Sinaxa Romanilor Sinaxa Abc Sinaxa Apologetica Sinaxa Istorica Sinaxa Familiei Sinaxa Copiilor Sinaxa Medicala Sinaxa Pelerinilor Sinaxa Iconarilor Sinaxa Psaltica Sinaxa Trup si Suflet Sinaxa Trup si Suflet



Navighezi în arhiva pentru 2011 ianuarie.

de admin

Sfanta Tinerete Legionara

10:48 am, ianuarie 25, 2011 în Muzica romaneasca de admin

de admin

Bade Ioane

10:47 am, în Muzica romaneasca de admin

de admin

Credibilitatea Sfintei Scripturi

1:17 pm, ianuarie 23, 2011 în Sfânta Scriptura de admin

Sunt mulţi cei care, fără să fi citit măcar Sfânta Scriptură, repetă papagaliceşte diferite acuzaţii împotriva ei, neavând înşişi nici cea mai mică cunoaştere a ceea ce spun; suficient e să pară „progresişti”, un cuvânt accentuat de cei care promovează teoriile perimate materialiste ale Revoluţiei Franceze.

Aceste persoane, asadar, repetă argumentele din secolele trecute, ignorând faptul că ştiinţa a dat explicaţii finale şi incontestabile în favoarea Sfintei Scripturi. Pentru aceşti „progresişti”, ai culturii secolului al 18-lea şi al 19-lea, începem cu acest capitol o serie de probleme cu răspunsuri la argumentele lor vechi.

Date juridico-istorice

Există diferite metode de evaluare ştiinţifică a datelor. De exemplu, într-un experiment de chimie, noi folosim metoda „ştiinţelor naturale”. Însă nu putem utiliza aceeaşi metodă într-un alt domeniu, cum ar fi cel al istoriei!

Aici este nevoie de o metodologie ştiinţifică diferită. Este METODA JURIDICO-ISTORICĂ.

Se numeşte „istorică”, pentru că se ocupă cu fapte din istorie. Au avut loc în trecut. Şi „juridică”, deoarece, ca o instanţă, emite decizii pe baza unor dovezi testate şi constatate a fi fiabile şi corecte.

Deci, în conformitate cu această metodă, un punct de vedere este corect dacă:

1. Se sprijină pe baza unor dovezi autentice.

2. Nu provoacă contradicţii în documentele justificative istorice.

Dovezile pentru un fapt istoric documentat sunt de trei feluri:

A. Mărturii orale

B. Mărturii scrise

C. Dovezi reale

Din moment ce Iisus Hristos a trăit ca un om pe pământ acum 2000 de ani, nu este posibil să utilizăm dovezi fizice despre El, ci doar metoda istorico-dogmatică.

Pentru viaţa umană a lui Iisus Hristos, avem următoarele mărturii:

A. Din surse non-creştine (Plinius, Tacitus, Suetonius, Iosif). Mărturii puţine. Şi arată doar că Hristos a fost o persoană reală istorică. Nimic mai mult.

B. Din surse ebraice. Este Talmudul şi Toledoth Yeshu, cărţi ulterioare de la al treilea până la al 12-lea secol şi scrise cu patimă împotriva lui Hristos. Indică faptul că a existat, că a făcut multe miracole, că a fost răstignit, că a înviat… şi încearcă să dea la toate acestea nişte explicaţii ale lor.

C. Din surse creştine, care sunt scrise în primul rând în Sfânta Scriptură şi în special în Evanghelii.  Acestea sunt scrise de martori oculari, care au VĂZUT şi AUZIT. Dau despre Iisus informaţii excepţional de bogate, după care, dacă sunt corecte, ar trebui să ne orânduim viaţa noastră.

Dar, pentru că anume aceste mărturii vorbesc despre Iisus Hristos, ele sunt puse la îndoială de mulţi ca fiind părtinitoare, căci se presupune că sunt false şi sunt idealizări special concepute pentru a induce în eroare în favoarea lui Hristos.

Fiindcă folosim pentru Sfânta Scriptură metoda juridico-istorică, vom folosi metodele de verificare a credibilităţii acesteia.

Credibilitatea textului Sfintei Scripturi

Care este numărul de codice în baza căruia sunt păstrate cărţile Sfintei Scripturi

2.500 codice conţin întreaga Sfântă Scriptură, Vechiul şi Noul Testament.

