Părintele Gheorghe Calciu: “Spovediti-va si Impartasiti-va, nu e nimic mai inalt decat asta!”

12:45 am, ianuarie 1, 2011 în Cuvinte de folos, Parintele Gheorghe Calciu, Sfânta Spovedanie de admin

„Veniţi să vă spovediţi!”

Pocăiţi-vă şi veniţi să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi. Nu există mântuire fără spovedanie şi împărtăşire. Prima spovedanie e grea, pentru că în toată viaţa ta, poate de când erai copil, nu te-ai mai spovedit. Şi în toată viaţa asta a ta ai adunat păcate, şi păcate, şi păcate, de care tu singur te ruşinezi. Este foarte greu să faci prima spovedanie. Pentru că nu te-ai spovedit 10,15,30,70 de ani şi când te uiţi în urmă, la mulţimea păcatelor tale, zici: „Mi-e ruşine să mă spovedesc!”. Nu ţi-a fost ruşine să le săvârşeşti, dar te ruşinezi să le mărturiseşti, să le aduci în faţa lui Dumnezeu şi să spui: „Doamne, iartă-mă pentru toate păcatele mele!“. Trebuie să depăşeşti acest prag, care e unul demonic. Opoziţia la spovedanie n-o faci tu, o face demonul mândriei din tine, căci dacă ai fi umilit, ai veni să te spovedeşti. Şi uiţi că păcatele acelea ale tale Dumnezeu le cunoaşte şi le ţine minte mai bine decât tine. Veniţi şi spovediţi-vă şi a doua spovedanie va fi mult mai uşoară!

Iar împărtăşirea este condiţia obligatorie pentru mântuire. După Botez, împărtăşirea e cel mai important act pe care îl puteţi face. Ştiţi că în Biserica Ortodoxă, spre deosebire de catolicism, nimeni nu se poate împărtăşi fără spovedanie şi post. Am văzut odată şi am fost impresionat când într-o biserică catolică s-au împărtăşit toţi cei de acolo. Eram într-o vizită pentru o conferinţă. L-am întrebat pe preot, deşi simţeam un miros de tutun: „Toată lumea aceasta s-a pregătit pentru împărtăşanie, s-a spovedit, a postit?”. Zice: „Unii da, alţii ba, cred”. „Păi atunci, care este pregătirea?“. „Credinciosul e datornic pentru împărtăşanie”. „Cum se pregăteşte? Noi avem post, spovedanie, canon pe care cel ce s-a spovedit îl primeşte…”. Zice: „La noi în catolicism, pentru cineva cu viaţă morală (de unde ştiu ei care au viaţă morală?) şi credinţă, numai simpla dorinţă de a se împărtăşi constituie pregătirea”. E o chestiune pe care ei o fac – am văzut că şi la greci se întâmplă acelaşi lucru, la ortodocşi – pentru bunul trai şi comoditatea individului care trăieşte în belşug.

În această biserică însă vreau să respectăm tradiţia noastră ortodoxă, prin care nimeni nu se împărtăşeşte fără post şi fără spovedanie. Dorinţa şi îndemnul meu din inimă şi de la Dumnezeu este: postiţi, curăţiţi-vă sufletul şi inima, iertaţi şi cereţi iertare, spovediţi-vă şi primiţi cu cinste şi cu vrednicie Trupul şi Sângele Domnului, fiindcă spune Sfântul Apostol: „Cine mănâncă Trupul şi bea Sângele Domnului Iisus Hristos fără vrednicie, osândă sieşi mănâncă şi bea”.

Aş vrea ca totuşi, prin rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu, să sporiţi. Şi mai ales prin spovedanie şi prin împărtăşanie. Nu am obosit, de treizeci şi ceva de ani de când sunt preot, să spun: „Veniţi şi vă spovediţi, veniţi şi vă împărtăşiţi!“. Probabil până în clipa morţii, până în ultima zi, acelaşi lucru o să vi-l spun: Veniţi să vă spovediţi!

Sfânta Împărtăşanie – Cina cea mare

ă ne îmbrăcăm sufletul cu haina sinceră a pocăinţei! Să ne îmbrăcăm sufletul cu haina strălucitoare a faptelor celor bune şi a rugăciunii! Să ne înnoim lăuntric prin spovedanie şi împărtăşanie! V-am sfătuit mereu: spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă! Pentru că nu este nimic mai înalt în lumea aceasta – o Cină mai înaltă – decât să porţi pe Hristos în trupul şi sufletul tău.

