Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Sfaturi practice.

de admin

Lenea ne indeparteaza de Dumnezeu ( din invataturile Sf. Parinti )

1:07 am, octombrie 26, 2011 în Cateheza, Păcate, Sfaturi Duhovnicești, Sfaturi practice de admin

Unul dintre cele şapte păcate capitale ( alături de mândrie, iubire de arginţi, desfrânare, invidie şi mânie ) este şi lenea sau trândăvia. Sfinţii Părinţi ne arată că acest păcat se manifestă prin nepăsarea faţă de împlinirea datoririlor creştine şi nu in ultimul rând a obligaţiilor sociale.

Pilda talanţilor, rostită de Mântuitorul Hristos ucenicilor, ne învaţă că inmulţirea talanţilor este una din responsabilităţile noastre, a fiecăruia în parte. Fiecare se cuvine să isi dezvolte darurile primite, şi nu să-şi ingroape talanţii, asemenea slugii din pilda menţionată.

Această slugă, despre care Evanghelia spune că a fost leneşă, a fost pedepsită , fiind alungată in ” întunericul cel mai din afară”. Acolo unde este “plângerea şi scrâşnirea dinţilor. “

Prin lene, ” se incalcă şi porunca lui Dumnezeu dată după căderea protopărinţilor Adam şi Eva , prin care El a rânduit ca omul să se hrănească în urma muncii pe care o prestează : < In sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat ; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce . ” Sfânta Scriptură are cuvinte foarte aspre pentru păcatul lenei sau trândăviei, arătând că cei leneşi vor fi aruncaţi in întunericul cel veşnic ( Matei 25, 26, 30 ) .

Sf. Ap. Pavel spune : ” Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce “. Şi tot el ne îndeamnă : “Nu fiţi leneşi, ci următori ai celor ce prin credinţă şi indelungă răbdare moştenesc făgăduinţele . ”

Lenea este urmată de slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti, lipsa de cele necesare vieţii şi uitarea de Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi ne arată ca remediu, ca vindecare a aceste patimi : rugăciunea, cugetarea la poruncile lui Dumnezeu şi muca, ocuparea minţii cu cele de folos.

Parintii au vorbit mult despre lene si au condamnat-o in nenumarate randuri. Ei au aratat ca, dintre cele opt capetenii ale rautatii, duhul trandavirii este cel mai greu.

E bine de stiut ca “impotriva fiecarie patimi slujeste drept doctorie virtutea potrivnica ei (de pilda, impotriva lacomiei pantecelui – infranarea, impotriva trufiei – smerenia etc.), dar impotriva trandavirii nu exista o asemenea virtute speciala.

Sfintii Parinti au numit-o “moarte atotpierzatoare”, intrucat cere puteri multe pentru a se tamadui si atrage dupa sine toate pacatele si mii de rele, mergand la mireni pana la lepadarea insasi ideii de mantuire personala, iar la monahi pana la dezbracarea mantiei si intoarcerea in lume.”

Lenea il face pe om sa nu-si vada de rosturile lui . Sfantul Ioan Casian , ne vorbeste in scrierile sale despre trandavie si lene ca pacat si ca patima foarte grava . In cartea Iov se spune ca omul e creat pentru munca , precum este creata pasarea pentru zbor .

In Pateric se spune ca Sfantul Antonie cel Mare , fiind in pustie , a ajuns odata intr-un fel de moleseala , intr-un fel de plictiseala si a zis : ” Doamne , ce sa fac sa ma mantuiesc, ca nu ma lasa gandurile ?”

Si atunci a venit un inger in infatisearea de calugar si a stat langa Sfantul Antonie cel Mare si si-a ridicat mainile la rugaciune , apoi s-a asezat si a impletit o funie , dupa aceia iar s-a asezat la rugaciune , si iar a impletit o funie. ” Fa asa si te vei mantui ” .

Deci impleteste rugaciunea cu munca si atunci inaintezi in cele bune . Munca in conceptia crestina nu-i numai mijloc de productie , mijloc de existenta , ci este si mijloc de mantuire .

Lenevindu-ne, nepazind poruncile lui Dumnezeu, dam putere diavolilor asupra noastra.
Avva Ilie spunea ca “un batran a ramas intr-o capiste si au venit dracii, zicandu-i lui : du-te din locul nostru ! Iar batranul a zis : voi nu aveti loc. Si au inceput dracii sa-i risipeasca cu totul smicelele lui de finic. Iar batranul sta adunandu-le pe ele. Mai pe urma dracul apucandu-l de mana, il tragea afara.

