Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2010 noiembrie.

de Diana

Avertismente pentru părinţi

5:12 pm, noiembrie 11, 2010 în Atentat asupra familiei, Creşterea copiilor de Diana

COPIII INTRE FRICA SI ISPITA

In acest capitol sunt mai multe sfaturi si avertismente adresate parintilor care vor sa-si educe copii sanatosi din punct de vedere spiritual. Numai o personalitate sanatoasa moral se poate impotrivi agresiunii societatii contemporane: „Fumeaza, nu sunt tari!”, „Bea, este scump!”… „Omoara, sunt straini, nu sunt ai nostri!”

De aceea, avand in fata dilema educationala: „sa-l cresc cinstit sau bogat si de succes?”, multi parinti, satui de macabrul televiziunilor si de foamea spirituala, cauta pentru copilul lor o soarta mai buna, o cale dreapta si o orientare corecta.

In vacuumul spiritual, umplut de permisivitatea absoluta si uneori chiar de indracire, te poti sprijini doar pe o spiritualitate autentica si pe setea de Lumina. Nu trebuie sa permitem ca fiul sau fiica noastra sa creasca singur, ca o buruiana pe marginea drumului, fara sa inteleaga unde este Dumnezeu si unde este intunericul, unde este binele si unde este raul. Altfel, el va creste devenind „buruiana” pentru batranetile parintilor. De aceea, intai de toate, sa ne concentram in misiunea noastra de a nu permite pacatului sa intre in copiii nostri si, ferindu-i de spini si palamida, sa construim in prunci acele caracteristici care sunt placute lui Dumnezeu si care vor aduce folos societatii.

Pacatul nu necesita eforturi, de ace ea sufletul slab se si deda influentelor negative. Exista multe variante ale dezvoltarii inclinatiilor pacatoase, dar se poate urmari dinamica lor. Chiar si la un prunc se poate urmari, spre exemplu, inclinatia spre iubirea de avutie. Astfel de copii au placerea de a detine, intai de toate, jucariile si sa nu le imparta cu ceilalti copii, cu fratiorul sau surioara. Pe masura ce cresc, aceasta inclinatie poate deveni la ei iubire de arginti. Adolescentii, mai ales cei din timpurile noastre „comerciale”, solicita de la parinti bani, cadouri scumpe si multi chiar se supara daca dorintele nu le sunt satisfacute. In urma iubirii de arginti vine si slava desarta. Aceasta patima pacatoasa are o multime de nuante si transformari; se descopera in asociere cu hainele la moda, bijuteriile, cosmeticele. Dorinta de a placea celor din jur este, in cazul acestei patimi, supradimensionata.

Se pot determina, in acelasi fel, si alte aspecte al slavei desarte: laudarosenia, iubirea de sine, mandria. In urma acestor patimi apare si lacomia, adica imbuibarea, de la care provine orice fel de necuratie trupeasca.

„Tratarea” patimilor necesita insa autocunoastere, pocainta sincera si harul lui Dumnezeu. Copiii mici trebuie imbisericiti, invatati cu rugaciunea si deasa impartasanie. Parintii trebuie sa tina minte ca evlavia lor si sanatatea spirituala a copiilor se afla intr-o foarte stransa legatura.

Jucaria si functiile acesteia

Jucaria influenteaza foarte serios psihicul copilului si dezvoltarea personalitatii acestuia. Pentru el jucaria este ceva viu si adevarat. Fiind pasionat de jucarie, copilul se identifica adesea cu aceasta, cu „trasaturile” si cu esenta ascunsa a ei. Este periculos daca acest lucru se produce in jocul cu un erou negativ. Pericolul consta in faptul ca tot ceea ce este pierdut, la joc, de catre copii, se regaseste reflectat in viata reala. Astfel, daca cel mic se comporta uman, milostiv si cu grija in joaca, inseamna ca are in minte un model a ceea ce trebuie sa faca. Si, dimpotriva, daca cel mic este agresiv, grosolan si dur, atunci un astfel de comportament va fi transpus, cu siguranta, si in realitate.

