“Sămânţa sădită în sufletul copiilor va rodi cândva”

11:25 pm, mai 9, 2011 în Creşterea copiilor, Despre Familia Creștină, Sfaturi pentru tineri de admin

Cu toţii suntem oarecum frământaţi de soarta copiilor noştri, de educaţia şi viitorul lor într-o lume care se arată tot mai ostilă unei vieţuiri creştine, unei vieţi cât de cât normale. Şi, cum este firesc, această sinceră căutare a început să rodească în mai multe locuri ale ţării noastre – căci tot mai mulţi înţeleg că viaţa în Hristos şi Biserica rămân cea mai bună asigurare a familiei şi a viitorului copiilor noştri; Însuşi Mântuitorul ne-o spune: „Fără mine nu puteţi face nimic”. Şi nu ne referim atât la creştinii care merg regulat la Biserică, cât la aceia care nu au încă o viaţă creştină, dar care caută cu sinceritate adevărul. Un astfel de loc, o adevărată poieniţă în jungla lumii de astăzi, este şi grădiniţa ortodoxă „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Înfiinţată încă din 2005, cu binecuvântarea Înalt-Preasfinţitului Pimen, grădiniţa a funcţionat într-un spaţiu închiriat, dar, pentru că numărul copiilor înscrişi a crescut, s-a construit o clădire în care pot fi educaţi 160 de copii în opt săli de clasă. Acum sunt înscrişi 130 de copii. Întrucât costurile de întreţinere şi funcţionare sunt foarte mari, sunt persoane care au înţeles misiunea acestei grădiniţe şi lucrează ca voluntari: administratorul grădiniţei, părintele profesor de religie, profesoarele de engleză şi pictură, medicul.

Părintele Vartolomeu Chira, stareţul mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, s-a ocupat de construirea acestei grădiniţe şi coordonează toate activităţile desfăşurate aici.

- Părinte Stareţ, ce v-a făcut să luaţi această iniţiativă, sfinţia voastră, un om dedicat din tinereţe vieţii monahale?

- Copiii sunt credincioşii de azi şi de mâine ai Bisericii, şi scopul este să educăm, să formăm caractere, oameni întregi la suflet şi la minte, pregătiţi pentru viaţă, indiferent ce ispite vor întâmpina. Munca a fost asiduă, a fost grea, dar totodată şi mulţumitoare – pentru că am simţit harul, ajutorul lui Dumnezeu, căci într-un timp atât de scurt să realizezi o lucrare atât de vastă… Numai cei care au trecut prin aşa ceva pot înţelege.

Hristos ne-a spus: „Îndrăzniţi, eu am biruit lumea!”, iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Roate le pot în Hristos, Care mă întăreşte”. Aceste cuvinte ne dau curaj şi putere să le întâmpinăm pe toate.

- Cum sunt educaţi copilaşii pentru a deveni buni creştini?

- Pe lângă programul educativ pe care-l au potrivit programei şcolare, accentul este pus pe familiarizarea copiilor cu viaţa în Hristos. De asemenea, încercăm să-i apropiem şi de tradiţiile atât de frumoase ale neamului nostru.

În zilele de sărbătoare, copiii vin la paraclisul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava îmbrăcaţi în costume populare, pentru împărtăşanie. Copiii ştiu că nu trebuie să mănânce înainte de a se împărtăşi. Ei ştiu că prin Sfânta Împărtăşanie ne împărtăşim cu Domnul, că Sfânta Împărtăşanie este hrana necesară sufletului nostru. Sfânta Împărtăşanie ne ocroteşte pentru că este Trupul şi Sângele lui Hristos, ne întăreşte în credinţă, ne luminează mintea şi ne fereşte de tot răul.

Copiii mai mărişori au învăţat „Tatăl nostru”, „Cuvine-se cu adevărat”, Crezul – şi le spun ei în cadrul Sfintei Liturghii. Copiii învaţă să postească, primind miercurea doar lactate, iar vinerea mâncare de post. Dacă de mici sunt crescuţi într-o astfel de atmosferă, aceste învăţături şi simţăminte, cele ale evlaviei se întipăresc în sufletul lor şi, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură-de-Aur, rămân „ca şi sigiliul aplicat pe ceară” care nu se mai poate şterge.