Dar ajungand batranul la usa, cu cealalta mana tinea usa strigand : Iisuse, ajuta-mi ! Si indata a fugit dracul. Si batranul a inceput a plange. Iar Domnul a zis lui : de ce plangi ? Si a raspuns batranul : fiindca dracii indraznesc sa apuce pe om si sa-l necajeasca.

Si i-a zis lui : tu te-ai lenevit; caci cand M-ai cautat, ai vazut cum M-am aratat tie !

Acestea le zic, caci este trebuinta de multa osteneala si de nu se va osteni cineva, nu poate sa aiba pe Dumnezeu cu sine, caci El pentru noi S-a rastignit.”



de admin

Patima malahiei

4:23 pm, octombrie 8, 2011 în Cateheza, Păcate, Sfaturi Duhovnicești, Sfaturi practice de admin

Patima masturbării – o abordare ortodoxă
August 10, 2007 Categoria: Articole, Tinerii, Morala, Laurentiu Dumitru
„Dacă mâna ta te sminteşte…”
Masturbarea (auto-satisfacerea sexuala) este înca un subiect tabu pentru foarte multe carti ortodoxe care încearca sa abordeze problemele tineretului. Trebuie sa depasim starea de stânjenire pe care o naste subiectul pentru a încerca sa lamurim tinerilor adolescenti, în duh crestin ortodox, problematica masturbarii (a malahiei sau, cum impropriu e numita uneori, onanie).

