Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2012 aprilie.

de agaton

Icoana Intrarii Domnului in Ierusalim

3:53 pm, aprilie 8, 2012 în Fără categorie de agaton

Icoana Intrării Domnului în Ierusalim

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, evocată în numeroase icoane ortodoxe, marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în care Hristos este aclamat ca împărat de către mulţime. Regele întâmpinat cu atâta bucurie nu era însă conducătorul de stat mult aşteptat, ci aparţinea lumii de sus, cu totul diferită de a noastră. O săptămână mai târziu, aceeaşi idee va constitui una dintre cauzele pentru care El va fi hulit, batjocorit şi răstignit. Minunea învierii lui Lazăr din mormânt, sărbătorită în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor, pare să anticipeze Învierea lui Hristos şi e considerată motivul principal al primirii lui Iisus în Ierusalim cu aşa mare entuziasm colectiv.

Scena întâmpinării Domnului în oraşul sfânt este descrisă în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, versetele 1-18. Aceasta face destul de clare legăturile între învierea lui Lazăr din Bethania şi intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. De asemenea, în Evanghelia Sfântului Ioan ni se dezvăluie conexiunile mai subtile care leagă întreaga serie de evenimente dintre momentul învierii lui Lazăr, moartea şi Învierea lui Hristos.

Când Iisus îl învie pe Lazăr, o mare mulţime se strânge la mormânt pentru a-L vedea şi o mulţime la fel de mare Îl întâmpină când ajunge, mai târziu, în Ierusalim, deoarece oamenii au auzit de ceea ce se petrecuse în Bethania.

Împlinirea unei profeţii

După ce s-a retras în pustie timp de câteva zile, Mântuitorul S-a întors în Bethania cu şase zile înainte de Paşti, iar la cină, Maria i-a uns picioarele cu mir şi i le-a şters cu părul, lucru interpretat de Hristos drept o pregătire pentru înmormântarea Sa.

Faptul că Domnul a ajuns în cetate călare pe un măgar este o împlinire a proorociei lui Zaharia, iar intrarea în oraş devine o triumfătoare procesiune mesianică. Tensiunea între Hristos şi cei care-i voiau moartea creşte (aceştia hotârându-se să-L ucidă în ziua învierii lui Lazăr), ducând la arestarea şi răstignirea Sa; dar înainte de aceasta, El trebuia să împlinească profeţiile prin săvârşirea Cinei celei de Taină.

Învierea lui Lazăr, unul dintre motivele aclamării lui Iisus în Ierusalim

Până spre sfârşitul secolului al IV-lea, sărbătorile liturgice din Ierusalim, atestate de pelerina Egeria, făceau referiri explicite care trasau legături între cele petrecute la Bethania şi cele petrecute la Ierusalim. După sărbătorirea învierii lui Lazăr din Bethania din ziua de sâmbătă, după-amiaza se citea din Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 12, iar duminica, o procesiune de oameni purtând ramuri de palmier pornea de la Muntele Măslinilor spre Biserica Învierii, cântând „Binecuvântat fie Cel Care vine”.

Departe de Ierusalim, legătura cauzală între Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor era reprezentată mai puţin dramatic, dar fiecare zi a ajuns să aibă o semnificaţie mare pentru Biserică. Purtarea de ramuri de palmier de Florii a devenit o practică foarte răspândită în comemorarea intrării lui Hristos în oraşul sfânt. Spre secolul al XIX-lea, botezurile au devenit practici tipice Sâmbetei lui Lazăr.

Citirile din Vechiul Testament din Săptămâna Mare ne povestesc despre aşteptările mesianice care se împlinesc în ziua intrării triumfătoare a lui Iisus în Ierusalim. Citirile din Evanghelia de la Sfânta Liturghie sunt legate de evenimentele din Duminica Floriilor şi de copiii din templu care Îl întâmpină pe Iisus ca pe fiul mesianic al lui David.

Mânzul asinei,simbolul neamurilor

Evenimentele sărbătorite şi menţionate în timpul slujbei Floriilor poartă o adâncă semnificaţie teologică. În primul rând, Biserica se uneşte în slujba sa cu întâmplările evocate. În al doilea rând, din pasajele citite în timpul slujbei se face o legătură clară între învierea lui Lazăr şi Duminica Floriilor, existând şi referiri la botez, care, probabil, îşi au originea în perioada când în Sâmbăta lui Lazăr se oficiau botezuri.

Este scoasă în evidenţă şi conexiunea dintre lucrurile întâmplate la începutul şi sfârşitul Săptămânii Mari, iar imnurile pun accent pe evenimentele din Duminica Floriilor ca pe nişte împliniri de profeţii. Cel care împlineşte profeţiile este „Cel ce vine”, Dumnezeu Întrupat, Cel Care aduce biruinţa şi mântuirea poporului Său, Cel Care vine „să-l învieze pe Adam”.

