Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Doamne ajută! Bine ai venit în cadrul Sinaxei.
Te rugăm să îți creezi un cont nou sau să te autentifici în secțiunea din dreapta.
După înregistrare poți contribui cu articole noi în cadrul Sinaxei.


Pagina 238 din 240« Prima...102030236237238239240

de admin

Erezia catolica

1:41 am, august 15, 2010 în Catolicism, Erezii de admin

Papa săruta coranul, carte spurcata

Papa sărută coranul, ce este plin de blasfemii

Anul 1054 este pentru Ortodoxie începutul celei mai mari apostazii din istoria Bisericii. Ca și în timpul lui Arie, acum 950 de ani în Apus omul trufaș și nesăbuit s-a proclamat pe sine Dumnezeu și împreună cu cei ce l-au crezut au plăsmuit o nouă biserică cu vechea înfățișare, dar fundamental diferită de cea întemeiată de Iisus Hristos Dumnezeu la Cinzecime.

Așa a îngăduit Hristos, ca din cauza schimbărilor dogmatice, profanărilor eclesiologice, retâlcuirilor scripturistice și răstălmăcirilor istorice ce le-au făcut latinii, să se aleagă grâul de neghină, oile de capre, minciuna de adevăr, ortodoxia de catolicism.

Sfinții Părinți Ortodocsi de atunci nu i-au urmat pe apuseni în această cădere, ba mai mult, soborniceste au lăsat urmasilor în credință, povățuiri de nezdruncinat și anateme de nedezlegat, de a nu se face părtași sub nici un chip înnoirilor mincinoase și uneltirilor politice, de a păstra neschimbată, chiar cu prețul vieții, tradiția de veacuri a Bisericii, <<căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăsire are lumina cu întunericul? De aceea: “Iesiți din mijlocul lor și vă osebiți, zice Domnul” >> (II Corinteni 6:14-17). … Din eres în eres, din cădere în mai mare cădere, credința apuseană si-a arătat în timp adevăratul chip. Istoria încă sângerândă a României ne arată lămurit cum la nevoie papistașii au lăsat deoparte vicleniile chemării la unire și s-au apucat de a converti “cu tunul” pe români la “creștinismul” lor.

Oare toți Sfinții pomeniți mai jos au fost prea asprii când au negat latinilor părtășia cu Duhul Sfânt? Nu, ci părinții limpede au voit a zice că hulirea Treimii a adus papismuluui depărtarea harului, iar depărtarea harului le-a exclus preoția, fără preoție nu au taine valide, iar fără taine… în veac nu au mântuire!

Biserica este Una și Unul Sfânt este Capul ei, și nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă predanie lăsată de Hristos Sfinților Părinți. Tocmai această provocare ne-o aruncă catolicismul – o nouă tradiție, o altă dogmă, un alt dumnezeu – ce să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.

<<Aduceți-vă aminte de mai marii vostrii (sfinții) care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința. Iisus Hristos, ieri și azi și în veci este același>> (Evrei 13, 7-8)

Neam românesc, nu vă lăsați înselați în credința ortodoxă, iubiți pe catolici dar feriți-vă de catolicism, iubiți Adevărul și fugiți de minciună, apărați Biserica dar nu înlăturați hotarele puse de Sfinții Părinți, căci acestea ne întăresc a-L mărturisi pe Hristos! (Monahul Conon Românul

-Care sunt punctele principale care ne despart de catolici?

Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt :

1 – Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan )

2 – Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru !

3 – Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa.

4 – Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.

Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua – Raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei Sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va desparti pe dansii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa … Si vor merge pacatosii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua : munca vesnica sau viata vesnica.

5 – Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.

6 – Catolicii mai au o dogma noua : imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.

7 – Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati … si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.

8 – Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.

9 – Ei au si indulgentele papale. Alta ratacire. Papei, daca ii dai parale multe, poti sa faci oricate pacate, te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.

10 – Si mai este un punct important : mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.

Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.

Iata acestea sunt punctele dogmatice si canonice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-catolica. Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi.