Părintele Stăniloae spunea aşa: „Dacă trec pe stradă după o Sfântă Liturghie şi văd un preot ieşind din biserică şi un înger, mă plec înaintea preotului, nu înaintea îngerului, pentru că preotul poartă în el pe Hristos”. Poate să fie un păcătos, poate să facă multe rele, dar în clipa aceea el poartă Trupul lui Hristos. Atât de mare este Cina aceasta!

Când vă împărtăşiţi şi ieşiţi afară, îngerul se înclină în faţa voastră! Voi treceţi înaintea îngerilor, pentru că sunteţi purtători de Hristos! Dacă nu înţelegeţi lucrul acesta, nu spun că veniţi degeaba la biserică, dar nu sunteţi cu adevărat pătrunşi de semnificaţia venirii la biserică, de faptul că trebuie să te mântuieşti, de faptul că n-ai venit în lume să pieri, ca orice animal. N-ai venit numai să trăieşti o viaţă care se sfârşeşte în moarte, ci ai venit în lume cu o misiune. Misiunea aceasta are şi o dimensiune socială, dar în acelaşi timp este o misiune sacră: să răspândeşti cuvântul lui Dumnezeu, să fii un model pentru toţi, să îndemni prin ceea ce faci tu şi pe alţii să facă bine, căci şi aceasta te mântuieşte.

Dintre toate vieţuitoarele lumii acesteia, omul este cea mai tragica fiinţă. Pentru că este singura care are conştiinţa morţii sale. Nici o altă fiinţă n-are conştiinţa morţii. Noi suntem cele mai tragice fiinţe: ştim că vom muri! Şi dacă tinerii zic: „Clipă, treci!“, este ca şi cum ar spune în subconştientul lor: „Moarte, vino mai repede!”. Aşa cum noi la bătrâneţe spunem: „Dacă aş trece mai repede prin boala asta, ca să mor şi să mă duc la Dumnezeu!”, aşa spun tinerii, fără să conştientizeze, „Clipă, treci!”, dar astfel ei se apropie de moarte cu încă un pas.

Tainele divine sunt veşnice

Esenţa Sfintei Cine a lui Iisus din Joia Patimilor aceasta a fost: să nu-i lipsească pe ucenicii Săi de prezenţa Lui sensibilă după moartea, învierea şi înălţarea la cer. Şi să nu ne lipsească nici pe noi, creştinii, de prezenţa Lui palpabilă până la sfârşitul veacului, când îl vom avea pe Iisus cu noi, în deplinătatea slavei lui Dumnezeu. Iisus instituie Sfânta Euharistie, la care participă şi Iuda care, ca şi noi astăzi, nu a înţeles semnificaţia dumnezeiască a împărtăşaniei şi, asemenea nouă, s-a împărtăşit cu nevrednicie, luându-şi sieşi pedeapsă. Ceea ce a dorit învăţătorul era ca Iuda să se întoarcă, să nu facă ticăloşia pe care o plănuise. L-a prevenit, spunându-i că mai bine nu s-ar fi născut, şi până în clipa împlinirii faptei lui de moarte, el ar fi putut să se întoarcă, dar n-a făcut-o. Mântuitorul nu l-a oprit de la împărtăşanie, dar nici acest act de bunătate nu i-a trezit conştiinţa de vânzător.

„Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi le-a dat ucenicilor zicând: Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi, căci Acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, carele pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Şi vă spun Eu vouă că de acum nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26,26-29).

Hristos a spus: „Acesta este Trupul Meu şi Acesta este Sângele Meu”, deci a vorbit literal despre pâine ca fiind Trupul Său şi despre vin ca fiind Sângele Său. Dumnezeu nu minte, nu înşeală prin simboluri. Cine spune altfel, este anatema. Protestanţii mai vechi sau mai noi, rupându-se din trupul Bisericii, nu au harul pe care Iisus l-a dat după învierea Sa Apostolilor. Acest har a fost dat prin suflarea peste Apostoli. Apostolii l-au dat ucenicilor lor, prin punerea mâinilor, iar aceştia, la rândul lor, l-au dat episcopilor, tot prin punerea mâinilor peste generaţii şi tuturor preoţilor.

Neavând har, protestanţii nu pot săvârşi Tainele şi atunci au inventat termenul de simbol sau amintire. Când frâng pâinea ei spun că fac o cină de amintire, ca şi cum Dumnezeu ar fi făcut un fel de teatru ca să-i impresioneze pe Apostoli spre a nu-L uita. Tainele divine sunt veşnice şi, prin Iisus, ele s-au manifestat şi se manifestă în lume ca şi în Cer.

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

(Preluat de pe http://acvila30.wordpress.com)