Jucaria „programeaza” comportamentul copilului. De aceea este foar te important sa intelegem felul in ca re aceasta actioneaza, ce fel de „program” are. In lume exista bine si rau, ideal si antiideal, iar jucaria poate fi si o antijucarie. Jucariile-monstri, atat de iubite de multi copii, detin o putere distructiva. Acestea pot provoca la copii disfunctii psihice. Specialistii considera ca jucaria este purtator de informatii pentru copii, la fel ca ziarul sau Internetul pentru un adult.

Magazinele sunt pline de testoase Ninja, roboti transformeri si Batmani. Acesti eroi provoaca la copii fantezii agresive, care sunt transpuse in rea litate vizavi de cei mai slabi: animale sau copii.

S-ar parea ca jocurile de masa nu au nimic negativ. Vechile cuburi cu imagini din povesti, mozaicurile sau constructoarele pentru copii, care si-au demonstrat, de-a lungul vremii, utilitatea, dezvoltand intelectul, invatand copiii sa rabde si sa se miste, toate acestea nu mai sunt la fel. Uitati-va doar la denumirile lor: „Piratii”, „Stapanul Universului”, „Cuceritorul”. Spre ce anume ii indreapta aceste jocuri pe copii? Spre manifestarea mandriei si a slavei desarte. Povestile sunt inlocuite de lumea Fantasy, cu eroi extraterestri si monstri. Acum sunt foarte populare jocurile de-a afacerile, de-a banii si bancile. Ce ii invata acestea pe copii? Din pacate, le intarata dorinta de inavutire, minciuna si manipulare. Si inca un exemplu: Jocul „Concurs de frumusete” – instruc tii pentru fetite cum sa se pregateasca pentru un astfel de concurs. Jocul invata cum trebuie sa-ti arati corpul si cum sa lupti impotriva concurentelor. Iar mamele si tatii cumpara aceste jocuri, dupa cum spun vanzatorii, cu mare ardoare.

Copiilor le place constructorul de tip „Lego”. Intr-adevar, acesta e o jucarie viu colorata si ecologica. Cu ajutorul ei poti construi diferite peisaje sau scene. Dar ce fel de scene? „Catastrofe mondiale”, „Extraterestri”, „Fantome”, „Razboinici galactici” – aceasta este tematica lor principala.

Exista jucarii bune si inteligente. Parintii trebuie sa le aleaga cu grija. Pentru copiii mai mari acum se pot cumpara diferiti constructori de corabii, avioane sau barci. Pentru fetite se pot cumpara seturi de cusut rochite la papusi, iar pentru baieti instrumente de teslar sau strungar. Acestea invata copiii sa fie independenti, muncitori si grijulii fata de cei din jur.

Teleeducatii

In 2007 copiii cu varsta mai mica de 14 ani au savarsit 60 de mii de infractiuni. O astfel de crestere a infractionalitatii a fost legata de multi cercetatori de transmisiunile televizate care contin modele de comportament agresiv, criminal si antisocial. Acest lucru nu este de mirare. Mass-media este dotata tehnologic pentru conducerea societatii. Aceasta actioneaza asupra sentimentelor oamenilor, formeaza valori, gusturi si gandiri. In manualele de psihologie a mass-media sunt enu merate metodele principale de actionare asupra omului: metode de comportament, fiziologice, schimbarea cadrelor. In practica aceste metode se realizeaza perfect.

Ecranul formeaza astazi personalitatea, pentru care sunt caracteristice agresivitatea si insensibilitatea emotionala. Televiziunea incurajeaza consumismul excesiv si comportamentul se xual denaturat. Oricat de paradoxal ar parea, toate acestea se demonstreaza chiar si in desenele animate pentru copii, mai ales cele produse in Occident.

