Sfanta Impartasanie

8:57 pm, decembrie 19, 2010 în Despre Sfânta Împărtășanie de agaton

Un prieten imi povestea saptamana trecuta ca vizitase recent o parohie in care la Sfanta Liturghie se impartasesc multi dintre credinciosii participanti. Amicul meu se arata oarecum nedumerit de aceasta practica pentru ca se raporta la situatia altor biserici unde se intampla ca la momentul impartasirii sa nu se apropie nimeni de potir… Am fost intrebat fulgerator: cuminecarea fregventa cu Hristos nu e cumva un abuz euharistic si o banalizare a Tainei Dumnezeiesti!?

Desi prietenul respectiv astepta sa-i raspund afirmativ, nu i-am confirmat banuiala. Ba dimpotriva, m-am straduit sa-i dovedesc ca sensul deplin al fiecarei Liturghii e tocmai Impartasirea cu Hristos. In acest sens, Euharistia devine o invitatie la cina cea tainica. O invitatie actualizata prin fiecare Liturghie.

Acceptand ca Hristos se ,,inghesuie” in fiinta noastra, suntem in miezul unui eveniment eshatologic; Liturghia nu e doar un ritual teatral ci o (pe)trecere pascala care ne aminteste ca s-ar cuveni sa nu ne inradacinam excesiv in aceasta lume ci sa o purtam spre ziua neapusa a Imparatiei pe care o traim anticipativ - dar concret - cu fiecare Euharistie si Impartasire de Hristos.

Cunoasteti o taina mai fascinanta decat aceasta? Se poate gasi in lume ceva mai minunat si mai provocator decat acest fapt? Dumnezeu nu ne-a creat in temeiul moralei producatorului, ci cu totul invers: in temeiul daruirii si spre folosul exclusiv al consumatorului. Altfel spus Facatorul se lasa de-a pururi consumat in Euharistie. Pe de alta parte Impartasirea cu Hristos e si o sfidare cotropitoare a mortii; o pregustare a Imparatiei Cerurilor in care nu incape moartea!

Din pacate, datorita comoditatii, indiferentei si a unor prejudecati, in multe biserici autohtone, evitam sistematic  sa-L primim pe Hristos in fiintele noastre. Ne multumim sa fim asistenti muti la un spectacl liturgic infuptandu-ne din cantarile Liturghiei si atat!

Ei bine, s-ar cuveni sa stim ca Traditia a subliniat intitdeauna importanta Imprtasirii cat mai dese cu Hristosul Euharistic. De-a lungul primelor trei veacuri intraga comunitate crestina se cumineca la fiecare Liturghie. In secolul IV a inceput o cotitura spre individualizarea primirii Impartasaniei. Legislatia bisericeasca a incercat atunci s-o impiedice amenintand cu excomunicarea crestinilor care asistau doar la citirea Evangheliei, iesind din biserica la momentul cuminecarii. Sfantul Ioan Gura de Aur, in calitate de episcop, se razboia cu religiozitatea populara a Constantinopolului, criticand absenteismul crestinilor de la Taina Euharistiei: ,,Ah, ce obicei, ce prejudecata! in zadar se face jertfa zilnica, in zadar stam zilnic la altar. Nimeni nu se impartaseste!”

Mai aproape de timpurile noastre, in spatiul orodox s-a incerct o resuscitare a interesului pentru Impartasanie, recomandandu-li-se credinciosilor sa sa cuminece cel ptin de petru ori pe an, in posturile principale. Din pacate acest minim a devenit cu timpul normativ,  respectiv o practica generalizata.

Motivele pentru raritatea tot mai crescanda a cuminecarii stau in supra accentuarea tot mai crescanda a caracterului infricosator al cultului divin si in intelegerea acestuia ca drama cultica la care se participa activ sufleteste, dar pasiv trupeste. Asa se face ca ne-am indepartat de Euharistie si am ajuns sa asezam in centrul vietii noasre religioase anafura si apa sfintita, nu Sfanta impartasanie – cm ar fi firesc. Asistam asadar, mai mult sau mai putin constienti, la o infletie a secundarului. In plus, cuminecarea cu Hristos a devenit de cele mai multe ori un premiu pentru exercitiile noastre ascetice. Asemenea raportari sunt alimentate astazi de prejudecata care subliniaza excesiv vrednicia pe care o presupune cuminecarea cu Hristos.

Intr-adevar, e esentiala o pregatire axigenta pentru a-L primi pe Dumnezeu in sufletul si in trupul nostru, dar asta nu inseamna ca trvaliul duhovnicesc de care ne insotim in Taina Pocaintei ori postul ne-ar invrednicii pana la capat sa ne impartasim cu Cel ce cuprinde toata faptura. Fireste, chestiunea se cuvine implinita in functie de recomandarea duhovnicului, insa chiar primita cu recomandarea lui, Impartasirea cu Hristos nu trebuie perceputa ca premiu pentru straduintele noastre duhovnicesti.

De fapt, Hristosul euharistic ni se ofera in dar. Dincolo de gesturile ascetice ale fiecaruia dintre noi, Impartasirea e semn ca iubirea divina e mai mare decat pacatul omenesc. Pesemene ca drama cea mai profunda e ca nu avem curajul sa credem ca Dumnezeu ne iubeste infinit mai mult decat ne iubim pe noi insine. Cert este ca la fiecare Liturghie Hristos se daruieste si ne invata sa-L primim euharistic in fiintele noastre. Nu e oare sfasietor faptul ca absentam de la o asemenea bucurie? Intr-o lume in care daruim mult prea putin, nu vi se pare trist ca nu mai stim nici macar sa primim daruri…

Daniel Chira – APOSTOLIA