Încercăm, bunăoară, să le comunicăm copiilor şi dragostea pentru datinile şi tradiţiile bucovinenilor: portul popular, încondeierea ouălor, olăritul, şezătorile, pictarea icoanelor.

Narcisa Bompa, administrator la Grădiniţa „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, ne-a vorbit mai mult despre activităţile desfăşurate în afara grădiniţei.

- Milostenia este una din virtuţile pe care încercăm să le sădim în inimile copiilor noştri. De aceea, de marile sărbători sau oricând e cald şi frumos îi implicăm pe copii în diferite activităţi filantropice. Cu sprijinul părinţilor, micuţii de la grădiniţa noastră merg la copiii din cămine, din orfelinate, cu dulciuri şi cu jucării. Ei trebuie să ştie că sunt şi copii care nu au condiţiile lor şi nu au atmosfera lor familială, deşi nu sunt vinovaţi cu nimic pentru soarta lor, pe care ar fi putut-o avea oricare dintre noi. Mergem des şi la Căminul de bătrâni din vecinătate, ca să-i înveselim uneori pe bătrânii de aici cu câteva cântecele şi poezii, alteori cu daruri.

- Ce vă impresionează cel mai mult la aceşti copilaşi?

- Faptul că ştiu să ierte foarte uşor. În cadrul activităţilor, doamnele educatoare şi preotul îi învaţă să ierte, să-şi ceară iertare. De altfel, lor nu le este deloc greu. În mijlocul lor înţelegi de ce Dumnezeu ne cere să fim precum copiii, adică să avem inima lor curată, sinceră, fără răutate, fără a ţine minte răul, fără invidie, fără a fi posesivi şi materialişti.

- Dumneavoastră ce aţi învăţat de la ei?

Învăţ de la ei iertarea, încredinţarea deplină în voia lui Dumnezeu. Ei sunt sinceri fără a răni, sunt iubitori fără a fi făţarnici, sunt drepţi fără a fi justiţiari…

- Care sunt bucuriile pe care le aveţi?

- Cea mai mare bucurie este să ştiu că ceea ce învaţă copiii aici va rodi peste un timp. Nu este important să ştiu neapărat ce şi cât asimilează copiii, ci că aici punem bazele unei vieţi plăcute lui Dumnezeu. Primim ocazional şi copii de la alte grădiniţe. S-a întâmplat să avem o fetiţă de la o altă grădiniţă timp de o lună. M-am întâlnit mai târziu cu părinţii ei, care mi-au spus: „Uitaţi, copilul nostru ne invită la rugăciune înainte de masă, la culcare, seara, şi când ne trezim.” Deci a rămas ceva sădit în sufletul ei… Asta ne dorim să se întâmple cu toţi copiii. Şi chiar cu părinţii lor.

Ne-am întâlnit în vizita noastră la grădiniţă şi cu părintele Cosmin Cârlioru, profesorul de religie, care purta sub braţ icoana Buneivestiri. Cu o faţă luminoasă, el se grăbea să intre la oră pentru a le vorbi micuţilor creştini despre acest mare praznic.

- Am înţeles, părinte, că ei merg la slujbe cu grădiniţa, se împărtăşesc des. Cum percep ei Sfintele Taine?

- Cred că în modul cel mai ortodox cu putinţă. Cred că mai ortodox de multe ori decât noi, cei mari, poate şi decât noi, preoţii. Pentru că lor toate aceste taine le sunt lucruri fireşti, adică primesc taina aşa cum este: un lucru dăruit de Dumnezeu, o lucrare lăuntrică tainică a lui Hristos. Şi ei aşa o percep, aşa o simt şi nu o pun niciodată în discuţie – aşa cum o facem noi, cei mari, câteodată. Noi poate că ne întrebăm uneori cum poate Dumnezeu să coboare la noi, oamenii, să ne dea nouă Trupul şi Sângele Său sub chipul vinului şi al pâinii? Ei nu se întrebă, ei acceptă ca atare şi tocmai aceasta este adevărata credinţă.

