Evanghelizarea slavilor: misiunea sfinților

12:12 am, ianuarie 20, 2011 în Evanghelizarea slavilor de admin

Convertirea popoarclor slave nu a fost rodul unei decizii subite de a trimite misionari catre popoare necunoscute sau al vreunui proiect general de organizare a convertirii popoarelor pagâne. Aceasta s-a facut in cadi ul unui proces istoric complex, in care destinele unor popoare s-au intalnit si s-au impletit atat cultural cat si politic. Convertirea slavilor in secolul al IX-lea nu se poate intelege fara a se lua in considerare relatia lor cu civilizatia latina si bizantina, respectiv cu Biserica din Apus si cea din Rasarit, care-si exercitau influenta asupra spatiului balcanic si al Europei centrale.

Antrenati in marea migratie a popoarelor germanice si a triburilor turcofone din stepa (huni, avari, proto-bulgari), slavii, originari din zona Niprului (Ucraina de azi), se extind spre nord, pe Volga, spre vest pana pe Oder si Elba si, in fine, spre peninsula balcanica (secolul al VII-lea). Ii intalnim ca aliati ai avarilor si ai imperiului persan la marele asediu al Constantinopolului din anul 626, care esueaza, dar reușesc sa se instaleze durabil in imperiul bizantin, patrunzand pana in Grecia, in Peloponez.

Ei se vor organiza statal sub stapanirea hanilor bulgari, care la sfârșitul secolului al VII-lea se impun in Balcani, dupa o zdrobitoare infrangere a  armatei bizantine pe Dunare. Imperiul bizantin va trebui sa faca fata continuei amenintari din partea acestei noi puteri de la portile Constaniinopolului. In schimb, slavii din nordul Europei se confrunta cu expansiunea militara si si culturala a francilor, inclusiv a Bisericii lor de rit latin, reformata de Carol cel Mare. In secolul al IX-lea, slavii reuscsc sa constituie un mare regat in Moravia (Cehia de azi), care se lupta sa reziste in fata imparatului germanic si de accea tinde sa se apropie de Bizant.

In acest context, printul Moraviei, Rostislav, ii scrie imparatului bizantin sa-i trimita un om sfant care sa-i invee pe slavi crestinismul in limha lor: “au venit la noi sa ne invete crestini de multe feluri, italieni, greci, germani, dar noi, slavii, suntem oameni simpli si nu avem pe nimeni sa ne invete adevarul si sa ne talmaceasca Scriptura; trimite-ne, deci, Stapane, îun om vrednic de a ne invata tot Adevarul  (Viața lui Metodiu).

Atunci, imparatul Mihail si patriarhul Fotie il cheama pe Constantin (viitorul Chiril, dupa numele de monah) si pe fratele sau Metodiu, si ii trimit la printul Rostislav. Alegerea nu era deloc intamplatoare. Cei doi frati erau din Tesalonic, oras inconjurat la vremea aceea de asezarile slavilor, unde bilingvismul greco-slav era foarte prezent. In plus, imparatul a ales un mare erudit (Chiril) si un excelent administrator (Metodiu).

Metodiu ocupase inalte functii in imperiu inainte de a deveni monah si egumen pe muntele Olimp. Constantin/Chiril, numit si “Filosoful”, se distinsese din tinerete nu numai prin credinta sa, ci si prin darurile sale intelectuale iesite din comun, cultivate la marea universitate din Constantinopol, care-l apropiasera de mrele invatat al epocii, patriarhul Fotie (despre care s-a scris ultima oara). Foarte inzestrat in mestesugul limbilor, el primise deja o misiune pe langa regatul kazarilor (la nordul Marii Negre), unde explicase Scriptura, adresandu-se in chiar limba lor, invatata in scurt timp. Insa contributia sa cea mai rodnica, ca lingvist, a fost crearea unui alfabet specific pentru limba slava (alfabetul glagolitic), derivat din greaca, ce se gaseste la originea alfabetului slavon care-i poarta numele pana astazi (alfabetul chirilic).

Aceasta i-a permis sa traduca in scris Sfanta Liturghie si mai multe texte din Scriptura, in limba slavilor. Insa, odata ajunsi in Moravia, cei doi frati au avut de infruntat impotrivirea episcopilor si a preotilor romano-germanici, pentru care nu puteau exista decat “trei limbi sacre”: latina, greaca si ebraica, iar Liturghia nu putea fi slujita decat in latina si in greaca. Inconjurat de acestia, “care se adunasera contra lui precum corbii in fata vulturului”, Sfantul Chiril le raspunde: “Nu trimite soarele lumina asupra intregii lumi? /…/ Nu va rușinați sa fixati numai trei limbi si sa dispuneti ca toate celelalte popoare sa ramana oarbe si mute?