Stiinta a colectat un intreg sistem de dovezi si fapte care vorbesc despre fenomenul invatarii sociale. In anii ’70 psihologul Canadian A. Banduar a cercetat conditiile in care se desfasoara aceasta invatare. „Un singur model televizat se poate constitui in exemplu de urmat pentru milioane de oameni”, scria el in cartea sa, bazandu-se pe cercetari de durata. Iata una dintre acestea. Doua grupuri de copii cu varsta cuprinsa intre patru si sase ani au fost introduse in camere de joaca, fara adulti, dar cu supraveghere video. Unul din grupuri a vazut un film agresiv. Dupa compararea inregistrarilor, in cadrul grupului ca re vazuse filmul au fost enumerate de opt ori mai multe actiuni agresive. Iar copiii repetau replicile vazute, cu putin timp in urma, pe micul ecran.

Sunt cunoscute multe cazuri, cand copiii comit infractiuni, imitand intru totul hainele si comportamentul eroilor de la televizor sau Cinema. In 1993, un copil de cinci ani a dat foc patului cu o bricheta, dupa ce urmarise unul din episoadele desenului „Beavis si Butthead”. Acolo, protagonistii – adolescenti, huligani -, declara ca „focul este cool”! In 2004, niste tineri parinti din Moscova au observat ca fiul lor de sapte ani copiaza intru totul protagonistii serialului „The Simpsons”. Tatal nici nu-si dadea seama ca in desenul care se difuzeaza in miezul zilei poate fi ceva atat de daunator. Revoltat, acesta a dat in judecata canalul de televiziune REN – tv. Toate concluziile expertilor au fost de partea tatalui si canalul de televiziune nu a mai difuzat serialul.

In familiile contemporane copiii se uita des si mult la televizor. Televizorul devine aproape unicul interlocu tor si educator al copilului. Interesul copilului pentru „cutia vorbitoare” este explicabil. Stralucirea ecranului, pe care omul o percepe inconstient, are un ritm definit. Acesta actioneaza hipnotic asupra psihicului. Drept rezultat, micul omulet intra in transa si percepe fara critica tot ceea ce curge din ecran. Productia cinematografica, adesea „sangeroasa”, in loc sa-l invete sa vorbeasca, il invata sa raga sau sa se exprime prin interjectii. Aceasta duce la incetinirea ritmului de dezvoltare psihica a tanarului spectator. Drept rezultat, copiii nu pot asimila informatia auzita. Ei percep doar in formatia vizuala, iar cuvintele trec pe langa urechi. De aceea, in scoala, acesti „teleeducati” aproape ca nu percep ce spune profesorul si invata cu greu materia. Dificultati apar la astfel de copii si in comunicarea lor cu cei de aceeasi varsta.

(din:  “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010; articol preluat de pe Război întru Cuvânt)

de Diana

Despre distrugerea familiei…

2:01 pm, noiembrie 6, 2010 în Atentat asupra familiei de Diana

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase (2009)

“- Vă ocupaţi cu râvnă, cu toată energia de mult timp de problemele familiei şi ale copiilor din România, probleme pe care le cunoaşteţi mai bine ca oricare altul. Cum vedeţi în aceşti ani din urmă starea familiei româneşti? Mai are ea temelie trainică?

- Din păcate, anul 2009 nu se identifică cu anii trecuţi şi cu anii mai dinainte. Din fericire, Biserica rămâne în principiile şi rânduielile ei neschimbate. Infailibilitatea Bisericii, capacitatea ei de a lucra fără greşeală, fiindcă îl are în capul ei pe Hristos, poate da nădejdea ca familia să revină în matca obişnuită. Asta înseamnă curgerea firească a vieţii în Taina cununiei şi, în casă, realizarea dezideratelor de creştere şi educare a copiilor.

- O familie tradiţională este formată din tată, mamă, copii, dar şi bunici, şi bătrâni. Care mai este acum relaţia mamă-tată şi copii şi apoi a acestora cu bătrânii, cu bunicii?

- Depinde dacă aceste trei categorii de vârste au procedat la izolare sau nu. Câtă vreme copiii nu mai petrec viaţa lor cu părinţii, pentru că părinţii şi-au izolat copiii prin televizor, prin internet, prin toate nebuniile moderne, câtă vreme părinţii nu mai au legături cu părinţii lor, respectiv bunicii copiilor, pentru că ei sunt persoane post-moderne iar ceilalţi sunt expiraţi, retrograzi, stăpâneşte ruptura. Aceasta e aşa de puternică, încât e greu să speri în refacere fără credinţă, spovedanie, rugăciune, pocăinţă.