25.000 codice conţin părţi mari din Sfânta Scriptură. (De obicei doar Noul Testament).

Codicele de mai sus provin din întreaga lume creştină.

În comparaţie cu alţi scriitori antici, avem:

50 doar exemplarele lui Eschil

100 ale lui Sofocle

8 ale lui Tucidide

200 ale lui Plinius

500 ale lui Horaţius

Prin urmare, după numărul de codice păstrate, Sfânta Scriptură este textul cel mai de încredere pe care îl avem.

În ceea ce priveşte vechimea acestor codice:

Istoria lui Tucidide, relatează evenimentele din perioada 460-400 î.Hr. Nu s-a păstrat originalul. Cele 8 manuscrise care au supravieţuit sunt toate scrise după anul 900 d.Hr., adică 1300 ani mai târziu!

Poetica lui Aristotel a fost scrisă în 343 î.Hr. Cel mai vechi codice al ei, provine din anul 1100 d.Hr., adică cu 1400 ani mai târziu!

Războiul galic al lui Iulius Cezar, a fost scris în anul 50 d.Hr. Se păstrează în câteva codice, toate scrise după anul 1000 d.Hr.

Contestă cineva aceste cărti? Nimeni!

În schimb, Noul Testament a fost scris între anii 50 – 98 d.Hr. (în funcţie de fiecare carte). Este păstrat în 25.000 de codice. Cele mai vechi (Sinaiticus, Alexandria, Vatican) au fost scrise în jurul anului 250 d.Hr., adică mai puţin de 200 ani după original.

Cu alte cuvinte: În ceea ce priveşte vechimea codicelor, Noul Testament este cea mai veche carte de încredere din lume.

După Sfânta Scriptură, a doua ca veridicitate, în ceea ce priveşte controlul bibliografic al cărţii antice, este Iliada lui Homer. Sunt păstrate 643 de codice. Toate scrise după anul 1200 d.Hr. Adică distanţa dintre scrierea Iliadei şi copia codicelor păstrate, depăşeşte 1800 ani!

Cu alte cuvinte, codicele Noului Testament sunt cu mult mai aproape de perioada când au fost scrise manuscrisele originale.

După toate aceste date, cineva trebuie să fie sau complet subiectiv ca să conteste Sfânta Scriptură sau să nu aibă încredere în nimic în lume.

Mărturii externe despre Sfânta Scriptură

Există şi mărturii externe despre Sfânta Scriptură. Acestea sunt:

A. Mărturiile altor scriitori

B. Descoperirile arheologice

Vom începe cu mărturiile altor scriitori antici:

A. Mărturiile altor scriitori

Papia, episcop în Hierapolis din Frigia, un discipol al lui Ioan, descrie în jurul anul 130 d.Hr., modul în care a fost înregistrată Evanghelia lui Marcu. Subliniez că atunci încă nu exista „canonul” Sfintei Scripturi pe care îl avem din sec. al 4-lea şi nu exista nici motiv să aibă loc încercarea oricărei tăinuiri. Un fragment din Papia este păstrat în cartea lui Eusebiu „Historia Ecclesiastica” III, 39.

Irineu, episcop de Lugdunum (177-204 î.Hr.) confirmă datele pe care le avem cu privire la Evangheliile după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan. (Irineu, episcop de Lugdunum, III, 7)

Cu greu va găsi cineva în registru mondial atâtea mărturii externe reale despre un oarecare tratat. Şi subliniez faptul că încă nu exista canonul Sfintei Scripturi, ca cineva să poată presupune că toate acestea „sunt fabricate”.

B. Descoperirile arheologice

Joseph Free, un remarcabil arheolog american spune: „Arheologia a confirmat nenumărate pasaje biblice care fuseseră respinse de către critici pe motiv că ar fi fost inexacte din punct de vedere istoric sau s-ar fi aflat în contradicţie cu fapte cunoscute”. (Archaeology and Bible History, Wheaton III. 1969, pag. 1).

F.Bruce, un alt remarcabil arheolog american, scrie: „Avem tot dreptul de a spune că descoperirile arheologice confirmă Noul Testament. Astăzi toate pasajele din Luca, care în trecut erau considerate neadevărate de către istorici, datorită mărturiilor externe ale cercetărilor arheologice, au fost pe deplin recunoscute ca fiind adevărate şi demne de încredere”. (Bruce, F.F., Archaeological Confirmation of the New Testamentεν Carl Henry, Revelation and Bible, Grand Rapids 1969, pag. 331).

