Rolul mamei in educația copiilor – Sfantul Paisie Aghioritul

12:16 am, decembrie 24, 2010 în Creşterea copiilor, Sfaturi pentru tineri de admin

- Părinte, ne-ati spus odată că omul creşte şi se maturizează prin dragoste.

- Nu ajunge să iubească cineva pe altul, ci trebuie să-l iubească mai mult decât pe sine. Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.

O tânără, înainte de a se căsători, poate dormi dimineaţa chiar şi până la ora zece şi poate dori ca şi ceaşca de lapte să i-o pregătească mama ei. Nu are chef să facă nimic. Le vrea pe toate de-a gata, şi vrea ca toţi să poarte grijă de ea. Are pretenţii de la mama, pretenţii de la tata, iar ea îşi caută de huzurul ei. Deşi există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primeşte mereu ajutor şi binecuvântare de la mama ei, de la tatăl ei şi de la fraţii ei. Însă din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. Mai întâi se îngreţoşa atunci când atingea ceva murdar şi se spăla cu săpun mirositor. După aceea însă, atunci când se murdăreşte copilul şi trebuie să-1 cureţe, ai zice că ia în mână… marmeladă. Nu se îngretoşează. Mai înainte dacă o deşteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijeşte pe copil şi se bucură. De ce? Pentru că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei.

Mama ajunge să aibă mai multă dragoste şi jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfească. Mama se chinuieşte, se osteneşte mai mult cu copiii, dar în acelaşi timp “se încarcă” de har prin grija faţă de ei. Dăruieşte conti nuu, de aceea şi primeşte mereu. Tatăl nici nu se chinuieşte atât de mult cu copiii, dar nici nu se “încarcă”, de aceea şi dragostea lui nu este ca aceea a mamei.

Inima femeii se netrebniceşte atunci când dragostea sădită în firea ei nu află ieşire. Mi-a făcut o deosebită impresie cazul unui cunoscut de al meu care avea două surori. Una s-a căsătorit de foarte tânără şi a dobândit şi mulţi copii. Se jertfea mereu. Mai cosea şi la maşină şi din ce câştiga dădea milostenie la săraci. Cu câteva zile mai înainte a venit aici şi mi-a spus: “Acum am şi nepoţei!” şi îi tresaltă inima de bucurie. Cealaltă nu s-a căsătorit, nu şi-a pus în valoare în chip duhovnicesc nici lipsa de grijă pe care o avea şi a devenit… nu mă întreba! O făptură netrebnică. Se plictisise chiar şi de viaţă. Aştepta ca bătrâna ei mamă să o slujească şi tot nemulţumită era. Dar oare de ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru că nu s-a produs schimbarea înlăuntrul ei, pentru că nu a devenit mamă şi nici nu a pus în valoare dragostea ce există în firea femeiască, ajutând pe cei care au nevoie.

De aceea spun că jertfirea de sine este absolut necesară pentru femeie. Bărbatul, chiar şi atunci când nu şi-ar cultiva dragostea, nu suferă mare pagubă. Femeia însă, cu dragostea pe care o are, dacă cumva nu o canalizează corect, este o maşină care funcţionează, dar nu are materia primă pe care să o prelucreze şi astfel merge în gol zguduindu-se pe sine şi zguduind şi pe alţii.

- Părinte, Sfântul Nectarie, într-o epistolă către monahii, le scrie să nu uite că sunt femei şi de aceeasă încerce să imite pe Cuvioase, iar nu pe Cuvioşi. De ce spune aceasta? Oare pentru că femeile nu au rezis tenţă?

- Cine? Femeile să nu aibă rezistenţă? Eu m-am minunat de multa lor rezistenţă. Femeia poate fi mai slabă cu trupul, poate avea mai puţine puteri trupeşti decât bărbatul, dar cu inima ce o are, dacă o pune în lucrare, are o astfel de rezistenţă, încât întrece şi pute rea bărbătească. Bărbatul are putere trupească, dar nu are inima pe care o are femeia.

Pe mamă o doare pentru copiii ei, se osteneşte, dar nu simte oboseala. Se sileşte pe ea însăşi, dar fiindcă îşi iubeşte copiii şi casa, pe toate le face cu bucurie. Mai mult se oboseşte unul care stă întins toată ziua, decât ea. Mi-aduc aminte că, atunci când eram mic, mama trebuia să care apă, care era foarte departe de casă; trebuia să facă mâncare, să facă pâine, să spele rufele, să meargă şi la ogor. Adică făcea toate tre burile, ne avea şi pe noi care o zăpăceam şi pe lângă toate acestea trebuia să facă şi judecată atunci când ne certam. Însă spunea: “Aceasta este datoria mea. Sunt obligată să le fac pe toate, fără murmur”. Iar aceasta o spunea din toată inima, deoarece îşi iubea casa şi copiii ei şi nu se descuraja din pricina tre burilor, ci pe toate le făcea cu bucurie.

