Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2012 aprilie.

de admin

Sfântul Ioan Gură de Aur- Despre cârmuirea familiei

6:00 pm, aprilie 21, 2012 în Despre Familia Creștină, Sfaturi pentru tineri de admin

Acestea nu s-au spus doar către aceia, ci şi către noi. Iar că nu s-au făgăduit numai acelora, e clar din faptul că spune: „Până la sfârşitul veacului”; deci le-a făgăduit şi celor ce umblă pe urma acelora. Deci, de ce zice [acestea] către cei care nu sunt învăţători? Fiecare dintre voi, dacă vrea, este învăţător, şi, chiar dacă nu al altuia, măcar al său [tot este].

Dacă înveţi toate câte ţi-a poruncit să le păzeşti, prin aceasta îi vei avea pe mulţi care să-ţi urmeze cu sârg. Căci după cum lumânarea, când este luminoasă, poate să aprindă mii [de alte lumânări], dar fiind stinsă nici sieşi nu-şi va da lumină, nici pe alte lumânări nu va putea să le aprindă, aşa este şi cu viaţa curată:dacă lumina din noi este strălucitoare, vom face mii de ucenici şi de învăţători, punându-ne înaintea lor ca un model [archetypos]. Căci nu vor putea atât să folosească vorbele mele, cât viaţa noastră.

Să zicem, dacă vrei, că este un bărbat, prieten al lui Dumnezeu, şi strălucind prin virtute şi având femeie – fiindcă e cu putinţă ca şi cel ce are femeie şi copii, şi slugi, şi prieteni să placă lui Dumnezeu. Spune-mi, acesta nu va putea să-i folosească pe toţi mult mai mult decât mine? Căci pe mine mă ascultă o dată sau de două ori pe lună, sau nici măcar o dată, şi cele pe care le aud le păzesc doar pe drumul de la biserică până acasă şi apoi îndată le aruncă. Dar, dacă văd viaţa aceluia necontenit, câştigă mari lucruri. Căci atunci când, ocărât fiind, el nu ocârăşte înapoi, nu aproape că a împlântat [empegnymi] şi a întipărit [encharasso] sfiala îngăduinţei lui în sufletul celui ce-l ocărăşte? Şi chiar daca acela nu mărturiseşte imediat folosul – fiind ruşinat şi înroşit din pricina mâniei [sale] -, însă, de bună seamă, că primeşte îndată [în sufletul său] o simţire. Şi este cu neputinţă ca omul ocărâtor, chiar fiară să fie, dacă se amestecă cu unul lipsit de răutate, să nu plece cu mari câştiguri. Căci cele bune, chiar dacă nu le facem, totuşi cu toţii le lăudăm şi ne minunăm de ele3. Iarăşi, dacă o femeie vede un bărbat îngăduitor şi blând, dobândeşte mari câştiguri când vieţuieşte pururea împreună cu el; asemenea şi copilul4.

Aşadar, este cu putinţă fiecăruia să fie învăţător. Căci zice: „Zidiţi-vă întreolaltă unul pe altul, precum şi faceţi” (cf. I Tesaloniceni 5,11). Ia aminte! A căzut vreo pagubă peste familie? Se tulbură femeia, ca una ce este mai slabă şi iubitoare de lume? Dacă bărbatul e filosof şi îşi râde de pagubă, o mângâie şi pe aceea şi o înduplecă să sufere cu mărime de suflet. Aşadar, spune-mi, [unul ca acesta] nu o va folosi pe ea [pe femeie] cu mult mai mult decât cuvintele noastre? Căci a vorbi este pentru oricine uşor, dar când e să ne punem să facem ceva spre trebuinţă, e foarte greu. De aceea, mai degrabă, din fapte obişnuieşte să se modeleze [rythmizesthaî] firea omenească.