- Aţi vorbit de relaţiile sufleteşti, le-aş zice duhovniceşti. Mai există însă o relaţie familială complet distrusă încă din anii de după revoluţia franceză de la 1789, mai ales în secolul al XIX-lea: rolul protector al familiei tradiţionale faţă de copii şi faţă de bătrâni a fost preluat de către stat. Acum statele moderne îşi asumă rolul de pater pentru copii, chiar preluându-i de la părinţi. Iar pe bătrâni i-au rupt de familia lor prin pensii, cărora înainte de anul 1850 nici nu li se cunoştea numele. Prin aceasta, cele trei vârste, cum le-aţi numit Sfinţia Voastră, sunt complet rupte unele de altele, structura familiei fiind pulverizată.

- Occidentul cunoaşte de mult aspecte mult mai grave ale acestor realităţi, chiar dacă au creat aziluri superdotate pentru bătrâni, din care lipseşte cu desăvârşire căldura dragostei familiei. Asta au făcut în primul rând. Au distrus dragostea dintre oameni, în primul rând a celor de acelaşi sânge. În primul rând copiii au nevoie de bunici. Acum nu duc lipsă gravă de părinţi, dar şi de bunici. Copiii pe care îi ocroteşte parohia noastră, în cadrul serviciului social care funcţionează după noul Statut al Bisericii, duc lipsă sufletească de părinţi, pe care încercăm să-i înlocuim, şi încă mai mare lipsă de bunici. Bunicii nu pot fi nici neglijaţi, nici înlocuiţi. Ei au rolul lor, dat de Dumnezeu, în educarea şi formarea copiilor. E bine ca statul să nu preia cu forţa rolul acesta, ci trebuie să protejeze familia. A proteja e una şi a înlocui rolul părinţilor este alta.

- În comunism, prin distrugerea proprietăţii private şi pauperizarea întregii populaţii au fost spulberate posibilităţile de protecţie a persoanei prin familie, nu a mai rămas nimic nici pentru urmaşi, nici pentru înaintaşi. Tot omul a ajuns la mâna statului, marele proprietar. Astfel s-au creat condiţiile ca, în aceşti ani postdecembrişti, să se poate distruge familia mai uşor în România.

- La ce ar trebui să ne aşteptăm? De ce trebuie să avem aşa mari pretenţii la aceste lucruri care nu au nimic comun cu Hristos? Greşelile mari apar în relaţia Biserică şi stat, Biserica în stat, Biserică naţională… Biserica nu e din lumea asta. În nici într-un caz nu poate să vină statul să facă reguli Bisericii. Biserica are regulile ei de care statul nu ţine cont şi nici nu-i convin. Dacă statul ar fi creştin, atunci duminica nu s-ar lucra, cârciumile nu s-ar deschide, în post mâncarea ar fi adecvată şi nu s-ar vinde cărnuri în magazine. Or, statul nu face aceasta şi noi ne supunem unui astfel de stat care, mai înainte, făcea şi multe alte rele: prigonea, omora, îi arunca pe creştini la fiare, îi extermina în lagăre şi temniţe înfiorătoare. Ce pretenţii să avem de la un astfel de stat? Măcar atâta de ar face, să nu se mai laude că ajută şi face bine cetăţenilor, când de fapt strică. Asta nu înseamnă că suntem împotriva statului, ci doar criticăm nişte aspecte care sunt vizibile pentru toată lumea.

- Este de plâns, la ora actuală, procentul de formare a familiilor tinere în România în comparaţie cu procentul desfacerii căsătoriilor. Am văzut prin ziare titluri deşănţate, de felul „România divorţată”, aşa de mare este numărul divorţurilor, semn clar al unui proces devastator de distrugere a familiilor. Ce ziceţi, este întâmplător acest fenomen?

