Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Parintele Arsenie Boca.

de admin

Parintele Arsenie Boca despre vrajmasjul milostiv si prietenul viclean

8:32 pm, iulie 25, 2011 în Cuvinte de folos, Parintele Arsenie Boca, Sfaturi Duhovnicești de admin

Când potrivinicul mântuirii noastre se vede bătut la prima piedică – cea mai uşoară – ce o ridică în calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mândria nu-l lasă să se dea bătut, ci le stârneşte a doua piedică prin viciile trupului, sau o iubire trupească de sine. La o atare înaintare a luptei pentru mântuire se tânguie trupul, ca să te milostiveşti de el; e tânguirea vicleană a stricăciunii, care nu trebuie ascultată ci scoasă din rădăcină şi firea făcută iarăşi curată.

De aceea Părinţii i-au zis trupului: vrajmaş milostiv şi prieten viclean. În vremea negrijei de mântuire trupul se nărăvise cu patimile şi poftele, iar acestea le-au desfrânat şi l-au scos de sub conducerea minţii, sau, mai bine-zis, au scos mintea de la conducere, încât se răscoală cu neruşinare împotriva sufletului, chinuindu-l în tot felul, şi se întărâtă până şi împotriva lui Dumnezeu.

Căci pofta cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate. (Romani 8, 7). Aşa vine că fiecare ducem o povară în spate – trupul de pe noi. De la starea asta şi până la a-l face să fie templu sau Biserică a Duhului Sfânt (1 Corinteni 3, 16) e de luptat de cele mai multe ori viaţa întreagă.

Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu el decât prin osteneală şi foame, acestea însă trebuie conduse după dreaptă socoteală, ca să nu dăuneze sănătăţii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai ţine vrajmaş lui Dumnezeu. Rugăciunea şi postul soct dracii poftei şi ai mâniei din trup. Foamea îmblânzeşte fiarele.

Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte ca toată lupta aceasta să nu se ducă fără îndrumarea unui duhovnic iscusit care ştie cumpăni pentru fiecare ins aparte: măsura, trebuinţa şi putinţa fiecăruia. Postul adică să fie măsurat după vârstă, după sănătatea rămasă – deşi postul pe mulţi i-a făcut sănătoşi – şi după tăria şi felul ispitelor.

Aşa cere dreapta socoteală. Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli, toţi au întârziat sau, îndărăptând, au pierdut. De aceea au zis Părinţii, gândindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile, că mai mulţi s-au păgubit din post, decât din prea multă mâncare, şi preamăreau dreapta socoteală, ca virtutea cea mai mare.

(Sf. Ioan Casian, Cuvânt despre Sf. Părinţi din Skit, în Filocalia, Sibiu, 1946, ed. I, p. 130 şi ed. II, vol. 1, Sibiu, 1947, p. 129) Preţuirea pătimaşă a trupului pe mulţi îi întoarce împotriva duhovnicului, deşi învrăjbirea nu-i ţine mult, boala îi întoarce; pe alţii, însă, muşcaţi la minte de mândrie, nici nu-i lasă să meargă vreodată la duhovnic, deşi le trânjeşte cugetul. La vreme de umilinţă – care cearcă pe toţi – şi aceştia biruie pedica şi intră în lupta mântuirii.”

de admin

Parintele Arsenie Boca – Sfaturile evanghelice si poruncile desavarsirii

8:09 pm, iunie 2, 2011 în Cuvinte de folos, Parintele Arsenie Boca, Sfaturi Duhovnicești de admin

„Călugării deci, vrând să înveţe ştiinţa mântuirii, sau meşteşugul izbăvirii din cele de aici şi stămutarea în cele de dincolo, dau aceste trei sfinte făgăduinţe: sărăcia, fecioria şi ascultarea.

Făgăduinţele acestea, când sunt făcute dintr-o convingere statornică, surpă pe rând toate patimile şi izbăvesc pe nevoitor de toate cursele vrăjmaşului; căci acestea sunt sfaturile evanghelice şi urmarea Mântuitorului. Astfel sărăcia e dezlipirea sufletului de orice lăcomie de avere sau iubire de argint, precum şi dezlipirea de gândul averii. Cel dezlipit cu sufletul de acestea, de va avea şi avere în grijă, nu va fi împătimit de ea, şi nu-şi va pierde cumpătul, când s-ar întâmpla să o piardă.

Fecioria stă împotriva a toată desfrânarea. Nevoinţa ei urmăreşte să aducă firea la linişte sau la nepătimire, ca la o stare de la sine înţeleasă a firii pe care firea a avut-o odată.

Ascultarea însă este făgăduinţa cea mai grea: mucenicia pe viaţă. Toţi i-au zis aşa. Greutatea ei cu adevărat stă şi în îndărătnicia firii, sălbăticită de păcate, dar stă şi în scăderile povăţuitorilor. Dacă povăţuitorii n-au cuvântul acoperit cu o sporită viaţă duhovnicească şi nu au patimile stinse, n-au cu ce te îndemna la ascultarea desăvârşită, decât cu puterea mărimii sau cu mărimea puterii. E vorba de o ascultare care opreşte mintea ascultătorului de a mai cumpăni cuvântul şi sare să-l facă întocmai, chiar de l-ar costa viaţa. Ascultătorul nu mai face nicio socoteală cu viaţa, liniştit că duhovnicescul său părinte i-a luat grija vieţii şi l-a scutit de toate primejdiile socotirii. Desăvârşit nu poţi asculta decât de un sfânt. Aceştia însă fug de slujba poruncirii.

Totuşi spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine (în mănăstire); căci ascultarea e rânduită împotriva patimilor minţii: mândria, părerea şi slava deşartă, şi cine are de gând să scape de acestea nu stă să cumpănească sfinţenia mai marelui. Ascultarea desăvârşită e vestita‚ tăiere a voii care, de multe ori, e tot una cu tăierea capului. Ascultătorul desăvârşit nu mai are război cu necazurile ce vin în urma iubirii de sine şi nici lupte cu grija vieţii care l-a scos din rai. Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi şi urmarea Mântuitorului.

Ea ne învaţă smerenia care ucide toate patimile şi linişteşte sufletul. Ea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti. Ascultarea aceasta stinge personalitatea de pe planul lumii şi, dacă e ceva de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se preschimbă în sfinţenie, pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului, când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.