Şi atât de mare este virtutea covârşitoare, încât adesea şi un rob a folosit casa întreagă, dimpreună cu stăpânul sau. Căci nu pe degeaba şi doar aşa le-a poruncit lor [robilor] Pavel să se nevoiască cu virtutea şi să fie de încredere stăpânilor. Că nu se îngrijea atât de slujirea stăpânilor, cât [se îngrijea] să nu fie hulit cuvântul lui Dumnezeu şi învăţătura. Iar când nu este hulită, degrabă este şi admirată. Şi ştiu multe case că au câştigat mult de pe urma virtuţii robilor. Iar dacă un rob, pus sub stăpânire, ar putea să modeleze [rythmizeiri] pe stăpân, cu mult mai mult stăpânul pe robi.

Daţi-mi mie, vă rog, această slujire5. Eu le vorbesc tuturor în comun. Voi, fiecăruia în parte; şi fiecare să ia în mâinile sale mântuirea celor de aproape ai săi. Iar că este nevoie pentru această treabă de capii familiilor, ascultă pe Pavel unde le trimite pe femei: „Dacă vor să înveţe ceva”, zice, „să întrebe acasă pe bărbaţii lor” (I Corinteni 14, 35). Nu le aduce la învăţător. Căci după cum în învăţarea literelor sunt şi dintre ucenici învăţători, aşa şi în Biserică6. Că el vrea ca învăţătorul să nu fie îngreuiat de toţi. De ce? Pentru că astfel vor fi mari bunătăţi, anume nu numai că se va uşura osteneala învăţătorului, ci şi că fiecare, purtând grijă de ucenici, degrabă va putea să devină învăţător, de vreme ce are această însărcinare.

Şi ia aminte câtă slujire aduce femeia? Ţine casa, se îngrijeşte de toate cele din casă, supraveghează slujnicele, te îmbracă cu mâinile ei, te face să te numeşti tată al unor copii, te depărtează de bordeluri, te ajută la întreaga înţelepciune, potoleşte poftele nebuneşti ale firii. Dar fă-i bine şi tu. Cum? întinde-i mâna în cele duhovniceşti. Dacă auzi ceva folositor, purtându-l în gură ca rândunica, du-te şi pune-l în gura şi a mamei şi a puilor. Căci oare nu este lucru nelalocul lui ca în celelalte tu să fii cel dintâi şi să ţii rolul capului, iar în ce priveşte învăţătura să laşi la o parte rânduiala [tara]7? Cel ce conduce nu în cinstiri trebuie să îi întreacă pe cei conduşi, ci în virtute. Căci acest lucru ţine de conducător.

Acel lucru [să dea cinstirea cuvenită] ţine de cei conduşi, pe când acesta [virtutea] este isprava conducătorului însuşi. Dacă te bucuri de multă cinstire, aceasta nu este nimic în raport cu tine8. Căci ai luat-o de la alţii. Dar dacă străluceşti prin multă virtute, acest lucru este în întregime al tău. Cap al femeii eşti. Deci capul să conducă [rythmizein] mai departe trupul. Nu vezi că nu atât prin loc este superior restului trupului, cât prin purtarea de grijă faţă de el, fiind ca un ocârmuitor care îl îndreptează pe de-a-ntregul? Căci în cap sunt şi ochii trupului şi ai sufletului. De acolo descinde, prin aceştia, puterea văzătoare şi de acolo puterea conducătoare [mintea]. Şi unul [trupul | este orânduit spre slujire, iar altul [capul] este pus spre a porunci. Toate simţurile de acolo îşi au începutul  [principiul conducător] şi izvorul. Organele de vorbire de acolo se înalţă; văzul, mirosul, tot pipăitul. Şi rădăcina tendoanelor şi a oaselor de acolo se susţine. Vezi că el este superior, mai degrabă, prin purtarea de grijă decât prin cinste. Aşa să le conducem şi noi pe femei. Să fim mai presus de ele nu prin aceea că mai multă cinste căutăm din partea lor, ci prin aceea că mai multe faceri de bine au din partea noastră.

Am arătat că nu mici faceri de bine ne fac ele nouă. Dar, dacă vrem să le răsplătim, în cele duhovniceşti să fim noi mai presus de ele. Fiindcă nu este cu putinţă să le dăm ceva pe măsură în cele trupeşti. Şi ce? Ziceţi că voi aduceţi mulţi bani? însă ea îi păzeşte. Dă-i ca răsplătire purtarea de grijă, şi aşa te achiţi. De ce? Pentru că mulţi au dobândit multe, însă, fiindcă nu au avut femeie să păzească, au pierdut toate.