Spuneti-mi, oare nu faceti astfel din Dumnezeu un neputincios care nu ar putea face aceasta sau un gelos care nu ar vrea aceasta? Noi stim multe popoare care cunosc Scriptura si-L slavesc pe Dumnezeu, fiecare pe limba lui” (Viata lui Constantin). Acuzat de erezie, el le amintește ca, de la inceput, Evanghelia a fost propovaduita in multe limbi (a sirienilor, a armenilor, a georgienilor, a gotilor etc). Trebuie spus ca asa-zisa teorie a celor „trei limbi sacre” era împărtășită si de catre multi eruditi bizantini, cei doi frati avand de infruntat, chiar la ei acasa, suspiciunea anumitor cercuri, ce considerau traducerea intr-o limba barbara ca o posibila cale spre erezie.

Fiind denuntati la papa de catre episcopii germanici, cei doi frati au trebuit sa mearga la Roma pentru a se apara si a cere sprijin pentru continuarea misiunii lor. In drum spre Roma, ei s-au oprit la slavii din Panonia (Ungaria de azi), unde au format ucenici. La Roma, papa Adrian al II-lea, care tocmai succedase lui Nicolae I, avand el insusi de infruntat tendintele hegemonice ale imparatului si clerului germanic, i-a sprijinit si a admis Sfanta Liturghie in slavona. Insa sfantul Chiril nu a plecat mai departe: el a murit la Roma in februarie 869, corpul sau fiind depus in biserica sfantului Clement al Romei, un loc deosebit de venerat, de catre pelerinii slavi pana astazi.

Inaintea mortii, el l-a incurajat pe fratele sau sa continue misiunea, acesta intorcandu-se in Moravia. Aici, episcopii germanici au dispretuit cuvantul papei si au dispus ca Metodiu sa fie batut si aruncat in inchisoare, unde a ramas doi ani si jumatate, fiind eliberat doar prin interventia insistenta a papei Ioan al VIII-lea, revoltat de nesupunerea episcopilor germanici. Papa dorea sa-l incurajeze pe Metodiu in misiunea sa, dar sub egida Romei, in ideea ca popoarele slave vor trece astfel sub dominatia papala.

Insa, in final, papa a cedat presiunilor Bisericii germanice si a interzis liturghia in slavona: „am aflat ca tu slujesti liturghia in limba barbara, adica in limba slava; /…/ nu iti este permis sa o faci decat in limba latina si greaca, curn se slujește in Biserica lui Dumnezeu raspandita in toata lumea si la toate neamurile” (scrisoarea papei Ioan al VIII-lea catre Metodiu, din 868). Izolat si prigonit, sfantul Metodiu și-a sfârșit viata in retragere, dedicandu-se traducerii acelor carti din Scriptura ce mai ramaneau de tradus, impreuna cu randuielile canonice (Nomocanon) si cu uncle texte din Sfintii Parinti. Dupa moartea sfantului Metodiu (885), ucenicii sai, sfintii Clement si Naum, impreuna cu cei 200 de ucenici, preoti si diaconi, au fost expulzati din Moravia si Panonia, unii indurand multe suferinte, fiind incarcerati sau vanduti ca sclavi.

Daca Moravia si Panonia au trecut sub dominatia definitiva a Imperiului germanic, opera sfintilor Chiril si Metodiu a fost salvata si a dat roade bogate in alta parte, si anume, in regatul slavo-bulgar al hanului Boris. Acesta a dorit sa se converteasca la creștinism, dar a oscilat o vreme intre jurisdictia Romei si cea a Constantinopolului. Incercand sa dobandeasca mai multa autonomie pentru regatul sau in raport cu marele imperiu vecin, Bizantul, Boris, care initial se convertise in Biserica bizantina, se adreseaza papei in anul 866. Papa Nicolae I se grabeste sa-i raspunda si sa-i trimita misionari, dar insista ca acesta sa rupa orice legaturi cu Patriarhia Constantinopolului.

Drept care, Boris expulzeaza intregul cler grecesc si il inlocuieyte cu preotii si monahii trimiși de la Roma. Insa sperantele de autonomie ale hanului bulgar au fost repede distruse de politica hegemonica a papei, care era departe de a admite crearea unui patriarhat bulgar. De aceea, Boris se intoarce din nou spre Constantinopol si accepta sa-i primeasca pe ucenicii sfintilor Chiril si Metodiu izgoniti din Moravia, in frunte cu sfintii Clement si Naum, care continua opera apostolica a acestora, inclusiv prin traducerea din greaca a numeroase carti bisericești si scrieri ale Sfintilor Parinti. Astfel, se naște Biserica ortodoxa slavo-bulgara si, in scurt timp, o adevarata cultura ortodoxa slava in jurul a doua centre Ohrid (in Macedonia occidentala) si Preslav (la estul Bulgariei).

In vremea urmașului lui Boris, marele tar Simeon, un invatat si un mare om de credinta, aceasta cultura s-a raspandit pe o arie larga in Balcani. Nascuta chiar in sanul Bisericii, ea isi va dovedi valoarea in raport cu cultura greaca si latina. fiind adoptata un secol mai tarziu de catre ruși, prin convertirea printului Vladimir de Kiev.