Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2010 octombrie.

de Diana

Stârpirea mândriei la copii

11:44 am, octombrie 19, 2010 în Creşterea copiilor de Diana

În lupta lor cu pornirile rele ale copiilor, părinţii trebuie sa dea cea mai mare atenţie stârpirii deprinderii proaste caracteristice fiecărui co­pil, învingerii acestui Goliat pentru a i se risipi toată oastea.

Voi începe cu primul păcat de căpetenie, mândria. Ce este de făcut când observăm la un copil mlădiţele aces­tui păcat şi cum să sădim în sufletul lui virtutea opusă, anu­me modestia, smerenia ?

Modestia, sfiiciunea, smerenia sunt atât de fireşti pentru un copil slab, care are nevoie în toate privinţele de ajutorul altora, încât orgoliul şi mândria apar în sufletul său ca urmare a unei educaţii proaste şi a dezvoltării greşite a respectului de sine, propriu fiecăruia de la naştere.

Însuşi Mântuitorul, pentru a le arăta ucenicilor Săi un exem­plu de smerenie adevărată, a adus în mijlocul lor un copil şi a spus: „Cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare în împărăţia Cerurilor”.

Cu toate acestea, şi la copii se poate vedea în diferite forme mândria, de cele mai multe ori ca urmare a unei educaţii greşite.

Înainte de toate, ea se manifestă de obicei în plăcerea de a avea îmbrăcăminte. Aceasta este ceva natural şi inofensiv. Un copil mic se bucură când primeşte hăinuţe noi, numai că bucu­ria nu trebuie să depăşească limitele normale. Limita se depă­şeşte atunci când copiii exagerează în bucuria lor, fălindu-se prea mult cu hainele cele noi, şi îi privesc cu dispreţ pe cei ce nu sunt la fel de bine îmbrăcaţi. De cele mai multe ori, aceas­tă caraghioasă deşertăciune şi acest orgoliu prostesc sunt să­dite chiar de către părinţii fără minte. Ei îşi împopoţonează adesea copiii ca pe nişte păpuşi, se minunează de găteala lor şi îi aduc mereu în faţa oglinzii, sa se admire.

Pentru a nu le trezi acest fel de orgoliu, părinţii trebuie să evite astfel de greşeli. Mai mult decât atât, ei trebuie să-i facă pe copiii lor să înţeleagă ca în faţa lui Dumnezeu hainele bogate şi scumpe nu au nici un preţ, că Dumnezeu nu Se uită la haine, ci la inima omului, iar un copil cu hăinuţe sărăcă­cioase dar cu inima curată şi sinceră este mult mai frumos. Faptul că Iisus copil era culcat în iesle şi înfăşat în scutece sărăcăcioase îi poate învăţa pe copii să nu dea prea mare im­portanţă hainelor şi gătelilor scumpe. Nişte părinţi înţelepţi nu le vor vorbi copiilor despre haine scumpe şi împodobite, ci despre o îmbrăcăminte curată şi îngrijită, căci copiii trebu­ie să fie învăţaţi să fie curaţi şi îngrijiţi.

De aceea, nu trebuie să-i certăm şi să considerăm ca o mândrie deşartă faptul că un copil nu vrea să se îmbrace cu hăinuţe murdare şi rupte, că se spală cu grijă pe mâini şi pe faţă, sau nu vrea să folosească o farfurie sau o cană murdară. Nu este orgoliu dacă îi place ca totul în jurul său să fie îngri­jit şi curat. Dimpotrivă, trebuie să dezvoltăm pe toate căile gustul copiilor pentru ordine şi curăţenie.

Un al doilea fel de orgoliu care se constată la copii vine din faptul că aceştia dau prea mare importanţă bogăţiei sau rangurilor părinţilor şi privesc cu dispreţ la copiii săraci, ai căror părinţi nu au ranguri înalte. Copiii loviţi de acest orgo­liu se consideră mai buni decât ceilalţi, nu vor să aibă de-a face cu ei, se poartă urât cu cei care-i slujesc pe părinţii lor etc. Pentru a evita acest neajuns la copiii voştri, obişnuiţi-i să fie la fel de atenţi şi politicoşi şi faţă de cei bogaţi şi măriţi, ca şi faţă de cei săraci şi fără rang. Nu îi împiedicaţi să se îm­prietenească cu copiii buni, chiar dacă sunt săraci. Nu permi­teţi copiilor să fie brutali cu cei mai mici, nici cu cei care va slujesc. Nu-i lăsaţi să vorbească de rău pe nimeni. Insuflaţi-le copiilor ideea că Dumnezeu nu alege bogăţia şi rangul înalt, ci virtutea şi cinstea.