A.N. Sherwin White, un cercetător al istoriei antice, scrie: „Astăzi avem atâtea elemente care ne arată că mărturiile Noului Testament sunt adevărate, încât confirmarea istoricităţii lui este copleşitoare. Nu avem nevoie de mai mult! Orice încercare de a respinge istoricitatea acestei cărţi, chiar şi în chestiuni de detaliu, trebuie să fie privită acum ca absurdă”. (Roman Society and Roman Law in the New Testament, Oxford 1963, σελ. 189).

Burrows Millar, de la Universitatea Yale (SUA), scrie: „O comparaţie a Evangheliilor cu limba papirusurilor din primul secol d.Hr., a fixat convingerea mea în acurateţea transmiterii textului Noului Testament. Asemenea descoperiri (papirusurile din sec.1), au sporit încrederea cercetătorilor în validitatea textului biblic”. (Burrows Millar, What mean these stones, New York 1956, σελ. 52).

W. Albright, cel mai de seamă arheolog biblic al lumii, scrie că putem să afirmăm deja cu certitudine că nu există absolut niciun motiv de a crede că măcar o carte din Noul Testament ar fi fost scrisă după secolul 1, d.Hr. (Albright, W.F. Recent Discoveries in Bible Landw, NewYork 1955 pag. 136)

Sir William Ramsey este indiscutabil cel mai mare arheolog din întreaga lume din epoca sa. Despre Faptele Apostolilor spunea cândva că s-ar fi scris dupa anul 150 d.Hr. şi nu considera că erau importante şi demne de atenţie. Dar a fost nevoit să-şi schimbe părerea. Săpăturile din Asia Mică l-au forţat să declare că până atunci a fost greşit, că Faptele Apostolilor este o valoroasă carte cu informaţii istorice, că scriitorul lor, Luca, trebuie să fie plasat printre cei mai mari scriitori ai lumii, că toate informaţiile furnizate sunt absolut exacte. (Ramsay, William, The Bearing of Recent Discovery on the New Testament, London 1915, pag. 222).

Datele au fost preluate din cartea Mitropolitului Nicopolei Meletie: „Ce este Hristos?”

Selectarea datelor: N.M.

Traducere: M.Dinu

de admin

A fost odata in Transilvania. Atrocitatile ungurilor asupra romanilor. DOCUMENTAR

12:57 pm, în Ocupația din Transilvania de admin

http://www.youtube.com/watch?v=mhTREs3cuTM

de admin

Evanghelizarea slavilor: misiunea sfinților

12:12 am, ianuarie 20, 2011 în Evanghelizarea slavilor de admin

Convertirea popoarclor slave nu a fost rodul unei decizii subite de a trimite misionari catre popoare necunoscute sau al vreunui proiect general de organizare a convertirii popoarelor pagâne. Aceasta s-a facut in cadi ul unui proces istoric complex, in care destinele unor popoare s-au intalnit si s-au impletit atat cultural cat si politic. Convertirea slavilor in secolul al IX-lea nu se poate intelege fara a se lua in considerare relatia lor cu civilizatia latina si bizantina, respectiv cu Biserica din Apus si cea din Rasarit, care-si exercitau influenta asupra spatiului balcanic si al Europei centrale.

Antrenati in marea migratie a popoarelor germanice si a triburilor turcofone din stepa (huni, avari, proto-bulgari), slavii, originari din zona Niprului (Ucraina de azi), se extind spre nord, pe Volga, spre vest pana pe Oder si Elba si, in fine, spre peninsula balcanica (secolul al VII-lea). Ii intalnim ca aliati ai avarilor si ai imperiului persan la marele asediu al Constantinopolului din anul 626, care esueaza, dar reușesc sa se instaleze durabil in imperiul bizantin, patrunzand pana in Grecia, in Peloponez.

