi a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei să i se pună numele acesta, pentru aceste două pricini. Mai întâi, că va fi maica tuturor celor vii, cum arată Scriptura – deci o tâlcuire o avem în Scriptură şi una în Tradiţie, de la Sfinţii Părinti – iar a doua, că deşi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui să vină la plinirea vremii şi viaţa.

A luat satana în Rai trei lucruri, pentru a dărâma neamul omenesc: femeia, lemnul şi neascultarea. La plinirea vremii, noul Adam – Hristos – tot cu aceste trei arme l-a biruit pe satana: femeia, lemnul şi ascultarea. Cu cele împotrivă, pe cele împotrivă le-a surpat.

Cu ascultarea lui Hristos de Părintele ceresc, până la moarte şi cu moartea pe Cruce, a vindecat neascultarea lui Adam şi a noastră; cu lemnul Crucii s-a vindecat rana cea venită prin lemn; gustarea din lemnul oprit, prin gustarea fierii şi a oţetului; şi prin Preasfânta, Preacurata Fecioară Maria, Eva cea tainică, s-a vindecat păcatul Evei şi moartea care a venit în lume.

Dar cuvântul nostru priveşte în altă parte. Au trecut de la Adam până la potop 2642 de ani. În acest timp n-a scăzut din viaţa omului nimic.

A trăit Adam 930 de ani şi Eva 950 de ani, iar Noe, al doilea Adam al omenirii, a trăit 950 de ani. Noe, fiind mare prooroc şi plăcut lui Dumnezeu din neamul său, a avut mare grijă să păzească în toată vremea lui, de când s-a născut, un mare dar; oasele lui Adam, corpul lui Adam strămoşul lui.

Cele mai scumpe moaşte din lume le păstra el şi până la dânsul le-au păstrat alţi patriarhi mai vechi decât dânsul. Noe a fost al optulea de la Adam, iar Matusalem, al şaselea. Şi le-a dat unul la altul, ca pe un dar preascump: prima zidire ieşită din mâna lui Dumnezeu – oasele lui Adam.

Noe, când era de 500 de ani, aţi auzit Scriptura, s-a căsătorit şi 100 de ani trăind, a avut pe cei trei fii: pe Sim, Ham şi Iafet. Şi când era Noe de 600 de ani a început potopul şi a ţinut un an de zile furia potopului.

A plouat numai 40 de zile şi 40 de nopti, iar corabia abia la un an de zile s-a oprit, pentru că ai auzit ce spune la Facere: “Iar din luna a zecea până în luna a şasea au scăzut apele, trei luni de zile, şi de-abia au început să se vadă vârfurile munţilor celor mai mari din lume”.

Să fi fost atunci cu corabia lângă Noe, să vezi de-ab/ia în toată România vârful Ceahlăului sau al Negoiului, sau Moldoveanul, sau vârful Ineului din Maramureş, sau dacă erai în Asia, vârful Himalaia sau alţi munţi. Abia se zăreau atunci numai vârfurile munţilor, iar vuietul apelor şi tulburarea văzduhului nu încetase.

Din luna a şaptea până în luna a patra mai scăzând apele, a dat drumul Noe porumbelului celuilalt. Când a ieşit Noe din corabie, lângă Munţii Ararat, azi în Armenia, pustiu era pământul, plin de mâl, plin de furia şi urgia lui Dumnezeu, că se înecase tot ce era viu, afară de cei ce erau în pântecele corabiei. Au ieşit în câmpia Senar şi au adus jertfă lui Dumnezeu.

Apoi s-a arătat curcubeul, după cum ştiţi, semn de legătură veşnică între om şi Dumnezeu, că nu va mai fi potop cu apă. Şi au ieşit fiii lui Noe – Sim, Ham şi Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa – de aceea sunt negri acolo, că Ham a fost blestemat – iar lui Iafet i-a dat Europa.

