Creaționism, evoluționism și teologia creației

6:58 pm, ianuarie 2, 2011 în Despre evoluționism și creaționism de admin

Disputa evoluționism — creaționism nu este echivalenta întâlnirii dintre evoluționism și teologia ortodoxa a creației.

Întâi de toate difera cadrul. În primul caz au loc dezbateri de idei intre doua perspective care se doresc cel mai adesea argumentate științific, cum este cazul disputei evoluționism — creaționism științific. În al doilea caz se intersectează o doctrina filosofica, care se vrea argumentata științific, cu un gest de teologie care în sens ortodox este o mărturie de credință, cu valoare doxologica, privind înțelegerea lumii în sens de creație a unui Creator. Acest gest nu este știința și nu cauta justificări din exterior printr-un eventual import de credibilitate din spațiul științelor. Creaționismul, doctrina apărută în spațiul protestantismului și care se bazează pe o lectura concordista și literala a referatului biblic, este altceva decât mărturia ortodoxa despre lume ca având sursa și sensul în Creatorul Sau, Dumnezeu.

Referatul biblic al Genezei necesita o interpretare în sens de trăire, și respectiv de discurs printr-o relație cu realitatea despre care accept ca „scapă”, prin profunzime și complexitate, înțelegerii produse ca rezultat exclusiv al analizei și investigării de tip științific. Uneltele și metodele preferate de creaționism și de evoluționism sunt cele științifice, văzute cel mai adesea ca unele care ar garanta prin ele însele „certitudinile” afirmate. Însă ambele doctrine sunt ideologii — și sa fim atenți, în general, orice este numit printr-un termen care se termina în „ism” are șanse mari să fie ideologie — în măsura în care, cu mijloace dorit științifice, se încearcă apărarea unei coloane vertebrale-idei de care autorii sunt convinși înainte de a recolta rezultatele cercetării lor În .acest fel, ideile de aparat devin ideologii, de tip „nu exista Dumnezeu”, sau, dimpotrivă, „Dumnezeu exista și a creat lumea”, de parca o astfel de afirmație ar putea fi infirmată sau confirmată prin mijloace exclusiv științifice. Dacă am fi putut cunoaște pe Dumnezeu prin mijloace strict naturale, am mai fi avut in istorie Revelația ca descoperire dumnezeiască, împlinită pană la măsurile ultime ale Întrupării Fiului lui Dumnezeu? Însuși faptul existenței Revelației ne este mărturia că aceasta ne era absolut trebuitoare și de neînlocuit. În Ortodoxie, referatul creației de la capitolul I din Facere trebuie înțeles ca gest teologic, cu scop doxologic, de vestire a lucrării lui Dumnezeu în lume și prin lume, și orice evaluare a sa cu acrivie științifică (acrivie care apare de altfel în modernitate – Moise nu știa de ea, el prezintă lucrurile antropomorfic și conform înțelegerii de atunci) reprezintă o lecturare a sa care deturnează sensul textului de la felul în care a fost scris și destinat înțelegerii. În plus, sit remarcăm faptul ca, odată cu modernitatea, științele refuză orice demers de investigare pe vertical’: mai întâii, Dumnezeu nu poate constitui obiect de cunoaștere științifică, ca Unul care nu este unanim recunoscut ca obiect de cunoaștere; de asemenea, lipsesc cu desăvârșire acele mijloace-unelte științifice care ar face posibilă investigarea. Știința contemporană nu cunoaște comunicări și articole științifice cu subiectul „Dumnezeu”.

Disputa creationism-evoluționism este fie o dispută ideologică (a se vedea versiunile de creaționism și evoluționism „științifice”), fie pur filosofică (în registrul minți conceptualizante), În timp ce întâlnirea teorie științifică (fie ea evoluționistă) — teologie a creației este un gest care ține de problematica raporturilor dintre teologie și științe.

Cele două demersuri, științific și teologic, au competente diferite ca metoda de cunoaștere, ca obiective și ca mijloace. Dacă în manualele școlare de biologic am avea onestitatea prezentării viziunii biologiei asupra lumii ca pe o multitudine de teorii care se lupta în a explica același fenomen, cred ca nu ar fi nici o problema. Problema apare în clipa când, ideologic, prezint evoluționismul (mai ales în forma lui barbara, care este „transformismul” de tip darwinian) ca pe teoria științifică prin excelenta.

Iar aici rostul teologiei nu este dezbaterea cu mijloace științifice (nu este oare o dezertare de la competenta teologiei?!), ci mai curând prezentarea în fata lumii întregi a viziunii ortodoxe asupra creației (cu punctele ei de convergență sau de divergenta cu viziunile științei exprimate într-un anume moment din istorie — oare sfinții Vasile cel Mare sau Grigorie de Nyssa ce au făcut la vremea lor? Sau, mai de curând, părintele Serafim Rose?), și afirmația teologica în registrul credinței și contextualizata culturii în care trăim.

În fond, în școala, pericolul privind indoctrinarea mintii copilului rezida în faptul ca despre evoluționism (sau despre creaționism) acesta învăța dintr-un manual cu pretenție de acrivie științifică, pe când viziunea credinței noastre ca gest de teologie nu are unde sa o primească, fie din incapacitatea noastră de a-i oferi aceasta viziune în mod corect, fie efectiv din lipsa posibilității concrete de predare prin eliminarea orelor de religie din școală. Cum însă spațiul predării teologice rămâne prin excelenta cel liturgic, singura nădejde rămâne, sa o recunoaștem, participarea la biserica și la lecturile aferente, atent îndrumate, prin care copilul poate primi fundamentul unei simțiri și trăiri corecte a Ortodoxiei, pe fondul căreia aderenta la curentele de gândire străine și ideologice sa se estompeze în fata bucuriei de întâlnire cu harul prin care Hristos se adresează inimii sale. Spunem asta fără a neglija nici o clipa nevoia infinita de călăuzire a copilului de către părinti …

Părintele Răzvan Ionescu

Apostolia, Nr 2-3, Mai-Iunie 2008