Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru Soţ şi soţie.

de Diana

Probleme cu care femeia se confruntă…

6:18 pm, octombrie 17, 2010 în Atentat asupra familiei de Diana

Că familia de astăzi nu mai este ceea ce era odată, sau mai bine zis, ceea ce ar trebui să fie, o ştim cu toţii. Odată cu « emanciparea » femeii acesteia i s-au impus o mulţime de roluri care au început şi continuă să o îndepărteze tot mai mult de familie şi de adevăratele responsabilităţi care i se cuvin. Mişcarea feministă a reuşit să-şi întindă mrejele în aproape toate colţurile lumii şi în toate mediile sociale cu atâta dibăcie încât astăzi este foarte greu să mai conteşti unele anomalii pe care le-au încetăţenit de zeci de ani. Unele femei au dorit egalitate cu bărbaţii şi, în cele din urmă au câştigat-o, doar că nu au câştigat-o doar pentru ele ci pentru toate femeile de atunci încoace. Femeile au câştigat dreptul de a munci la fel ca bărbaţii, doar că plătite mai prost. Apoi şi bărbaţii au început să fie plătiţi tot mai puţin (că nu se putea face discriminare, nu?), iar într-un final s-a ajuns să lucreze doi pe un salar. În foarte puţine cazuri un bărbat reuşeşte să câştige suficient încât să-şi întreţină familia fără aportul financiar al soţiei. A trebuit multă dibăcie pentru a o scoate pe femeie afară din casă şi introdusă în câmpul muncii, dar când s-a reuşit acest lucru femeia cu greu şi-a mai putut păstra statutul pe care l-a avut odinioară, fără a fi arătată cu degetul.

Există o poezie a lui Marin Sorescu, care, deşi cu un puternic iz misoginist, surprinde anumite aspecte din viaţa femeii înainte de a  i se spune că « femeia trebuie să aibă control asupra propriului trup ». Pornind de la această poezie şi de la unele discuţii pe tema « Femeia creştin-ortodoxă, între tradiţie şi mişcarea feministă », am extras câteva idei ale unor femei ortodoxe de pe forumul pilde31.ning.com, femei care încearcă să readucă normalitatea în familiile lor şi, de ce nu ?, prin propriul exemplu, în societate.


La noi muierea pupa mâna bărbatului
Până mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,
Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,
Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.

Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Şi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce ştie femeia?
Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa,
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iasă din vorbă
Că ce ştie ea?

Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,
Zăvelca lungă, acolo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,
O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă,
Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi?

(…)

Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea? Că nu poţi.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ţi umple casa, să te simţi om,

Una-două îi leapădă, zice că a râvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a râvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stârpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mpuţinat lumea.

(Marin Sorescu, Rânduieli)

“Eu cred ca aici e o taina care e cuprinsa in cuvintele “barbatul sa isi iubeasca femeia, iar femeia sa se teama de barbat.” Unii au pastrat doar ultimele cuvinte si le-au dat tot felul de interpretari. In primul rand, eu cred ca cuvintele astea tintesc in primul rand spre o atitudine, nu spre sentimentul in esenta. Ca doar nu inseamna ca femeia nu trebuie sa isi iubeasca barbatul. Sau ca barbatul nu trebuie sa se teama de femeie (teama de a nu o rani)… Dar orice lucru care se scutura de esenta se perverteste si mai ramane doar caraghiosul. Din teama de barbat (teama, nu frica), din puterea fizica a barbatului (pe care in loc sa o foloseasca doar pentru a-si intretine si apara familia o mai foloseste si la “educatie” – a femeii, nu doar a copiilor) etc etc.
Cat despre traditie… cred ca s-a tot modificat, atat timp cat nu vorbim de o sfanta traditie. Oamenii s-au legat mai mult de patimile lor decat de porunca si Cuvantul Domnului. Dar probabil ca orice gest are la esenta o valoare. De exemplu – pupatul mainii. Sotia poate sa sarute mana care stie ca munceste sa aduca painea copiilor, iar sotul poate sa sarute mana care stie ca face painea. Iar pupatul ostentativ in public – ce legatura poate fi intre iubire, respect si aceasta? Doar daca alege sa o faca cel care pupa, nu cel care se pretinde a fi pupat
Cat despre serviciu… noi vrem sa muncim pentru ca ne simtim neimplinite in familie. Dar nu ne simtim neimplinite pentru ca ne-ar mai ramane timp si nu stim ce sa facem cu el (ar fi culmea, nu? :) ) ci pentru ca asa ne-a batut toata lumea la cap de “cativa ani” incoace. Si pentru ca nici nu ne mai permitem financiar. Deci dreptul femeii de a munci s-a transformat in obligatia femeii de a munci, obligatie financiara si psihologica. Ca o femeie care nu lucreaza, care se ocupa doar de casa, care sta acasa (de parca acasa ar sta, nu ar munci toata ziua) e ca si cum ar avea un handicap. Dar de ce a vrut femeia sa munceasca? Pentru a obtine respect si independenta financiara. Dar de ce a simtit ca nu le are (respectul) sau ca o incomodeaza (lipsa banilor..) – pentru ca barbatul a abuzat de darurile pe care le-a primit.
Dar lucrurile au degenerat rau de tot (asta ca sa se vada si greseala tendintei), de cele mai multe ori femeile care au promovat feminismul au fost lesbiene si luptatoare pentru dreptul de a face avorturi.”(M.B.)