Dar a avut grijă mare Noe, când a despărţit pe fiii săi, că au plecat fiecare în altă direcţie, după ce s-au înmulţit, să le dea un mare odor nepreţuit pe care îl purtase în corabie şi a avut grijă mai mult decât de tot aurul de acest odor. Era trupul lui Adam, aşa cum l-a făcut Dumnezeu. Era scheletul lui Adam. Şi le-a zis Noe: “Dragii mei, pământul este înaintea voastră; de acum creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, că aşa a zis Dumnezeu”; că a doua oară a binecuvântat pe om cu acelaşi cuvânt dintâi, cum este scris în Biblie.

“Eu nu vă dau aur, eu nu vă dau argint, eu nu vă dau pietre scumpe. Acestea le veţi găsi voi pe pământ şi prin munţi şi oriunde. Vă dau un lucru mai scump decât toate: vă dau trupul protopărintelui nostru Adam, primul om din lume”.

Şi le-a împărţit lor oasele lui Adam. Capul l-a dat lui Sim, în Asia, mijlocul l-a dat lui Iafet, înspre Europa, iar picioarele le-a dat lui Ham. Iar fiii lui Noe l-au întrebat:

- Dar ce ne folosesc nouă acestea aşa de mult?

- Mare folos veţi lua de câte ori veţi privi la dânsele!

- Care folos?

- Când veţi vedea capul lui Adam, vă veţi aduce aminte că sufletul lui este în chinurile iadului, pentru că a greşit lui Dumnezeu şi vă veţi trezi şi veţi zice: “Doamne, fereşte! Să nu ajungem ca strămoşul nostru! Să nu mâniem pe făcătorul nostru, că iată, oasele lui Adam sunt aici şi sufletul lui se chinuieşte în muncile iadului pentru că a călcat porunca lui Dumnezeu”.

Iată filosofia cea mai înaltă pe care a dat-o Noe feciorilor săi: să nu uite că vor muri. Să vadă oasele lui Adam şi să-şi aducă aminte că şi ei sunt praf şi cenuşă şi îndată după moarte urmează judecata şi vai de acela care calcă porunca lui Dumnezeu.

Cea mai înaltă filosofie de sub cer este cugetarea la moarte. Marele Vasile a fost întrebat de marele filosof din Alexandria, Eubul:

- Spune-mi mie, o, minunatule! – că făcuseră şcoala împreună la Atena, pe vremea aceea fiind şi la Alexandria mare cetate de cultură creştină şi păgână – spune-ne nouă, o, minunatule, care este cea mai înaltă filosofie a creştinului?

Si a zis marele Vasile:

- Cea mai înaltă filosofie de sub cer este să avem de-a pururea moartea înaintea ochilor noştri.

Pentru că strămoşii noştri, atâta vreme cât au avut moartea în faţă, n-au greşit. De câte ori în Rai, le dădea satana în minte: “Ia, duceţi-vă la pom şi mâncaţi!” Căci era frumos la vedere şi bun la gust rodul ce l-a omorât. Dar când s-a apropiat Adam zicea: “Nu mă duc”. Dar de ce? “A spus Dumnezeu că în ziua când voi mânca din pomul acesta, cu moarte voi muri”. Şi de frica morţii nu se apuca să mănânce.

Văzând satana că sunt înarmaţi strămoşii noştri cu această armă puternică, adică cugetarea morţii, de către Făcătorul lor, ce-a gândit întâi? Să le smulgă din minte moartea. S-a băgat în şarpe, cum zice marele Vasile, că în Rai vorbeau toate animalele şi şarpele avea picioare înalte, nu mergea târâş.

După ce l-a amăgit pe Adam, Dumnezeu l-a blestemat să se târască pe pântece, i s-au luat picioarele. Picioarele şarpelui sunt în pântece şi astăzi. Şi asta că să se împlinească porunca să meargă numai pe piept, să mănânce pământ şi să fie blestemat pentru că prin şarpe a reuşit satana să intre şi să vorbească cu Adam.

- Ce-a zis Dumnezeu? a întrebat şarpele.

- Iată ce a zis, a răspuns Adam: “Toţi pomii Raiului, toate grădinile, desfătarea asta negrăită este a noastră, dar din cutare pom să nu mâncăm”.