Daţi-le ca exemplu pe copilul Iisus, Care nu a ales pentru sine părinţi bogaţi şi de rang înalt, ci un tâmplar şi, drept ma­mă, o tânără modestă.

Un al treilea fel de mândrie care apare la copii vine din atenţia pe care o dau calităţilor şi avantajelor lor, pe care le au cu adevărat sau îşi închipuie că le au. Sunt destui copii care se mândresc tot timpul că sunt silitori, cuviincioşi şi modeşti sau care sunt foarte încrezuţi pentru ca sunt în fruntea clasei etc. Desigur, nu este nimic rău daca un copil consideră drept o cin­ste faptul că învaţă bine şi se poartă frumos. Această mândrie este proprie oricui, prin urmare însuşi Creatorul a pus-o in sufletul copiilor.

Numai că ea nu trebuie să se transforme în orgoliu nemăsurat. Copilul trebuie să fie silitor, respectuos şi modest, nu numai fiindcă este lăudat, ci pentru că însuşi Dumnezeu i-o cere. Şi cu cât copilul înaintează în vârstă, cu atât trebuie să fie obisnuit mai mult să facă bine dintr-un simţ al datoriei, cu gândul la Dumnezeu, nu doar ca să culeagă laude. El trebuie sa fugă de rău şi de păcat pentru că aşa este voinţa lui Dumnezeu, nu doar pentru a evita cearta sau pedeapsa.

Feriţi-va să sădiţi în copiii voştri o prea bună părere despre ei înşişi, sfidare, lauda de sine şi o dragoste nemăsurata pentru slavă. Nu le permiteţi să vorbească şi să judece ceea ce nu înţeleg. Nu-i lăudaţi tot timpul pentru buna lor purtare. O privire blândă, un zâmbet satisfăcut, o vorba bună care le arată că sunteţi mulţumiţi de ei trebuie să fie o răsplată suficient de mare pentru a-şi îndeplini obligaţiile.

Nu admiteţi sa se laude singuri, sa vorbească prea mult de­spre ei sau să se amestece în discuţiile celor mari, să-i ia în râs sau sa intervină cu obrăznicie.

Obişnuiţi-i să fie ascultători şi corecţi, aceasta fiind calea cea mai buna pentru a-i învăţa smerenia şi bunătatea. Pentru a-i face pe copii să evite orice fel de orgoliu şi deşertăciune, arăta-ţi-le ce păcat mare este mândria în ochii lui Dumnezeu, arătaţi-le că ea este rădăcina tuturor celorlalte rele şi necurăţie înaintea lui Dumnezeu, cum scrie în Sfânta Scriptură.

Un alt exemplu împotriva mândriei sunt strămoşii neamului omenesc, care au râvnit, din trufie, la îndemnul viclean al şar­pelui, să fie egali cu Dumnezeu şi au fost alungaţi din Rai.

Arătaţi-le unde duce trufia, cât de cumplit pedepseşte Dum­nezeu acest păcat şi că orgoliul duce la cădere. Nu uitaţi să le spuneţi ca Dumnezeu iubeşte virtutea, smerenia şi modestia, îi înalţă pe cei smeriţi, exemplul cel mai bun fiind Maica Dom­nului şi Sfinţii. Dar modelul cel mai înălţător al tuturor virtuţilor, ca şi al smereniei, trebuie să fie pentru noi Mântuitorul, Care a spus: „învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu ini­ma” (Matei 11,29).

Cu toţii doriţi să aveţi copii care să ştie ce este recunoştinţa. Nu permiteţi să se înrădăcineze în ei trufia, căci omul trufaş este de cele mai multe ori nerecunoscător.

Cu toţii doriţi fericirea copiilor voşti. Sădiţi în ei modestia şi smerenia, căci un om modest şi nepretenţios este liniştit şi mulţumit, iar un om mulţumit şi cinstit este un om fericit.

Cu toţii doriţi binecuvântarea Domnului asupra copiilor voştri. Feriţi-i de trufie , învăţaţi-i cu vorba şi exemplul vostru smerenia şi modestia, căci Dumnezeu „celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4,6).

Amin.