 

„Parintele Tanase, intr-o conferinta spunea ca, in timpul prieteniei dintre o fata si un baiat trebuie mare atentie la defectele celuilalt, pentru ca pe masura ce omul inainteaza in varsta aceste defecte se accentueaza.” (M.R)

 

„Feminismul a vrut sa-si faca numai bine si si-a facut numai rau:( Caci din floare ce trebuie protejata, femeia a ajuns tinta de aruncat ghiveciul…Din stapana a casei, respectata si iubita, a devenit rob pe plantatie, din doamna careia i se cedeaza locul a devenit carausul familiei.
Durerea mea cea mai mare este ca in ochii barbatului imaginea femeii este asa de deformata incat si ei saracii cresc stramb, cavalerismul a devenit asa de desuet incat nici nu stiu cand ar trebui sa fie cavaleri. Dar cred ca este tot vina noastra (generic vorbind), noi am vrut sa fim la fel cu ei, nu egale ca egale suntem prin darul Domnului. (N.B.)

 

Eu cred ca in societatea actuala multe se strica din start. Daca doi tineri se casatoresc, crestini ortodocsi fiind si incepe paza de copii, totul se duce de rapa. Daca se casatoresc si fac copii, cati da Domnul., femeia nu are cum sa mai mearga la job. Cel mult ceva usor de acasa. Daca nu merge la job se ocupa de casa, de copii de familie. Sotul aduce painea in casa. Domnul va aduce restul. Daca e frica de Dumnzeu, credinta si dragoste – frumos sunt asezate toate. Altfel…femeia se duce la job, refuza sa nasca o perioada. Vine un copil, maxim doi dupa care se intoarce la job. Ea ramane si cu jobul si cu casa si cu copii, sotul cu ce doreste sa preia. De foarte multe ori extrem de putin. Nici nu e in firea lor sa preia multe. Si de aici certuri, probleme, discutii…cine ce face si cum face etc etc.
Dar …zi la femeia din ziua de azi sa faca toti copii…sare in sus de 7 metri. Sau zi la barbat sa isi asume nasterea de copii…tot de 7 metri in sus. Asa ca…pestele de la cap se impute. Asa cum e vorba. Pentru ca femeia refuza sa mai nasca si pentru ca barbatul refuza sa ridice femeia din pacat si isi tine familia in pacat se intampla tot ce se intampla. Cum sa mearga ceva bine cand noi de la inceput ne punem impotriva lu Dumnzeu? N-are cum. Asta general vorbind. Ca sunt cazuri in care femeia nu poate face copii. Acolo nu e asa bai. Nefiind copii nu sunt multe responsabilitati. E un lapte si miere. Cand apare cel putin un copil se complica totul. Problema e cand din motive de sanatate nu mai pot sa apara copii si femeia e nevoita sa mearga la munca desi foarte bine se poate ocupa de casa si de copil. E foarte greu cu femeia care iese din casa si merge la munca. Asta pentru ca ea nu le poate face pe toate si apar probleme, nemultumiri, frustrari. Dar…daca e Hristos cu noi…orice se poate. Si cu multa jertfa din partea fiecaruia. Si multa intelepciune.
Hilar mi se pare ca femeile singure isi i-au jugul de gat…ele vor egalitate cu barbatii, ele nu vor discriminare si tot ele se plang apoi ca nu li se mai deschide usa. Ele se imbraca in pantalon la job, isi i-au joburi de barbat si apoi se plang ca nu mai sunt vazute ca niste “delicate”? Plus ca…majoritatea femeilor vor sa munceasca…nu vor sa nasca copii. Asta poate pentru ca nici barbatii nu isi asuma familiile cu mai multi copii.”
(L)

