Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Despre Taina Nunții.

de admin

Nu disprețui căsătoria

11:14 am, iunie 12, 2012 în Despre Familia Creștină, Despre Taina Nunții, Sfaturi pentru tineri de admin

Tratând căsătoria cu atâta dispreț insulți înțelepciunea lui Dumnezeu și ocărăști toată creația. Dacă împreunarea este necurată, necurate sânt toate viețuitoarele care se nasc printr-însa, necurate sânteți și voi, ba chiar însăși firea oamenilore ste necurată. Cum va mai fi fecioară cea deja necurată?

Fugind de căsătorie ca de ceva spurcat, prin aceasta v-ați făcut mai spurcate decât toate, născocind o feciorie mai întinată decât curvia.

Nu ai avut relații trupești? Asta nu te face încă fecioară. Eu numesc fecioară numai pe aceea care, deși ar fi în stare să se căsătorească, totuși renunță la căsătorie. Dacă faci din căsătorie ceva interzis, fecioria nu mai este o alegere liberă, ci supunere față de o lege oarbă. Numărând căsătoria în rândul celor mai rele păcate, nu puteți pretinde că înfrânarea voastră este vrednică de laudă. A se abține de la ceva interzis nu poate fi un semn al nobleței și al vigorii unui suflet tânăr.

Cel ce înjosește căsătoria, micșorează și slava fecioriei. Cel ce o laudă, sporește mai mult minunea aceleia și o face mai strălucitoare. Căci ceea ce se arată a fi bun doar prin comparație cu ceva mai rău, nu poate fi foarte bun. Căsătoria este frumoasă și tocmai de aceea fecioria e vrednică de mirare, fiindcă întrece ceva deja socotit a fi bun.

Traducere de Marius Ivașcu după Sf.Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, VIII, 1 (SC 125, p. 115) :

(articol preluat de pe http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro/2012/06/nu-dispretui-casatoria.html )

de admin

Căsătoria: întregirea firii

7:39 pm, martie 19, 2012 în Despre Familia Creștină, Despre Taina Nunții, Sfaturi pentru tineri de admin

din CĂSĂTORIA

de Arhim Vasilios Bacoianis

Editura Tabor

PARTEA ÎNTÂI

1.
Căsătoria: întregirea firii

“Si a grăit Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur!” (Facerea 2, 18). Luaţi aminte că n-a grăit primul om: „Nu mă simt bine singur!”, ci Dumnezeu. Înţelepciunea a grăit că nu este bine să fie singur Adam, cel plăsmuit de Însuşi Dumnezeu, Care l-a sălăşluit în paradisul minunat, pe care l-a creat în mod special pentru acesta (v. Facerea 2, 8).

Adam a fost şi un mare sfânt, un văzător de Dumnezeu, Îl privea pe Creator şi grăia cu El. Oh, pentru acest Adam, Dumnezeu a socotit că nu era bine să fie singur, fără tovarăşul lui! Creatorul, fiind şi Atotcunoscător, a ştiut că Adam, la un moment dat, îi va cere însoţitor, o tovărăşie omenească. Şi ca să nu simtă de timpuriu golul, singurătatea, Dumnezeu S-a apucat şi a creat-o pe Eva. Şi nu direct din pământ, aşa cum l-a plăsmuit pe Adam, ci din mijlocul trupului, din coasta lui Adam (v. Facerea 2,12), ca s-o simtă ca fiind a lui, trup din trupul lui, os din oasele Iui. Şi a simţit-o în acest fel! (v. Facerea 2,23).

Cele de mai sus ne arată că omul, oricât de sfânt ar fi (cine era mai sfânt decât Adam în Rai?), are nevoie, în afară de prezenţa dumnezeiască nevăzută, şi de prezenţa omenească văzută.

Simte nevoia să aibă lângă el un om de-al lui, să-l privească, să-l atingă, să-l asculte, să se plece asupra lui şi să-i arate iubire (amintiţi-vă că Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos l-a însărcinat pe Sfântul Ioan să se îngrijească de Preacurata Sa Maică (v. Ioan 19,27). (Gândiţi-vă la pustnici, la martiriul lor!)

