Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Doamne ajută! Bine ai venit în cadrul Sinaxei.
Te rugăm să îți creezi un cont nou sau să te autentifici în secțiunea din dreapta.
După înregistrare poți contribui cu articole noi în cadrul Sinaxei.


Pagina 29 din 240« Prima...10202728293031405060...Ultima »

de Filip

Sfantul

12:11 pm, februarie 13, 2012 în Cuvinte de folos, Despre Sfinți și Sfințenie de Filip

Sfântul este cel mai mare viteaz; lumea zace la picioarele lui ca moartă.

După ce omida se preface în fluture, ca un viteaz, fluturele se aşază pe gogoaşa goală.

Dintre magazine, copilul iubeşte cel mai mult pe cel cu jucării. Pentru omul în vârstă, cel mai nesuferit magazin este cel cu jucării pentru copii.

Precum este lumea păpuşilor şi a jucăriilor pentru copil, aşa este lumea din afară pentru un sfânt, din clipa în care sufletul lui se ridică în lumea morală şi dumnezeiască.

Pentru oamenii sufleteşti, descoperirea înşelării de sine este punctul în care se termină o lume şi din care începe o altă lume.

***

Pentru un sfânt, natura reprezintă trecutul. Sfântul şi-a însuşit alfabetul naturii, a citit cuvintele sale, i-a ascultat sunetele, i-a înţeles vorbele, apoi a închis cartea ei.

Numai în omul sfânt natura şi-a ajuns pe deplin scopul. În el, ea a deşteptat omul, i-a arătat pe Dumnezeu şi la urmă s-a retras din faţa lui.

Luptând pe temelia pe care natura i-a aşezat-o sub picioare, sfântul este nevoit să se urce singur pe scările cereşti – cu gândul, cu rugăciunea, cu bunătatea – mânat de natură şi tras de Dumnezeu.

Sfântul este nemărginit de recunoscător şi nesfârşit de bun faţă de natură. De aceea şi natura îl socoteşte pe sfânt ca pe singurul ei prieten, neiubitor de sine, pe pământ.

Într-adevăr, nu este privelişte mai mişcătoare pe pământ ca prietenia reciproca dintre sfânt şi fiarele sălbatice.

Şi, cu toate acestea, sfântul priveşte asupra întregii naturi ca omul în vârstă la prăvălia cu jucării. O privire, un zâmbet de milă, o amintire plăcută, şi călătorul prin furtună trebuie să înainteze şi să se înalţe. Trebuie să uite totul, trebuie să părăsească totul, ca să pătrundă totul şi să primească totul.

Pentru un nesăţios, natura închipuie viitorul; pentru un artist, prezentul; pentru un sfânt, doar trecutul.

(extrase din Invataturi despre Bine si Rau – Sf. Nicolae Velimirovici)

de agaton

Ingerul pazitor

10:15 pm, ianuarie 27, 2012 în Fără categorie de agaton

Despre ingerul pazitor
Ingerul pazitor

Fiecare dintre noi are pacate, rataciri, greseli, amaraciuni si necazuri – si totusi, toate acestea n-ar trebuie sa existe intre noi, de vreme ce fiecare dintre noi are ingerul sau pazitor. De ce se intampla asa? Bineinteles ca ingerii n-ar ingadui aceasta daca nu am fi vinovati noi insine. Iar de vreme ce ei ingaduie, asta este fie pentru ca singuri nu lasam ajutorul ingeresc sa ajunga la noi, fie pentru ca prin impotriva-lucrarea si impotriva-asezarea noastra sufleteasca nimicim si abatem de la noi toate stradaniile ingerilor de a impreuna-lucra cu noi in bine.

Mai intai de toate, trebuie sa ne amintim ca avem inger pazitor, sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre el si in cursul obisnuit al vietii noastre, iar cu atat mai mult cand avem parte de tulburari. Daca nu avem o astfel de intoarcere, inseamna ca ingerul n-are cum sa ne bage mintile in cap. Atunci cand cineva se duce in mlastina sau in prapastie astupandu-si urechile si inchizandu-si ochii, ce sa-i faci si cum sa-l ajuti? Sa tipi? Are urechile inchise. Sa-i faci vreun semn ca sa-i arati primejdia? Are ochii inchisi. O sa zici: “Sa-l ia de mana si sa-l opreasca ori sa il duca pe calea dreapta”. Pai ingerul e gata sa faca asta, cauta mana ta ca sa o ia si sa te indrume – dar ai mana de care sa te ia? Doar nu de mana trupeasca te va lua (macar ca se intampla si asta in cazuri deosebite), ci de mana sufleteasca, pentru ca el este netrupesc – iar mana sufleteasca este puterea lucratoare indreptata spre mantuire si ravnitoare de mantuire. Cand in sufletul tau se afla aceasta ravna, ingerul Domnului te va lua negresit de ea si te va calauzi – dar daca nu, de unde sa te apuce? Nu are loc prin care sa faca atingere cu tine, pentru ca el insusi se numara printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea (Evr. 1, 14).

Vei zice iarasi: “Atunci sa starneasca in mine dorinta de mantuire”. Pai el asta si face, mai intai de toate si cu cea mai mare osardie. La cei ce au aceasta dorinta, el o sprijina si o intareste, iar la cei ce n-o au se straduie in tot chipul sa o starneasca – insa rareori izbuteste, din pricina marii neoranduieli care domneste in sufletul nepasator, intr-un astfel de suflet, totul este in tulburare: si gandurile, si simtamintele, si planurile – totul este o zarva fara de randuiala, ca la iarmaroc.

In masura in care se afla in noi aceasta lipsa a pacii si adunarii launtrice, ea este vrajmasa a lucrarii ingerului asupra noastra. Cum sa insufle ceva ingerul bun, daca omul nu ia aminte la el? Cum sa auda o asemenea insuflare sufletul, daca in el este zarva si tulburare? Tocmai de aceea stradaniile ingerului pazitor raman neroditoare in ceea ce ne priveste.

Asadar, daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi. Se bate, se bate cu noi ingerul lui Dumnezeu, si da inapoi; iar vine la asalt, iarasi da inapoi, si tot asa pana ce murim. Iar cand murim, ingerul va infatisa Domnului cartea vietii noastre si va grai: “Am facut totul ca sa ii bag mintile in cap, insa acest suflet n-a luat aminte la nimic”. Si in cartea vietii va fi pus inscrisul osandirii noastre, care negresit se va implini la Judecata Cea infricosata.

Sfantul Teofan Zavoratul

Pagina 29 din 240« Prima...10202728293031405060...Ultima »