- Dar de ce? a întrebat şarpele viclean.

- A spus că oricând vom mânca, cu moarte vom muri.

- Nu-i adevărat! – zice satana prin şarpe – nu veţi muri cu moarte.

- Cum se poate? Dar de ce?

- Ştiţi de ce v-a spus Dumnezeu aşa? Se teme foarte tare că dacă veţi mânca din pomul acela, vă veţi face dumnezei ca şi Dânsul şi veţi fi asemenea Lui şi din mare răutate ce are pe voi, ca să nu vă înălţaţi ca El, v-a oprit să mâncaţi de acolo; că în orice zi veţi mânca, ochii voştri se vor deschide şi veţi fi ca nişte dumnezei!

Auzi? Dumnezeu spune lui Adam că va muri şi şarpele îi spune că nu va muri! Şi Adam lasă pe Ziditorul său şi ascultă pe şarpe, adică pe satana, care vorbea prin gura şarpelui. Şi crezând acestea, calcă porunca şi moşteneşte îndoită moarte: şi pe cea trupească şi pe cea duhovnicească!

Părinţilor, iubiţi credincioşi, maicilor şi surorilor, câteva suflete sunteţi aici. Eu în viaţa mea, mi-a ajutat mila Domnului, am vorbit la mii de oameni pe la hramuri şi ori aş vorbi la două urechi, ori la două mii, tot atât mă costă. Dar suntem câteva suflete aici. Dacă n-am uita noi învăţătura cea preascumpă a Sfinţilor Părinţi şi a Sfintei Scripturi, noi n-am mai greşi lui Dumnezeu.

Auzi ce spune dumnezeiescul şi preaînţeleptul Isus, fiul lui Sirah: Fiule, adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi.

Pentru ce? Dacă cuget la moarte, moartea mă opreşte şi de a gândi răul, nu numai de a-l vorbi sau de a-l face. Eu ştiu că Dumnezeu o să-mi cântărească şi gândurile şi cuvintele şi lucrurile vieţii mele, când îmi voi da sufletul.

Deci, dacă voi cugeta la moarte, mă feresc de toate. Auzi ce spune în “Uşa pocăinţei”? Vedeţi că acea carte tratează patru lucruri: moarte, judecată, Rai şi Iad. Eu cred că acea carte, dacă ar fi tiparită în zeci de mii de exemplare, toată lumea ar merge în Rai. Numai dacă ar înţelege-o. Atât de mult foloseşte pentru creştini cugetarea la moarte, că ne arată ce-i omul şi unde se duce şi ce va fi în ziua morţii sau a judecăţii.

Acolo spune că cel mai mare sfetnic în viaţă nu este nici filosoful, nici îngerii, ci moartea: “Ia-ţi sfetnic, omule, pe moarte, şi atâta înţelepciune are să te înveţe, încât, nici Solomon în toată înţelepciunea sa, nici îngerii, nici filosofii lumii, nimeni nu te va folosi pe tine ca moartea”. Pentru ce? Moartea te sfătuieşte: “Omule, nu gândi rău, că ai să mori! Nu urî pe fratele tău, că ai să mori! Nu fi desfrânat, că ai să mori! Nu înjura, că ai să mori! Nu fuma, că ai să mori! Nu fi beţiv, că ai să mori! Nu te judeca cu altul, nu intenţiona să faci rău nimănui, ia seama de sufletul tău, că ai să mori!”

Câtă filosofie aduce moartea! Auzi ce spune Sfântul Ioan Damaschin: “O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viaţă, că cel ce pururea cugetă la tine, pururea viază”. Vrei să ştii că nici Solomon nu poate învăţa atâta înţelepciune ca moartea. Zice marele Vasile: “Şi Solomon acela, iubitorul de înţelepciune, dacă n-ar fi uitat moartea, nu-l biruiau femeile, să ajungă de batjocura lor, să le facă şi capişte, să se lepede de Dumnezeu şi să se închine la idoli”.

