Despre necesitatea educaţiei religioase la copii

7:50 pm, octombrie 10, 2010 în Creşterea copiilor de Diana

În vremurile vechi, un pustnic vestit prin viaţa sa sfântă, i-a poruncit ucenicului său:,, Smulge copacul acela din rădăcini”, şi i-a arătat un curmal tânăr, dar cu rădăcini adânci. Dar, oricât s-a străduit ucenicul, nu l-a putut clinti. ,, Părinte, i-a spus el înţeleptului, mi-ai cerut ceva cu neputinţă de îndeplinit!”.

Atunci bătrânul i-a arătat un copăcel foarte tânăr pe care ucenicul l-a smuls imediat, cu rădăcini cu tot, fără un  efort prea mare.  Prin urmare, el nu a putut clinti copacul cu rădăcini adânci, puternice, dar l-a biruit lesne pe cel mai tânăr.

Dacă aplicăm această pildă în domeniul educaţiei, înţelesul ei ar fi următorul: părinţii nu au autoritate asupra copiilor ajunşi la maturitate dacă nu au început să-i educe de la vârsta cea mai fragedă, deoarece învăţătura din pruncie şi deprinderile căpătate în primii ani rămân neclintite până la adânci bătrâneţi.

Având în vedere faptul că educaţia are o dublă misiune, să cultive binele şi să stârpească răul, părinţii trebuie să înceapă această educaţie la vârsta cea mai fragedă, întrucât conştiinţa binelui nu este totul, ci trebuie să doreşti binele şi să capeţi deprinderea de a-l face.

Justificând faptele rele ale copiilor şi tinerilor, unii părinţi iresponsabili ar putea spune: ,, Nu se pot cere şi spera virtuţi încă de la vârsta copilăriei”, sau ,, Cu anii o să le vină mintea la cap”, ceea ce nu este adevărat. Oare nu se spune în Evanghelie că în copilărie şi în adolescenţă Mântuitorul nostru Iisus Hristos era  pildă de înţelepciune şi de iubire pentru Dumnezeu şi oameni? ( Luca 2, 40,52). Inima unui copil o putem compara cu o livadă, iar părinţii sunt grădinarii numiţi de Dumnezeu pentru a curăţa din fragedă pruncie grădina inimii copiilor de buruienile şi uscăturile păcatelor şi ale obiceiurilor vătămătoare. Dar dacă părinţii vor aştepta până când inima copilului va fi încurcată în mreaja păcatelor, atunci nu vor mai putea birui buruiana răului, întrucât primii cinci – şase ani sunt cei mai importanţi şi de cele mai multe ori hotărâtori pentru întreaga viaţă a copilului.

Învăţătura religioasă pe care copilul o primeşte de la o vârstă fragedă este asimilată cu laptele matern şi se păstrează pentru toată viaţa. Şi dacă un asemenea copil, atras apoi de patimi sau exemple rele, va apuca pe un drum greşit, îi va fi mult mai uşor să revină la calea cea dreaptă, decât altuia a cărui mamă nu a avut grijă să-l înveţe din copilărie perceptele religioase, deoarece în aceşti copii se trezeşte pe neaşteptate cu o putere de neînfrânt, amintirea anilor fericiţi ai copilăriei. Aşadar, copilul trebuie să primească  în familie, de la mamă primele învăţături în domeniul religios, să-i înveţe să se închine şi să se roage dimineaţa, seara, înainte şi după masă.

(  Irineu, episcop de Ekaterinburg şi Irbit ,,Educaţia religioasă, învăţături pentru copii şi tineri”)