- Cum decurge o oră de religie?

- Niciodată o oră nu seamănă cu cealaltă şi nici o grupă de copii nu seamănă cu cealaltă. De fiecare dată trebuie să fii spontan, trebuie să te adaptezi, trebuie să răspunzi celor mai neaşteptate întrebări – şi bucuria mea cea mai mare este când mă întâlnesc cu părinţii copiilor şi-mi spun că au aflat de la copii lucruri noi, pe care ei nu le ştiau.

- Să încercăm să lărgim puţin subiectul acesta, al roadelor educaţiei primite la această grădiniţă…

- Cred că roadele se vor vedea în timp. Aceşti copii îşi petrec în grădiniţă doar câţiva ani, poate cei mai frumoşi ani şi după aceea vor merge în societate; cu timpul vor deveni oameni, vor deveni la rândul lor părinţi şi cred că aceste seminţe care sunt sădite astăzi în suflet vor rodi cândva. Mă gândesc că cei din generaţia noastră au cunoscut credinţa în principal de la bunici, şi au pus-o în lucrare poate un pic mai cu teamă, pentru că trăiam în comunism. Totuşi, în momentul, în care intram în biserică, acea sămânţă încolţea, îşi revărsa aromele cu o mirodenie tainică. Sunt bucuros să constat că foarte multe din noţiunile pe care vin eu să le împărtăşesc, de multe ori le-au primit chiar de la educatoarele lor sau de acasă şi după aceea reuşesc să le împărtăşească, să le dezvăluie altora. Copii discută între ei, discută cu părinţii şi îi obligă de multe ori pe părinţi să studieze ei ca să le poată da răspunsurile potrivite. Sunt sigur că aceleaşi probleme le vor pune şi în faţa viitorilor profesori, colegi din şcolile de stat şi sper că măcar aşa, încetul cu încetul, vor fi un exemplu viu pentru toţi ceilalţi.

Am citit pe chipurile părinţilor veniţi să-şi aducă copii la grădiniţă o mare mulţumire.

Corina Istratoaie: Am auzit multe lucruri bune despre această grădiniţă. Eu mai am doi copii, dar numai pe cel mic am avut şansa să-l dau la grădiniţa „Sfântul Ioan ce Nou”. Am simţit că aceşti copii au parte de dragoste, de afecţiune – şi acest lucru se simte în tot, în privirea, în gesturile copiilor. Când mergeam la grădiniţa de stat, la ceilalţi copii, mă întrebam cum rezistă educatoarele patru ore să stea în ţipete, într-un spaţiu restrâns. Copiii de acolo mi se păreau foarte agitaţi. Aici copiii sunt foarte liniştiţi şi au mult spaţiu la dispoziţie. Mă bucur de faptul că îi duc des la biserică şi îi împărtăşesc. Am fost şi eu de câteva ori cu ei la slujbe şi am rămas impresionată să-i văd pe toţi în genunchi, spunând rugăciuni. Cred că ei, atunci când sunt adunaţi împreună la biserică, trăiesc altfel Sfânta Liturghie.

Dorind să aflu cum îl percep aceşti copii pe Dumnezeu, am intrat în câteva săli de clasă. Micuţii creştini nu s-au intimidat în faţa reportofonului şi mi-au împărtăşit sentimentele lor faţă de Cel de Sus.

- Pe mine Doamne-Doamne mă ajută să merg, să mă joc, să colorez, mă ajută să construiesc, să lipesc.

- Eu le spun părinţilor rugăciuni: „Îngeraşul”, „Tatăl nostru” şi „Cuvine-se cu adevărat”.

- Pe mine mă iubeşte Doamne-Doamne pentru că este bun.

- Dumnezeu, când vede copiii că se roagă, Îi iubeşte.