 

„Nici noi nu facem nimic sa schimbam optica lumii, sa o reinstauram pe cea potrivita, cea lasata de Dumnezeu: ca femeia sa se mantuiasca prin prunci, iar barbatul sa isi castige painea prin sudoarea muncii lui. Astazi si barbatii fug din ce in ce mai mult de responsabilitati, trebuie doar luciditate sa vezi asta.Greu, e greu….Problema e ca, mai nou, nu ai voie nici sa te plangi, caci tot noi, femeile, ne dam in cap: ”apoi eu, in comunism, munceam 6 zile pe sapt, cateodata si duminica, aveam si copii, faceam si aia si aialalta”…. Ca si cum asta e normalitatea….” (I)

de Diana

Dragostea dintre soţi

2:46 pm, septembrie 20, 2010 în Uncategorized de Diana

- Maică Stareţă, i-ai scris lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?

- I-am scris, Părinte.

- Adu-mi felicitarea să completez şi eu ceva: “Hristos şi Maica Domnului să fie cu voi. Dimitrie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu toată lumea, în afară de Maria. Şi Mariei la fel.” Ia să văd dacă vor înţelege la ce mă refer? Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa” îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei.

Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei, pentru ca existând un climat paşnic în familie, să-şi poată îndeplini datoriile lor duhovniceşti. Pentru a trăi în chip armonios  soţii trebuie din început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine şi nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească. Atunci când există dragoste şi jertfire de sine, totdeauna se pune unul în situaţia celuilalt, îl înţelege şi îl doare. Şi atunci când cineva îl primeşte pe aproapele său în inima sa îndurerată, Îl primeşte pe Însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multă veselie duhovnicească. (…)

Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos şi de aceea l-am întrebat cu discreţie despre viaţa lui. “Părinte, mi-a spus, sunt ortodox, dar până în ultima vreme nici posturi n-am ţinut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenunchiat în camera mea, ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic fără numai lumină şi simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu.” M-am minunat, deoarece am înţeles că omul acesta se învrednicise să vadă lumina necreată, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se întâmplase: “Părinte, mi-a spus, sunt căsătorit şi am trei copii. La început o duceam foarte bine în familie.După o vreme însă femeia mea nu a mai avut răbdare să se preocupe de casă şi de copii, şi de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puţin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă îngrijeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem în concediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură. Apoi mi-a cerut un apartament ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea îşi aduna acolo pe prietenii ei. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, etc., ca s-o conving să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani şi a dispărut. Căutam şi întrebam de ea peste tot, însă niciun rezultat. Îi pierdusem urma cu desăvârşire. Într-o zi am aflat că venise aici în Grecia şi locuia la o casă de desfrânare. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire am îngenunchiat să mă rog. “Dumnezeul meu, am spus, ajută-mă să o găsesc şi să fac tot ce îmi va sta în putinţă ca să nu-şi piardă sufletul. Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns.” Şi atunci m-a învăluit acea lumină şi inima mea a fost inundată cu pace.” Atunci eu i-am spus: “Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip.”

De aceea spun că ne vor judeca mirenii. Vedeţi, acesta care era medic în America, care avea o astfel de soţie, şi care trăia în condiţiile şi mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti IV – Viaţa de familie)