Putin vrea ca rusoaicele să nască cel puțin trei copii

11:11 pm, decembrie 13, 2012 în Uncategorized de agaton

Președintele rus Vladimir Putin a făcut astăzi un apel către familiile din Rusia pentru ca acestea să aibă cel puțin trei copii, relatează AFP. În opinia șefului de stat, o națiune mare este una influentă la nivel mondial.

În declarația sa adresată poporului rus, Putin a arătat că intenționează să adopte noi măsuri pentru a le susține pe mame, spunând totodată că, în Rusia, norma ar trebui să fie familiile cu trei copii.

Potrivit președintelui rus, țara sa face progrese în prezent în combaterea declinului demografic înregistrat după prăbușirea Uniunii Sovietice. Astfel, populația Rusiei a început să crească în acest an pentru prima oară în istoria postsovietică, a susținut el. Totodată, Putin a declarat că aceste programe demografice trebuie să continue.

Decizia unei familii de a avea un al doilea copil este un posibil pas spre a-l avea pe al treilea, a spus Putin, citându-i pe demografi. „Este important ca familiile să facă acel pas”, a continuat el.

„Eu cred că o familie cu trei copii ar trebui să devină norma în Rusia. Dacă o națiune nu este capabilă să se conserve și să se reproducă, dacă își pierde regulile de orientare în viață și idealurile, nici nu mai este nevoie de un inamic extern. Totul se va prăbuși. Pentru ca Rusia să fie suverană și puternică, trebuie să fim mai mulți””, a adăugat Putin.

Potrivit ultimului recensământ realizat în Rusia în 2010, populația acestei țări a scăzut cu 2,2 milioane de persoane din anul 2002, ajungând la 142,9 milioane.