de agaton
Sfanta Impartasanie
8:57 pm, decembrie 19, 2010 în Despre Sfânta Împărtășanie de agaton
Un prieten imi povestea saptamana trecuta ca vizitase recent o parohie in care la Sfanta Liturghie se impartasesc multi dintre credinciosii participanti. Amicul meu se arata oarecum nedumerit de aceasta practica pentru ca se raporta la situatia altor biserici unde se intampla ca la momentul impartasirii sa nu se apropie nimeni de potir… Am fost intrebat fulgerator: cuminecarea fregventa cu Hristos nu e cumva un abuz euharistic si o banalizare a Tainei Dumnezeiesti!?
Desi prietenul respectiv astepta sa-i raspund afirmativ, nu i-am confirmat banuiala. Ba dimpotriva, m-am straduit sa-i dovedesc ca sensul deplin al fiecarei Liturghii e tocmai Impartasirea cu Hristos. In acest sens, Euharistia devine o invitatie la cina cea tainica. O invitatie actualizata prin fiecare Liturghie.
Acceptand ca Hristos se ,,inghesuie” in fiinta noastra, suntem in miezul unui eveniment eshatologic; Liturghia nu e doar un ritual teatral ci o (pe)trecere pascala care ne aminteste ca s-ar cuveni sa nu ne inradacinam excesiv in aceasta lume ci sa o purtam spre ziua neapusa a Imparatiei pe care o traim anticipativ - dar concret - cu fiecare Euharistie si Impartasire de Hristos.
Cunoasteti o taina mai fascinanta decat aceasta? Se poate gasi in lume ceva mai minunat si mai provocator decat acest fapt? Dumnezeu nu ne-a creat in temeiul moralei producatorului, ci cu totul invers: in temeiul daruirii si spre folosul exclusiv al consumatorului. Altfel spus Facatorul se lasa de-a pururi consumat in Euharistie. Pe de alta parte Impartasirea cu Hristos e si o sfidare cotropitoare a mortii; o pregustare a Imparatiei Cerurilor in care nu incape moartea!
Din pacate, datorita comoditatii, indiferentei si a unor prejudecati, in multe biserici autohtone, evitam sistematic sa-L primim pe Hristos in fiintele noastre. Ne multumim sa fim asistenti muti la un spectacl liturgic infuptandu-ne din cantarile Liturghiei si atat!
Ei bine, s-ar cuveni sa stim ca Traditia a subliniat intitdeauna importanta Imprtasirii cat mai dese cu Hristosul Euharistic. De-a lungul primelor trei veacuri intraga comunitate crestina se cumineca la fiecare Liturghie. In secolul IV a inceput o cotitura spre individualizarea primirii Impartasaniei. Legislatia bisericeasca a incercat atunci s-o impiedice amenintand cu excomunicarea crestinilor care asistau doar la citirea Evangheliei, iesind din biserica la momentul cuminecarii. Sfantul Ioan Gura de Aur, in calitate de episcop, se razboia cu religiozitatea populara a Constantinopolului, criticand absenteismul crestinilor de la Taina Euharistiei: ,,Ah, ce obicei, ce prejudecata! in zadar se face jertfa zilnica, in zadar stam zilnic la altar. Nimeni nu se impartaseste!”
Mai aproape de timpurile noastre, in spatiul orodox s-a incerct o resuscitare a interesului pentru Impartasanie, recomandandu-li-se credinciosilor sa sa cuminece cel ptin de petru ori pe an, in posturile principale. Din pacate acest minim a devenit cu timpul normativ, respectiv o practica generalizata.
Motivele pentru raritatea tot mai crescanda a cuminecarii stau in supra accentuarea tot mai crescanda a caracterului infricosator al cultului divin si in intelegerea acestuia ca drama cultica la care se participa activ sufleteste, dar pasiv trupeste. Asa se face ca ne-am indepartat de Euharistie si am ajuns sa asezam in centrul vietii noasre religioase anafura si apa sfintita, nu Sfanta impartasanie – cm ar fi firesc. Asistam asadar, mai mult sau mai putin constienti, la o infletie a secundarului. In plus, cuminecarea cu Hristos a devenit de cele mai multe ori un premiu pentru exercitiile noastre ascetice. Asemenea raportari sunt alimentate astazi de prejudecata care subliniaza excesiv vrednicia pe care o presupune cuminecarea cu Hristos.