(Irineu, episcop de Ekateringurg şi Irbit, Educaţia religioasă – învăţături pentru copii şi tineri)

de Diana

Probleme cu care femeia se confruntă…

6:18 pm, octombrie 17, 2010 în Atentat asupra familiei de Diana

Că familia de astăzi nu mai este ceea ce era odată, sau mai bine zis, ceea ce ar trebui să fie, o ştim cu toţii. Odată cu « emanciparea » femeii acesteia i s-au impus o mulţime de roluri care au început şi continuă să o îndepărteze tot mai mult de familie şi de adevăratele responsabilităţi care i se cuvin. Mişcarea feministă a reuşit să-şi întindă mrejele în aproape toate colţurile lumii şi în toate mediile sociale cu atâta dibăcie încât astăzi este foarte greu să mai conteşti unele anomalii pe care le-au încetăţenit de zeci de ani. Unele femei au dorit egalitate cu bărbaţii şi, în cele din urmă au câştigat-o, doar că nu au câştigat-o doar pentru ele ci pentru toate femeile de atunci încoace. Femeile au câştigat dreptul de a munci la fel ca bărbaţii, doar că plătite mai prost. Apoi şi bărbaţii au început să fie plătiţi tot mai puţin (că nu se putea face discriminare, nu?), iar într-un final s-a ajuns să lucreze doi pe un salar. În foarte puţine cazuri un bărbat reuşeşte să câştige suficient încât să-şi întreţină familia fără aportul financiar al soţiei. A trebuit multă dibăcie pentru a o scoate pe femeie afară din casă şi introdusă în câmpul muncii, dar când s-a reuşit acest lucru femeia cu greu şi-a mai putut păstra statutul pe care l-a avut odinioară, fără a fi arătată cu degetul.

Există o poezie a lui Marin Sorescu, care, deşi cu un puternic iz misoginist, surprinde anumite aspecte din viaţa femeii înainte de a  i se spune că « femeia trebuie să aibă control asupra propriului trup ». Pornind de la această poezie şi de la unele discuţii pe tema « Femeia creştin-ortodoxă, între tradiţie şi mişcarea feministă », am extras câteva idei ale unor femei ortodoxe de pe forumul pilde31.ning.com, femei care încearcă să readucă normalitatea în familiile lor şi, de ce nu ?, prin propriul exemplu, în societate.


La noi muierea pupa mâna bărbatului
Până mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,
Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,
Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.

Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Şi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce ştie femeia?
Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa,
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iasă din vorbă
Că ce ştie ea?

Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,
Zăvelca lungă, acolo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,
O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă,
Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi?

(…)

Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea? Că nu poţi.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ţi umple casa, să te simţi om,

Una-două îi leapădă, zice că a râvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a râvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stârpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mpuţinat lumea.

(Marin Sorescu, Rânduieli)

“Eu cred ca aici e o taina care e cuprinsa in cuvintele “barbatul sa isi iubeasca femeia, iar femeia sa se teama de barbat.” Unii au pastrat doar ultimele cuvinte si le-au dat tot felul de interpretari. In primul rand, eu cred ca cuvintele astea tintesc in primul rand spre o atitudine, nu spre sentimentul in esenta. Ca doar nu inseamna ca femeia nu trebuie sa isi iubeasca barbatul. Sau ca barbatul nu trebuie sa se teama de femeie (teama de a nu o rani)… Dar orice lucru care se scutura de esenta se perverteste si mai ramane doar caraghiosul. Din teama de barbat (teama, nu frica), din puterea fizica a barbatului (pe care in loc sa o foloseasca doar pentru a-si intretine si apara familia o mai foloseste si la “educatie” – a femeii, nu doar a copiilor) etc etc.
Cat despre traditie… cred ca s-a tot modificat, atat timp cat nu vorbim de o sfanta traditie. Oamenii s-au legat mai mult de patimile lor decat de porunca si Cuvantul Domnului. Dar probabil ca orice gest are la esenta o valoare. De exemplu – pupatul mainii. Sotia poate sa sarute mana care stie ca munceste sa aduca painea copiilor, iar sotul poate sa sarute mana care stie ca face painea. Iar pupatul ostentativ in public – ce legatura poate fi intre iubire, respect si aceasta? Doar daca alege sa o faca cel care pupa, nu cel care se pretinde a fi pupat
Cat despre serviciu… noi vrem sa muncim pentru ca ne simtim neimplinite in familie. Dar nu ne simtim neimplinite pentru ca ne-ar mai ramane timp si nu stim ce sa facem cu el (ar fi culmea, nu? :) ) ci pentru ca asa ne-a batut toata lumea la cap de “cativa ani” incoace. Si pentru ca nici nu ne mai permitem financiar. Deci dreptul femeii de a munci s-a transformat in obligatia femeii de a munci, obligatie financiara si psihologica. Ca o femeie care nu lucreaza, care se ocupa doar de casa, care sta acasa (de parca acasa ar sta, nu ar munci toata ziua) e ca si cum ar avea un handicap. Dar de ce a vrut femeia sa munceasca? Pentru a obtine respect si independenta financiara. Dar de ce a simtit ca nu le are (respectul) sau ca o incomodeaza (lipsa banilor..) – pentru ca barbatul a abuzat de darurile pe care le-a primit.
Dar lucrurile au degenerat rau de tot (asta ca sa se vada si greseala tendintei), de cele mai multe ori femeile care au promovat feminismul au fost lesbiene si luptatoare pentru dreptul de a face avorturi.”(M.B.)

