Părintele Rafail Noica despre filioque si Biserica

6:32 pm, septembrie 21, 2011 în Catolicism, Filioque de admin

Tainele, ne zic Sfinţii Părinţi, sânt numai în Biserică. Şi aş vrea să se înţeleagă lucrul ăsta mai deplin. Când văd în tot felul de contexte secvenţa asta: „Biserică creştin-ortodoxă” este, nu ştiu cum să zic, triplu pleonasm, sau dublu pleonasm. Adică cele trei sânt sinonime, dacă e Biserică, nu poate fi decât creştină; dacă e creştinism, numai ortodox. Tot restul este o deformare. Însă tare aş vrea să se citească mai mult cărţulia aia a lui Homiakov, care s’a tipărit aicea, la Alba Iulia, pe care am recomandat-o şi altcândva, greu de înţeles pentru gândirea noastră obiectivă şi nepersonală, însă aş vrea să se citească mai mult, şi să dea Dumnezeu să se înţeleagă mai adânc. Homiakov zice lucru foarte important acolo: noi putem judeca înăuntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul şi pe care ni le dă Biserica, dar nu putem judeca în afara Bisericii. Ştim, dacă avem credinţa în Biserică şi în Sfinţii Părinţi – Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, şi în Sfinţii Părinţi ai ei, şi Sinoade – că în afara Bisericii nu sânt Taine, dar asta nu înseamnă că ştiu că nimeni din afară nu se poate mântui, fiindcă eu nu ştiu ce poate şi ce nu poate Dumnezeu în afara Bisericii. Că altfel ce s’a întâmplat cu cei dinainte de Hristos? Melhisedec, marele preot care slujea lui Dumnezeu, după al cărui cin este Însuşi Hristos – nu că Melhisedec este după cinul preoţiei lui Hristos, ci preoţia lui Hristos, Mesia, Dumnezeu întrupat, este după cinul lui Melhisedec! – cine l-a botezat pe Melhisedec, cine l-a hirotonit? Nu ştiu ce poate face Dumnezeu, şi ce nu poate – Dumnezeu văd că îşi îngăduie să nu poată ceea ce nu vreau eu, şi cu mine nu poate. De ce? Fiindcă nu vreau eu. […] Noi nu ştim ce poate Dumnezeu în afară, şi când Părinţii zic că în afara Bisericii nu este Taină şi Mântuire nu este cu putinţă, totuşi trebuie să gândim şi să înţelegem nu într’un sens, în absolutul ăsta obiectiv, ca un obiect, […] trebuie să înţelegem totuşi că Dumnezeu este Persoană, că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor, oricine ar fi, şi că pe de o parte El nu lasă să se nască oameni pe pământ fiindcă n’are surcele ca să aprindă focul în iad, şi atunci trebuie suflete de om, dar ce face Dumnezeu dincolo de Biserică nu e de competenţa noastră să judecăm, sau cum spunea cineva în Apus, „noi ştim unde este Biserica, dar nu ştim unde nu este” – şi cuvântul ăsta trebuie înţeles drept. Ce vrea să zică este: „eu ştiu unde să găsesc Tainele fără greş, dar ce poate sau nu poate Dumnezeu în alte condiţii – nu mă pronunţ; dar nu acolo caut eu”.
Filioque este foarte subtil, fiindcă reprezintă o culme greu de înţeles majorităţii. Filioque reprezintă un punct infinitezimal de unde începe o răscruce, o despărţire de drumuri, radical diferite. În ce sens? O istorie întreagă omul a încercat să caute pe Dumnezeu, şi sânt mai multe lucruri pe care greu le-a înţeles, dar mai cu precădere Persoana. Persoana s’a confundat șcu individul. […] Zicea Părintele Sofronie că tot ce este păgânism se diferenţiază de Biserică prin Persoană. Persoana este linia de despărţire. Acelaşi lucru desparte Biserica de erezii: Persoana. […] Nu omenirea trăieşte, ci omul; nu Dumnezeirea trăieşte, ci Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt, ca Persoane. Cu Filioque, esenţa certei între Biserică şi Roma este… Filioque, pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: în crezul catolic s’a adăugat, la partea Duhului Sfânt, „şi întru Duhul Sfânt Carele din Tatăl şi din Fiul purcede” – ceea ce, pe de-o parte, nu avem în Scriptură, Hristos zice că purcede din Tatăl, pe de altă parte, iarăşi, experienţa Părinţilor care au ajuns la trăirea dogmatică, la viziunea Luminii şi aşa mai departe, şi pentru care formulele astea nu erau formule abstracte, ci o viaţă pe care o trăiau şi vibra în ei, şi căreia, în Sinoadele lor, au încercat să îi dea o expresie în graiul ăsta sărac omenesc, grai lumesc în care au încercat să exprime cele vecinice şi, până la urmă, inexprimabile. […] Dacă din Dumnezeirea – aş zice, impersonală – ar purcede Duhul, după cum ziceam, ne întoarcem iarăşi pe linia gândirii impersonale, şi este primul pas de la culmea dogmelor înapoi în gândirea păgână, gândirea asta întunecată în care nu este urmă de mântuire şi care termină cu iadul. Înţeleg acuma Filioque ca concretizând în sine, potenţial, toate ereziile care au fost, ba şi toate rătăcirile păgânismului, de la căderea lui Adam, pe linia lui Cain şi până astăzi. Aşa că Filioque nu este un lucru mic şi nu este o joacă, este culmea tuturor rătăcirilor – într-un singur cuvânt.

1 Comentariu »