Hristos, al Cărui tron este în împărăţia Sa, Se smereşte pentru a se aşeza pe un asin şi pentru a fi întâmpinat de copii. Faptul că Domnul intră în Ierusalim călare pe un asin simbolizează neamurile needucate prin Lege şi Profeţi, pentru care Mesia vine pe pământ, pentru a le uni într-o unică mântuire.

Icoana Floriilor oferă linişte şi bucurie

Icoanele ruseşti de la începutul secolului al XVI-lea redau scena Intrării lui Iisus în Ierusalim într-un stil fidel Sfintei Scripturi, folosind detalii şi simboluri de mare semnificaţie din Evanghelia Sfântului Ioan.

Hristos este aşezat într-o parte pe asin, având picioarele peste partea stângă a lui. Ţine un pergament în mâna stângă, iar corpul Lui este întors cu faţa spre privitor, deşi, la o primă vedere, postura Sa ar putea sugera că se uită înapoi, la grupul de discipoli din spate. Acest grup, condus de Apostolul Petru, este reprezentat compact în partea stângă a icoanei, simetric faţă de grupul de oameni din dreapta, ce vin dinspre Ierusalim pentru a-L primi pe Domnul.

În fruntea mulţimii, doi oameni Îl întâmpină pe Hristos cu ramuri de palmier, în timp ce, la picioarele acestora, copii întind haine pe pământ în calea Sa. Prezenţa copiilor în icoană poartă o semnificaţie deosebită care este scoasă în evidenţă şi în Sfânta Scriptură, aceştia strigând „Osana, fiul lui David” atunci când Îl întâmpină pe Iisus.

În partea superioară a icoanei, pe partea stângă, putem observa Muntele Măslinilor, a cărui vale coboară pe fundal până spre centrul picturii. Lângă munte e reprezentat un copac înalt cu doi copii urcaţi printre ramurile sale, iar în continuare, în dreapta, apare cetatea Ierusalimului, ilustrată ca un oraş compact cu turnuri şi ziduri care includ multe clădiri; mulţimea iese de pe o poartă largă din zidurile oraşului.

Imaginea asinului pare să plutească suspendată în centrul întregii opere, între discipoli şi mulţime.

Trăsăturile din planul din spate ale muntelui, ale copacului şi ale oraşului se leagă direct de evenimentele comemorate în Duminica Floriilor, dar este, de asemenea, interesant de observat că aceste elemente ar putea constitui o referire subtilă la Sfânta Treime. Simbolismul inclus în tradiţia creştină îşi are rădăcinile în peisaj, geografie şi istoria oamenilor Tărâmului Sfânt; mai multe evenimente fac uz de unele detalii similare celor din această pictură, ceea ce ar putea constitui o referire la tradiţia ei simbolistică.

Astfel, Muntele Măslinilor evocă amintirea altor experienţe de Revelaţia divină de la Sinai, Horeb sau Tabor; copacul şi copiii care adună ramuri de palmier evocă scena stejarului din Mamvri şi cea a copacul vieţii. Oraşul stilizat este reminiscenţa casei lui Avraam, fiecare casă mai mică simbolizând, în felul său, o formă diferită de trai, capabilă de a deveni un simbol pentru Tatăl Care este sursa şi originea tuturor formelor de viaţă şi de comunitate.

În contextul intrării în Ierusalim din Duminica Floriilor, imaginea oraşului sfânt din icoană aduce aminte şi de oraşul istoric Ierusalim, ce a fost distrus la 40 de ani după crucificarea lui Hristos, şi de noul Ierusalim din Apocalipă, simbol al comuniunii perfecte între Dumnezeu şi creaţia Sa. Astfel, în timp ce marchează şi sărbătoreşte în particular evenimentele din Duminica Floriilor, icoana are şi o dimensiune eshatologică, care priveşte dincolo de evenimentul istoric specific.

În centrul icoanei nu sunt folosite culori foarte puternice, tonurile mai întunecate şi mai aprinse fiind păstrate pentru reprezentarea celor două grupuri din părţile laterale opuse.

Pictura dă privitorului un sentiment de linişte şi luminozitate, lucru surprinzător în lumina naturii evenimentelor emoţionante şi ale Duminicii Floriilor. Scopul acesteia nu pare cel de a stârni emoţii, ci de a permite ca misterul Intrării în Ierusalim să ne fie prezentat astfel încât să ne pătrundă în inimi şi să ne aducă bucuria şi pacea împărăţiei Domnului.

de agaton

Icoana Mantuitorului – Sinai

11:05 pm, aprilie 6, 2012 în Galerii Icoane de agaton

Mila si dreptatea zugravite in Icoana Mantuitorului.

Icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai. In nici o alta parte, afara de aceasta icoana, nu se intrupeaza mai cu adevarat cuvantul Psalmistului David, care zice: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat.” (Psalm 84,11) Icoana aceasta ante-iconoclasta, pastrata in Muntele Sinai, este una dintre cele mai minunate icoane din intreaga Biserica Ortodoxa de Rasarit. Putin mai jos vom si afla cum se regaseseste cuvantul Psalmistului zugravit in aceasta Icoana.

Minunata este icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, care a folosit drept model multora dintre cele urmatoare. Icoana care-L infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos in calitate Sa de Pantocrator, pastrata inca si astazi in , Munte Sinai, Egipt, este una dintre foarte putinele icoane pastrate de Biserica Ortodoxa de Rasarit inca de din-nainte de Perioada Iconoclasta, cand majoritatea icoanelor au fost distruse de furia celor orbi la minte.

Icoana Mantuitorului din Sinai este o icoana ante-iconoclasta ce dateaza din secolul al VI-lea, avand 84 de centimetri inaltime si 45.5 centimetri latime. Icoana este lucrata in tehnica numita “caustica”, adica folosindu-se ceara de albine fierbinte si pigmenti de culoare. Ceara fierbinte, amestecata cu pigmentii de culori diferite, se intindea pe lemnul preparat pentru icoana, fiind mai apoi lucrata cu pensule speciale si cu instrumente metalice, pana sa se raceasca, dupa aceasta ea fiind mai greu de remodelat.

Daca ne uitam la aceasta icoana, la prima vedere, nu observam catusi de putin faptul ca Mantuitorului ne priveste in doua chipuri diferite, atat cu iubirea lui nemarginita, cat si cu mania Sa sfanta. Nu observam nici ca mila se invecineaza cu dreptatea si cu rasplata cea intocmai cu faptele. Nici cel mai mic detaliu intalnit in pictura bisericeasca nu este lipsit de rost. Totul are o ratiune, totul transmite ceva credinciosului, incepand de la culorile folosite si terminand cu expresia chipului si pozitia corpului celor zugravite in Icoana. Trasand o linie verticala, pe jumatatea icoanei, icoana Mantuitorului Hristos poate fi astfel impartita in doua registre sau parti (dreapta/stanga).

Partea stanga a Icoanei – Mila, Pacea si Binecuvantarea

Mila si pacea de pe chipul Mantuitorului

Partea stanga a icoanei Mantuitorului este inchinata milei si pacii ce izvorasc din Dumnezeu, spre care toate tind si in care toate isi gasesc rostul existentei lor. Incepand din susul icoanei, cu partea stanga a chipului Sau luminos, si terminand cu partea de jos a icoanei, unde mana binecuvinteaza neincetat pe “cei saraci cu duhul” si doritori de cele sfinte, aceasta intreaga parte umple de nadejde pe cel incercat de multime de ispite si neputincios in fata neputintelor sale.

Ochiul Sau este luminos, plin de pace si liniste, asteptand ca omul sa-si intoarca privirea spre dragostea Lui. Gura se arata si ea lina, tacuta si linistita, aratand parca faptul ca “tacerea este taina veacului ce va sa vina”. Intregul chip este luminat de o lumina calda, blanda, aproape fara nici o urma de umbra ori ascunzis. Mai jos, mana binecuvinteaza dragostea omului, intareste neputintele celui osarduitor spre Dansul si trimite harul Duhului Sau cel Sfant, spre sfintire si indumnezeire.

Ne vin in minte cuvintele auzite de , chiar din gura Mantuitorului, care zic: “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui.” Aceste cuvinte parca le rosteste Hristos si in aceasta icoana: “Nu te uita doar la neputintele tale, ci priveste si spre dragostea Mea, vezi ca sunt cu tine si te binecuvintez, nu deznadajdui si ne inceta a ma ravni pe Mine, caci spre tine privesc cu chip luminos.” Hristos este “izvorul de apa vie”, care adapa toata faptura. El este mila si tot El este pacea, singurul izvor al celor sfinte doriri. Lumina de pe chipul Sau ne umple de nadejde si ne da sa ne simtit iubiti si asteptati. Nimic nu ne infricoseaza, nimic nu ne sperie, caci: “Dumnezeu este iubire, iar unde este Iubirea, acolo nu mai incape frica, caci iubirea biruieste frica.”

Acesta este chipul cu care Hristos a intampinat pe femeia canaaneanca, la fantana, tot acesta chipul cu care El a intors la dragostea Tatalui multime de inimi. Cu aceasta lumina a privit el pe cea care i-a spalat picioarele cu Mir, pe talharul de pe Cruce si toti pacatosii intorsi la pocainta. Acesta este chipul ce mangaie pe om in rugaciune, acesta chipul care miluieste pe credinciosi si ridica pe cei cazuti.