Ei se vor organiza statal sub stapanirea hanilor bulgari, care la sfârșitul secolului al VII-lea se impun in Balcani, dupa o zdrobitoare infrangere a  armatei bizantine pe Dunare. Imperiul bizantin va trebui sa faca fata continuei amenintari din partea acestei noi puteri de la portile Constaniinopolului. In schimb, slavii din nordul Europei se confrunta cu expansiunea militara si si culturala a francilor, inclusiv a Bisericii lor de rit latin, reformata de Carol cel Mare. In secolul al IX-lea, slavii reuscsc sa constituie un mare regat in Moravia (Cehia de azi), care se lupta sa reziste in fata imparatului germanic si de accea tinde sa se apropie de Bizant.

In acest context, printul Moraviei, Rostislav, ii scrie imparatului bizantin sa-i trimita un om sfant care sa-i invee pe slavi crestinismul in limha lor: “au venit la noi sa ne invete crestini de multe feluri, italieni, greci, germani, dar noi, slavii, suntem oameni simpli si nu avem pe nimeni sa ne invete adevarul si sa ne talmaceasca Scriptura; trimite-ne, deci, Stapane, îun om vrednic de a ne invata tot Adevarul  (Viața lui Metodiu).

Atunci, imparatul Mihail si patriarhul Fotie il cheama pe Constantin (viitorul Chiril, dupa numele de monah) si pe fratele sau Metodiu, si ii trimit la printul Rostislav. Alegerea nu era deloc intamplatoare. Cei doi frati erau din Tesalonic, oras inconjurat la vremea aceea de asezarile slavilor, unde bilingvismul greco-slav era foarte prezent. In plus, imparatul a ales un mare erudit (Chiril) si un excelent administrator (Metodiu).

Metodiu ocupase inalte functii in imperiu inainte de a deveni monah si egumen pe muntele Olimp. Constantin/Chiril, numit si “Filosoful”, se distinsese din tinerete nu numai prin credinta sa, ci si prin darurile sale intelectuale iesite din comun, cultivate la marea universitate din Constantinopol, care-l apropiasera de mrele invatat al epocii, patriarhul Fotie (despre care s-a scris ultima oara). Foarte inzestrat in mestesugul limbilor, el primise deja o misiune pe langa regatul kazarilor (la nordul Marii Negre), unde explicase Scriptura, adresandu-se in chiar limba lor, invatata in scurt timp. Insa contributia sa cea mai rodnica, ca lingvist, a fost crearea unui alfabet specific pentru limba slava (alfabetul glagolitic), derivat din greaca, ce se gaseste la originea alfabetului slavon care-i poarta numele pana astazi (alfabetul chirilic).

Aceasta i-a permis sa traduca in scris Sfanta Liturghie si mai multe texte din Scriptura, in limba slavilor. Insa, odata ajunsi in Moravia, cei doi frati au avut de infruntat impotrivirea episcopilor si a preotilor romano-germanici, pentru care nu puteau exista decat “trei limbi sacre”: latina, greaca si ebraica, iar Liturghia nu putea fi slujita decat in latina si in greaca. Inconjurat de acestia, “care se adunasera contra lui precum corbii in fata vulturului”, Sfantul Chiril le raspunde: “Nu trimite soarele lumina asupra intregii lumi? /…/ Nu va rușinați sa fixati numai trei limbi si sa dispuneti ca toate celelalte popoare sa ramana oarbe si mute?

Spuneti-mi, oare nu faceti astfel din Dumnezeu un neputincios care nu ar putea face aceasta sau un gelos care nu ar vrea aceasta? Noi stim multe popoare care cunosc Scriptura si-L slavesc pe Dumnezeu, fiecare pe limba lui” (Viata lui Constantin). Acuzat de erezie, el le amintește ca, de la inceput, Evanghelia a fost propovaduita in multe limbi (a sirienilor, a armenilor, a georgienilor, a gotilor etc). Trebuie spus ca asa-zisa teorie a celor „trei limbi sacre” era împărtășită si de catre multi eruditi bizantini, cei doi frati avand de infruntat, chiar la ei acasa, suspiciunea anumitor cercuri, ce considerau traducerea intr-o limba barbara ca o posibila cale spre erezie.

