Despre distrugerea familiei…

2:01 pm, noiembrie 6, 2010 în Atentat asupra familiei de Diana

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase (2009)

“- Vă ocupaţi cu râvnă, cu toată energia de mult timp de problemele familiei şi ale copiilor din România, probleme pe care le cunoaşteţi mai bine ca oricare altul. Cum vedeţi în aceşti ani din urmă starea familiei româneşti? Mai are ea temelie trainică?

- Din păcate, anul 2009 nu se identifică cu anii trecuţi şi cu anii mai dinainte. Din fericire, Biserica rămâne în principiile şi rânduielile ei neschimbate. Infailibilitatea Bisericii, capacitatea ei de a lucra fără greşeală, fiindcă îl are în capul ei pe Hristos, poate da nădejdea ca familia să revină în matca obişnuită. Asta înseamnă curgerea firească a vieţii în Taina cununiei şi, în casă, realizarea dezideratelor de creştere şi educare a copiilor.

- O familie tradiţională este formată din tată, mamă, copii, dar şi bunici, şi bătrâni. Care mai este acum relaţia mamă-tată şi copii şi apoi a acestora cu bătrânii, cu bunicii?

- Depinde dacă aceste trei categorii de vârste au procedat la izolare sau nu. Câtă vreme copiii nu mai petrec viaţa lor cu părinţii, pentru că părinţii şi-au izolat copiii prin televizor, prin internet, prin toate nebuniile moderne, câtă vreme părinţii nu mai au legături cu părinţii lor, respectiv bunicii copiilor, pentru că ei sunt persoane post-moderne iar ceilalţi sunt expiraţi, retrograzi, stăpâneşte ruptura. Aceasta e aşa de puternică, încât e greu să speri în refacere fără credinţă, spovedanie, rugăciune, pocăinţă.

- Aţi vorbit de relaţiile sufleteşti, le-aş zice duhovniceşti. Mai există însă o relaţie familială complet distrusă încă din anii de după revoluţia franceză de la 1789, mai ales în secolul al XIX-lea: rolul protector al familiei tradiţionale faţă de copii şi faţă de bătrâni a fost preluat de către stat. Acum statele moderne îşi asumă rolul de pater pentru copii, chiar preluându-i de la părinţi. Iar pe bătrâni i-au rupt de familia lor prin pensii, cărora înainte de anul 1850 nici nu li se cunoştea numele. Prin aceasta, cele trei vârste, cum le-aţi numit Sfinţia Voastră, sunt complet rupte unele de altele, structura familiei fiind pulverizată.

- Occidentul cunoaşte de mult aspecte mult mai grave ale acestor realităţi, chiar dacă au creat aziluri superdotate pentru bătrâni, din care lipseşte cu desăvârşire căldura dragostei familiei. Asta au făcut în primul rând. Au distrus dragostea dintre oameni, în primul rând a celor de acelaşi sânge. În primul rând copiii au nevoie de bunici. Acum nu duc lipsă gravă de părinţi, dar şi de bunici. Copiii pe care îi ocroteşte parohia noastră, în cadrul serviciului social care funcţionează după noul Statut al Bisericii, duc lipsă sufletească de părinţi, pe care încercăm să-i înlocuim, şi încă mai mare lipsă de bunici. Bunicii nu pot fi nici neglijaţi, nici înlocuiţi. Ei au rolul lor, dat de Dumnezeu, în educarea şi formarea copiilor. E bine ca statul să nu preia cu forţa rolul acesta, ci trebuie să protejeze familia. A proteja e una şi a înlocui rolul părinţilor este alta.

- În comunism, prin distrugerea proprietăţii private şi pauperizarea întregii populaţii au fost spulberate posibilităţile de protecţie a persoanei prin familie, nu a mai rămas nimic nici pentru urmaşi, nici pentru înaintaşi. Tot omul a ajuns la mâna statului, marele proprietar. Astfel s-au creat condiţiile ca, în aceşti ani postdecembrişti, să se poate distruge familia mai uşor în România.

- La ce ar trebui să ne aşteptăm? De ce trebuie să avem aşa mari pretenţii la aceste lucruri care nu au nimic comun cu Hristos? Greşelile mari apar în relaţia Biserică şi stat, Biserica în stat, Biserică naţională… Biserica nu e din lumea asta. În nici într-un caz nu poate să vină statul să facă reguli Bisericii. Biserica are regulile ei de care statul nu ţine cont şi nici nu-i convin. Dacă statul ar fi creştin, atunci duminica nu s-ar lucra, cârciumile nu s-ar deschide, în post mâncarea ar fi adecvată şi nu s-ar vinde cărnuri în magazine. Or, statul nu face aceasta şi noi ne supunem unui astfel de stat care, mai înainte, făcea şi multe alte rele: prigonea, omora, îi arunca pe creştini la fiare, îi extermina în lagăre şi temniţe înfiorătoare. Ce pretenţii să avem de la un astfel de stat? Măcar atâta de ar face, să nu se mai laude că ajută şi face bine cetăţenilor, când de fapt strică. Asta nu înseamnă că suntem împotriva statului, ci doar criticăm nişte aspecte care sunt vizibile pentru toată lumea.