O altă rătăcire catolica mai recentă, foarte gravă, este acceptarea celorlalte “credințe” ca fiind revelate. Despre aceste tendințe moderne de globalizare, unificare a tuturor rătăcirilor, așa numite “religii” într-una singură, și diluare a adevărului de credință, fenomen ce face parte din mișcarea ‘new age’ veți putea citi cu o altă ocazie.

Alte diferențe:

1) Adormirea Maicii Domnului: catolicii zic că Maica Domnului nu a murit ci că a fost ridicată cu trupul la cer fără a cunoaște moartea

2) Contracepția naturală: catolicii acceptă metoda de contracepție a calendarului.

3) Evoluția: Papa Ioan Paul al II-lea acceptă evoluția

4) Statuile: catolicii cinstesc și statuile, se închină și le sărută ca pe icoane.

5) Căsătoria: la catolici taina căsătoriei este administrată de miri, preotul este doar un martor.

6) O serie întreagă de rătăciri moderne, de pătrunderi ale lumescului în Biserică, de modernizare, ce nu sunt conforme cu învătăturile Sfinților Părinți. Despre acestea veți putea citi în articole ulterioare.

de admin

Cum să facem corect semnul Sfintei Cruci

1:30 am, în Sfânta Cruce de admin

Semnul Sfintei TreimiSemnul Sfintei Treimi

„Fa-ti semnul crucii baiete”, îi sopteste o femeie între doua vârste tânarului de lânga ea, când preotul face semnul crucii cu Sfânta Evanghelie catre credinciosi. Împreuna cu mama sa baiatul îsi face solemn semnul crucii asupra sa, rostind aproape neauzit: În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh Amin

Câta bucurie ne aduc în suflet astfel de momente! Dar din nefericire se întâmplă uneori să vedem și altceva. Unii dintre credinciosii care vin la biserica numai de câteva ori pe an, de cele mai multe ori îsi fac semnul crucii incorect. Pe unul îl vezi ca-si face semnul crucii ca si cum ar alunga muste sau ar cânta la cobza, altul îsi împreuneaza degetele ca si cum nu si-ar face semnul crucii ci ar vrea sa presare sare peste el. Nici nu trebuie sa mai amintim greseala cea mai frecventa în care mâna nu mai ajunge pâna în dreptul umarului ci este oprita undeva lânga gât.

Este aceasta, ceva neimportant, o simpla formalitate? Nu, sub nici o forma. Sfântul Vasile cel Mare scria cu mult timp în urma ca “Totul în Biserica este bun si se face dupa rânduiala”. Semnul Crucii este marturia vazuta a credintei noastre. Ca sa vezi daca cineva este crestin ortodox, roaga-l sa-si faca semnul Sfintei Cruci. Daca îl va face sau nu, si cum îl va face, ne va lumina întru totul. Evanghelia ne spune ” Cel ce este credincios în foarte putin si în mult este credincios” (Lc. 6,11)

Semnul crucii are o putere foarte mare. Sunt multe întâmplari zugravite în vietile sfintilor care ne arata cum semnul Sfintei Cruci facut peste trupul cuiva, chiar si o singura data, sparge legaturile diavolilor. Din aceasta pricina cei care îsi fac crucea neglijent, fara evlavie, îi fac pe diavoli sa salte de bucurie.

Deci cum ne facem corect semnul Sfintei Cruci?

Trebuie sa ne unim mai întâi primele trei degete ale mâinii drepte, care simbolizeaza Unitatea Sfintei si Nedespartitei Treimi. Celelalte doua degete se aseaza în palma semnificând coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pamânt din Cer (cele doua degete semnificând cele doua firi ale lui Hristos). Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinti mintea – apoi buricul – pentru a sfinti simturile, apoi umarul drept si umarul stâng – pentru a sfinti puterea trupului.

Atunci când atingem fruntea spunem “În numele Tatălui”, când atingem buricul “și al Fiului”, iar când atingem umărul drept și apoi pe cel stâng spunem “și al Sfântului Duh”. Nu trebuie să ne grăbim când facem semnul sfintei cruci, sau să facem mai multe cruci, în grabă, și fără a face mișcarea completă, fără evlavie. Faceţi una şi bună decât o mie şi strâmbe, una şi corectă decât o mie şi rele!