Intr-adevar, e esentiala o pregatire axigenta pentru a-L primi pe Dumnezeu in sufletul si in trupul nostru, dar asta nu inseamna ca trvaliul duhovnicesc de care ne insotim in Taina Pocaintei ori postul ne-ar invrednicii pana la capat sa ne impartasim cu Cel ce cuprinde toata faptura. Fireste, chestiunea se cuvine implinita in functie de recomandarea duhovnicului, insa chiar primita cu recomandarea lui, Impartasirea cu Hristos nu trebuie perceputa ca premiu pentru straduintele noastre duhovnicesti.
De fapt, Hristosul euharistic ni se ofera in dar. Dincolo de gesturile ascetice ale fiecaruia dintre noi, Impartasirea e semn ca iubirea divina e mai mare decat pacatul omenesc. Pesemene ca drama cea mai profunda e ca nu avem curajul sa credem ca Dumnezeu ne iubeste infinit mai mult decat ne iubim pe noi insine. Cert este ca la fiecare Liturghie Hristos se daruieste si ne invata sa-L primim euharistic in fiintele noastre. Nu e oare sfasietor faptul ca absentam de la o asemenea bucurie? Intr-o lume in care daruim mult prea putin, nu vi se pare trist ca nu mai stim nici macar sa primim daruri…
Daniel Chira – APOSTOLIA
Minunat articol!
Uneori mie mila de bietii preoti care inconstient se consigera unicii vrednici de acest mare dar gratuit al Domnului…nu isi dau seama de grairea in desert atunci cand ies cu sfantul potir si spun .,,Cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!,,….si totul din lipsa trairii autentice si a lipsei de smerenii.Ne consideram atat de grozavi incat sa rezistam fara Hristos mai mult de 40 de zile,cand fara biata hrana materiala,stricacioasa nu rezistam mai mult decat cateva ceasuri.Din contra Sfintii Parinti considerau ca daca stam departe de Sfanta Impartasanie mai mult de 40 de zile,riscam sa dam mari drepturi asupra noastra duhurilor rele.
Apoi parca suntem intr-o piesa de teatru adsurd…preotul se face ce ni-l da pe Hristos,se face ca ne cheama la Cina Fiului de Imparat..de fapt doar ni-L arata …..iar credinciosii de asemenea doar mimeaza o apropiere prin cei 2,3 pasi pe care ii fac spre Domnul.
Trist dar adevarat!
Insa cu mila Domnului mai sunt si parinti,rari cei drept care au inteles puterea cuvintelor si au iesit de sub vraja acestei autoamagiri in care sfanta Liturghie nu-si mai implineste scopul..intalnirea cu Hristos.
Iar celui care se considera vrednic doar de 4 ori pe ani a se uni cu Domnul i se potrivesc cuvintele unui parinte legate insa de taina rugaciunii:,,Cel ce se roaga numai atunci cand se aseaza la rugaciune acela nici atunci nu se roaga.,,
scuze pt micile greseli de scriere
Din pacate trist dar adevarat, noi in parohie ne confruntam cu o situiatie si mai dramatica, aceea a absenteismului credinciosilor daca parintele isi permite luxul de a insista si recomanda primirea Tainei Euharistiei, adica noi credinciosii stim mai bine ca duhovnicii nostrii ce este bine si ce nu, tocmai pentru ca primim atat de rar Sfintelor Taine si in mod nelucrator pentru sufletul nostru, nu stim ceea ce primim participand atat de impovarati de “misiunea de a primi Sfanta Impartasanie dupa o perioada de post” de parca ar fi un fel de premiu meritat!, nu ne intereseaza ca Domnul se jertfeste la fiecare Sfanta Liturghie si ne cheama,nu intelegem majoritatea la ceea ce participam, sau o facem fara nici un fel de entuziasm al sufletului uneori – si autorul articolului a punctat extrem de dureros acest punc- este o piesa de teatru la care ne inchipuim ca suntem si noi bieti protagonisti, fara suflet si fara Lumina care ne lumineaza pe parcursul acestei slujbe. Consideram participarea la Sf Liturghie in virtutea inertiei, nu mai avem lacrimi curatitoare sa intelegem sfanta jertfa si sa ne luminam mintile de fiecare data cand stim ca ne vom intalni cu Hristos, in fond, prin Domnul nostru Iisus, avem tot ceea ce au aspirat generatiile toate si nimic in afara Lui. Comentariul meu nu se vrea o judecata ci o reflexie amara chiar din partea subsemnatei pe care sper ca bunul Dumnezeu sa o ajute sa devina lucratoare si folositoare de suflet.