Iată, Solomon cel preaînţelept, cel plin de darul înţelepciunii, a ajuns închinător la idoli şi a zidit capişte zeilor, lepădându-se de Dumnezeu după 40 de ani de domnie. Pentru ce? A uitat că va muri. Pe el îl mustră cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: “Te-ai întărit în trup, te-ai întărit în păcat şi ai uitat pe Ziditorul, Care ţi-a dat înţelepciunea, cu care ai condus poporul acesta 40 de ani”.

Vai de noi şi de noi, că nu greşim până nu uităm de moarte. Nici un păcat nu trece de la minte la simţire, nici prin imaginaţia noastră, dacă avem înaintea ochilor moartea. Dacă uităm moartea, murim, dacă nu uităm moartea, trăim, suntem vii cu sufletul în vecii vecilor.

Cine a gândit vreodată la moarte, şi-a nălucit-o cu mintea şi a greşit lui Dumnezeu vreodată? Deci prea bun tovarăş de drum, prea bună prietenă şi prea mare sfetnic ne este nouă moartea. Să nu ne temem de ea.

Cel mai mare filosof în viaţă să avem moartea. Niciodată moartea nu te va învăţa de rău. Totdeauna îţi va spune: păzeşte-te de păcate, omule, că ai să mori! Şi-ţi spune cel mai mare adevăr. Pentru ce? Pentru că-ţi spune negreşit că eşti trecător, vei muri şi vei sta înaintea Lui Dumnezeu, să dai seama de tot ce ai gândit, tot ce ai lucrat, tot ce ai facut.

Ce zice Alexandru Macedon, mare filosof – învăţase filosofia despre suflet şi moarte, de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel – când a luat împărăţia Persiei şi a bătut pe Darius şi împărăţia Egiptului şi a luat împărăţiile de lângă Eufrat şi împărăţiile lui Boz şi celelalte. Veneau filosofii şi îi spuneau:

- Măria Ta, aur mult, pietre scumpe, palate are Darius şi sabia lui Darius este facută în formă de octogon cu opt muchii şi are mânerul împodobit cu două kilograme jumătate de pietre nestemate şi poleită cu aur curat. Vino s-o vezi, măcar!

Iar el le-a răspuns:

- Dacă-i moarte, nu-i nimic! Ce-am să fac eu cu sabia lui Darius în război? Uite, am sabia asta ca fulgerul în mâna mea, uşoară. Aceea-i paradă. S-o iau s-o leg la curea s-o ducă calul, să vadă lumea că străluceşte la brâu?

- Vino, împărate, şi ia pe soţia lui Darius că el a fugit şi l-au spânzurat doi oşteni.

- Cine l-a spânzurat pe Darius? Cine le-a dat voie? Să-i spânzuraţi pe aceia, căci nu am dat eu ordin să omori omul! Am spus să iei împărăţia şi să-l laşi să trăiască – că el cucerea toate împărăţiile şi trecea mai departe. Alţii îi ziceau:

- Ia una din fetele lui Darius, căci are cele mai frumoase fete de pe lume! Două fete avem. Şi Macedon le-a zis:

- Să nu le aduci să le văd, că-ţi tai capul. Eu, care am cucerit atâtea popoare cu puterea lui Dumnezeu, mă biruiesc de frumuseţea unei femei? Acest împărat a murit la 35 de ani necăsătorit şi otrăvit – ştiţi istoria lui – dar totdeauna, cum îi spunea Ptolemeu Filadei şi Seneca secretarul lui şi Antioh şi Nicanor şi Vizantie şi ceilalţi şi Chir cu toată suita lui:

- Măria Ta, nu-ţi pasă de nimic; nici de aur, nici de frumuseţe!

- Nu! Dacă-i moarte, nu-i nimic!

De aceea şi când murea, după ce a bătut toate împărăţiile, când a văzut că-i dăduseră otravă dulce, nepoţii lui, a zis:

- Astăzi am băut pahar dulce şi amar!

- Ce este, Măria ta? – Mor! Se adunaseră filosofii, generalii, împăraţii, care pe unde îi pusese. Iar el le-a zis:

- Eu nu mă tem de moarte! Eu cred întru unul singur Dumnezeu, cum m-a învăţat arhiereul evreilor, când am cucerit Palestina. Acela mi-a spus că este un singur Dumnezeu.