Daca dorim sa facem si o închinăciune (metanie mică), ne aplecam numai dupa ce mâna este din nou lasata sa cada pe lânga trunchi. De ce? Pentru ca tocmai am închipuit Crucea de pe Golgota si ne închinam ei. Uneori se mai observa o alta greseala, destul de raspândita: închinaciunea se fac în acelasi timp cu semnul Crucii. Nu trebuie sa facem acest lucru (rupem Crucea).

Daca însa ne oprim cu semnul Sfintei cruci la piept, si nu la buric, atunci crucea pe care o facem apare rasturnata si fara sa vrem transformam Crucea lui Hristos într-o cruce satanista.

Semnul Sfintei Cruci îl însoteste pretutindeni pe credincios. Ne facem acest semn când ne trezim si când mergem la somn, la iesirea din casa si intrarea în biserica; ne închinam înainte si dupa masa. Semnul Crucii lui Hristos sfinteste totul si pe toate, asa ca atunci când credinciosul îsi face semnul Sfintei Cruci asupra sa se apropie mai mult de mântuire si sufletul sau se foloseste.

Semnul crucii făcut corect aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Semnul crucii făcut indiferent, oricum, incorect îndepărtează binecuvântarea lui Dumnezeu şi atrage „binecuvântarea” celuilalt, care se bucură, râde şi se îmbolnăveşte de râs; aşa spunea părintele Cleopa: râde dracul de se îmbolnăveşte, intră în spital, săracul… De ce? De crucea ta! Deci crucea niciodată nu se îndoaie, adică niciodată crucea nu se face în poziţia încovoiată a trupului, ci în poziţie de drepţi. După ce ai dus mâna pe umărul stâng, aici, să o vadă şi cel din spatele tău – să vadă mâna pe umărul stâng, pentru că aici e cea mai mare ispită, unii o duc în jos, unii o duc doar până la jumătate sau pe piept, sau sub piept, (deci pe umărul stâng), abia după aceea faci închinăciunea sau metania. Toţi trebuie să ne corectăm. Deci, păcătoşilor asemenea mie, pocăiţi-vă şi nu mai strâmbaţi crucea lui Hristos. Faceţi una şi bună decât o mie şi strâmbe, una şi corectă decât o mie şi rele! Crucea lui Hristos este armă asupra diavolului, cum auziţi la Sfântul Maslu cântându-se: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, se scutură, nesuferind a căuta spre puterea ei”. Ea e armă şi e putere numai atunci când se face corect şi cu evlavie. Deci una şi bună şi apoi puteţi trece şi la a doua şi bună, şi la a treia şi bună, şi la a mia cruce şi bună. Dar nu o mie şi rele. Decât o mie şi rele mai bine una şi bună; că cele o mie şi rele nu sunt nici armă împotriva diavolului, nici putere a lui Dumnezeu mântuitoare. Deci nu mai strâmbaţi crucea! Nici măcar cu capul în piept sau cu capul plecat nu se face crucea. Crucea se face în poziţie de drepţi. Cum sunt soldaţii în armată în poziţie de drepţi, aşa se face crucea, pentru că ea e armă de biruinţă şi steag sau stindard biruitor. Steagul nu se pune sub obroc, se ţine la înălţime, se atârnă pe catarg. La fel şi crucea lui Hristos – care este îngerilor bucurie şi diavolilor rană de nesuferit – nu se ascunde de un trup încovoiat. Se face în poziţia de drepţi.