Şi cu cât trec anii, cu atât mai mult mama îşi iubeşte casa. Cu toate că înaintează în vârstă, ea se jertfeşte tot mai mult, ca să-şi crească şi nepoţeii ei. Şi deşi puterile ei trupeşti se împuţinează, dar fiindcă ceea ce face, face cu toată inima, ea are mai mult curaj decât în tinereţile ei, mai mult curaj chiar şi decât bărbatul ei.

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare.

Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult. Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare, copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic.

Mai demult o mamă putea alăpta şi copilul vecinei, dacă aceea nu avea lapte. Acum însă multe mame se îngreuiază să-şi alăpteze chiar şi propriii lor copii. Mama care se leneveşte şi nu-şi alăptează copilul transmite această lenevire şi copilului ei. Mai demult, cutiile cu lapte concentrat aveau pe ele o etichetă cu o mamă care ţinea la sânul ei un copil. Acum însă au o mamă care tine în braţe nişte flori. Mamele nu-şi mai alăptează copiii, şi astfel aceştia cresc fără mângâierea mamei. Şi atunci cine le va da afecţiune şi dragoste? Cutia cu laptele de vacă? Copiii sug din sticla “îngheţată” şi astfel îngheaţă şi inima lor. Apoi, după ce cresc mari, caută mângâiere în sticla de la tavernă. Dacă copiii nu vor primi afecţiune, nu vor avea de unde să dăruiască afecţiune, şi astfel se transmit mai departe patimile părinţilor. Apoi vin mamele la mine şi-mi spun: “Părinte, fă rugăciune, căci îmi pierd copilul!”

- Părinte, este bine ca femeia să lucreze?

- O tânără care a studiat şi a început să lucreze înainte de a se căsători, cu greu îşi va lăsa serviciul atunci când va deveni mamă, pentru a se dărui copi ilor ei. În timp ce alta care nu a studiat şi are serviciu simplu, mult mai uşor îl poate lăsa.

- Părinte, dacă femeia nu are copii, cred că servi ciul o ajută.

- Adică, dacă nu are copii, trebuie neapărat să aibă un serviciu? Nu există oare atâtea lucruri pe care să le poată face? Desigur, dacă are copii, cel mai bine este să stea acasă. Căci altfel cum vor fi ajutaţi copiii?

- Părinte, multe femei spun că nu o pot scoate la capăt şi de aceea sunt nevoite să lucreze.

- Nu o scot la capăt pentru că vor să aibă televizor, video, maşină personală şi de aceea trebuie să lucreze, neglijându-şi şi chiar pierzându-şi în felul aces ta copiii. Dacă va lucra numai tatăl şi se vor limita numai la strictul necesar, atunci nu va exista nici o problemă. Când însă vor lucra amândoi, pentru că, chipurile, nu le ajung banii, atunci familia se va risipi şi-şi va pierde sensul ei adevărat. Şi atunci copiii ce să mai facă? Dacă ar trăi mai simplu, ar fi şi mamele mai odihnite şi s-ar bucura şi copiii. Cineva ştia şapte limbi, iar femeia lui se silea să înveţe patru, dădea şi lecţii şi lua şi medicamente, ca s-o scoată la capăt. Copiii lor s-au născut sănătoşi, dar crescând, s-au vătămat. Apoi au urmat psihanalize, etc… De aceea le spun mamelor să-şi simplifice viata lor, pentru a se putea ocupa mai mult de copiii lor, care au atâta nevoie de ele. Altceva este să aibă şi o altă preocupare în casă şi să se îndeletnicească cu ea atunci când se oboseşte cu copi ii. Atunci când mama este în casă, îi poate suprave ghea pe copii, rânduieşte cum trebuie lucrurile şi ast fel se evită multe necazuri.

Astăzi copiii nu se satură de dragostea mamei şi nici nu învaţă limba maternă, pentru că mama lipseşte, fiind toată ziua la serviciu şi-şi lasă copiii cu femei străine. De o mie de ori o duc mai bine copiii de la creşă, unde se află şi vreo educatoare cu dăruire, care să le arate puţină afecţiune, decât copiii pe care îi părăsesc părinţii şi sunt îngrijiţi de o femeie plătită. Şi după aceea ce se întâmplă? Cel care nu are o mamă, are o grămadă de doici.