- Cum îl cheamă pe Dumnezeul vostru? l-am întrebat pe arhiereu.

- Unul este Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul. Îl cheamă Savaot!

- Ce înseamnă Savaot?

- Dumnezeul oştirilor.

- Nu cumva conduce oştirile de jos?

- N-ai grijă, Măria ta! El conduce oştirile cele din cer. Cu acelea nu te poţi măsura! Aceluia mă închin şi eu.

Aşa a cunoscut Alexandru Macedon pe Dumnezeu şi a început să fie un om foarte milostiv. Când era să moară, l-au întrebat generalii lui:

- Măria ta, din ce să-ţi facem mormântul? Din marmură? De aur? De pietre scumpe, de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin? Toate pietrele scumpe i le-au pus.

Iar el le-a răspuns:

- Dacă-i moarte, nu-i nimic! Să nu-mi faceţi mormântul meu din aur şi din alte pietre scumpe. Ci să-mi faceţi mormântul şi sicriul din granit şi să nu cumva să mă îmbrăcaţi în haine aurite. Ci simplu, ca un simplu om. Şi să lăsaţi la sicriu două găuri: una în stânga şi una în dreapta.

- Da de ce asta?

- Pe acolo să-mi scoateţi mâinile mele şi să le lăsaţi goale, ca să vadă toţi că nimic n-am luat cu mine după moarte.

Vedeţi, fraţilor, înţelepciunea împăratului Alexandru Macedon? Să nu creada cineva că, după moarte, va lua ceva cu dânsul. Ce-au folosit faraonii Egiptului că au pus în piramide atâta aur şi argint şi au facut căruţe cu cai de aur? Le găsesc alţii şi se îmbogăţesc la muzee. Ce le-a folosit? Le-au luat cu ei? Nu. Ştii ce-au luat cu ei? Fapta bună! Dacă au făcut-o, au fost înţelepţi.

Şi faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte.

Ei aveau un mare dregător, care era plătit la curtea împărătească, numit omul morţii. Şi când bea împăratulşsi mânca şi cânta muzica şi se veselea, venea acest slujitor cu o căpăţână de mort şi i-o punea pe masă şi atât zicea: “Împărate, mănâncă, bea şi te veseleşte, dar adu-ţi aminte că ai să mori!”

Dar să revenim, că pentru moarte sunt încă multe de spus, mai cu seamă la aceştia cu hainele negre, că noi călugării avem mari jurăminte înaintea lui Dumnezeu şi cugetăm totdeauna la moarte. Că moartea nu alege nici tânăr, nici bătrân, nu te caută la contigente, la buletin de identitate, la livret. Nu te caută că eşti mirean sau călugăr, pregătit sau nepregătit.

Să ne ajute Preasfântul Dumnezeu când vom închide ochii, să nu ne găsească nepregătiţi.

Să vă spun două cazuri de morţi năpraznice, să vedeţi cum mor cei ce nu se tem de Dumnezeu şi nu vor să se pocăiască.

A venit o biată femeie din Ardeal şi mi-a spus:

- Părinte, bărbatul meu, de când m-am căsătorit cu el, nu mergea la biserică, nu se ruga, nu postea, înjura şi era beţiv şi desfrânat. Şi iată cum l-a pedepsit Dumnezeu. Acum în săptămâna Mare dinaintea Sfintelor Paşti a venit acasă de la lucru şi mi-a poruncit să-i tai o pasăre şi să-i fac mâncare cu carne. Degeaba am căutat eu să-i spun că e păcat, că este Săptămâna Sfintelor Patimi. De frică să nu mă bată, am făcut ce mi-a poruncit el.

Seara când a venit de la lucru, m-a întrebat:

- Ai făcut varză cu carne?

- Ţi-am făcut – i-am zis eu. Este în bucătărie.