Când vă împreunaţi amândoi pentru copii, egală este binefacerea din partea fiecăruia. Dar [apoi] mai mare este osteneala în slujirea acestora din partea ei, că ea îi poartă necontenit în pântece şi este tăiată de durerile naşterii. Aşa încât, numai în cele duhovniceşti poţi să-i fii superior. Să nu ne grijim ca să avem bani, ci ca să înfăţişăm cu îndrăznire lui Dumnezeu sufletele ce ne-au fost încredinţate. Căci din a le modela [rythmizein] pe acelea şi pe noi înşine, vom avea cele mai mari foloase. Căci cel ce învaţă pe altul, chiar dacă nu va avea alt [rezultat], însă [cel puţin] se umileşte prin ceea ce spune, mai ales atunci când se vede pe sine vinovat de cele pentru care îi ceartă pe alţii.

Aşadar, pentru că şi pe noi înşine şi pe acelea [pe femei] le folosim – şi prin ele casa [toată], iar acest lucru pare de cea mai mare importanţă pentru Dumnezeu -, să nu încetăm a ne osteni, grijindu-ne şi de sufletul nostru şi de al celor ce ne slujesc nouă, ca pentru toate să luăm răsplată şi cu multă bogăţie să ne ducem în sfânta cetate, maica noastră, Ierusalimul cel de sus. Din care fie ca să nu cădem vreodată, ci, luminând cu cea mai bună vieţuire, să fim învredniciţi a vedea, cu multă îndrăznire, pe Domnul nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere, cinste acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

______________________________________

1 Extras din Omilia a V-a a Comentariului la epistola a doua către Tesalonicieni.

2 Educaţia prin model viu este cea mai eficientă. Starurile din lumea filmului, modei muzicii etc. sunt modele care trăiesc ceea ce fac şi de acee au o mare înrâurire asupra oamenilor. Singurul mod în care putem să contrabalansăm acţiunea lor devastatoare pentru suflete este să Îl trăim pe Hristos cu mai multă intesitate decât starea lor. De pildă, un concert ţine uneori ore în şir. Pentru a participa trup şi suflet la un astfel de  eveniment, omului îi trebuie multă putere lăuntrică. Iar dacă cineva nu va face rugăciune cel puţin cât ţine un concert, cum va putea el să fie un model mai de dorit decât cântăreţul de pe scenă? În plus, nu vorba numai de timp. Cântăreţul, dacă vrea să capteze, trebuie să uite de sine, să se dăruiască mulţimii. Faptul că unii cântăreţi se aruncă în braţele fanilor spre a fi atinşi cu veneraţie este o dăruire totală acelora. El se dăruieşte pe sine fanilor cu totul. Gestul mulţimii de a-l purta pe braţe şi a-l atinge seamănă mult cu atingerea moaştelor sfinţilor: omul vrea să se împărtăşească de ceva din cel pe care îl atinge. Aşadar cel ce vrea să devină un model şi mai viu trebuie să se dăruiască lui Hristos şi semenilor săi mult mai mult decât o face un cântăreţ înaintea fanilor. Ar fi de cugetat, punct cu punct, toate manifestările prin care un star înnebuneşte minţile spectatorilor, şi să învăţăm de la el ce înseamnă a te dărui cuiva.

3Binele din noi iradiază în ceilalţi şi îi transformă încet, chiar dacă ei nu fac cele ce văd la noi.

4 E vorba de înrâurirea şi transformarea firii celorlalţi. Firea nu e ceva static, ci este o realitate dinamică. Ea se poate modela tot de către ceva având aceeaşi fire. Caracterul nostru se întipăreşte în cei din jur. Iar copilul poate fi mult mai uşor modelat decât un adult.

5 în sensul că luaţi voi sarcina de a învăţa în Biserică şi daţi-mi mie sarcina de a învăţa cu fapta pe cei din jur.