- Părinte, cum îşi poate rândui o femeie treburile ei, astfel încât să aibă timp şi pentru rugăciune? Adică ce raport trebuie să existe între lucru şi rugăciune?

- De obicei, femeile nu au măsură la treburi. Vor mereu să înceapă treburi noi. Şi deşi au o inimă mare şi ar fi putut să facă o gospodărie foarte bună în sufle tul lor, îşi cheltuiesc inima cu lucruri neînsemnate. Dacă femeia vrea ceva frumos, se bucură, îşi dăruieşte o bucată de inimă acestui lucru, altă bucată altui lucru. Iar pentru Hristos ce va mai rămâne? Căscaturile în vremea rugăciunii din pricina oboselii.

Cu cât se depărtează inima femeii de lucrurile cele fru moase, cu atât se apropie mai mult de Hristos. Iar când inima este dăruită lui Hristos, atunci ea are mare putere.

- Părinte, o mamă mi-a spus: “Sunt slabă trupeşte şi mă obosesc repede, nici treburile nu apuc să le ter min şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne”.

- Să-şi simplifice viaţa, ca să-i rămână timp şi pen tru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte. Dacă o mamă şi-a simplificat viaţa ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună “sunt obosită”. Dar dacă îşi pierde timpul căutând să-şi aranjeze casa cât mai frumos pen tru străinii care o vor vizita, atunci ce să mai spui? Unele mame, pentru a le avea pe toate aranjate în casă, îşi constrâng atât de mult copiii, încât nu-i lasă nici măcar să mişte un scaun sau o pernă. Le impun disciplină militară şi astfel copiii, deşi se nasc sănătoşi, din păcate cresc vătămaţi. Un om inteligent, dacă va vedea într-o casă cu mulţi copii toate lucrurile puse la locul lor, va trage concluzia că, sau copiii sunt vătămaţi la minte, sau mama este barbară şi le impune disciplină militară. Le-a băgat frica în suflet şi de aceea copiii se tem să se joace. Odată am mers la o casă cu mulţi copii. Câtă bucurie mi-au pricinuit copiii cu neorânduielile lor copilăreşti, care stricau ordinea lumească – adică fiecare lucru să fie pus la locul lui. Dar tocmai aceasta este cea mai mare neorânduială, care îl oboseşte mult pe omul contemporan.

Mai demult nu existau cărţi duhovniceşti, pentru a se folosi mamele din cititul lor. Astăzi, însă, există o grămadă de cărţi patristice, o mulţime de traduceri, dar, din păcate, cele mai multe mame se ocupă sau cu lucruri de nimic, sau lucrează pentru a face faţă chel tuielilor.

Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vor bească despre Hristos, să le citească vieţile sfinţilor şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curăţirea sufletu lui ei, pentru a străluci duhovniceşte. Viaţa duhov nicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei. Astfel şi copiii ei vor trăi bucuroşi şi ea va fi fericită, deoarece îl are pe Hristos înlăuntrul ei. Dacă mama nu are timp să rostească nici măcar un “Sfinte Dumnezeule…”, atunci cum se vor sfinţi copiii?

- Părinte, dar atunci când mama are mulţi copii şi multe treburi de făcut?

- Atunci când mama face treburi în casă, nu se poate ruga în acelaşi timp? Pe mine mama mea m-a învăţat să rostesc rugăciunea lui Iisus. Atunci când noi, ca nişte copii ce eram, făceam vreo neorânduială şi era gata să se mânie, o auzeam spunând: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Când băga pâinea în cuptor, spunea: “În numele lui Hristos şi al Maicii Dom nului”. Iar când frământa şi gătea, rostea mereu rugăciunea. În felul acesta se sfinţea şi ea, se sfinţeau şi pâinea şi mâncarea, se sfinţeau şi cei care le mân cau.

Câte mame care au avut viaţă sfântă, nu au avut şi copii sfinţiţi!

Evlavia mamei are mare însemnătate. Dacă mama are smerenie, frică de Dumnezeu, toate lucrurile din casă merg bine. Cunosc mame tinere ale căror feţe strălucesc, deşi nu au fost ajutate de nicăieri. După copii îmi dau seama în ce stare duhovnicească se află mamele lor.