Pe când mânca, l-a pedepsit Dumnezeu că s-a înecat şi a murit cu carnea în gât. De aceea am venit, părinte, să-l puneţi la slujbe, poate l-o ierta Dumnezeu, că tare mai era rău şi necredincios!

- Femeie, i-am zis eu, nu-l putem pune la sfintele slujbe, căci era necredincios şi a murit din vina lui, ca un sinucigaş!

Să vă arăt cum a murit alt om rău.

Într-o zi a venit o femeie dintr-un sat de pe Valea Moldovei să-mi dea un pomelnic pentru soţul ei mort subit. Şi am întrebat-o:

- Femeie, cum a murit soţul tău, să ştiu dacă pot să-l pun sau nu la sfintele slujbe? Că pe cei necredinciosi, pe sectari, pe beţivi şi pe desfrânaţi, care mor fără pocăinţă, nu-i putem pomeni la Sfântul Altar.

- Părinte, soţul meu era beţiv şi desfrânat. Nu mergea la biserică, nu se spovedea şi nu mă lăsa curată nici o săptămână în Postul Mare, că nu ştia ce-i Duminică, ce-i zi de post sau sărbătoare. De aceea, din cauza lui nu m-am putut împărtaşi de mulţi ani de zile. Acum la începutul Postului Mare, l-am întrebat pe părintele nostru ce să fac. Iar el mi-a spus: “Ascunde-te la cineva săptămâna asta ca să poţi posti cu curăţenie măcar şapte zile; apoi vină la mărturisire şi-ţi voi da aghiasmă mare”.

Deci am făcut cum mi-a spus părintele. M-am dus la naşa noastră şi i-am spus copilului să-i spună soţului că sunt dusă la spital. Aşa am putut posti şi eu câteva zile cu rugăciune, cu post şi curăţenie. Când vine el acasă de la lucru îl întreabă pe copil:

- Măi, Vasile, unde-i mamă-ta?

- Este dusă la spital!

- Ia vezi, poate a venit. Să vină la mine.

Dar să auziţi mânia lui Dumnezeu. În clipa aceea deodată bărbatul cade jos în casă – că din cauza beţiei, i s-a rupt o arteră de la inima – şi începe a striga deznădăjduit: “Salvarea, salvarea, chemaţi salvarea să mă ducă la spital, că mor!”

Şi cum s-a uitat la apus şi la miazănoapte, a început a vedea cuptoarele iadului şi pe diavoli. De aceea striga: “Cuptorul… Cuptorul cu foc! Uite diavolii cum vin să mă ia…! Nu mă lăsaţi…! Nu mă lăsaţi, că mă trag în cuptoarele iadului…! Femeie, nu mă lăsa!” Şi m-a apucat de mână şi aşa a murit…

Aţi văzut mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu pentru cei care nu vor să se pocăiască? Căci iată ce spune în Psaltire: Moartea păcătosului este cumplită şi Cei ce urăsc pe dreptul, vor greşi! Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt creştinii aceia care se roagă şi care ţin sfintele posturi. Postul lungeşte viaţa. Sfântul Vasile cel Mare zice: “Bucatele cele multe şi bucatele cele grase, neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar postului şi înfrânării pururea îi urmează sănătatea”.

Ai văzut pe Sfântul Eftimie cel Mare? Treizeci de ani n-a gustat pâine şi mâncare făcută la foc; numai cu verdeţuri se hrănea şi a trăit peste o sută de ani. Ai văzut pe Sfântul Leontie de Agra în Sfântul Munte, că n-a băut nici vin, nici untdelemn; numai cu fructe şi cu rădăcini de pământ trăia. Nu a mâncat toată viaţa lui mâncare fiartă la foc, sau pâine, sau vin. Numai când se împărtăşea, lua o linguriţă de vin. Aşa! Şi-a pus nădejdea numai în Dumnezeu.

Ce zice Mântuitorul? Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu. N-a pus nădejdea în hoitul acesta de trup, care ne duce în pământ. Că dacă aici omul păcătos nu poate răbda o scânteie de foc, acolo în iad, unde ard cei ce nu se pocăiesc, cum va răbda în vecii vecilor? Atunci va vedea fiecare!