Fiind denuntati la papa de catre episcopii germanici, cei doi frati au trebuit sa mearga la Roma pentru a se apara si a cere sprijin pentru continuarea misiunii lor. In drum spre Roma, ei s-au oprit la slavii din Panonia (Ungaria de azi), unde au format ucenici. La Roma, papa Adrian al II-lea, care tocmai succedase lui Nicolae I, avand el insusi de infruntat tendintele hegemonice ale imparatului si clerului germanic, i-a sprijinit si a admis Sfanta Liturghie in slavona. Insa sfantul Chiril nu a plecat mai departe: el a murit la Roma in februarie 869, corpul sau fiind depus in biserica sfantului Clement al Romei, un loc deosebit de venerat, de catre pelerinii slavi pana astazi.

Inaintea mortii, el l-a incurajat pe fratele sau sa continue misiunea, acesta intorcandu-se in Moravia. Aici, episcopii germanici au dispretuit cuvantul papei si au dispus ca Metodiu sa fie batut si aruncat in inchisoare, unde a ramas doi ani si jumatate, fiind eliberat doar prin interventia insistenta a papei Ioan al VIII-lea, revoltat de nesupunerea episcopilor germanici. Papa dorea sa-l incurajeze pe Metodiu in misiunea sa, dar sub egida Romei, in ideea ca popoarele slave vor trece astfel sub dominatia papala.

Insa, in final, papa a cedat presiunilor Bisericii germanice si a interzis liturghia in slavona: „am aflat ca tu slujesti liturghia in limba barbara, adica in limba slava; /…/ nu iti este permis sa o faci decat in limba latina si greaca, curn se slujește in Biserica lui Dumnezeu raspandita in toata lumea si la toate neamurile” (scrisoarea papei Ioan al VIII-lea catre Metodiu, din 868). Izolat si prigonit, sfantul Metodiu și-a sfârșit viata in retragere, dedicandu-se traducerii acelor carti din Scriptura ce mai ramaneau de tradus, impreuna cu randuielile canonice (Nomocanon) si cu uncle texte din Sfintii Parinti. Dupa moartea sfantului Metodiu (885), ucenicii sai, sfintii Clement si Naum, impreuna cu cei 200 de ucenici, preoti si diaconi, au fost expulzati din Moravia si Panonia, unii indurand multe suferinte, fiind incarcerati sau vanduti ca sclavi.

Daca Moravia si Panonia au trecut sub dominatia definitiva a Imperiului germanic, opera sfintilor Chiril si Metodiu a fost salvata si a dat roade bogate in alta parte, si anume, in regatul slavo-bulgar al hanului Boris. Acesta a dorit sa se converteasca la creștinism, dar a oscilat o vreme intre jurisdictia Romei si cea a Constantinopolului. Incercand sa dobandeasca mai multa autonomie pentru regatul sau in raport cu marele imperiu vecin, Bizantul, Boris, care initial se convertise in Biserica bizantina, se adreseaza papei in anul 866. Papa Nicolae I se grabeste sa-i raspunda si sa-i trimita misionari, dar insista ca acesta sa rupa orice legaturi cu Patriarhia Constantinopolului.

Drept care, Boris expulzeaza intregul cler grecesc si il inlocuieyte cu preotii si monahii trimiși de la Roma. Insa sperantele de autonomie ale hanului bulgar au fost repede distruse de politica hegemonica a papei, care era departe de a admite crearea unui patriarhat bulgar. De aceea, Boris se intoarce din nou spre Constantinopol si accepta sa-i primeasca pe ucenicii sfintilor Chiril si Metodiu izgoniti din Moravia, in frunte cu sfintii Clement si Naum, care continua opera apostolica a acestora, inclusiv prin traducerea din greaca a numeroase carti bisericești si scrieri ale Sfintilor Parinti. Astfel, se naște Biserica ortodoxa slavo-bulgara si, in scurt timp, o adevarata cultura ortodoxa slava in jurul a doua centre Ohrid (in Macedonia occidentala) si Preslav (la estul Bulgariei).

In vremea urmașului lui Boris, marele tar Simeon, un invatat si un mare om de credinta, aceasta cultura s-a raspandit pe o arie larga in Balcani. Nascuta chiar in sanul Bisericii, ea isi va dovedi valoarea in raport cu cultura greaca si latina. fiind adoptata un secol mai tarziu de catre ruși, prin convertirea printului Vladimir de Kiev.

de admin

Despre Sinaxa Istorică

6:31 pm, ianuarie 15, 2011 în Uncategorized de admin

Despre Sinaxa Istorică