- Nu. Lucrurile sunt scăpate din mână de către oamenii cu responsabilităţi spirituale. Adică noi, preoţii, noi, creştinii ortodocşi cu pretenţii de trăire a credinţei, noi, intelectualii cu pretenţii de cunoaştere. Eu sunt mirat că atunci când cineva se sinucide, aruncându-se de la etaj, nu este întrebat preotul din parohia respectivă, dacă îl cunoaşte pe sinucigaş, dacă venea la spovedanie, ce probleme avea persoana respectivă, boli psihice, ai discutat cu părinţii, ce cauze au provocat tragedia? Dar lucrul acesta nu se întâmplă. Ceea ce înseamnă că noi nu avem o preocupare pentru problemele oamenilor din parohie. De aceea ne facem vinovaţi, deoarece Biserica ar trebui să lucreze continuu soborniceşte, adică să ne doară durerea celuilalt, împreună să ne sfătuim, împreună să lucrăm contra răului. Nu contra unor instituţii sau persoane, ci contra avorturilor, a divorţurilor, a împilărilor, a sinuciderilor, a patimilor, a ispitirilor grave, a certurilor, abandonurilor etc., etc.

- Care sunt principalele cauze ale disoluţiei familiei în aceste vremuri?

- Este lupta răului. Întrebarea poate fi pusă şi altfel: de ce noi cedăm la aceste atacuri? Este vorba de noi, preoţii, credincioşii, Biserica. De ce Biserica vie cedează la aceste asalturi ale răului? De ce am ajuns în aşa hal şi ne supunem fără împotrivire răutăţilor veacului? Nu e semnificativ de ce ne atacă altul, aşa e rostul lui, ispita diavolului, să ne lovească. De fapt, cauzele sunt la noi: slăbirea credinţei, pierderea iubirii, acceptarea modelor de viaţă moderne, primirea cu uşurinţă a mentalităţilor păcătoase. Răul, pe acest teren slab duhovniceşte şi moraliceşte, se propagă, intră, se sălăşluieşte înăuntrul omului şi apoi explodează în faptele lui. Iar noi observăm ravagiile din societate.

- Nu reacţionăm din cauza slăbiciunilor noastre. Totuşi există o acţiune susţinută prin legi pentru promovarea concubinajului, a libertinismului sexual, a desfrânărilor, a avorturilor, a plăcerilor consumiste, a prostituţiei, a homosexualităţii, precum şi de modificare a conţinutului educaţiei din şcoală în sensul dezvoltării premature a acestor patimi.

- Cazul fetiţei de 11 ani de la Iaşi care, cum ştiţi din mass media, a rămas gravidă în urma unui viol, nu e singular, dar este simptomatic. Cunosc şi fetiţe de 10 ani care au rămas gravide, au născut şi sunt bine acum. A fost dusă în Anglia să facă avort şi s-a sa mediatizat peste măsură pentru ca să existe motive pentru aprobarea legală a avorturilor la perioade mai mari pentru fetiţe de până în 15 ani. Duşmanii vieţii au avut un interes, de au făcut atâta vâlvă. Englezii pe al nostru l-au chiuretat, iar o fetiţă de 15 ani de la ei a fost lăsată să nască un prunc sănătos. Au profitat de prostia noastră şi pe al nostru l-au lichidat. Vedeţi ce luptă este împotriva vieţii? Ce luptă este împotriva neamului? Brâncoveanu de aceea a fost arestat şi ucis de turci, pentru că a înmulţit neamul românesc, a susţinut cu măsuri sociale creşterea demografiei, lucru neplăcut pentru duşmani. Asupreala asta socială care funcţionează la noi de mai mult timp provoacă mari daune neamului sub aspect demografic. Sigur că apare ideea nocivă, „cu ce să cresc copilul acesta?”, şi îl avortează. Alţii îi lasă pe copii acasă şi se duc prin străinătate după căpătuială, acolo uită de familie şi praful se alege. Alţii trimit bani mulţi şi copilul de acasă se destrăbălează cu ei. Dandanale, ba chiar tragedii. Împotriva acestor răutăţi trebuie să luptăm. Şi nu singuri, ci cu Dumnezeu alături de noi.”