Cand va fi , Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.” (Matei 25,34-36) Fie ca mila Domnului sa ne invredniceasca si pe noi sa vedem acest chip al Sau, macar o singura data, si anume la Judecata de Apoi, pentru vesnicie.

Adevarul si dreptatea de pe chipul MantuitoruluiPartea dreapta a Icoanei – Dreptatea, Adevarul si Mania

Partea dreapta a icoanei Mantuitorului din Sinai este inchinata adevarului si dreptatii ce izvorasc din Dumnezeu, Caruia nimic nu ii ramane intru necunostinta, nimic ascuns si nimic nerasplatit. Incepand din susul icoanei, cu partea dreapta a chipulu Sau incruntat si plin de manie sfanta, si terminand in cea de jos, unde Evanghelia nu este trecuta cu vederea, ci este asezata spre a fi verificata in faptele fiecarui om, aceasta intreaga parte aprinde sufletul de ravna dumnezeiasca, trezindu-l din somnul lenei si delasarii.

Aceasta parte a icoanei este de folos mai mult celor ce se lenevesc in a iubi si a ravni pe Dumnezeu, a celor care cred ca e de ajuns sa fie botezati si sa isi faca o cruce, din cand in cand. Cei ce nu vor face roade vrednice de pocainta se vor intalni cu acest chip, iar inaintea Lui, nici un cuvant de apararea nu vor avea. Toti pacatosii si lenesii sa se infricosese de acest chip, caci Mantuitorul nu este numai bun si milostiv, ci si drept si cu adevarata judecata.

Parintele Nicolae Steinhardt, gandindu-se la dragostea lui Dumnezeu si la mila cu care Acesta il judeca pe om, spune: “In fiecare zi, Dumnezeu sta un ceas pe scaunul dreptatii si 23 de ceasuri pe acela al milei.” Aceasta insa s-a zis spre a intelege ca mai cu multa bucurie Dumnezeu da pacea Sa, decat dreptatea, de aceea, nimeni sa nu se leneveasca ori sa se increada prea mult in mila lui Dumnzeu, ramanand astfel in pacate.

Acesta este chipul cu care Hristos a daramat mesele vanzatorilor din Templu, tot acesta chipul cu care a rostit fariseilor cuvintele grele, precum: “Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei si indoit decat voi.Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie. Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.” (Matei 23)

Cand va fi , Acest chip al lui Hristos il vor vedea cei care vor si auzi cuvintele Sale, zicand: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat.” (Matei 25, 41-43) Fie mila Domnului sa nu ajungem sa vedem acest chip al Sau infricosator, iar daca e sa-L vedem, fie ca sa-L vedem in aceasta viata, iar nu in vremea Judecatii de Apoi.

Ne raman in minte cuvintele Psalmistului David, care zic: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat.” (Psalm 84,10-12) Cu adevarat, in icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, mila si dreptatea “s-au sarutat” pe acelasi chip al Fiului lui Dumnezeu intrupat.

Totul are un rost, o ratiune… culorile, formele, elementele componente.

Nici o icoana ortodoxa nu este zugravita la intamplare, ci numai dupa o anumita randuiala, bine gandita si simtita de catre cei ce au inmultit, in inimile lor, harul. Exista deci un tipic iconografic bine stabilit care arata pictorilor bisericesti si iconarilor cum si in ce fel sa picteze fiecare trasatura a chipurilor sfinte si a celorlalte detalii din icoana. Aceasta randuiala s-a asezat, incetul cu incetul, de-a lungul a multor ani de rugaciuni si simtire a lui Dumnezeu.

Incepand cu secolele VIII-IX, si mai ales dupa (787), prin care s-a restabilit definitiv cultul icoanelor, imaginatia si aportul personal al celor ce se ocupau cu ctitoria/pictarea bisericilor a inceput sa fie pus mai indeaproape sub supravegherea Bisericii. Nimic nu va mai fi in plus, nimic lipsit de inteles, nimic fara rost. Cu toate acestea, libertatea personala a fiecarui zugrav se vede in stilul sau unic, unul mai minunat decat altul. Oricat de diferite ar fi stilurile, icoanele si frescele bisericilor se regasesc aproape deplin unele intr-altele, urmarind aceleasi canoane si randuieli.

In frescele si slujbele Bisericii, totul capata alta valoare, totul primeste alta greutate, alt sens, curat si drept. Lumea creaturala infatisata in pictura iconografica ortodoxa este orientata deplin catre cea de dincolo, catre vesnicie. Natura, omul si lumea animala sunt reprezentate nu atat in existenta lor “naturala”, cat in una “spirituala”, duhovniceasca. De aceea, nu ne miram cand vedem copacii si muntii cu crestele plecate asupra lui Hristos, acoperisurile inclinate si ele spre inchinator, intr-alta directie decat in cea numita de noi “fireasca”.

sursa: crestinortodox.ro