Atracția

Un părinte a îmbrăţişat monahismul împreună cu fiul său, pe atunci încă la vârsta prunciei. După ani, s-au coborât amândoi în cetate. Tânărul, acum călugăr, se găsea pentru prima dată în mijlocul cetăţii. Şi a simţit că se găsea în altă lume. A văzut pentru prima dată şi câteva femei mergând prin cetate. Le-a privit oarecum curios şi a întrebat:

- Tată, cine sunt aceşti oameni?

- Călugări care trăiesc în lume, i-a răspuns părintele său, nevoind să-i aducă gânduri viclene.

Şi fiul i-a zis:
- Să luăm cu noi în pustiu un astfel de călugăr, aşa, pentru tovărăşie!

Ce l-a făcut pe călugăr să se „lipească de femeie”? însăşi firea lui! Femeia este ieşită din bărbat (v. Facerea 2,21), aşadar acestuia îi lipseşte ceva. El simte că are ceva lipsă şi de aceea caută, cercetează, ca să afle partea lui pierdută. Dar şi femeia, la rândul ei, caută să-şi afle izvorul, locul, originea ei. Şi, astfel, între ei există o căutare reciprocă, ascunsă, un magnetism îmbietor.

Pe această „taină” se sprijină căsătoria, ceea ce înseamnă că ea reprezintă completarea firească a bărbatului cu femeia. In căsătorie, firea omeneas că îşi găseşte plinătatea ei. „Deoarece firea noastră era neîntregită, a apărut căsătoria. Prin aceasta, ceea ce lipseşte unuia este completat de celălalt” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 19, 1, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan)1.

în spatele acestei atracţii hedoniste, înnăscută şi nestinsă, dintre bărbat şi femeie mocneşte întotdeauna dorinţa pentru unirea trupească, care în orice moment se poate concretiza, poate primi „trup şi oase”. Şi, câtă vreme omul poartă trup, mocneşte mereu înăuntrul lui această dorinţă. El este întotdeauna atras spre această plăcere, „alunecă” precum şarpele de apă şi, aşa cum spunea cu înţelepciune arhimandritul Epifanie Teodoro-poulos (+1989), problema trupului va fi rezolvată definitiv doar de lespedea mormântului.1

1 De aceea, conform ultimelor studii, căsătoria (se înţelege că este vorba de cea reuşită) este benefică sănătăţii. Cel căsătorit are mai puţine probabilităţi să fie lovit de angoasă sau de depresie. („Cotidianul”, 15.2.2010) Şi nu numai, dar, chiar dacă suferă de vreo oarecare boală sufletească, este posibil ca prin căsătoria reuşită boala să se vindece, sau prin căsătoria nereuşită să se înrăutăţească. Medicul psihopatolog Paul Tournie nu ezita să mărturisească: „De mic aveam fobii şi eram capricios, dar soţia mea mi-a devenit cel mai bun psihoterapeut!” (n. a.)

Dumnezeu, ca să-l păzească pe om de pofta desfrânată (în afara nunţii), a întemeiat căsătoria. Adică, dacă nu poţi să-ţi stăpâneşti trupul, ţi se îngăduie să guşti legitim plăcerea doar înăuntrul căsătoriei: pentru desfrânare, fiecare să aibă femeia lui (I Corinteni 7, 2).

Nuntă – feciorie

Cele de mai sus relevă faptul că omul are din fire înclinaţia către căsătorie. însăşi firea îl îndeamnă spre aceasta. A nu se căsători este împotriva propriei firi, înseamnă a se opune acesteia, rămânând lipsit. Astfel, monahismul este o stare care depăşeşte firea, este supra-firesc. Şi tocmai de aceea este vrednic de admiraţie! (Scara, Cuvântul 15, 4). Prin urmare monahismul nu este harisma firii, ci a voinţei. Voinţa (puterea) intervine şi îmblânzeşte înclinaţia (firea) către căsătorie. Cine poate înţelege, să înţeleagă – este deviza Mântuitorului nostru Iisus Hristos (v. Matei 19,12).