- Este de plâns, la ora actuală, procentul de formare a familiilor tinere în România în comparaţie cu procentul desfacerii căsătoriilor. Am văzut prin ziare titluri deşănţate, de felul „România divorţată”, aşa de mare este numărul divorţurilor, semn clar al unui proces devastator de distrugere a familiilor. Ce ziceţi, este întâmplător acest fenomen?

- Nu. Lucrurile sunt scăpate din mână de către oamenii cu responsabilităţi spirituale. Adică noi, preoţii, noi, creştinii ortodocşi cu pretenţii de trăire a credinţei, noi, intelectualii cu pretenţii de cunoaştere. Eu sunt mirat că atunci când cineva se sinucide, aruncându-se de la etaj, nu este întrebat preotul din parohia respectivă, dacă îl cunoaşte pe sinucigaş, dacă venea la spovedanie, ce probleme avea persoana respectivă, boli psihice, ai discutat cu părinţii, ce cauze au provocat tragedia? Dar lucrul acesta nu se întâmplă. Ceea ce înseamnă că noi nu avem o preocupare pentru problemele oamenilor din parohie. De aceea ne facem vinovaţi, deoarece Biserica ar trebui să lucreze continuu soborniceşte, adică să ne doară durerea celuilalt, împreună să ne sfătuim, împreună să lucrăm contra răului. Nu contra unor instituţii sau persoane, ci contra avorturilor, a divorţurilor, a împilărilor, a sinuciderilor, a patimilor, a ispitirilor grave, a certurilor, abandonurilor etc., etc.

- Care sunt principalele cauze ale disoluţiei familiei în aceste vremuri?

- Este lupta răului. Întrebarea poate fi pusă şi altfel: de ce noi cedăm la aceste atacuri? Este vorba de noi, preoţii, credincioşii, Biserica. De ce Biserica vie cedează la aceste asalturi ale răului? De ce am ajuns în aşa hal şi ne supunem fără împotrivire răutăţilor veacului? Nu e semnificativ de ce ne atacă altul, aşa e rostul lui, ispita diavolului, să ne lovească. De fapt, cauzele sunt la noi: slăbirea credinţei, pierderea iubirii, acceptarea modelor de viaţă moderne, primirea cu uşurinţă a mentalităţilor păcătoase. Răul, pe acest teren slab duhovniceşte şi moraliceşte, se propagă, intră, se sălăşluieşte înăuntrul omului şi apoi explodează în faptele lui. Iar noi observăm ravagiile din societate.

- Nu reacţionăm din cauza slăbiciunilor noastre. Totuşi există o acţiune susţinută prin legi pentru promovarea concubinajului, a libertinismului sexual, a desfrânărilor, a avorturilor, a plăcerilor consumiste, a prostituţiei, a homosexualităţii, precum şi de modificare a conţinutului educaţiei din şcoală în sensul dezvoltării premature a acestor patimi.

- Cazul fetiţei de 11 ani de la Iaşi care, cum ştiţi din mass media, a rămas gravidă în urma unui viol, nu e singular, dar este simptomatic. Cunosc şi fetiţe de 10 ani care au rămas gravide, au născut şi sunt bine acum. A fost dusă în Anglia să facă avort şi s-a sa mediatizat peste măsură pentru ca să existe motive pentru aprobarea legală a avorturilor la perioade mai mari pentru fetiţe de până în 15 ani. Duşmanii vieţii au avut un interes, de au făcut atâta vâlvă. Englezii pe al nostru l-au chiuretat, iar o fetiţă de 15 ani de la ei a fost lăsată să nască un prunc sănătos. Au profitat de prostia noastră şi pe al nostru l-au lichidat. Vedeţi ce luptă este împotriva vieţii? Ce luptă este împotriva neamului? Brâncoveanu de aceea a fost arestat şi ucis de turci, pentru că a înmulţit neamul românesc, a susţinut cu măsuri sociale creşterea demografiei, lucru neplăcut pentru duşmani. Asupreala asta socială care funcţionează la noi de mai mult timp provoacă mari daune neamului sub aspect demografic. Sigur că apare ideea nocivă, „cu ce să cresc copilul acesta?”, şi îl avortează. Alţii îi lasă pe copii acasă şi se duc prin străinătate după căpătuială, acolo uită de familie şi praful se alege. Alţii trimit bani mulţi şi copilul de acasă se destrăbălează cu ei. Dandanale, ba chiar tragedii. Împotriva acestor răutăţi trebuie să luptăm. Şi nu singuri, ci cu Dumnezeu alături de noi.”