 

„Parintele Tanase, intr-o conferinta spunea ca, in timpul prieteniei dintre o fata si un baiat trebuie mare atentie la defectele celuilalt, pentru ca pe masura ce omul inainteaza in varsta aceste defecte se accentueaza.” (M.R)

 

„Feminismul a vrut sa-si faca numai bine si si-a facut numai rau:( Caci din floare ce trebuie protejata, femeia a ajuns tinta de aruncat ghiveciul…Din stapana a casei, respectata si iubita, a devenit rob pe plantatie, din doamna careia i se cedeaza locul a devenit carausul familiei.
Durerea mea cea mai mare este ca in ochii barbatului imaginea femeii este asa de deformata incat si ei saracii cresc stramb, cavalerismul a devenit asa de desuet incat nici nu stiu cand ar trebui sa fie cavaleri. Dar cred ca este tot vina noastra (generic vorbind), noi am vrut sa fim la fel cu ei, nu egale ca egale suntem prin darul Domnului. (N.B.)

 

Eu cred ca in societatea actuala multe se strica din start. Daca doi tineri se casatoresc, crestini ortodocsi fiind si incepe paza de copii, totul se duce de rapa. Daca se casatoresc si fac copii, cati da Domnul., femeia nu are cum sa mai mearga la job. Cel mult ceva usor de acasa. Daca nu merge la job se ocupa de casa, de copii de familie. Sotul aduce painea in casa. Domnul va aduce restul. Daca e frica de Dumnzeu, credinta si dragoste – frumos sunt asezate toate. Altfel…femeia se duce la job, refuza sa nasca o perioada. Vine un copil, maxim doi dupa care se intoarce la job. Ea ramane si cu jobul si cu casa si cu copii, sotul cu ce doreste sa preia. De foarte multe ori extrem de putin. Nici nu e in firea lor sa preia multe. Si de aici certuri, probleme, discutii…cine ce face si cum face etc etc.
Dar …zi la femeia din ziua de azi sa faca toti copii…sare in sus de 7 metri. Sau zi la barbat sa isi asume nasterea de copii…tot de 7 metri in sus. Asa ca…pestele de la cap se impute. Asa cum e vorba. Pentru ca femeia refuza sa mai nasca si pentru ca barbatul refuza sa ridice femeia din pacat si isi tine familia in pacat se intampla tot ce se intampla. Cum sa mearga ceva bine cand noi de la inceput ne punem impotriva lu Dumnzeu? N-are cum. Asta general vorbind. Ca sunt cazuri in care femeia nu poate face copii. Acolo nu e asa bai. Nefiind copii nu sunt multe responsabilitati. E un lapte si miere. Cand apare cel putin un copil se complica totul. Problema e cand din motive de sanatate nu mai pot sa apara copii si femeia e nevoita sa mearga la munca desi foarte bine se poate ocupa de casa si de copil. E foarte greu cu femeia care iese din casa si merge la munca. Asta pentru ca ea nu le poate face pe toate si apar probleme, nemultumiri, frustrari. Dar…daca e Hristos cu noi…orice se poate. Si cu multa jertfa din partea fiecaruia. Si multa intelepciune.
Hilar mi se pare ca femeile singure isi i-au jugul de gat…ele vor egalitate cu barbatii, ele nu vor discriminare si tot ele se plang apoi ca nu li se mai deschide usa. Ele se imbraca in pantalon la job, isi i-au joburi de barbat si apoi se plang ca nu mai sunt vazute ca niste “delicate”? Plus ca…majoritatea femeilor vor sa munceasca…nu vor sa nasca copii. Asta poate pentru ca nici barbatii nu isi asuma familiile cu mai multi copii.”
(L)

 

„Nici noi nu facem nimic sa schimbam optica lumii, sa o reinstauram pe cea potrivita, cea lasata de Dumnezeu: ca femeia sa se mantuiasca prin prunci, iar barbatul sa isi castige painea prin sudoarea muncii lui. Astazi si barbatii fug din ce in ce mai mult de responsabilitati, trebuie doar luciditate sa vezi asta.Greu, e greu….Problema e ca, mai nou, nu ai voie nici sa te plangi, caci tot noi, femeile, ne dam in cap: ”apoi eu, in comunism, munceam 6 zile pe sapt, cateodata si duminica, aveam si copii, faceam si aia si aialalta”…. Ca si cum asta e normalitatea….” (I)