Nu e neapărat să vă aplecaţi cu mâna până la pământ, deşi aşa e cel mai indicat, dar crucea trebuie să fie neapărat dreaptă. Dacă preotul sau diaconul nu se închină la fiecare ectenie nu trebuie să cădem în ispita de a judeca. Poate pomeneşte, are o carte în mână sau un microfon, după caz, sau ia prinoase de la credincioşii întârziaţi şi în acelaşi timp zice ectenia. Dar trebuie să ştim că închinarea noastră este respiraţia Bisericii. La fiecare ectenie, când auzim „Domnului să ne rugăm”, toată Biserica (adunarea credincioşilor) trebuie să se închine, să facă o mică închinăciune, până la brâu, sau chiar atingând cu mâna pământul; dar închinăciunea la pământ o facem numai când avem loc pentru asta şi nu deranjăm pe cei din faţă sau pe cei din spate. (Grecii fac întâi plecăciunea şi apoi se îndreaptă şi fac semnul crucii; însă noi şi slavii facem întâi semnul crucii şi apoi facem plecăciunea, închinăciunea sau metania. Aşa ne-am obişnuit, de când ne-am închinat pentru prima oară). Deci, la fiecare chemare a Ecteniei Mari se face închinăciune mică, aplecându-ne până la brâu (sau mai puţin chiar, după putere şi spaţiu). Dar crucea trebuie făcută în poziţia de „drepţi”. La fiecare „Domnului să ne rugăm!” cu care se încheie majoritatea chemărilor Ecteniei Mari. Ne închinăm şi la fiecare cerere din cadrul ecteniei întreite (ectenia de după citirea Evangheliei) când auzim ultimele cuvinte – majoritatea se termină cu cuvintele „pentru sănătatea şi mântuirea lor”. La fel ne închinăm la ectenia de după Heruvic: la fiecare „Domnului să ne rugăm” sau „De la Domnul să cerem” facem câte o mică închinăciune sau plecăciune.

„Să nu ne rugăm ca fariseul fraţilor…” Trebuie să ştim că la Liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur şi Sfântului Sfântului Vasile cel Mare nu se îngenunchează deloc. Dar există trei momente mai înălţătoare şi mai sfinţitoare decât altele, momente în care credincioşii nu stau cu fruntea sus ca fariseul, ci iau poziţia vameşului: închinăciune cu mâna până la pământ sau măcar până la genunchi şi rămânerea în această poziţie. Dacă unii bolnavi nu pot nici asta, pot însă să se ridice în picioare – dacă stau jos, şi să-şi plece capul. (Iar dacă cineva simte multă umilinţă şi pocăinţă are toată libertatea să-şi plece genunchii inimii, să îngenuncheze în duh, dar să nu strice rânduiala Bisericii pe care Sfinţii Părinţi au aşezat-o cu luminare de la Dumnezeu. Cum cântăm la Bobotează? „Că unde este de faţă Împăratul, este şi buna rânduială”.) Aceste trei momente sunt: 1) Vohodul (Intrarea) Mare cu Cinstitele Daruri din cadrul Heruvicului (adică pe toată perioada transferării Darurilor de la Proscomidiar pe Sfânta Masă; altfel spus: cât ţin pomenirile). 2) Cântarea „Pre Tine Te lăudăm” (când are loc prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului). Cât ţine această cântare stăm cel puţin cu capul aplecat, cu multă umilinţă, rugându-ne din inimă, cu toată atenţia. E momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste noi şi peste Darurile noastre. 3) „Să luăm aminte: Sfintele Sfinţilor!”. În timpul rostirii acestor cuvinte credincioşii stau în poziţie de închinăciune cu capul plecat, dar în picioare.

Acestea sunt cele mai sfinte momente şi e bine să avem o poziţie adecvată, aşa încât să fim „ca un singur trup” în închinarea pe care I-o aducem lui Dumnezeu.

Îngenunchiem doar la Liturghia Darurilor mai-înainte-sfinţite, de luni până vineri, liturghie ce se săvârşeşte doar în Postul Mare, şi atunci cu fruntea până la pământ. Semnalul îngenunchierii şi ridicării îl dă clopoţelul.

Reţineţi, fraţi şi surori. Aşa este corect. Aşa trebuie să ne închinăm.

În timpul citirii Evangheliei stăm în picioare în poziţia de „drepţi” – aşa cum ne şi îndeamnă, de altfel, sfinţitul binevestitor. La Sfânta Liturghie se poate sta pe scaun doar la Apostol şi când se citeşte cuvânt de învăţătură sau se predică. În rest, nu se stă pe scaun la Sfânta Liturghie. Fac excepţie cei bătrâni, bolnavi, neputincioși, femeile însărcinate, iar copii mai puțin.

Sfânta Treime să ne lumineze pe toţi, aşa încât nu numai să ştim, ci mai ales să împlinim! Amin!

Părintele Leontie

(Preluat de pe Lumea Credinței)

Pagina 238 din 240« Prima...102030236237238239240