[Cuvântul onanie vine de la personajul biblic Onan. Acesta refuza împlinirea responsabilitatii leviratului, a carui datorie era sa însamânteze pe vaduva fratelui sau cu care, conform rânduielii, se casatorise pentru a asigura continuarea neamului acestuia (fiii nascuti cu vaduva erau deci considerati fii ai celui raposat). Onan, însa, refuza sa o lase însarcinata pe femeia fratelui sau decedat, el varsa samânta jos, ca sa nu ridice urmasi fratelui sau (Facere 38, 9) ceea ce atrage mânia lui Dumnezeu care-l omoara. Deci, pacatul lui Onan nu este nici masturbare, nici chiar ceea ce azi se numeste coit întrerupt sau ejaculare ante-portas. Pacatul sau consta în nesupunerea fata de legea leviratului. De aceea am zis ca masturbarea este numita impropriu onanie.]
Revistele ce au ca target tinerii (Bravo, Popcorn, Cosmopolitan, FHM etc.), emisiunile radiofonice sau TV, ziarele prin rubricile despre sexualitate, vorbesc despre firescul masturbarii, despre, cum titra o carte de dupa revolutie, dreptul la placere, fiind vazuta de cele mai multe ori ca o nevinovata forma de explorare a sinelui.
Despre masturbare s-au spus în trecut multe neadevaruri care sunt pomenite si azi de “apologetii” acestei practici. S-a zis ca duce la orbire, la sterilitate, la debilitate mintala sau la… cresterea parului în palma. Astazi este stiut ca masturbarea nu afecteaza biologic organismul. Însa afecteaza persoana din perspectiva comportamentala, dar mai ales din perspectiva spirituala, duhovniceasca.
Am întâlnit întâmplator în cancelarie o revista Cosmopolitan în care se spunea ca în topul placerilor erotice pe primul loc este masturbarea (spunându-se ca nimeni nu poate sa ofere partenerului mai multa placere decât poate sa-si ofere el singur). Pe locul trei era pomenit sexul normal, iar pe celelalte locuri…nu mai conteaza. Atunci am realizat instantaneu ca în nebunia aceasta “apologetica” exista o fisura… Cel ce se va deda masturbarii va avea parte de “senzatii” pe care nu le va trai în relatia fireasca de cuplu, deci va fi nemultumit de relatia trupeasca fireasca. Logic, am dedus ca cel ce se masturbeaza, când va avea parte de o relatie trupeasca fireasca, se va adapta foarte greu. Erotismul real va fi mult prea “ametitor” fata de cel imaginar, pornografic cu care majoritatea asociaza explorarea de sine. De aici si imposibilitatea acestora de a controla actul intim în sine (Pe CD-ul multimedia “Programul national de educatie pentru sanatate, Ghid multimedia pentru profesori, partea I” -aparut sub egida MEC – se vorbeste despre ejacularea fara erectia penisului, fenomen care are semnificatie patologica, în a carui cazualitate este incriminata masturbarea frecventa.). Daca luam în calcul si animalitatea si egoismul cu care respectivul s-a îmbogatit prin practica masturbarii, vom întelege de ce se vorbeste atât de mult azi despre disfunctii erectile la tineri. În conditiile acestea, punând cap la cap informatiile, am conchis ca cine practica premarital masturbarea, are mari sanse sa o practice si postmarital. Daca putem gasi oarecare circumstante atenuante neputintei trupesti a tinerilor frustrati, singuratici, inactivi, nu poti gasi însa circumstante si pentru cei casatoriti. Nu e ceva mai degradant si josnic decât sa fii casatorit si sa practici auto-satisfacerea sexuala. Pentru ca am vrut ca teoria mea sa-mi fie confirmata si de un expert, am cautat statistici si am dat peste una ce mi-a confirmat banuielile: 74% dintre femeile maritate se masturbeaza. Probabil ca procentajul barbatilor este putin mai mare sau asemanator.
Pe un site tineresc se spunea: ” … pentru ca un tânar baiat sa fie în stare sa reziste masturbarii trebuie foarte mare tarie. Oricum noi nu-i vedem rostul (rezistarii, n.n.)”. Biserica însa vede rostul. Masturbarea (sau malahia) este pacat pentru ca “este contrara scopului natural pentru care Dumnezeu a creat sexualitatea la început. Îi lipseste finalitatea, care este procrearea si daruirea de sine reciproca, apoi încalca porunca de a duce o viata casta. Pentru a-si împlini scopul, sexualitatea trebuie sa formeze comuniunea între doua persoane, unirea durabila într-un singur trup, (în taina nuntii, n.n.) . Pentru cei mai multi dintre tinerii adolescenti masturbarea este substitut pentru viata sexuala. Acestia se amagesc ca-s înca feciori pentru ca n-au desfrânat în fapt, desi Sfântul Ioan Scararul spune ca malahia este desfrânare ce se face fara de alt trup. Bineînteles ca nu-i tot una, dovada ca desfrânarea propriu-zisa este opritoare de la preotie, iar malahia nu, spun Canoanele Parintilor. Însa, e limpede ca nici unul, nici altul dintre cei patimasi nu traieste în curatie.