6 Cei aflaţi pe o treaptă superioară de ucenicie să îi înveţe pe cei de o treaptă inferioară.

7 Rânduiala conform căreia bărbatul e cap iar femeia trup.

8 Cinstirea este un fapt exterior, adăugat persoanei. Ea nu ţine de adâncul persoanei, de sensul ei profund.

Din “Cuvantari catre viata de familie”, ediatura Invierea, 2005

de agaton

Cateva sfaturi de la Maica Magdalena – mănăstirea “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.

4:17 pm, aprilie 8, 2012 în Creşterea copiilor de agaton

Doamne ajuta,

Ucenică a Părintelui Sofronie, la rândul său ucenic al Sfântului Siluan Athonitul, Maica admiră şi respectă mult părinţii, iar prin cărţile sale (“Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă” şi “Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi”, disponibile în librăria mănăstirii noastre) încearcă să-i indrume pe uneori anevoiosul drum de a creşte copii creştineşte. Maica spune că tot ce a avut de spus important lumii e deja în aceste două cărţi ale ei, din care prima a fost scrisă mai mult ca “dictare” după Pr. Sofronie.

Maica da cateva exemple de intamplari adevarate cu iz pedagogic cu care s-a confruntat:
– Cand un copil vine la parinti si le spune ceva dragalas, parintii se intorc unul spre celalalt si schimba priviri induiosate, uitand sa interactioneze propriu-zis cu copilul. O fac bineinteles din dragoste si bucurie, insa aceasta ii poate indeparta in timp de copil fiindca omuletul nu se simte luat in seama, valorizat, tratat cu seriozitate ci doar ca sursa de “uimire si incantare”.
– O fetita iese din biserica tinand strans la piept o papusa Barbie. Maica Magdalena o vede si-i spune “Ce draguta e rochita papusii tale! Barbie s-a imbracat asa de frumos la biserica.” Indata intervine mama fetitei cu repros in glas “Spuneti-i, Maica, ca nu trebuie sa iubeasca papusa asta atat, ci pe Hristos!”. In afara greselii evidente de a vorbi astfel de fata cu copilul, Maica Magdalena explica sfasierea interioara pe care o asemenea reactie a mamei o produce in inima copilului. Fetita nu are capacitatea inca de a inlocui o dragoste “superficiala” pentru papusa cu cea desarvarsita pentru Dumnezeu, dar nu trebuie sa ii dam impresia ca Dumnezeu e in contradictie cu tot ceea ce ei ii place sau iubeste. Rugandu-se, Maica a primit de la Dumnezeu un raspuns frumos care a asternut pacea in sufletul fetitei “Inima fetei dumneavoastra e asa de mare incat incape in ea si dragostea pentru papusa si pentru Hristos”.
Maica ne mai sfatuieste sa nu fortam copiii sa se roage, sa stea la slujba nemiscati etc. Si pe noi ne ingaduie Dumnezeu cand cascam, ne uitam pe pereti in timpul slujbelor, nu-i asa? Copiii trebuie sa simta ca dragostea noastra e neconditionata, ca nu depinde de cate rugaciuni turuie sau alte lucruri care ne-ar place noua sa le faca. Altfel, treptat ei se vor indeparta de noi si vor cauta alte surse de iubire…”neconditionata” in viziunea lor.
Copiii vor simti daca in casa exista un spirit autentic de rugaciune, nu unul “de fatada”. Ei nu trebuie impovarati cu rugaciuni lungi si complicate cat inca nu pot duce, ci trebuie invatati sa se roage sincer, sa vorbeasca cu Dumnezeu cu inima curata, fara ascunzisuri (de exemplu sa spuna Domnului: “uite Doamne, stau in fata Ta, dar nu prea am chef sa ma rog…”). Pana la urma, daca copiii tot nu coopereaza, cel mai sanatos e sa vorbim lui Dumnezeu despre copii, nu invers. Sa ne rugam Domnului sa le atinga inimile si sa-i cheme la El cu delicatetea pe care doar El o are.
In incheiere, Maica Magdalena ne spunea sa nu ne simtim impovarati ca avem de crescut copii in vremuri asa tulburi, caci Dumnezeu zamisleste si boteaza copii tocmai fiindca si astazi se pot ridica dintre acestia sfinti.