Ultimul popas l-am făcut la grupa mare, unde predă d-na Viorica Antoniac. Am asistat câteva minute la oră şi am simţit cât suflet pune domnia sa pentru formarea copiilor. Cu dânsa am vorbit despre ispitele pe care le are în această lucrare.

- Nu toţi părinţii copiilor noştri au avut parte de o educaţie religioasă, pentru că au crescut în vremurile ştiute. Uneori se mai dărâmă unele dintre obiceiurile şi deprinderile pe care le formăm noi aici. De aceea facem frecvent şedinţe cu părinţii, în care le vorbim despre influenţele negative ale televizorului, calculatorului, discutăm despre violenţa care este prezentă în mass-media. La vârsta aceasta nu este indicată vizionarea programelor TV, părinţii putând găsi alte modalităţi în care copiii lor să-şi petreacă timpul liber, prin care să-şi dezvolte imaginaţia, creativitatea şi să-şi exprime sentimentele frumoase faţă de părinţi, fraţi, surori în timpul jocurilor din familie. Părinţii ar trebui să-şi petreacă mai mult timp împreună cu copiii lor.

O educaţie temeinică pentru copilul adus la grădiniţa noastră este o „împreună-lucrare” a trei grădinari: părinţii copilului, educatoarea şi părintele duhovnic. Doar aşa, acest „boboc de floare” creşte şi înfloreşte în duhul evlaviei creştine, iar sub ocrotirea Bisericii ea este sădită în grădina lui Dumnezeu.

În încheierea vizitei pe care am făcut-o la Grădiniţa „Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, l-am rugat şi pe Înalt-Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, să ne spună câteva cuvinte despre importanţa pe care o are învăţământul care se ghidează după învăţătura şi viaţa creştină.

- Omul de mic simte legătura lui cu Dumnezeu. Dar, în afara acestor simţăminte sădite de Dumnezeu în sufletul nostru, şi noi suntem datori să venim în ajutorul acestor fiinţe atât de mici şi atât de nevinovate. De aceea, la grădiniţă se predau cunoştinţe pentru educarea creştină a copilului, nu numai pentru informarea lui; a omului ca chip al lui Dumnezeu, pentru a dobândi asemănarea cu Dumnezeu.

Mai mult decât atât, prezenţa acestor grădiniţe şi mai ales solicitarea părinţilor de a-şi da copiii la grădiniţe cu profil accentuat creştin arată că în această lume atât de dezorganizată, atât de laicizată, totuşi există conştiinţa importanţei religiei, a credinţei în Dumnezeu. Deci nu trebuie să ne îngrijorăm când luam aminte la atâtea primejdii, mai ales pentru copii care se vatămă foarte mult sufleteşte când privesc pe ecranele televizoarelor sau pe reviste cu diferite scene. S-a constatat că aceşti copii, educaţi creştineşte încă de la grădiniţă, de multe ori îi corectează şi îi îndrumă pe părinţii lor în comportamentul lor moral, şi le spun: „Tată sau mamă, acest lucru nu este bun. Ieri mi-ai spus într-un fel, astăzi în alt fel!” Ei nu acceptă minciuna. Aceste grădiniţe sunt într-adevăr o lucrare a lui Dumnezeu.

- Înalt-Preasfinţia voastră, pentru că mai este puţin până la Sfintele Paşti, profit de ocazie şi vă rog să adresaţi un cuvânt cititorilor revistei „Familia Ortodoxă”.

- Să reţină permanent jertfa cu care Mântuitorul ne-a adus bucuria Învierii, prin primirea crucii. Permanent să avem conştiinţa că avem de dus o cruce, o cruce care înseamnă tăierea voii celei rele, înlăturarea egoismului. Deci viaţa noastră să fie o permanentă purtare a crucii, a nevoinţelor duhovniceşti, în orice clipă. Şi, cum spune Sfântul Ioan Gură-de-Aur: „A trecut Paştile, dar nu au trecut nevoinţele duhovniceşti!”

A consemnat Raluca Tănăseanu

Material apărut în nr. 15 din “Familia Ortodoxă”