Oricât s-ar vorbi în favoarea acestei practici tineresti, glasul constiintei spune oricarui tânar crestin ca-i nefiresc, îi spune cel putin la început, pentru ca Morala Ortodoxa vorbeste si de adormirea constiintei morale.
Hristos ne cheama sa depasim cele ale firii. Omul are instincte, însa nu trebuie sa fie robul lor. Nevoia biologica poate fi subtiata daca nu este întarita de influente externe, de setea patimasa a omului. Aceasta sete o poate potoli doar Hristos, de aceea în relatie cu El trebuie sa vedem si terapia.
Patima este, se pare, greu de vindecat. Creeaza dependenta, irascibilitate care devine semn al deznadejdii. Este necesar ca tânarul sa se îndeparteze de pricinile ce-i tulburau mintea si-l îndemnau spre pacat si sa nu mai dea frâu liber gândurilor de desfrânare, ci sa le respinga chemând pe Hristos în ajutor, prin rugaciune. Deci, prin paza mintii, paza ochilor, prin îndepartarea de pricina pacatului; si toate acestea sa le aiba în vedere asa cum au însemnarile din agenda (”trebuie sa ajung la…”, “sa cumpar…”, “sa-mi pazesc mintea…”). Despre aceste exercitii spirituale vorbesc multe scrieri ascetice. Nu e tocmai usor pentru cei ce nu au o aplecare prea mare spre cele duhovnicesti. E vorba de lupta crunta cu dulceata patimilor, cu vechile deprinderi. Vindecarea nu e act magic, nu e vorba de o pastila pe care daca o iei, gata – scapi de raceala. Daca învatatura morala a Bisericii (bazata pe Sfintii Parinti, dar si pe bunul simt!) condamna aceasta practica, înseamna ca exista vindecare pentru oricine, deci nu exista “nu pot sa ma las”, pentru ca suntem încredintati ca primim îndeajuns har dumnezeiesc încât sa depasim orice neputinta. Vinovat de cadere este omul si nu Dumnezeu care a îngaduit ispita. Nu e cazul sa judecam cu asprime, însa se pare ca cel ce nu lupta, nu învinge. Daca tânarul cauta reviste, filme cu caracter erotic, pornografic, cyber-sex pe chat-urile Internetului , muzica cu iz erotic, senzuala (maneaua, hip-hop-ul), dansul lasciv, provocator prin discoteci, saruturile mult prea prelungite si senzuale, daca are o preocupare, o aplecare spre patima trupului, va avea mult de luptat cu patima malahiei. Nu îi va fi greu, îi va fi imposibil! Tânarul nu trebuie sa-i mai dea mintii prilej sa rumege cele ale desfrânarii, prin diferite închipuiri pacatoase, si asa va disparea, cu mila lui Dumnezeu, si patima. În primul rând trebuie sa constientizeze ca pacatul cu pricina, dar si pacatul în genere, îl îndeparteaza de Dumnezeu, îi croiesc drum spre iad dupa cuvântul Sfântului Apostol Pavel care marturiseste lamurit: Nu va amagiti: …Nici malahienii… nu vor mosteni Împaratia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 10). Tânarul trebuie sa-si vada interesul întrucâtva, pentru ca masturbarea îl îndeparteaza de Hristos, de mântuire. Nu trebuie sa se justifice sau sa se îndreptateasca pe sine gândind ca majoritatea cad în patima masturbarii . [Statisticile spun îngrijorator ca peste 80% dintre adolescenti si aproximativ 50% dintre adolescente practica auto-satisfacerea sexuala.]
Apoi trebuie sa se înarmeze cu rugaciune multa (Psalmi, Paraclisul Maicii Domnului sau Plânsurile Sfântului Efrem Sirul etc.), cu post, cu Sfânta Liturghie, cu metanii – caci malahia este o patima si a sufletului si a trupului. Tânarul trebuie sa aiba îndrazneala sa-i spuna lui Hristos neputinta lui, sa-i ceara sprijin, putere, nadejde. Spun asta pentru ca multi, din cauza patimilor, nu au îndrazneala gândind ca Dumnezeu nu-i mai asculta.
Categoric, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
Cum depasim pragul rusinii la scaunul spovedaniei?
“Îmi e rusine sa marturisesc patima masturbarii…”
(continuare nesperata a articolului Patima masturbarii – o abordare ortodoxa)
“…Ma bucura ca ati tratat acest subiect delicat si din perspectiva moralei ortodoxe. Sunt de acord cu toate cele ce ati spus în articol, însa cum sa depasesc pragul rusinii la scaunul marturisirii? Îmi e greu sa marturisesc aceasta patima stânjenitoare a masturbarii! Nu vreau sa port eticheta asta, nu vreau sa ma stie parintele ca cel ce faceam acest lucru.
Cred ca, de aceea, îmi este si greu sa ma las de pacat”.
(M.N., elev)
