Educaţia copiilor începe cu educaţia părinţilor

5:30 pm, aprilie 3, 2011 în Uncategorized de admin

Sâmbătă, 2 aprilie, în premieră la Iaş a avut loc conferinţa “Ai copil. Învaţă să fii părinte!”, un eveniment dedicat părinţilor interesaţi să se dezvolte pe ei înşişi în relaţia cu copiii lor. “Ceea ce fac părinţii se reflectă în comportamentul copiilor. Astfel că meseria de părinte se învaţă în fiecare zi, pe tot parcursul vieţii, educându-se pe ei, îşi educă în mod eficient copiii”, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, doamna Cristina Gheorghe, director executiv la Fundaţia “Varlaam Mitropolitul”, co-organizatorul evenimentului, alături de Asociaţia Părinţilor Isteţi.

Pe tot parcursul zilei de sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 10:00, părinţii care acordă o atenţie specială relaţiei cu copilul lor au avut ocazia să interacţioneze cu specialişti în comunicare, psihologi, medici şi teologi, în cadrul Conferinţei “Ai copil. Învaţă să fii părinte!”. Evenimentul, în premieră în capitala Moldovei, a fost organizat de Fundaţia “Varlaam Mitropolitul”, patronată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi Asociaţia Părinţilor Isteţi. “În ritmul alert şi în vâltoarea informaţională de azi îţi e din ce în ce mai greu să discerni “ce e cu adevărat mai bun”, aşa încât copilul tău să devină sănătos, autonom, responsabil şi iubitor, cu stimă de sine, echilibrat, nonviolent şi care să se bucure de viaţă în orice împrejurare. Conferinţa “Ai copil. Învaţă să fii părinte!” este primul pas înspre misiunea de a crea o comunitate de părinţi implicaţi, care caută soluţii viabile şi cu sens, astfel încât copiii lor să devină oameni cu adevărat împliniţi şi bucuroşi în realitatea acestui secol”, a susţinut doamna Cristina Gheorghe, director executiv al Fundaţiei “Varlaam Mitropolitul”.

Potrivit organizatorilor, conferinţa reprezintă o “investiţie în dezvoltarea personală a părinţilor” şi se doreşte a fi un prim pas în cadrul unei iniţiative mai largi, susţinută şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. “Ne propunerm să oferim celor direct implicaţi în educaţia copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice, posibilitatea de a participa la două cursuri de formare – de comunicare relaţionare – care vor fi ţinute de specialişti. De asemenea, vom oferi prin intermediul site-ului www.aicopil.ro consiliere online, părinţii care vor accesa acest site având posibilitatea să participe la training-uri, conferinţe, ateliere. Va exista o comunitate a părinţilor isteţi, interesaţi să ofere o educaţie cât mai completă copiilor lor, printr-o abordare integrată a problemelor”, a mai subliniat doamna Cristina Gheorghe.

Astfel, specialiştii prezenţi sâmbătă la Iaşi – psihologii Cristina Neguţ şi Monica Reu, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, diac. dr. Sorin Mihalache – vor oferi părinţilor prezenţi soluţii reale, prezentând importanţa unei abordări unitare a inteligenţei emoţionale, sociale şi spirituale. Regulile de bază ale igienei relaţionale, efectele patologice ale aditivilor alimentari, importanţa şi impactul emoţiilor în relaţia cu copilul, modalitatea de creştere a unui copil autonom şi conştient atât de propriile nevoi, cât şi de cele ale semenilor sunt doar câteva dintre “învăţăturile” pe care şi le pot însuşi părinţii în urma participării lor la conferinţa “Ai copil. Învaţă să fii părinte!”

Copiii vor avea parte şi ei de bucuria noilor descoperiri, prin participarea lor la atelierele de creativitate şi MindLab, care se vor desfăşura în paralel cu sesiunile de comunicări. Copiii vor fi înscrişi la ateliere pe site, în limita a 50 de locuri.

“Astfel de iniţiative reprezintă investiţii în sufletul omului”

Prezent la conferinţa de presă, părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a subliniat implicarea Bisericii în educaţia credincioşilor, susţinerea unor astfel de iniţiative fiind “investiţii în sufletul omului”.

“Biserica încurajează cercetarea, încurajează excelenţa, pentru că, încurajând implementarea unor metode noi, moderne, nu facem decât să scoatem la iveală un tezaur care este, din păcate, prea adesea ascuns, al scrierilor noastre bisericeşti. Vom găsi la Sfinţii Părinţi aceleaşi principii educaţionale pe care, iată, societatea abia începe să le redescopere în secolul al XXI-lea. Biserica nu a încurajat niciodată o educaţie de tip coercitiv; duhovnicii încurajau o anumită delicateţe în abordarea sufletului oricărui ucenic şi, mai ales, a copilului”, a declarat pr. Constantin Sturzu.

De asemenea, părintele consilier a subliniat beneficiile sufletului, ca urmare a abordării metodelor alternative în educaţie. “Dacă nu încurajăm exprimarea unui copil, nu-l conştientizăm de libertatea pe care o are, de a alege între bine şi rău, atunci orice altă formă de a educa îl transformă în prizonierul unor imperative, iar, mai devreme sau mai târziu, consecinţele vor fi dezastruoase, pentru că se ajunge la revoltă. Biserica binecuvintează şi va binecuvânta astfel de iniţiative, pentru că reprezintă investiţii în sufletul omului”, a declarat pr. Constantin Sturzu.