Sfântul Isaac Sirul spunea ca cel ce se vede asa cum este si care si-a cunoscut pacatul este mai mare decât cel care învie mortii. Ferice de tine ca-ti vezi neputinta si ca vrei sa o lasi în urma. Dumnezeu a facut un pas urias spre tine, mai ai si tu de facut un pas mic înspre El. Consider ca trebuie sa te înarmezi cu mult curaj pentru a te marturisi duhovnicului. Dar cred ca stiai aceasta, nu-i o noutate pentru tine, nu aceasta voiai sa auzi. Sunt convins ca e cumplit de greu, nici eu n-am avut curajul si vointa necesara totdeauna; si eu m-am rusinat la început de unele pacate. Îti fac o destainuire: când am învatat cum sa ma marturisesc cu folos, am stat câteva ore bune singur cu mine si am facut o lista impresionanta. Eram convins atunci ca nu scapasem nimic esential, si, într-adevar daca îmi amintesc bine, nu scapasem. Apoi am început sa o citesc si m-a apucat groaza… Eu eram acela? Da, se pare ca eu eram… Aveam însa o mare dorinta de a pune început bun vietii, aveam credinta, aveam pocainta, aveam curaj, aveam chiar si lacrimi pe atunci… Stiam bine ca toate cele scrise de mine acolo puteau fi istorie, dar ce zic istorie.., puteau fi sterse si uitate de Dumnezeu ca si cum ele n-ar fi fost, dupa cuvântul Scripturii: Eu, Eu sunt Acel Care sterge pacatele tale si nu Îsi mai aduce aminte de faradelegile tale (Isaia 43, 25). Asa ca am prins un curaj si mai mare, desi amintirea listei nesfârsite nu-mi dadea o stare confortabila… Am depasit rusinea ce cred ca m-ar fi dat înapoi, iar, cu mila lui Dumnezeu si cu trecerea timpului, cele din lista s-au mai subtiat (si numarul pacatelor si gravitatea lor), dar rusinea îmi da târcoale la fiecare noua marturisire…
Mai bine sa ne rusinam aici si sa luam dezlegare de la Hristos prin preotul duhovnic, decât sa mergem în viata de dincolo cu pacatul nemarturisit, pentru ca atunci toate se vor da pe fata în vazul tuturor si rusinea va fi de nesuportat. Pâna la un punct rusinea e chiar buna, pentru ca e semn al caintei. Putem spune ca daca tânarului îi vine foarte usor sa marturiseasca patima masturbarii – ori nu o regreta, ori se îndreptateste pe sine considerând ca … “toti o fac”, deci n-ar fi asa grav. Se pare ca cele mai grele marturisiri sunt cele ce contin pacate trupesti, aici rusinea, jena, dezgustul fata de sine îl inunda pe cel ce vine la scaunul marturisirii (desi nu e regula, unii plâng pentru pacate neînsemnate, iar altii cu seninatate încearca sa-si justifice la spovedanie patimile mari). Cu cât nu gasesti putere sa te marturisesti, cu atât îti va fi mai greu sa renunti; într-adevar, amânarea spovedaniei aduce uneori amânarea pocaintei, adica amânarea momentului în care sa pui, cum spun Parintii Bisericii, început bun vietii. Multi dintre duhovnici, din delicatete, nu pun întrebari legate de acest pacat, preferând sa stie doar daca cel necasatorit traieste în desfrânare sau în curatie. Însa e o datorie a celui ce se marturiseste sa lepede cele urâte ale trecutului si, poate, chiar sa-l roage pe duhovnic sa-l ajute sa se marturiseasca.
Dincolo de rusine, vei trai bucuria nespusa ca ai învins, cu ajutorul lui Dumnezeu. E nevoie de o relatie calda, apropiata între tine si duhovnic (de aceea e foarte important a-l cauta pe cel ce ti se potriveste). Duhovnicul, fii sigur, se va bucura când tu, fiul sau duhovnicesc, ai curajul si îndrazneala de a “veni la doctor pentru a lua vindecare”, el va da slava lui Dumnezeu, nu te va eticheta; poate altul înaintea ta a marturisit acelasi lucru sau pacate mult mai grave. Sunt convins ca duhovnicul va da dovada de mult tact si va taia deznadejdea care te bântuie.
Spovedindu-te sincer vei avea bucuria ca esti stapân pe tine, ca esti liber (”opusul pacatului e libertatea”, spunea Soren Kirkegaard) si nu robit de “patimi stânjenitoare”, vei simti mai abitir Mâna lui Dumnezeu asupra ta. Mai trebuie spus ca nu se îmbolnaveste din înfrânare, din castitate, nu se deregleaza nimeni hormonal (existenta cinului calugaresc confirma întru totul ca omul, cu harul lui Dumnezeu, poate sa-si depaseasca firea). Acestea sunt justificari demonice ale unora care vor sa-si justifice neputinta. La baieti vor urma polutiile nocturne pentru început, dar se vor rari si chiar stopa daca nu vor întretine, în continuare, senzualitatea.
Ai cazut ridica-te, chiar daca e a suta oara, viata duhovniceasca este lupta, efort, nevointa. Spunea Parintele Savatie într-un cuvânt: “sa nu uitam… fie ca suntem ispititi si chiar stapâniti de draci, fie de pornirile normale ale firii, noi, totusi, ramânem crestini. Niste crestini loviti, dar crestini. Sa întelegem ca viata crestinului nu este alcatuita doar din victorii, doar din reusite, ci, poate, mai ales, din înfrângeri, dar din niste înfrângeri suportate cu barbatie” [Ierodiacon Savatie Bastovoi, O pogorâre la iad, Editura Marineasa, 2002, pp. 85-86] .
Draga frate, sa strigam catre Dumnezeu ca si odinioara regele David : Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele nu le pomeni (Psalmi 24, 7).
Laurentiu Dumitru